Dreptul copilului la acordarea indemnizaţiei de creştere, în condiţiile OUG 148/2005 este recunoscut necondiţionat de acordarea indemnizaţiei de creştere şi realizarea concediului pentru creşterea copilului născut anterior..
Interpretarea raţiunii aplicării actului normativ şi aplicarea regulilor de jurisprudenţă constituţională, precum şi a celor decurgând din jurisprudenţa CEDO
La data de 28.03.2012, reclamantul CDC a formulat acţiune împotriva Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 1257259833349/03.11.2009, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare a indemnizaţiei de creştere copil până la 2 ani, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că începând cu luna martie 2009 a încercat de mai multe ori să depună la Primăria Pieleşti actele necesare obţinerii indemnizaţiei pentru creşterea fiicei sale CDM, născută la data de 04.03.2009. Întrucât Primăria a refuzat primirea actelor, s-a adresat pârâtei arătând acest aspect. În luna septembrie 2009 a primit răspunsul cu nr. 15256/2009, în copie anexat, şi la data de 08.10.2009 s-a adresat instanţei. Cererea a fost soluţionată prin sentinţa nr. 1925/2011, în copie anexată.
Urmarea executării acestei hotărâri, a primit de la pârâtă răspunsul cu numărul de înregistrare 4390/2011 prin care a aflat că a fost emisă decizia nr. 1257259833349/03.11.2009, decizie pe care nu a primit-o niciodată, dar de care a luat cunoştinţă la data primirii acestui răspuns, respectiv 08.03.2012, motiv pentru care de la acest termen se naşte dreptul său de a o contesta.
Din cuprinsul acestei adrese, a înţeles că indemnizaţia prevăzută de O.U.G. nr. 148/2005 pentru cel de-al doilea copil nu se putea acorda de la data naşterii, ci numai de la data de 03.11.2009 când înceta indemnizaţia pentru minorul CE, născut anterior, fiind invocate prevederile art. 8 alin 1 din HG nr. 1025/2006.
Reclamantul a invocat prevederile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, art. 8 alin. 1 din H.G. nr. 1025/2006 şi a solicitat anularea deciziei nr. 1257259833349/03.11.2009 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să cuprindă acordarea indemnizaţiei începând cu data naşterii, pentru fiica sa CDM, urmând ca în baza acesteia să primească doar diferenţa de 1800 lei corespunzătoare perioadei 04.03.2009-03.11.2009, neprimită.
În drept, a întemeiat cererea pe O.U.G. nr. 148/2005 în forma actualizată şi Legea nr. 55482005 actualizată.
La data de 16.05.2012, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
În motivare, a arătat că la data naşterii celui de-al doilea copil CDM, reclamantul CDC se afla în concediu si indemnizaţie pentru creşterea copilului până la 2 ani, pentru minorul CE, născut anterior .
Pârâta a invocat prevederile art. 8 alin. 1 şi 2 din H.G. nr. 1025/2006. A menţionat că, în această situaţie, beneficiarul are dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru cel de-al doilea copil, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani, cu condiţia ca la data solicitării noului drept, să înceteze concediul şi indemnizaţia lunară pentru copilul anterior
Totodată, se desprinde cu claritate ideea că pe toată această perioadă se acordă o singură indemnizaţie, la aceeaşi valoare cu indemnizaţia primită anterior naşterii celui de-al doilea copil. Practic, reclamantul solicită ca pe perioada suprapunerii să-i fie acordate două indemnizaţii, una pentru copilul anterior şi una pentru copilul nou născut, ceea ce contravine dispoziţiilor din textele suscitate.
Prin sentinţa nr. 2606 din 18.06.2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 3811/63/2012 s-a admis acţiunea formulată de reclamantul CDC, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj .
S-a anulat decizia nr. 1257259833349/03.11.2009 emisă de către pârâtă .
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 148/2005, indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute de art. 5 alin. 2 – persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore.
S-a apreciat că art. 3 alin. 1 din H.G. 1025/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate, întrucât limitează acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere. Se mai constată că, prin modul în care a fost definită naşterea prin normele metodologice, s-a creat o nepermisă între copiii născuţi, rezultaţi dintr-o naştere, şi cei adoptaţi, în sensul că doar pentru aceştia din urmă s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. 148/2005 „Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârsta de până la 2 ani…” iar potrivit art. 6 „concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2)”.
Deoarece la dosar nu exista dovada vreunei sume reprezentând cheltuieli de judecată, acestea nu au fost acordate.
Prin sentinţa nr. 3990 din 3.10.2012 pronunţată de aceeaşi instanţă de judecată s-a respins cererea privind îndreptarea erorii materiale.
S-a admis cererea privind completarea hotărârii formulată de reclamantul CDC, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj .
S-a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 2606/2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, în sensul că „Dispune obligarea pârâtei la emiterea unei alte decizii de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului începând cu data naşterii copilului”.
Împotriva sentinţei nr. 2606/2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 3811/63/2012 a declarat recurs pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj, considerând sentinţa nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj a considerat că decizia contestată de reclamant a fost dată cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 şi H.G. nr. 1025/2006.
Recurenta a invocat prevederile art. 6 alin. 3 şi 4 din O.U.G. nr. 148/2005, arătând că în sensul acestor dispoziţii sunt şi dispoziţiile prevăzute în H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a normelor de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, respectiv art. 8 alin. 1 şi 2.
A menţionat că textele de lege menţionate sunt foarte clare şi nu pot fi susceptibile de interpretări care să conducă la acordarea unor drepturi pe care legiuitorul nu a dorit să le acorde.
Recurenta pârâtă a susţinut că sentinţa este criticabilă sub aspectul motivării, întrucât argumentaţia se referă la drepturile reglementate de O.U.G. nr. 148/2005 pentru sarcina gemelară.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.
În examinarea motivelor de recurs, Curtea a reţinut netemeinicia motivelor de recurs, în considerarea faptului că dreptul la indemnizaţia de creşterea copilului este un drept născut în baza O.U.G. nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Raţiunea acestei ordonanţe este, după cum îi spune şi denumirea şi după cum reiese din nota de fundamentare, aceea de a susţine familia în vederea creşterii copilului, iar modalităţile de susţinere sunt, în principal, concediul pentru îngrijirea copilului şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.
Pentru că scopul adoptării O.U.G. nr. 148/2005 a avut în vedere necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei pentru susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, este evident că indemnizaţia pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, instituită prin acest act normativ, se cuvine fiecărui copil născut, indiferent dacă acesta provine dintr-o naştere simultană sau dintr-o naştere succesivă.
Acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ se raportează în primul rând la interesul copilului.
H.G. nr. 1025/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a
O.U.G. nr. 148/2005, act normativ invocat de recurentă, a fost adoptată, astfel cum rezultă din titlul acesteia, pentru punerea în a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005.
În art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 sunt prevăzute situaţiile în care se acordă concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, precum şi stimulentul lunar.
Plecând de la noţiunea de lege explicată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea din 26 aprilie 1979 pronunţată în cauza Sunday Times contra Regatului Unit şi Irlandei de Nord, respectiv că imperfecţiunile legii, lipsa de claritate ori de coerenţă poate fi complinită la nivel naţional printr-o jurisprudenţă cu caracter unitar, se ajunge la concluzia că şi imperfecţiunile O.U.G. nr. 148/2005 în ceea ce priveşte dreptul la îndemnizaţie în situaţia naşterii copiilor au fost înlăturate prin jurisprudenţa naţională pertinentă, de durată şi deci, predictibilă.
Curtea a reţinut că instanţa de fond a interpretat dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005, în spiritul legii şi în acord cu jurisprudenţa naţională de durată, în sensul că acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se face în funcţie de numărul copiilor născuţi, fiecare copil beneficiind de aceleaşi drepturi, chiar dacă o perioadă de timp cele două indemnizaţii se suprapun . Ar fi injust şi inechitabil să se facă o delimitare tranşantă a dreptului la îndemnizaţie sub aspect temporal, fiind just şi echitabil ca şi cel de-al doilea copil să aibă aceeaşi vocaţie la dobândirea dreptului la indemnizaţie de la naşterea sa.
Instanţa de recurs menţionează că dispoziţiile art. 6 alin. 4 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 495/10.05.2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 20 iunie 2012.
Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art. 6 alin. 4 din O.U.G. nr. 148/2005 de a se acorda o singură indemnizaţie, cu atât mai mult cu cât art. 1 alin. 1 din actul normativ menţionat raportează acordarea indemnizaţiei lunare la numărul „copiilor născuţi, adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, luaţi în plasament, în plasament în regim de urgenţă sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010 […]”. Curtea Constituţională a concluzionat că reglementarea criticată contravine dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 49 din Constituţie, întrucât instituie o discriminare evidentă şi nepermisă între copiii rezultaţi din naşteri multiple şi cei rezultaţi din naşteri simple, fără existenţa unei justificări obiective şi rezonabile.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că decizia contestată este nelegală, întrucât copiii trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi, iar copilul beneficiază de indemnizaţie de la data naşterii sale.
Având în vedere aceste considerente, a fost respins recursul ca nefondat .
(Decizia nr. 12740/2012 – Secţia Administrativ şi Fiscal, rezumat judecător Lucian Cătălin Mihai Zamfir)
