procedură civilă.
(Casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei).
Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Decizia civilă nr.372/R/14.02.2008
Constată că prin sentinţa civilă nr. 265/18.06.2007 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii V. A. şi V. E. F. în contradictoriu cu pârâta SC Crimson Com SRL.
S-a constatat că raporturile de muncă dintre reclamanta V. A.şi pârâtă au încetat la 30.11.2005 prin demisia reclamantei.
S-a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 250.016.000 ROL net, iar reclamantului V. E. F. suma de 104.031.000 ROL net, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru perioada 01.01.2004-14.10.2005.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părţilor.
Reclamanţii şi pârâta au declarat recurs împotriva sentinţei precitate.
În motivarea recursului celor dintâi, s-au exprimat, în esenţă, următoarele critici:
1. Greşit s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea încetării raporturilor de muncă dintre reclamantul V.E.F.şi pârâtă prin demisie la data de 30.11.2005.
Contrar celor reţinute de instanţă, la dosar există cererea de demisie trimisă prin fax, cât şi dovada expedierii prin poştă a acestei cereri.
În plus, în cuprinsul raportului de expertiză se menţionează aceeaşi împrejurare.
2. Eronat s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor modificări în carnetele de muncă ale reclamanţilor, deşi art. 40 lit. h din Codul Muncii prevede că angajatorii au obligaţia să elibereze la cerere toate documentele ce atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Pârâta a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
1. Greşit s-a respins capătul de cerere referitor la încetarea, prin demisie, a raporturilor de muncă dintre reclamantul-persoană fizică şi pârâtă.
La dosar există cererea de demisie a acestuia, astfel că şi în cazul său trebuia să se constate încetarea raporturilor de muncă începând cu 30.11.2005.
2. Instanţa a soluţionat eronat capătul de cerere care vizează drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, încălcând principiul rolului activ şi aflării adevărului.
Pe de o parte, în mod inexplicabil s-a respins cererea de completare a raportului de expertiză, în condiţiile în care, deşi era obligatoriu, experta nu a citat părţile pentru expertiză.
Era absolut necesar ca expertul să efectueze lucrarea la faţa locului, întrucât trebuia se cerceteze registrele de casă ale societăţii şi să solicite alte documente justificative privitoare la drepturile salariale ale reclamanţilor.
Cu toate acestea, instanţa a constatat că nu este necesar ca expertiza să se efectueze la faţa locului.
În speţă, ştatele ce atestă plata salariilor nu sunt semnate de reclamanţi în perioada de referinţă (2004-2005), acest lucru datorându-se tocmai reclamanţilor, care aveau atribuţii privind plata salariilor, întocmirea ştatelor de plată. De aceea, instanţa trebuia să dispună refacerea raportului de expertiză, ocazie cu care se puteau prezenta alte documente justificative privind achitarea salariilor.
Mai mult, reclamanţii au săvârşit numeroase acţiuni infracţionale, prin care au cauzat prejudicii importante pârâtei.
Nu în ultimul rând, expertul trebuia să aibă în vedere că pârâta a achitat la timp toate obligaţiile către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, lucru de neconceput fără plata salariilor.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1, 3 şi 5 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Astfel, deşi în dispozitivul hotărârii recurate apare menţiunea potrivit căreia au fost respinse ca neîntemeiate toate celelalte capete de cerere, deci şi cel având ca obiect efectuarea cuvenitelor modificări în carnetele de muncă ale recurenţilor-reclamanţi, în motivarea sentinţei atacate nu există nici un argument, prin care să se justifice înlăturarea acestei pretenţii.
Practic, instanţa de fond nu a motivat în nici un fel respingerea pretenţiei în discuţie, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra unuia dintre capetele de cerere deduse judecăţii.
Aceasta înseamnă că Tribunalul a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 129 alin. ultim C.proc.civ., potrivit cu care în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Totodată, nu a fost respectat nici principiul fundamental al disponibilităţii în procesul civil.
Fie şi doar pentru acest considerent se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât în mod greşit nu s-a intrat în cercetarea fondului pricinii sub aspectul anterior indicat (ceea ce face necesară aplicarea sancţiunii prev. de art. 312 alin. 5 C.proc.civ.), părţile neputând fi private de un grad de jurisdicţie.
Soluţia casării cu trimitere spre rejudecare este obligatorie şi dintr-o altă perspectivă.
Aşa cum rezultă din analiza actelor şi lucrărilor dosarului de fond, în cauză s-a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, însă persoana ce a întocmit respectiva lucrare (expert B. L. V.) nu a înţeles că citeze părţile pentru ca acestea să-şi prezinte punctele de vedere şi eventual să înfăţişeze alte documente justificative decât cele de la dosar, pe baza cărora s-a întocmit expertiza.
Ulterior întocmirii raportului de expertiză, recurenta-pârâtă a depus la dosar o altă serie documente şi a formulat obiecţiuni, prin care a solicitat să se dispună refacerea lucrării, iar expertul să procedeze la citarea părţilor.
Tribunalul a respins însă aceste obiecţiuni (cu justificarea că potrivit art. 208 alin. 1 C.proc.civ., citarea părţilor era necesară doar dacă lucrarea se efectua la faţa locului) şi a procedat la judecarea pricinii în aceste condiţii.
Această măsură a primei instanţe este nelegală şi constituie o încălcare a principiului respectării dreptului la apărare al părţilor şi în acelaşi timp, se bazează pe o eronată interpretare şi aplicare a art. 208 C.proc.civ.
Expertiza contabilă trebuia efectuată, cu citarea părţilor, la sediul recurentei-pârâte, căci în acel loc se găseau toate documentele justificative necesare, în temeiul cărora expertul putea să răspundă obiectivelor ce i-au fost fixate.
Mai mult, refacerea raportului se impunea şi pentru că expertul trebuia să aibă în vedere înscrisurile noi depuse de recurenta-pârâtă după întocmirea lucrării iniţiale, acte ce puteau fi relevante pentru formularea concluziilor expertizei.
Toate cele ce preced, justifică admiterea ambelor recursuri, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi Tribunal, ocazie cu care, pentru a se asigura o rezolvare justă şi unitară a pricinii, vor fi avute în vedere şi celelalte aspecte relevate în motivarea recursurilor, printre care şi cel din care rezultă că însăşi pârâta este de acord cu pretenţia reclamantului V. E. F.de constatare a încetării raporturilor sale de muncă, prin demisie, la data de 30.11.2005.
