C.A. Piteşti, secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 629 din 28 iunie 2002
Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2001, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâtul P.D.F., primarul comunei, solicitând obligarea acestuia la rezolvarea cererilor adresate administraţiei publice locale în perioada martie – iunie 2001, precum şi la plata sumei de 20.000.000 lei daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a înaintat primăriei patru cereri cu privire la care, în mod nelegal şi nejustificat, i-a fost refuzată rezolvarea.
La data de 2 noiembrie 2001, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtului de a-i răspunde la cele patru cereri formulate şi la recunoaşterea drepturilor băneşti în sumă de 20.000.000 lei daune morale, de care a fost prejudiciat începând cu luna martie 2001 şi până în prezent.
Prin întâmpinarea depusă la data de 22 noiembrie 2001, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, motivat de faptul că solicitarea reclamantului nu a fost aprobată de consiliul local din motive financiare. Astfel, a arătat că reclamantul a fost asistent principal de igienă pe teritoriul administrativ al comunei, activitate din care a fost pensionat. După pensionare, acesta s-a adresat cu diferite cereri primăriei pentru a fi reîncadrat în această funcţie, cereri discutate în şedinţele consiliului local, dar neaprobate din lipsa fondurilor necesare suportării unei noi cheltuieli.
Tribunalul Argeş – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 444/C/22.03.2002, a respins cererea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la a-i răspunde celor patru cereri adresate acestuia, prin care solicita reîncadrarea cu jumătate de normă în funcţia de asistent principal igienă, precum şi obligarea acestuia la plata sumei de 20.000.000 lei daune morale, începând cu luna martie 2001 şi până în prezent.
Pârâtul s-a apărat în sensul că solicitarea reclamantului a fost luată în discuţia consiliului local, dar acesta a respins încadrarea în schema de organizare a unui asemenea post, din motive ce ţin de lipsa resurselor financiare, precum şi având în vedere activitatea necorespunzătoare prestată de reclamant înainte de pensionare.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În speţă, reclamantul a susţinut că are dreptul de a fi reîncadrat cu jumătate de normă în funcţia deţinută anterior pensionării, fiind vătămat prin refuzul nejustificat al pârâtului de a-i rezolva cererea referitoare la acest drept, sens în care s-a adresat instanţei pentru recunoaşterea dreptului pretins.
Or, cererea reclamantului de a fi reîncadrat după pensionare nu reprezintă un drept recunoscut de lege şi încălcat de pârât pentru a justifica pretenţiile sale. Deci, pentru a fi atacabil în instanţa de contencios administrativ, actul respectiv trebuie să fie apt a produce direct efecte juridice faţă de cel vătămat, prin care acesta să fie prejudiciat, iar în celălalt caz, refuzul de a răspunde unei cereri trebuie să fie nejustificat. Însă, din probatoriul administrat, nu se poate trage concluzia unui refuz nejustificat din partea pârâtului în a rezolva favorabil solicitarea reclamantului, care să ducă la sancţionarea sa prin plata daunelor morale suferite de cel vătămat.
Astfel, tribunalul a reţinut că cererea reclamantului nu se încadrează în caracteristicile acţiunii prevăzute a fi promovată pe calea contenciosului administrativ, pârâtul nefiind obligat să-i recunoască pretinsul drept de a fi reîncadrat după pensionare, care este o facilitate, şi nu o obligaţie.
Aşa fiind, în baza art. 1-5 şi art. 9 din Legea nr. 29/1990, republicată, cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinţei nr. 444/C din 22.03.2002 a Tribunalului Argeş, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul reclamantului nu a fost motivat în drept, dar după modul cum a fost formulat s-a considerat că se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii.
În dezvoltarea recursului reclamantul a arătat că la dosarul cauzei s-au depus două acte oficiale de către primarul comunei, al căror conţinut nu este real, adresele fiind false, motiv pentru care se va adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş pentru efectuarea cercetărilor penale în legătură cu infracţiunea de fals. Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată a avut în vedere conţinutul nereal al acestor adrese.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei, iar pe fond admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
Instanţa de recurs a reţinut că, în mod corect şi legal, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, stabilind că solicitarea acestuia de a fi reîncadrat, după pensionare nu reprezintă un drept recunoscut de lege şi încălcat de pârât, pentru a justifica pretenţiile sale.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În speţă, din probele administrate nu rezultă că pârâtul ar fi refuzat în mod nejustificat să rezolve favorabil cererea reclamantului, reîncadrarea după pensionare nefiind o obligaţie din partea pârâtului ce ar corespunde unui drept recunoscut de lege reclamantului, ci o facilitate, care nu a fost posibilă şi nu a fost aprobată de către consiliul local, din motive financiare.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamant a fost respins ca nefondat.
