Autorizaţia de construcţie a unui garaj emisă de organul administrativ Limite distincţii


C.A. Braşov, decizia nr. 657 din 7 decembrie 1995

Problema principală, în speţă, privea îndreptăţirea organului administrativ de a emiteautorizaţia de construire a garajului.Curtea imobilului a fost închiriată odată cu suprafaţa locativă, în folosinţa comună a locatarilor celor 14 apartamente, în condiţiile art. 12 din Legea nr. 5/1973. Comunitatea de folosinţă exclude posibilitatea de individualizare a folosinţei exclusive, de către un colocatar, a unei părţi din curtea comună, fără acordul locatorului şi al celorlalţi colocatari, exprimat în cadrul adunării generale sau prin intermediul asociaţiei locatarilor, conform exigenţei unanimităţii. Acordul locatorului privind construirea garajului, în contradicţie cu poziţia contrară a asociaţiei locatarilor, nu poate produce efecte juridice, reprezentând o modificare unilaterală inadmisibilă a contractelor de închiriere. De asemenea, aprecierea organului administrativ emitent al autorizaţiei de construire, că amplasarea garajului nu deranjează funcţionarea platformei gospodăreşti, reprezintă un exces al atribuţiilor sale legale, cenzurabil, în cadrul acţiunii, pentru încălcarea legii. În ipoteza în care opoziţia locatarilor ar fi nejustificată, ca reprezentând un abuz de drept, substituirea consimţământului s-ar fi putut realiza prin intermediul unei acţiuni judiciare, dar nu prin aprecierea organului administrativ.