muncă.
– Ari 74 Legea nr. 168/1999 -Ari 581 C.pr.civ.
Instituţia ordonanţei preşedinţiale nu-şi găseşte aplicarea în cazul conflictelor de muncă, situaţia urgenţei şi neprejudicierii prin întârziere fiind reglementată de legea specială, caz în care dreptul comun nu mai este aplicabil.
Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale – decizia nr. 295/11 martie 2008
Reclamanta D.V. a chemat în judecată pârâta Primăria O., solicitând, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a se dispune suspendarea efectelor adresei de desfacere a contractului de muncă şi a perioadei de preaviz de 15 zile până la soluţionarea pe fond a cererii principale.
In motivarea acţiunii se arată că la 4.01.2008 a fost emisă de către pârâtă o adresă prin care i s-a comunicat reclamantei încetarea raporturilor de muncă, precizându-se că salariata beneficiază de un preaviz de 15 zile, potrivit legii.
împotriva acestei adrese, reclamanta a formulat contestaţie la Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr.486/120/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 165/31.01.2008 Tribunalul Dâmboviţa a respins acţiunea, cu motivarea că cererea de suspendare a deciziei de desfacere a contractului de muncă al reclamantei poate avea efecte pecuniare nedorite pentru ambele părţi.
Astfel, dacă, la fond, contestaţia reclamantei se va respinge, aceasta poate fi obligată la restituirea drepturilor băneşti încasate pe perioada suspendării, câtă vreme contractul de muncă s-a derulat, cu consecinţa suportării unei eventuale insolvabilităţi a reclamantei de către pârâtă.
Dacă se va admite contestaţia, atunci reclamanta va beneficia de reparaţii, conform legii, pentru desfacerea nelegală sau netemeinică a contractului de muncă.
Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea unei ordonanţe preşedinţiale, conform disp. art.581 C.pr.civ.
împotriva acestei sentinţa a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, cu motivarea că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea.
Susţine recurenta că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.581 C.pr.civ., că la expirarea dreptului de preaviz reclamanta rămâne fără serviciu, dreptul ei păgubindu-se prin întârziere, iar printr-o simplă „pipăire” a fondului se putea constata ilegalitatea desfacerii contractului de muncă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată şi motivele de recurs, curtea a constatat că recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea efectelor adresei nr.75/4.01.2008 emisă de Primăria corn. O., adresă prin care se aduce la cunoştinţa reclamantei faptul că s-a dispus transformarea postului de bibliotecar din post care necesită studii medii în post care necesită studii superioare de lungă durată şi, în consecinţă, raporturile de muncă ale reclamantei vor înceta, aceasta neîndeplinind noile condiţii ale postului. Prin aceeaşi adresă se acordă un drept de preaviz de 15 zile.
Temeiul de drept pe care s-a întemeiat acţiunea a fost art.581 C.pr.civ, text de lege ce reglementează ordonanţa preşedinţială.
Ori, această procedură specială nu este aplicabilă în cazul conflictelor de muncă.
Procedura de soluţionare a conflictelor de muncă, în cazul de faţă a conflictelor de drepturi, este reglementată de Legea nr. 168/1999, care stabileşte în mod clar şi fără echivoc, în art.74, că soluţionarea cererilor privind conflictele de muncă, având ca obiect şi contractul individual de muncă, se face în regim de urgenţă.
Prin instituirea unui regim special – de urgenţă – în soluţionarea conflictelor de drepturi dintre salariat şi angajator legiuitorul a avut în vedere tocmai caracterul special al drepturilor deduse judecăţii şi neprejudicierea nici uneia dintre părţi. Mai mult, suportarea vreunui prejudiciu de către angajat este înlăturată de dispoziţiile exprese ale art.78 Codul muncii care prevăd că, în cazul în care se constată nelegalitatea sau netemeinicia deciziei de concediere, angajatorul va fi obligat la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
în atare situaţie, instituţia ordonanţei preşedinţiale nu-şi găseşte aplicarea în cazul conflictelor de muncă, situaţia urgenţei şi neprejudicierii prin întârziere fiind reglementată de legea specială, caz în care dreptul comun nu mai este aplicabil.
Pentru aceste considerente, curtea a constatat că se impune respingerea cererii formulate de reclamantă, soluţie pronunţată corect de instanţa de fond şi, în baza disp. art.304, 3041 şi 312 alin.l C.pr.civ. a respins recursul ca nefondat.
