Având în vedere clauza contractuală din contractul de facultativă de garanţie, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 136/1995 sunt înlăturate, în ceea ce priveşte rezilierea contractului de asigurare, întrucât sus articolul amintit stipulează că: “Dacă nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliază în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare.”
în mod corect, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurator, pentru neplata cauţiunii conform art. 908 C. corn., nefiind aplicabile dispoziţiile tezei a doua a sus amintitului articol, întrucât contractul de asigurare facultativă nu este un efect comercial. Efectele de comerţ sunt înscrisuri care dau posesorilor legitimi dreptul la plata unei sume de bani şi intră în această categorie: cambia, biletul la ordin şi cecul, enumerarea fiind limitativă.
Prin acţiunea înregistrată la 05.05.1999, reclamanta S.C. “A.”- S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. “P.” – S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 49.466.591 lei, contravaloare rate şi penalităţi, 13.844.721 lei, dobândă comercială şi instituirea unui sechestru asigurator asupra autoturismului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa nr. 479/1999, Tribunalul Ialomiţa a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumelor solicitate în acţiune, respingând capetele de cerere privind instituirea sechestrului asigurator şi cheltuielile de judecată.
în motivarea sentinţei s-a arătat că prin contractul de asigurare facultativă de garanţie nr. 0104288/04.09.1996, încheiat între părţi, reclamanta s-a obligat
să achite către S.C. “R.A.” – S.A. Craiova, ratele şi penalităţile pe care nu le achită pârâta pentru achiziţionarea unui autoturism. Potrivit acestei obligaţii, reclamanta a achitat contravaloarea acestei sume către vânzător, instanţa obligând pârâta la restituirea acestora, conform art. 42 alin. 2 C. com., plus dobânda comercială aferentă, potrivit art. 43 C. com.
Instanţa a respins capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurator, întrucât reclamanta nu a depus cauţiunea obligatorie, conform art. 908 C. com., coroborate cu dispoziţiile art. 594 alin. 2 C. pr. civ.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Apelanta-pârâtă a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond, respingerea acţiunii, pentru următoarele critici:
Din momentul în care pârâta nu a mai plătit prima de asigurare, contractul de asigurare trebuia considerat ca fiind reziliat, conform art. 17 din Legea nr. 136/1995, “A” fiind îndreptătită să refuze plata ratelor datorate de pârâtă către S.C. “R.A.”-S.A.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, contractul de asigurare ar fi trebuit să fie încheiat între “A” şi S.C. “R.” – S.A. şi nu între ASIROM şi pârâtă pentru că vânzătorul, în speţă S.C. “R.” – S.A., trebuie să se asigure împotriva riscului de neplată a ratelor de către cumpărător.
Contractul de asigurare fiind încheiat între ASIROM şi pârâtă, aceasta din urmă are calitatea de asigurat, fiind parte în contract şi nu poate intra în categoria celor răspunzători de producerea pagubei, care sunt străini faţă de contractul de asigurare.
Apelanta-reclamantă a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii capătului de cerere privind sechestrul asigurator.
în susţinerea apelului, s-a arătat că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 908 C. com., deoaece atunci când cererea de sechestru se face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător nu se va achita cauţiunea. Or, în speţă, apreciază apelanta, contractul de asigurare facultativă de garanţie reprezintă efect comercial, în înţelesul articolului menţionat.
Apelul S.C. “R.” – S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Contractul de asigurare facultativă de garanţie s-a încheiat în baza poliţei de asigurare, prin care se convenea ca în caz de neplată a ratelor datorate de cumpărător către S.C. “R.A.” – S.A., S.C. “ASIROM” – S.A., în calitate de asigurator garant, să plătească la prima cerere şi fără nici o altă formalitate, suma reclamată, renunţând la beneficiul discuţiunii şi diviziunii.
Având în vedere această clauză contractuală, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 136/1995 sunt înlăturate, în ceea ce priveşte rezilierea contractului de asigurare, întrucât articolul amintit stipulează că “Dacă nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliazăîn cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut de contractul de asigurare”.
Referitor la cea de-a doua critică, instanţa de apel a considerat-o neîntemeiată, întrucât potrivit contractului de asigurare facultativă de garanţie s-a stipulat că “asiguratul garant se obligă, fără nici o altă formalitate, să plătească suma reclamată către S.C. “R.A.” – S.A., în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată ale cumpărătorului faţă de S.C. “R.A.” – S.A., iar art. 1 (1.5.) stipulează că “prin plata către vânzător (beneficiar), asigurătorul garant se subrogă de drept împotriva asiguratului, referitor la toate drepturile şi acţiunile pe care S.C. “R.A.” – S.A. le are împotriva acestuia. în virtutea acestor clauze contractuale, în mod corect, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, invocate de apelantă, fiind interpretate greşit de aceasta.
Apelul declarat de S.C. “ASIROM” – S.A. a fost respins, ca nefondat.
în mod corect, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurator pentru neplata cauţiunii, conform art. 908 C. com., nefiind aplicabile dispoziţiile tezei a doua ale acestui articol, întrucât contractul de asigurare facultativă de garanţie nu este un efect comercial pentru a putea beneficia de scutirea plăţii cauţiunii.
Efectele de comerţ sunt înscrisuri care dau posesorilor legitimi dreptul la plata unei sume de bani şi intră în această categorie: cambia, biletul la ordin şi cecul, enumerarea fiind limitativă.
în consecinţă, pentru cele arătate, instanţa a constatat apelurile nefondate şi le-a respins, conform art. 296 C. pr. civ. (M.P.)
(Secţia comercială, decizia nr. 59/2000)
