R O M Â N I A Cod operator 3924
JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
Dosar nr.603/317/2011
Sentinţa Penală Nr. 181
Şedinţa publică din 7 aprilie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE : S.P.– Judecător
Grefier : A.B.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror D.C.din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti, jud. Gorj.
Pe rol fiind judecarea plângerii formulate de petentul I.H., domiciliat în B., A.O., nr.5, bloc OD 52-54, scara C, apartament 97, Sectorul 2 împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti dată în dosarul nr. 2769/P/2009, menţinută prin rezoluţia Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr.1641/II/2/2010 din data de 27.12.2010, în contradictoriu cu intimata L.A.M., domiciliată în comuna S., sat B., judeţul Gorj.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit petentul I.H. şi intimata L.A.M..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul în fond.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti a pus concluzii de respingere a plângerii şi menţinerea rezoluţiilor parchetului ca fiind temeinice şi legale, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
J U D E C Ă T O R I A
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 17.02.2011, sub nr. 604/317/2011, petentul I.H. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti dată în dosarul nr. 2769/P/2009, menţinută prin rezoluţia primului procuror al aceleiaşi instituţii nr.1641/II/2/2010 din data de 27.12.2010, în contradictoriu cu intimata L.A.M..
În motivarea plângerii petentul a arătat în esenţă că rezoluţiile atacate sunt netemeinice şi nelegale, întrucât cercetarea penală nu a fost făcută corespunzător.
Din oficiu, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti pentru a înainta spre observare dosarul de urmărire penală nr. 2769/P/2010.
Tot din oficiu, instanţa a dispus depunerea la dosar a sentinţei penale nr. 113 din 3 martie 2011 pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 342/317/2011.
Petentul I.H., prin plângerea formulată la data de 3.09.2010 a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei L.A.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213, 217 şi 220 Cod penal, întrucât aceasta refuză să-i restituie un bidon din plastic, că a edificat un gard de beton ocupându-i o suprafaţă de teren şi că i-a tăiat mai mulţi pomi de pe proprietatea sa.
Prin rezoluţia nr. 2769/P/2010 din data de 16.11.2010 s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de L.A.M. cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213, 217 şi 220 Cod penal.
Din actele premergătoare efectuate de organele de poliţie s-a reţinut că aspectele sesizate în plângerea prealabilă au făcut obiectul cercetărilor în dosarele penale nr. 3568/P/2008, 4009/P/2008, 630/P/2009, 2477/P/2009, 2699/P/2009 şi 2763/P/2009, în care s-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală privind neînceperea urmăririi penale.
Instanţa constată că în mod corect s-a reţinut de către procuror, în raport de starea de fapt, că faptele sesizate de petent nu se confirmă.
Faţă de considerentele expuse instanţa constată că rezoluţia de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti dată în dosarul nr. …/P/2009, menţinută prin rezoluţia primului procuror al aceleiaşi instituţii nr…./II/2/2010 din data de 27.12.2010, în contradictoriu cu intimata L.A.M. sunt temeinice şi legale, urmând ca în consecinţă să respingă plângerea formulată.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 şi următoarele Cod de procedură penală ;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge plângerea formulată de petentul I.H., domiciliat în B., A.O., nr.5, bloc OD 52-54, scara C, apartament 97, Sectorul 2 împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbuneşti dată în dosarul nr. …/P/2009, menţinută prin rezoluţia Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr…../II/2/2010 din data de 27.12.2010, în contradictoriu cu intimata L.A.M., domiciliată în comuna S., sat B., judeţul G..
Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 7 aprilie 2011
PREŞEDINTE, GREFIER,
P. S. B. A.
Red. P.S.
Tehnored. I.A.
2 ex/19.04.2011