Ordin al ministrului emis în interpretarea şi aplicarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului Inadmisibilitatea modificării acesteia


C.A. Piteşti, decizia nr. 822 din 8 iunie 2003

Reclamanta SC „R” SRL a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Vâlcea, anularea deciziei emisă de aceasta la 23 decembrie 2002, a procesului-verbal de control din 22 noiembrie 2002 şi a obligaţiei de plată stabilite, de 69.965.620 lei, motivat de faptul că organele fiscale au calculat greşit impozitul pe profit, deşi, potrivit textului legal, reducerile pentru această obligaţie bugetară se calculează lunar, iar sumele aferente se repartizează ca surse proprii de finanţare.

Prin sentinţa civilă nr. 345/C/2003, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea, a anulat actele atacate, precum şi obligaţia de plată, atât a impozitului pe profit suplimentar, în valoare de 54.613.609 lei, cât şi cu privire la majorările şi penalităţile de întârziere. Tribunalul a reţinut că reclamanta a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 7 pct. 2 din O.G. nr. 70/1994, modificată prin Legea nr. 189/2001, iar punctul de vedere exprimat de organele de control are la bază decizia M.F. nr. 3/2001, care cuprinde norme de aplicare ce nu pot să modifice textul pe care îl interpretează.

Învestită cu soluţionarea recursului declarat de pârâtă, Curtea de Apel Piteşti a respins calea de atac, reţinând, în esenţă, concluzia primei instanţe, în sensul că nu este admisibil ca, printr-un ordin al ministrului, prin care se doreşte interpretarea şi aplicarea unitară a unui act normativ, să se modifice sau să se adauge la acesta.

În cauză, potrivit art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 70/1994, modificată prin Legea nr. 189/2001, reducerile se calculează începând cu profitul realizat după 1 ianuarie 2001 şi calculul lor se face lunar, iar sumele aferente reducerii se repartizează ca surse proprii de finanţare. Potrivit O.M.F. nr. 3/2002, suma profitului realizat în exerciţiul financiar curent şi investit în cursul anului, pentru care s-a beneficiat de reducerea impozitului pe profit, la care se adaugă reducerea de impozit cu 50%, prevăzută la art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 70/1994 republicată, de care a beneficiat agentul economic, va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea şi majorarea fondului surselor proprii de finanţare, până la concurenţa profitului exerciţiului financiar. În aceste condiţii, agentul economic ar trebui să repartizeze la surse proprii de finanţare nu doar sumele aferente reducerii, aşa cum prevede expres dispoziţia legală, ci, chiar şi suma profitului. Ca urmare, este inadmisibil ca, printr-un ordin al ministrului, să se adauge sau să se modifice o ordonanţă a Guvernului.