Dosar nr. 5807/280/2010
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PITEŞTI
SECTIA PENALĂ
SENTINTA PENALA NR. 518/2011
Şedinţa nepublică de la 08 Martie 2011
Instanţa constituită din :
PREŞEDINTE: A.P.
Grefier I.D.
Pe rol pronuntarea in cauza penala privind pe inculpat N.I.A., inculpat T.G.S.
inculpat T.M.A. şi autoritate tutelară Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges,
reprezentant legal N.I., reprezentant legal N.D., reprezentant legal T.P.A., reprezentant
legal T.E.L., parte vătămată B.G.E., având ca obiect infr. prev. de art. 211 al.1, 2 C.pen.,
art. 221 C.Pen.
La apelul nominal, făcut în şedinţa nepublică, au lipsit toate partile.
Procedura legal indeplinita, fara citarea partilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care invedereaza ca
dezbaterile au avut loc in sedinta nepublica din data de 01.03.2011, iar sustinerile celor
prezenti sunt consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta
din prezenta sentinta, instanta dispunând amanarea pronuntarii la data de astazi, la care
delibereaza si hotaraste urmatoarele:
INSTANŢA,
Constată că la data de 26.03.2010 a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe
rechizitoriul nr. 6136/P/2008 emis la data de 08.03.2010 de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Piteşti, prin care au fost trimisi în judecată, în stare de libertate, inculpatul
minor N.I.A. pentru infr. prev. de art. 211 alin. 2 lit. c Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm.
Cod penal, precum şi inculpaţii minori T.G.S. şi T.M.A. pentru infracţiunea prev. de art.
221 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal.
In actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că la data de 13.10.2008 inculpatul N.I.A. a
smuls un telefon mobil din mâna părţii vătămate B.G.E., apoi a fugit şi, după ce partea
vătămată l-a urmărit şi l-a ajuns, inculpatul a lovit-o cu palma, producându-i leziuni ce au
necesitat 1–2 zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, în aceeaşi zi, inculpatul N. s-a întâlnit cu inculpaţii frati T. la Grădina de
vară din centrul Mun. Piteşti, iar acesti din urmă inculpaţi au vândut împreună martorului
N.V., contra sumei de 220 lei, telefonul sustras de la partea vătămată, stiind că provine din
săvârşirea unei infracţiuni.
In faza urmăririi penale au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă:
plângerea şi declaraţia părţii vătămate, procesul verbal de conducere în teren, planşă
fotografică, raport de expertiză medico-legală, proces-verbal de recunoaştere după
fotografii, declaraţiile martorilor O.I.R., G.V., B.V., T.P.A., proces-verbal de predare
bunuri, declaraţiile învinuiţilor, referat de evaluare al învinuitului minor N.I.A.
In cursul urmăririi penale, inculpatul N.I.A. a negat că a deposedat-o pe partea
vătămată prin violenţă de telefonul mobil, arătând în esenţă că inculpatul T.G.S. ar fi făcut
acest lucru.
Inculpaţii T.M.A. şi T.G.S. au declarat în esenţă că inculpatul N.I.A. a primit
telefonul de la partea vătămată, dat de bunăvoie, după care a plecat cu bunul fără a-l
restitui, inculpaţii T. recunoscând că s-au întâlnit ulterior şi că au vândut telefonul mobil la
Grădina de vară.
In cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: inculpaţii N.I.A. şi T.G.S.; partea
vătămată; martorii B.V.V., B.I.L., B.C., T.P.A., O.I.R., B.V., S.D.F., P.M.; reprezentantul
legal al părţii vătămate, mama, S.G.. Inculpatul T.M.A. şi-a exercitat dreptul de a nu da
declaraţie .
Totodată, s-au depus la dosar înscrisuri şi s-au întocmit referate de evaluare a
inculpaţilor minori T.G.S. şi T.M.A.
Din analiza materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi în
cursul judecăţii, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
La data de 13.10.2008 partea vătămată B.G.E. a ieşit de la ore în curtea Scolii
generale nr. 16 Piteşti. In zonă se aflau şi cei trei inculpaţi, care au intrat în vorbă cu partea
vătămată.
Inculpatul N. i-a cerut părţii vătămate telefonul mobil marca Nokia E50 pentru a
asculta o melodie. Partea vătămată i-a dat inculpatului N. telefonul mobil de bunăvoie,
fără a fi ameninţat, lovit, ţinut sau agresionat în vreun fel.
Inculpatul N. i-a spus apoi părţii vătămate că se duce la un magazin şi partea
vătămată a vrut iniţial să-l însoţească, însă la ieşirea din curtea şcolii l-a văzut pe bunicul
său şi s-a oprit. Inculpatul N. a plecat cu telefonul părţii vătămate şi nu s-a mai întors la
şcoală, nu a returnat bunul părţii vătămate, iar ulterior, în aceeaşi zi, i-a contactat pe ceilalţi
2 inculpaţi, fraţii gemeni inculpaţi T.G.S. şi T.M.A., toţi trei întâlnindu-se la Grădina de
vară din Piteşti, pentru a valorifica telefonul mobil.
Inculpaţii l-au găsit în jurul orelor 17,00 pe terasă pe martorul B.V. şi i-au propus
să cumpere telefonul părţii vătămate marca Nokia E50 contra sumei de 250 lei. Martorul
le-a oferit doar suma de 220 lei şi cei trei inculpaţi au refuzat, dar după câteva minute fraţii
gemeni T. s-au întors, au acceptat propunerea martorului şi, deşi ştiau că telefonul fusese
dobândit în condiţiile anterior menţionate, l-au vândut martorului contra sumei de 220 lei,
împărţită apoi de toţi inculpaţii.
In aceeaşi zi partea vătămată şi-a anunţat familia, iar tatăl său, martorul B.C.,
poliţist, s-a deplasat la Grădina de vară şi a aflat că martorul B.V. cumpărase un telefon
Nokia E50, pe care martorul l-a şi arătat tatălui părţii vătămate. Acesta a recunoscut
telefonul ca fiind al fiului său, având şi în agendă numerele de contact ale acestuia, a aflat
de la martor că l-a cumpărat de la doi fraţi, iar ulterior partea vătămată a recunoscut pe
unul din cei doi fraţi gemeni, în fotografiile din baza de date ale poliţiei, respectiv pe
inculpatul Neacşa.
Telefonul părţii vătămate a fost recuperat, însă cu unele deteriorări, astfel încât
bunul a fost predat inculpatului T.P.A. pentru efectuarea reparaţiilor. In final, mama
inculpaţilor T. a predat tatălui părţii vătămate, prin intermediul organelor de poliţie, un
telefon nou similar celui deteriorat, astfel că prejudiciul produs părţii vătămate a fost
integral recuperat, iar partea vătămată a declarat că nu mai are pretenţii civile.
Situaţia de fapt rezultă din declaraţiile părţii vătămate date în faţa instanţei (f. 35-
36, 111 dos. inst.), care au fost în esenţă în sensul că, de faţă cu ceilalţi inculpaţi fraţi, a dat
de bunăvoie telefonul inculpatului N., însă doar pentru a asculta muzică, iar acesta din
urmă a plecat cu bunul din curtea şcolii şi nu l-a mai restituit, partea vătămată declarând că
nu a fost amenintat, ţinut, lovit sau agresionat în momentul când N. a luat telefonul din
mâna întinsă a părţii vătămate, după cum nu a fost lovit ori ameninţat nici ulterior, după
ce telefonul a ajuns în posesia inculpatului N.
Susţinerile părţii vătămate în sensul că a dat de bunăvoie telefonul şi că nu a fost
agresionat în vreun fel sunt similare susţinerilor tuturor inculpaţilor, făcute în cadrul
declaraţiilor din cursul urmăririi penale şi din faţa instanţei.
Astfel, atât inculpatul N. cât şi inculpaţii gemeni T. au arătat că partea vătămată a
dat de bunăvoie telefonul inculpatului N., pentru a se uita si a asculta muzică .
De altfel, şi din declaraţiile martorilor O.I.R. şi B.V. rezultă faptul că nimeni nu i-a
smuls din mână părţii vătămate telefonul, aceasta dându-l de bunăvoie şi nefiind lovită în
vreun fel ori ameninţată în acele momente ori în momentele ulterioare, din declaraţiile
martorilor rezultând şi faptul că partea vătămată nu a fugit după persoana care plecase cu
telefonul său (f. 43-46 dup, f. 101,102 dos.inst.).
Faptul că, imediat după ce a spus familiei că a rămas fără telefon, partea vătămată
nu avea urme de lovire şi nici nu a spus familiei că ar fi fost lovit rezultă din declaraţiile
martorului B.I.L., fratele părţii vătămate (f. 83 dos.inst.), respectiv ale mamei părţii
vătămate S.G. (f. 112 dos.inst.), cu care partea vătămată locuia efectiv. De altfel, potrivit
acestor martori, partea vătămată a spus fratelui şi, apoi, acasă doar că i-a fost furat
telefonul, fără să fie întrebat şi fără să dea alte detalii în legătură cu împrejurările în care s-a
întâmplat acest lucru.
Imprejurările în care telefonul părţii vătămate a fost vândut martorului B.V. şi
modul în care telefonul a fost găsit de tatăl părţii vătămate rezultă din declaraţiile acestora
(f. 47-48 d.u.p., 99 dos. inst., 58 dos inst.).
Instanţa nu poate reţine declaraţia dată în faza actelor premergătoare de partea
vătămată B.G.E., în sensul că a refuzat să-i dea unuia din făptuitori telefonul, dar bunul i-a
fost smuls din mână de către un făptuitor care a venit din spate si care apoi a lovit-o pe
partea vătămată cu palma peste faţă în timp ce aceasta încerca să-l prindă de cămaşă (f. 7
d.u.p.), deoarece aceste susţineri nu se coroborează cu restul declaraţiilor date de partea
vătămată în cursul judecăţii, cu declaraţiile inculpaţilor, precum şi cu declaraţiile martorilor
audiaţi asupra celor întâmplate în curtea şcolii.
De altfel, instanţa observă că sunt neclare împrejurările în care părţii vătămate
personal i s-a luat unica declaraţie cu privire la cele întâmplate la data de 13.10.2008, în
faza actelor premergătoare, declaraţie consemnată pe calculator, cuprinzând aspecte pe
care, în faţa instanţei, partea vătămată a arătat că nu le-a declarat. Astfel, dincolo de
conţinutul declaraţiei, pe care partea vătămată nu l-a confirmat şi în faţa instanţei, aceasta
a arătat că tatăl său nu a fost prezent la luarea întregii declaraţii consemnate pe calculator
de către organele de poliţie (nu a fost prezent la luarea primei jumătăţi din declaraţie),
declaraţie care a fost mai întâi consemnată de mână de un poliţist, apoi a fost
tehnoredactată, fiind semnată abia a doua zi de partea vătămată şi de tatăl său, etc. (f. 35-
36 dos. inst.). Tatăl părţii vătămate, martorul B.C., precum şi poliţistul în faţa căruia s-a
dat declaraţia, martorul S.D.F., au arătat că este imposibil ca tatăl părţii vătămate să nu fi
fost de faţă la luarea declaraţiei, în mare parte, dar este posibil să fi lipsit perioade scurte în
timpul efectuării acestui act procedural, arătând în esenţă şi faptul că cele consemnate în
declaraţie corespund afirmaţiilor părţii vătămate de la acel moment (f. 99, 118 dos. inst.).
Instanţa mai constată că probele pe care se întemeiază acuzaţia folosirii violenţei
asupra părţii vătămate la data de 13.10.2008 constau doar în susţinerile părtii vătămate din
faza actelor premergătoare consemnate în declaraţia analizată anterior, în menţiunile din
„procesul-verbal de conducere în teren” întocmit la data de 15.10.2008, respectiv în
raportul de expertiză medico-legală întocmit la aceeaşi dată.
Or, partea vătămată nu si-a mentinut în faţa instanţei susţinerile din declaraţia dată
în cursul urmăririi penale, arătând că nu a declarat ce s-a consemnat în declaraţie, în
condiţiile în care este singura sa declaraţie, consemnată pe calculator (neexistând declaraţie
olografă) şi împrejurările în care a fost dată sunt neclare. În acest sens, între afirmaţiile
părţii vătămate şi cele ale tatălui său, martorul B.C., respectiv ale martorului S.D. F, există
contradicţii pe aspecte esenţiale, cum ar fi împrejurările luării declaraţiei părţii vătămate,
conţinutul efectiv al declaraţiei, afirmaţiile făcute de partea vătămată în legătură cu modul
în care ar fi fost deposedat de telefon.
Pe de altă parte, partea vătămată nu a oferit în faţa instanţei nicio explicaţie
convingătoare asupra diferenţelor dintre conţinutul acelei declaraţii şi declaraţia dată în
faţa instanţei, arătând doar că declaraţia dată în faţa organului de cercetare penală nu este
scrisă de ea, în condiţiile în care acest aspect nu este, prin el însuşi, de natură a conduce că
cele consemnate nu corespund afirmaţiilor sale, iar tatăl părţii vătămate şi poliţistul de caz
au confirmat că s-a consemnat ceea ce partea vătămată a declarat. Aşadar, nu există indicii
temeinice că în cadrul acelei declaraţii n-ar fi fost consemnate declaraţiile părţii vătămate
de la acel moment, dar în acelaşi timp instanţa reţine că declaraţia în cauză nu este
menţinută de parte şi nici nu se coroborează cu restul probelor administrate, pe aspectul
folosirii violenţei de către inculpatul N., susţinerile părţii vătămate, în vârstă de 12 ani,
putând fi influenţate la acel moment de temerea acesteia faţă de reacţia familiei în raport
de remiterea voluntară, cu mare uşurinţă, a telefonului mobil către o terţă persoană.
Cât priveşte „procesul-verbal de conducere în teren” (f. 13 d.u.p.), instanţa
constată că a fost încheiat în faza actelor premergătoare, la data de 15.10.2008, în prezenţa
unui singur martor asistent, P.M., angajat al IPJ Argeş, conform declaraţiei sale date în faţa
instanţei (f. 126 dos. inst.). Procesul-verbal atestă cercetarea locului faptei si reconstituirea
împrejurărilor săvârşirii acesteia, însă doar prin prisma susţinerilor părţii vătămate, care a
indicat locul în care se afla, locul în care s-a întâlnit cu făptuitorii, modul în care i s-a luat
telefonul, urmărirea făptuitorului pe stradă, lovirea părţii vătămate, etc. La acest act
procedural au mai participat tatăl părţii vătămate, martorul asistent menţionat, precum şi
organele judiciare (doi poliţişti din cadrul IPJ Argeş- Poliţia mun. Piteşti, Biroul
Investigaţii Criminale, şi un criminalist de la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Argeş).
Nu au participat la efectuarea actului procedural niciunul dintre inculpaţi, care la acea dată
erau doar făptuitori (devenind învinuiţi abia la data de 14.11.2008, când s-a început
urmărirea penală- f 4 d.u.p.), şi nici apărătorul din oficiu, desemnat deja la data de
14.10.2008 pentru făptuitorul N., care fusese audiat în prezenţa apărătorului la 14.10.2008
(f. 55, 61-62 d.u.p.). Prin urmare, instanţa constată că la efectuarea acestui act procedural
ar fi fost posibilă participarea făptuitorilor, cel puţin a făptuitorului N. si/sau a
apărătorului său, însă acest lucru nu era obligatoriu, dat fiind faptul că nu se începuse
urmărirea penală faţă de făptuitori.
Instanţa constată însă că actul procedural în cauză, denumit în procesul-verbal
„conducere în teren” şi în planşa cu fotografiile aferente „reconstituire” (f. 13, f. 14-15
d.u.p.), este efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. art. 129 alin. 2, art. 130 alin. 2 şi art. 92
C.pr.pen., deoarece la efectuarea sa trebuiau să participe în mod obligatoriu cel puţin doi
martori asistenţi, care nu puteau face parte din aceeaşi unitate cu organul care a efectuat
actul procedural, chiar dacă încadrarea unui astfel de martor este pe un post diferit de cel
al organului judiciar care efectuează actul procedural (cum este cazul martorei P.M).
Instanţa mai reţine că încălcarea dispoziţiilor legale menţionate atrage anularea
actului procedural efectuat în cauză şi a actului procesual întocmit, astfel cum a solicitat şi
apărătorul inculpatului N.I.A. în cadrul concluziilor scrise, sancţiunea fiind nulitatea
relativă, în condiţiile art. 197 alin. 1 şi 4 C.pr.pen., cu efectul imposibilităţii folosirii ca
mijloc de probă a procesului-verbal sus-menţionat, conform art. 64 alin. 2 C.pr.pen. În
acest sens, s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, iar
anularea este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, în raport de
faptul că la efectuarea actului nu au participat cel puţin doi martori asistenţi care să nu fie
angajaţi ai IPJ Argeş, în raport de poziţia părţii vătămate din faţa instanţei (în sensul că nu
a declarat în cursul urmăririi penale aspectele consemnate în declaraţia de parte vătămată,
aspecte similare cu cele din procesul-verbal de conducere în teren) şi în raport de
imposibilitatea verificării, prin intermediul unor astfel de martori asistenţi neutri care să fi
fost de faţă la efectuarea actului, a veridicităţii aspectelor menţionate ca fiind constatate pe
parcursul efectuării actului procedural în cauză.
Cât priveşte raportul de expertiză medico-legală nr. 603/A7/15.10.2008 întocmit
de SML Argeş (f. 11 d.u.p.), instanţa constată că nu poate face, prin el însuşi, dovada că
luarea telefonului mobil al părţii vătămate la data de 13.10.2008 s-a făcut în condiţii ce
presupun violenţă fizică sau ameninţare. Astfel, în condiţiile în care partea vătămată însăşi,
inculpaţii, martorii audiaţi (inclusiv fratele părţii vătămate, martorul B.I.L- f. 83 dos. inst.),
dar şi reprezentanta legală a părţii vătămate, mama S.G. (f. 112 dos. inst.), au declarat că
partea vătămată nu a fost lovit si/sau nu avea urme de lovire la data de 13.10.2008,
instanţa constată că între leziunea constatată de medicul legist (echimoză în regiunea
zigomatică stângă) la data de 15.10.2008 şi acţiunile inculpaţilor, exercitate cu două zile în
urmă, nu se poate reţine nicio legătură de cauzalitate. Singura afirmaţie certă referitoare la
existenţa unei leziuni în zona feţei părţii vătămate la data de 14.10.2008 este cea a
martorului S.D.F., poliţistul care a audiat-o pe partea vătămată şi care a văzut o „tumefiere
uşoară la nivelul unui obraz”, o „leziune puţin vizibilă” (f. 118 dos. inst.), însă prin prisma
declaraţiilor părţii vătămate, ale inculpaţilor şi ale celorlalţi martori referitoare la lipsa unei
leziuni la data de 13.10.2008, după incidentul dintre părţi, instanţa n-ar putea reţine
existenţa vreunei legături de cauzalitate nici între cele întâmplate la 13.10.2008 şi leziunea
observată a doua zi de martorul S.
Instanţa nu poate reţine nici susţinerile inculpatului N.I.A., care a negat orice
participare la fapta prin care telefonul părţii vătămate ar fi ieşit din posesia acestuia,
deoarece declaraţiile date de inculpatul în cauză sunt contradictorii pe aspecte esenţiale (în
posesia cui, căruia din fraţi, a ajuns telefonul părţii vătămate; cine a plecat cu telefonul
părţii vătămate din curtea şcolii; ce făcea inculpatul N. în momentul când unul sau altul
dintre fraţii gemeni a plecat cu telefonul, respectiv plecase la un magazin sau a plecat cu
unul din fraţi către alt liceu; dacă inculpatul N. deja plecase pentru a lua mâncare, cum a
putut vedea ce au făcut ceilalţi inculpaţi şi partea vătămată rămaşi în curte, etc.).
Astfel, inculpatul N. a declarat în faza urmăririi penale că ceilalţi doi inculpaţi au
ascultat muzică la telefonul părţii vătămate, că şi inculpatul N. a ascultat timp de 5 minute
muzică, dar i-a înapoiat telefonul părţii vătămate, care a ajuns însă în mâna lui T.G.S. iar
apoi, în momentul când ei au ieşit pe poarta şcolii pentru a merge la magazin, partea
vătămată şi-a văzut bunicul, a spus că nu mai merge şi i-a cerut lui T.G.S. să-i aducă înapoi
telefonul, însă acesta a plecat cu bunul (f. 60-61 d.u.p.). Ulterior, acelaşi inculpat a declarat
că el a plecat pentru a cumpăra de mâncare, iar inculpaţii fraţi gemeni au rămas cu partea
vătămată, T.G.S. asculta muzică şi, la un moment dat, a fugit cu telefonul, în timp ce
fratele său T.M.A. îl ţinea de vorbă pe partea vătămată pentru a-i distrage atenţia (f. 57,
58-59 d.u.p.).
În faţa instanţei, inculpatul a declarat însă că, după ce partea vătămată i-a dat
telefonul pentru a transfera o melodie, inculpatul i l-a restituit, apoi inculpatul T.M.A. l-a
cerut părţii vătămate, după care a fugit cu bunul. Inculpatul a revenit si a precizat în
aceeaşi declaraţie că T.M.A. a plecat uşor de lângă ei, partea vătămată a spus că nu mai
merge cu ei din cauza bunicului, iar inculpatul N. a plecat cu T.G.S. spre scările de la
Liceul Zinca Golescu (f. 31 dos. inst.).
Instanţa nu poate reţine nici susţinerile inculpatului T.G.S. din faza cercetării
judecătoreşti, în sensul că şi el şi fratele său au plecat de la şcoală, lăsându-i acolo pe
partea vătămată şi pe inculpatul N. şi, în esenţă, nemaiavând cunoştinţă de cele întâmplate
între aceştia şi necunoscând de unde provenea telefonul vândut în după-amiaza aceleiaşi
zile (f. 32-33 dos. inst.).
În acest sens, aceste susţineri ale inculpatului sunt infirmate de declaraţiile
inculpatului N., de cele ale părţii vătămate, de cele ale inculpatului T.M.A. date în cursul
urmăririi penale (f. 72-78 d.u.p.), dar şi de propriile sale declaraţii date pe parcursul
urmăririi penale (f. 65-69 d.u.p.), din care rezultă că ambii fraţi T. au fost de faţă la cele
întâmplate în curtea şcolii, au văzut că telefonul mobil al părţii vătămate, remis
inculpatului N., nu a fost înapoiat, ci a fost însuşit de acesta, cunoscând aceste aspecte la
momentul valorificării bunului.
Din aceste motive, instanţa nu poate reţine nici apărarea formulată în cadrul
concluziilor scrise depuse de apărătorul inculpaţilor T. (f. 132-133 dos. inst.), în sensul că
aceşti inculpaţi n-ar fi cunoscut adevărata provenienţă a telefonului la momentul vânzării
acestuia şi că n-ar fi avut intenţia primirii şi valorificării bunului respectiv.
Cât priveşte declaraţiile martorilor O.I.R. şi B.V., instanţa observă că sunt
contradictorii, oscilante şi nu se coroborează între ele, după cum nu se coroborează pe
multe aspecte esenţiale cu celelalte probe analizate.
Instanţa nu poate reţine declaraţiile lor decât sub aspectul inexistenţei vreunei
acţiuni de violenţă din partea inculpaţilor faţă de partea vătămată şi sub aspectul remiterii
de bună-voie de către partea vătămată a telefonului mobil către unul din cei trei inculpaţi.
Este adevărat că nu se poate aprecia că declaraţiile celor doi martori pe parcursul
urmăririi penale (în esenţă, în sensul că: în curtea şcolii inculpatul N. i-a cerut părţii
vătămate telefonul pentru a copia o melodie, partea vătămată i l–a dat de bună-voie, N. i l-
a returnat şi a plecat din curte; ulterior unul din fraţii gemeni i-a cerut părţii vătămate
telefonul, l-a primit de la aceasta, a rugat-o pe partea vătămată să-l însoţească la un
magazin, spre poarta liceului partea vătămată şi-a văzut bunicul şi a spus celui care avea
telefonul să i-l restituie când se întoarce în curte; apoi ambii gemeni au plecat din curte, au
plecat imediat şi martorii în cauză, iar partea vătămată a rămas aşteptând probabil să-şi
recupereze telefonul) nu s-ar corobora una cu cealaltă, pentru că sunt absolut identice
(fiind identice toate cuvintele, inclusiv prepoziţiile şi conjuncţiile folosite în cadrul
exprimărilor – f. 43-44 si f. 45-46 d.u.p.), ceea ce este, practic, imposibil în cazul audierii a
doi martori diferiţi, chiar dacă ambii ar fi perceput la fel o situaţie de fapt.
Dincolo de acest aspect, conţinutul acestor declaraţii diferă pe aspecte esenţiale de
conţinutul celor date de aceiaşi martori în cursul judecăţii. Astfel, martorul O.I.R. a
declarat în faţa instanţei că nu i-a mai văzut niciodată pe inculpaţii T. aflaţi în sală, nu-l ştie
nici pe inculpatul N. prezent, nu a asistat în octombrie 2008 la vreo întâmplare în cadrul
căreia un copil elev să dea altor copii telefonul mobil pentru a asculta muzică şi apoi să nu
îl mai recupereze, nu a dat niciodată declaraţie la poliţie în legătură cu o astfel de
întâmplare. Apoi martorul a revenit şi a precizat că i-a văzut mai demult în curtea unei
şcoli pe toţi trei inculpaţii, care stăteau de vorbă cu un alt băiat mai mic, la distanţă de 10-
15 m de martor, că băiatul cel mic a dat cuiva telefonul mobil, dar nu ştie exact cui, iar
martorul nu îşi aminteşte ce a făcut acea persoană cu telefonul sau dacă băiatul cel mic şi-a
recuperat telefonul (f. 101 dos. inst.).
Totodată, martorul B.V. a declarat în faţa instanţei că telefonul a rămas la unul din
fraţii gemeni T., care a plecat, fără ca martorul să ştie exact cum a ajuns telefonul la acesta
şi ce a făcut celălalt frate, pentru că martorul a plecat şi el, declarând totodată că pe
inculpatul N. nu l-a văzut, dar şi că nu a auzit discuţiile purtate între partea vătămată şi
fraţi, ci doar faptul că telefonul fusese cerut pentru muzică (f. 102 dos. inst.).
Dat fiind faptul că cei doi martori, în vârstă de 13 şi, respectiv, 16 ani la data faptei
sesizate, erau la distantă de 10-15-20 de metri de părţi, şi date fiind contradicţiile dintre
declaraţiile din cursul urmăririi penale şi declaraţiile lor din cursul judecăţii, pe de o parte,
respectiv dintre declaraţiile lor în general şi declaraţiile inculpaţilor şi ale părţii vătămate,
pe de altă parte, instanţa nu poate reţine ca fiind relevante declaraţiile acestor martori pe
alte aspecte esenţiale decât cele referitoare la lipsa oricărei acţiuni de violenţă îndreptată
contra părţii vătămate şi la remiterea de bună-voie de către aceasta a telefonului mobil.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că fapta inculpatului N.I.A.
săvârşită la data de 13.10.2008 în curtea Şcolii generale nr. 16 Piteşti, constând în
însuşirea şi dispunerea pe nedrept (remiterea bunului în vederea vânzării) de telefonul
mobil Nokia E50 aparţinând părţii vătămate B.G.E., bun dat de partea vătămată
inculpatului de bună-voie, însă doar pentru folosinţă temporară (pentru a asculta muzică),
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213
C.pen.
C.pen.
Instanţa nu poarte reţine că fapta săvârşită de inculpatul N. ar reprezenta o faptă de
tâlhărie, astfel cum s-a reţinut încadrarea juridică prin rechizitoriu, deoarece din probele
administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul nu a luat telefonul mobil de la partea
vătămată fără consimţământul acesteia, ci, dimpotrivă, cu consimţământul ei, fiind vorba
de deţinerea telefonului mobil de către inculpat cu titlu (spre folosinţă temporară) şi de
însuşirea acestuia, precum şi dispunerea pe nedrept de bun, deci de fapte de abuz de
încredere.
Se observă, în acest sens, că infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 C.pen.
presupune, prin natura sa juridică dublă şi complexă, furtul săvârşit prin una din
modalităţile prevăzute de art. 211 C.pen. (prin folosirea violenţei, ameninţării, etc.).
Totodată, infracţiunea de furt presupune, conform art. 208 C.pen., luarea unui bun mobil
din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acesteia, în scopul însuşirii pe nedrept.
Prin urmare, atât infracţiunea de furt, cât şi cea de tâlhărie presupun existenţa unei acţiuni
de luare a bunului fără consimţământul celui care are posesia sau detenţia asupra bunului,
condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Ceea ce are relevanţă, din punct de vedere al încadrării juridice a faptei sesizate a fi
săvârşite de inculpatul N., este elementul material din conţinutul constitutiv al infracţiunii,
care, în cazul de faţă, este specific infracţiunii de abuz de încredere, iar nu celei de furt ori
tâlhărie.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 334 C.pr.pen., va dispune
schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate a fi săvârşită de inculpatul N.I.A. din
infracţiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., în
infracţiunea prev. de art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen.
Instanţa mai reţine că fapta inculpaţilor T.G.S. şi T.M.A., constând în primirea de
la inculpatul N. a telefonului mobil al părţii vătămate şi apoi în înlesnirea valorificării
acestui bun, în condiţiile în care ştiau că provine din săvârşirea faptei penale săvârşite de
inculpatul N. şi au urmărit obţinerea unui folos material pentru ei, dar şi pentru inculpatul
N., întruneşte elemnetele constitutive ale infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 C.pen.
Cu privire la cererile de încetare a procesului penal pentru infracţiunile săvârşite de
toţi inculpaţii, formulate de aceştia ca urmare a declaraţiei părţii vătămate din data de
01.03.2011 în sensul că îşi retrage plângerea (f. 131 dos. inst.), instanţa constată că sunt
inadmisibile, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, retragerea plângerii prealabile conduce la imposibilitatea exercitării acţiunii
penale şi la încetarea procesului penal doar în situaţia în care retragerea plângerii înlătură
răspunderea penală, astfel cum prevede art. 10 lit. h C.pr.pen.
Conform art. 131 alin. 1, 2 şi 5 C.pen., retragerea plângerii prealabile de către
partea vătămată înlătură răspunderea penală doar în cazul în care este vorba de infracţiuni
pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei
plângeri prealabile şi, în cazul acestor infracţiuni, doar dacă este îndeplinită şi o altă
condiţie, ca partea vătămată să nu fie o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu
capacitate de exerciţiu restrânsă (caz în care acţiunea penală se pune în mişcare şi din
oficiu, retragerea plângerii prealabile nu are efect, dar ar putea opera împăcarea părţilor
dacă în textul legal care incriminează infracţiunea se prevede expres această posibilitate).
În cazul în care pentru punerea în mişcare a acţiunii penale nu este necesară
introducerea plângerii prealabile şi operează principiul oficialităţii, retragerea plângerii
prealabile sau a plângerii nu pot înlătura răspunderea penală.
În cauza de faţă, deşi pentru infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213
C.pen. punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face doar dacă există plângere
prealabilă din partea persoanei vătămate majore, pentru infracţiunea săvârşită de
inculpatul N. faţă de partea vătămată minoră ( în vârstă de 12 ani la data săvârşirii
infracţiunii), operează oficialitatea procesului penal, nefiind necesară plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, care era lipsită de capacitate de exerciţiu (având chiar în prezent
capacitate restrânsă de exerciţiu), potrivit art. 131 alin. 5 C.pen. Ca atare, atâta vreme cât
nu există împăcarea părţilor, conform art. 132 rap. la art. 213 C.pen., retragerea plângerii
prealabile de către partea vătămată nu poate înlătura răspunderea penală a inculpatului
Neacşa.
În schimb, pentru infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 C.pen. nu este niciodată
necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale, indiferent de vârsta părţii vătămate ori de capacitatea de exerciţiu a acesteia.
Conform art. 221 C.pen., infracţiunea de tăinuire are ca situaţie premisă săvârşirea altei
fapte prevăzute de legea penală din care să provină un bun (indiferent de natura acestei
fapte penale, indiferent dacă se urmăreşte la plângere prealabilă sau din oficiu, indiferent
dacă făptuitorul este sau nu cunoscut, indiferent dacă făptuitorul răspunde sau nu penal,
etc.), dar are o natură juridică de sine stătătoare, iar cauzele de înlăturare a răspunderii
penale pentru fapta prevăzută de legea penală din care provine bunul tăinuit nu se pot
aplica şi faptei de tăinuire. Prin urmare, în cazul inculpaţilor T., nici retragerea plângerii de
către partea vătămată, nici împăcarea părţilor nu ar putea produce niciun efect asupra
răspunderii penale a inculpaţilor.
Pentru toate aceste considerente, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10
lit. h C.pr.pen. corob. cu art. 131 alin. 1, 2, 5 C.pen., art. 213 şi art. 221 C.pen., va respinge
ca inadmisibile cererile de încetare a procesului penal pornit faţă de fiecare inculpat, în
raport de retragerea plângerii şi a plângerii prealabile de către partea vătămată.
La individualizarea pedepsei pentru fiecare inculpat, instanţa are toate criteriile
prevăzute de art. 72 C.pen.:
– dispoziţiile generale ale Codului penal;
– limitele de pedeapsă fixate în partea specială;
– gradul de pericol social al fiecărei fapte, apreciind ca fiind mediu, în raport de
împrejurările în care au fost săvârşite, mai ales de faptul că paguba a fost acoperită încă
din cursul urmăririi penale;
– persoana fiecărui inculpat, sens în care instanţa reţine în esenţă că toţi inculpaţii
sunt minori, nu au săvârşit anterior alte infracţiuni, au comis faptele pe fondul
caracteristicilor specifice vârstei adolescenţei, iar în cazul inculpatului N. şi pe fondul
neconştientizării consecinţelor adoptării unui comportament infracţional şi al tentaţiei
unui câştig facil, toţi inculpaţii având perspective de reintegrare în societate, potrivit
referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş
(f. 51-53 d.u.p., f. 70-75, 76-81 dos. inst.);
– săvârşirea infracţiunilor de către fiecare inculpat în stare de minoritate prev. de
art. 99 C.pen. şi existenţa circumstanţei legale atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c
C.pen. cu privire la inculpaţii T., faţă de atitudinea lor pe parcursul procesului penal, care a
fost caracterizată în general prin sinceritate şi regret faţă de săvârşirea faptelor, respectiv
existenţa circumstanţei legale atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. cu privire la toţi
inculpaţii, în raport de conduita lor anterioară săvârşirii infracţiunii.
Faţă de aceste criterii, în baza art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74
alin. 1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. f C.pen., instanţa va condamna pe inculpatul N.I.A. la 200
lei amendă penală.
lei amendă penală.
În baza art. 221 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art.
În baza art. 221 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art.
76 alin. 1 lit. e C.pen., va condamnă pe fiecare din inculpaţii T.G.S. şi T.M.A. la 200 lei
amendă penală.
Instanţa va pune în vedere tuturor inculpaţilor dispoziţiile art. 63 ind. 1 C.pen.
Totodată, va lua act că partea vătămată B.G.E. nu s-a constituit parte civilă,
prejudiciul fiind integral acoperit, şi nu a solicitat cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen, va obliga pe fiecare dintre inculpaţi la câte 450
lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE:
În baza art. 334 C.pr.pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate a
fi săvârşită de inculpatul N.I.A., din infracţiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c C.pen. cu
aplic. art. 99 şi urm. C.pen., în infracţiunea prev. de art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen. corob. cu art. 131 alin. 1, 2,
5 C.pen., art. 213 şi art. 221 C.pen., respinge ca inadmisibile cererile de încetare a
procesului penal pornit faţă de fiecare inculpat, în raport de retragerea plângerii şi a
plângerii prealabile de către partea vătămată.
În baza art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a şi art. 76
alin. 1 lit. f C.pen., condamnă pe inculpatul N.I.A. cu ocrotitori legali N.I. şi N.D. la 200
76 alin. 1 lit. e C.pen., condamnă pe fiecare din inculpaţii T.G.S. şi T.M.A., ambii cu
ocrotitori legali T.P.A. şi T.E.L., la 200 lei amendă penală.
Pune în vedere tuturor inculpaţilor dispoziţiile art. 63 ind. 1 C.pen.
Ia act că partea vătămată B.G.E., cu ocrotitor legal S.G., nu s-a constituit parte
civilă, prejudiciul fiind integral acoperit, şi nu a solicitat cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen, obligă pe fiecare dintre inculpaţi la câte 450 lei
cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 martie 2011.
Preşedinte,
A.P.
Grefier,
I.D.
Red.A.P./Tehnored.MN-AP
29.03.2011
5 ex.
1
