C.A. Piteşti, nr. 96 din 12.06.2003
Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. Această definiţie, coroborată cu lipsa unor dispoziţii exprese în Legea nr. 10/2001 privind dreptul unităţii deţinătoare de a-şi revoca propria decizie sau dispoziţie impune concluzia că unitatea emitentă nu are calitatea de a-şi revoca măsura de aprobare a cererii de restituire în natură. Un asemenea act poate fi anulat sau declarat nul, după caz, la cererea părţilor sau a altor persoane care justifică un interes legitim, ori poate fi lipsit de efecte în urma comparării cu un alt titlu de proprietate, oricare dintre ipoteze fiind realizabilă însă doar pe calea dreptului comun.
C.A. Piteşti, decizia nr. 96 din 12 iunie 2003
Prin notificare, U.J.S.V. a solicitat în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului grădiniţă-creşă. Comisia pentru aplicarea acestei legi a trimis notificarea unităţii deţinătoare a imobilului, care, prin decizie, a admis cererea obiect al notificării şi a dispus constituirea unei comisii în vederea predării imobilului „către proprietarul de drept”, decizie care a fost comunicată solicitantului. Ulterior, societatea deţinătoare a revocat decizia şi a dispus predarea imobilului către primărie, care o înştiinţase printr-o adresă că acesta aparţine domeniului public al municipiului. Prin protocol s-a efectuat şi predarea efectivă, fără ca decizia revocatoare să fie comunicată şi solicitantului.
Prin contestaţie, I.J.S.V. a solicitat anularea deciziei revocatorii, cu motivarea că societatea deţinătoare nu putea reveni asupra deciziei anterioare. Tribunalul a respins contestaţia ca nefondată, reţinând în esenţă că, deşi imobilul a fost construit de petentă şi preluat de intimată în 1973, „grădiniţa” nu poate fi restituită proprietarului iniţial, date fiind prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora fostul proprietar are dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent. De aceea sunt aplicabile prevederile art. 36 din aceeaşi lege, ceea ce justifică revocarea de către intimată a propriei decizii, care contravine prevederilor legale.
Apelul contestatoarei a fost admis de curte, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei şi al anulării deciziei contestate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit prevederilor art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia, sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului, face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. Textul citat defineşte decizia sau dispoziţia de aprobare a restituirii în natură drept titlu de proprietate ce intră în circuitul civil general, având deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată până la înscrierea în fals, iar despre declaraţiile şi susţinerile părţilor până la proba contrară. Un asemenea act poate fi anulat sau declarat nul, după caz, la cererea părţilor sau a altor persoane care justifică un interes legitim, ori poate fi lipsit de efecte în urma comparării cu un alt titlu de proprietate, oricare dintre ipoteze fiind realizabilă însă doar pe calea dreptului comun. Definirea în modul arătat de însăşi Legea nr. 10/2001, coroborată cu lipsa unei dispoziţii exprese în aceeaşi lege privind dreptul unităţii deţinătoare de a revoca propria decizie sau dispoziţie emisă conform art. 23 alin. 1, impune concluzia că unitatea emitentă nu are calitatea de a-şi revoca măsura de aprobare a cererii de restituire în natură. Desfiinţarea unei asemenea decizii sau dispoziţii este posibilă fie pe calea contestaţiei reglementată prin art. 24 alin. 7 din lege, aflată la îndemâna persoanei solicitante, fie pe calea dreptului comun, aflată la îndemâna unităţii emitente în cadrul unei acţiuni în anulare, fie la îndemâna oricărei persoane interesate în cazul unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute ori a unei acţiuni petitorii (revendicarea) sau posesorii. În aceste condiţii, decizia revocatorie emisă de intimata din prezenta cauză este esenţial nelegală, iar soluţia dată în primă instanţă asupra contestaţiei încalcă dispoziţiile legale examinate, ceea ce face apelul întemeiat şi impune soluţia mai sus prezentată.
