Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Portul fără drept, în public, a unui obiect confecţionat pentru lovire. Reţinere separată de infracţiunea de lovire.


Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Portul fără drept, în public, a unui obiect confecţionat pentru lovire. Reţinere separată de infracţiunea de lovire.

Legea nr. 61 /1991, art. 11

Cod Penal, art. 180 alin. 2

Atât timp cât dovezile administrate atestă că, participând la un eveniment sportiv, inculpatul a purtat asupra sa bastonul telescopic, atât înainte, cât şi după incidentul în cursul căruia a lovit pe partea vătămată cu acest obiect, infracţiunea prev. şi ped. de art.11 din Legea nr. 61/1991 nu se absoarbe în conţinutul infracţiunii de lovire prev. şi ped. de art. 180 alin.2 cod penal, ci se va reţine separat, în concurs real.

 

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia  penală nr. 262  din 03 martie 2011.

Potrivit sentinţei penale nr.2026/07.12.2010 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.h C.p.p. s-a dispus  încetarea procesului penal privindu-l pe inculpatul C.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin.2 C.pen., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către partea vătămată T.C.L.

S-a luat act că partea vătămată şi-a retras constituirea de parte civilă iar Spitalul Judeţean de Urgenţa Ploieşti şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61 din 1991 cu aplicarea art. 3201alin. 7 C.p.p., inculpatul C.A.G. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publica, a unui obiect confecţionat pentru lovire.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a şi b C.penal, cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.penal.

În baza art.81 şi 82 C.penal. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare şi în temeiul art.71 al.5 C.penal. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

În baza art.359 C.pr.penală. s-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul C.A.G., a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.p. şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, parte vătămată fiind T. C. L..

Prima instanţă a arătat că în actul de sesizare se reţine că la data de 26.11.2009, între orele 18:00 – 19:00, în timp ce se afla pe strada Sondelor din Ploieşti, în zona stadionului Astra din municipiul Ploieşti, cu ocazia disputării unui meci de fotbal, inculpatul C.A.G., suporter al echipei Petrolul Ploieşti, i-a aplicat părţii vătămate T. C. L., ce purta un tricou cu însemnele echipei de fotbal Steaua Bucureşti, mai multe lovituri cu un baston telescopic in zona capului si a trunchiului, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenta Ploieşti cu un echipaj al ambulanţei. In urma loviturilor primite, partea vătămata a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

În faza de urmărire penală s-au administrat probe cu declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate si ale martorilor A L., T. F. si T.M. V..

În faţa instanţei, la termenul de judecată din 25.11.2010, partea vătămata a declarat că îşi retrage plângerea penală prealabilă formulată împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lovire. Totodată, partea vătămata si-a retras constituirea de parte civila formulată în cursul urmăririi penale.

S-a considerat de către prima instanţă că, în drept, fapta inculpatului C.A.G. care la data de 26.11.2009, intre orele 18:00 – 19:00, in timp ce se afla pe strada Sondelor din Ploieşti, in zona stadionului Astra din mun. Ploieşti, a purtat fără drept un baston telescopic in prezenţa mai multor persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si liniştea publica, a cuţitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru taiere, împungere sau lovire, prevăzuta de art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991.

Inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, astfel cum este configurată de art. 19 al. 1 pct. 1 lit. a Cp.

În cadrul procesului complex de individualizare a sancţiunilor penale, s-a apreciat că activitatea infracţională trebuie raportată nu numai la pericolul social concret al faptei comise, dar şi la urmările ei (în speţă urmarea imediată fiind starea de pericol creată), la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită, precum şi la orice element de natură să caracterizeze persoana infractorului care a recunoscut săvârşirea faptei reţinute in sarcina sa.

Au mai fost avute în vedere şi repetatele contravenţii săvârşite de inculpat cu ocazia participării la jocuri şi competiţii sportive, astfel cum reiese din procesele verbale contravenţionale aflate la dosarul de urmărire penala, acestuia fiindu-i aplicata măsura complementara a interzicerii dreptului de a participa la acest gen de evenimente, conform art. 23 lit. b din Legea nr. 4 din 2008 in perioadele 24.09.2008 – 23.09.2009, respectiv 26.04.2009 – 25.04.2010.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul C.A.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că, deşi la instanţa de fond s-a solicitat schimbarea încadrării juridice privind cele două fapte pentru care a fost trimis în judecată şi anume infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 alin.2 C.penal şi art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, într-o singură infracţiune, cea de lovire, instanţa de fond i-a respins cererea.

În susţinerea acestei cereri, recurentul inculpat a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art.1/1 din Legea nr.61/1991 fapta „de a purta, în locuri şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, şişului, boxului, castetului ori a altor obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe baza de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice” constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă”.

Ori, în conformitate cu rechizitoriul parchetului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru cele două fapte, reţinându-se că acesta a săvârşit infracţiunea de lovire, având asupra sa un baston telescopic.

Inculpatul recurent a arătat în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de fond şi de recurs că până în momentul în care a început încăierarea între cele două tabere de suporteri nu a avut nici un fel de obiect prevăzut de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 şi că a găsit bastonul telescopic în timpul încăierării. Aflându-se sub stăpânirea unui puternice emoţii, considerând că viaţa şi sănătatea îi sunt puse în pericol, inculpatul l-a luat şi a lovit-o pe partea vătămată, confundând-o cu unul dintre suporterii echipei Steaua. Faţă de dispoziţiile art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 apreciază că această infracţiune este absorbită în infracţiunea prev. de art.180 alin.2 c.penal.

Din aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, urmând să se constate că faptei săvârşite de inculpat i s-a făcut o greşită încadrare, să se constate că infracţiunea prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 a fost absorbită în infracţiunea prev. de art.180 alin.2 c.penal, şi să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h c.pr.penală încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului având în vedere că partea vătămată  T.C.L. şi-a retras plângerea prealabilă.

În subsidiar, dacă nu va fi reţinut primul motiv de recurs, prin intermediul apărătorului ales, recurentul inculpat a solicitat să se facă aplicarea disp. art.320/1 c.pr.penală şi să se reţină în favoarea sa  circumstanţe atenuante.

În final, inculpatul a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, reţinerea disp. art.320/1 c.pr.penală şi art.76 lit.e rap. la art.74 c.penal, apreciind că în cauză se poate aplica o amendă penală, cu menţinerea dispoziţiilor art.81 c.penal privind suspendarea executării pedepsei.

Curtea a constatat că recursul inculpatului nu este  fondat.

În primul rând, instanţa de recurs a menţionat că problema schimbării încadrării juridice şi a absorbţiei  infracţiunii prevăzute de art. 1/1 pct.1 din Lg.61/1991, în infracţiunea de lovire pentru care a intervenit retragerea plângerii prealabile, s-a invocat de către recurentul inculpat pentru prima dată în recurs. În faţa primei instanţe, acesta a solicitat să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 320/1 cod pr. penală, în ce priveşte această infracţiune de port fără drept, în locuri publice, a unui obiect confecţionat  pentru lovire.

Faţă de caracterul devolutiv al recursului de faţă, curtea a analizat această problemă de drept, constatând că cererea de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată.

Este adevărat că textul articolului 1/1 din Legea 61/1991 prevede că faptele incriminate de această prevedere legală se aplică dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Punând în paralel cele două texte de lege, aflate în discuţie, art. 1/1 din Legea 61/1991 şi art. 180 al.2 cod penal, curtea a constatat că pedepsele prevăzute  de acestea  sunt cuprinse între aceleaşi limite: de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă, putându-se trage concluzia că legiuitorul le-a considerat la fel de grave.

Dar făcând abstracţie de această situaţie, curtea a constatat că, în mod justificat prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 1/1 pct.1 din Legea 61/1991, separat de infracţiunea de lovire prev. de art. 180 al.2 cod penal, deoarece probele administrate în cursul urmăririi penale, pe baza cărora inculpatul a acceptat în mod expres judecata potrivit art. 320/1 cod pr. penală, atestă că  inculpatul C. A., contrar declaraţiilor sale din faţa instanţei de fond şi de recurs, a purtat asupra sa bastonul telescopic, atât înainte, cât şi după incidentul în cursul căruia a lovit pe partea vătămată.

Astfel, din declaraţiile părţii vătămate T. C.L. ( filele 7,8,9 şi 11-12 dosar u.p.) şi din depoziţiile martorilor A. L. G. ( fila 20-21 d.u.p.), T. M. V. ( filele 37-38 dosar u.p.) şi T. F. ( filele 29-30 d.u.p.) rezultă că inculpatul a scos din buzunar bastonul telescopic cu care a lovit pe partea vătămată în cap, ceea ce înseamnă că îl purta asupra sa  şi nu că l-a găsit la locul incidentului cum a declarat.

În plus, inculpatul a purtat acest baston telescopic şi după incident , în propriile sale declaraţii de la urmărirea penală ( filele 48-49 dosar u.p.), în care nu recunoscuse să fi lovit pe partea vătămată, a arătat că totuşi, a fost găsit de jandarmi în acea seară având asupra sa un  vârf de baston telescopic.

Aşa fiind, curtea a considerat că împrejurările concrete, relevate de probele analizate anterior, demonstrează că portul fără drept al acelui obiect periculos de către inculpat a avut loc  şi în afara momentului în care l-a folosit împotriva părţii vătămate, lovind-o în cap,  acesta creând o stare de pericol pentru public, atât înainte, cât şi după incident. Această stare de pericol a fost cu atât mai pregnantă cu cât portul  bastonului telescopic de către inculpat a avut loc cu prilejul participării la o manifestaţie sportivă, respectiv la un meci de fotbal, o astfel de manifestaţie implicând prezenţa unor mase mari de oameni şi riscul creării unor momente de panică, cu consecinţe imprevizibile şi greu de controlat.

În concluzie, circumstanţele concrete de săvârşire a acestei fapte de către inculpat, expuse pe larg mai sus, exclud ca fapta prevăzută de art. 1/1 pct.1 din Legea 61/1991 să se absoarbă în infracţiunea de lovire, pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, astfel încât primul motiv de recurs este neîntemeiat.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, susţinut de inculpat în subsidiar, motiv ce vizează individualizarea pedepsei aplicată, curtea a considerat că este, în egală măsură, nefondat.