C.A. Piteşti, decizia nr. 1114 din 24 septembrie 2003
Prin acţiunea formulată, SC „C.I.” SRL D a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Vâlcea, anularea deciziei emisă de pârâtă la 13 februarie 2003, în soluţionarea contestaţiei reclamantei împotriva procesului-verbal din 18 iunie 2002, motivat de faptul că pentru ţiţeiul tip „C” achiziţionat din producţie internă nu se datorează accize, ca, de altfel, nici impozit, şi, oricum, obligaţiile bugetare ar reveni producătorului şi nu cumpărătorului. În ceea ce priveşte TVA-ul în valoare de 2.131.443 lei, a cărui restituire se solicită, în mod greşit s-a respins cererea reclamantei, deoarece cazanul se afla în proprietatea acesteia şi numai în custodia unei alte societăţi, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa nr. 460/COM/2003, a admis în parte acţiunea şi a anulat decizia şi actul de control, reţinând că reclamanta nu datorează accize şi majorări de întârziere aferente, însă, în mod corect, i-a fost respinsă cererea de restituire a TVA. Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu datorează accize pentru ţiţeiul tip „C” selecţionat, achiziţionat de la Schela Drăgăşani, deoarece el a fost folosit în procesul tehnologic pentru obţinerea alcoolului, însă preţul cazanului, pentru care s-a solicitat rambursarea TVA, este nejustificat de mare faţă de valoarea reală a bunului, realizându-se o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, ambele părţi au declarat recurs, cu motivarea că este nelegală şi netemeinică. Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr. 1114/R-C/2003, a respins recursul declarat de către reclamantă, dar a admis recursul pârâtei, în sensul că a modificat sentinţa atacată şi a respins acţiunea cu privire la toate capetele de cerere. Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că ţiţeiul tip „C” selecţionat a fost achiziţionat în lunile martie şi aprilie 2001, sub incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 27/2000, modificată prin O.G. nr. 34/2000. În aceste condiţii, operaţiunii comerciale de vânzare-cumpărare nu-i erau aplicabile prevederile O.G. nr. 158/2001, aprobată prin Legea nr. 523/2002, la care instanţa de fond face trimitere. În lumina prevederilor legale aplicabile, s-a observat că art. 25 enumără cazurile de scutiri de accize, enumerare în care nu se încadrează ţiţeiul tip „C” selecţionat, şi, nefiind permisă extinderea şi la alte situaţii, pretenţia reclamantei de scutire de accize pentru această categorie de marfă este nefondată. Dincolo de acest aspect, din prevederile art. 26 al O.G. nr. 27/2000 modificată, scutirea de plată a accizelor se face prin restituirea celor efectiv plătite la achiziţionarea produselor, rambursare ce nu poate avea ca beneficiar decât pe cumpărător.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei, el a fost considerat ca nefondat deoarece, potrivit O.U.G. nr. 17/2000, exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului presupune din partea contribuabililor şi dovezi în sensul că bunurile achiziţionate au fost nu numai înregistrate în contabilitate, dar şi că ele sunt necesare procesului de producţie, fiind folosite potrivit destinaţiei lor. O astfel de interpretare este impusă şi de normele de aplicare a actului normativ precizat (H.G. nr. 401/2000) şi care sunt în concordanţă cu dispoziţiile pe care le interpretează, respectiv art. 19 pct. b. Cazanul pentru care s-a refuzat restituirea TVA, motivat de disproporţia dintre preţul real şi preţul de achiziţie, cu consecinţa calculului obligaţiei bugetare, nu a fost găsit de organele de control la sediul reclamantei şi deci nu era folosit în procesul de producţie al acesteia. Aşa-zisul proces-verbal de custodie nu îndeplineşte condiţiile unui act juridic opozabil şi nu poate produce efecte faţă de terţi, categorie în care poate fi încadrată pârâta. Dispoziţiile legale cer îndeplinirea anumitor formalităţi, printre care şi cele înscrise în prevederile art. 1182 Cod civil, ce sunt de natură să ocrotească drepturile şi interesele persoanelor care nu au participat la încheierea actului juridic, dar faţă de care acesta produce consecinţe.
Instanţa de recurs a concluzionat că bunul pentru care se cere rambursarea TVA-ului nu a fost folosit de reclamantă în interesul producţiei proprii, lipsind de la locul derulării acesteia, absenţa neputând fi justificată cu procesul-verbal de custodie, aşa încât, cu această suplinire de motivare, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
