Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.164 din 25.03.2008
Prin cererea înregistrată sub nr.65/99 din 4 ianuarie 2007, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. „Editura G.” S.R.L. şi S.C. „P.” S.R.L. Iaşi solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să pronunţe o hotărâre prin care pârâtele să fie obligate să-i plătească suma de 100.000 Euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data punerii în a hotărârii, reprezentând despăgubiri morale pentru accidentul de muncă suferit în noaptea de 9 – 10 noiembrie 2006, precum şi despăgubiri materiale şi daune cominatorii în cuantum de 50 RON pe fiecare zi de întârziere până la plata integrală a sumei datorate.
Reclamantul a mai solicitat şi obligarea pârâţilor la plata salariilor compensatorii ce trebuiau plătite imediat după accidentul de muncă, a drepturilor băneşti cuvenite pentru orele suplimentare.
Prin aceeaşi acţiune, reclamantul a mai solicitat şi obligarea pârâţilor la plata daunelor rezultate din executarea în parte a obligaţiilor privind plata salariilor, care nu i-ar fi fost corect stabilite şi a drepturilor cuvenite ca urmare a prestării muncii în perioada de probă de o lună şi jumătate.
S-a mai solicitat şi constatarea nulităţii contractului de muncă, potrivit dispoziţiilor art.57 alin.5 din Codul muncii.
În cauză reclamantul a solicitat şi obligarea părţilor la plata sumei de 30.000.000 lei, sumă împrumutată fără dobândă pentru a-şi acoperi ratele la B.R.D. şi B.C.R.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:
În perioada septembrie – 1 noiembrie 2005 reclamantul a prestat în favoarea S.C. „Editura G.” S.R.L. în perioada de probă iar ulterior, începând cu data de 1 noiembrie 2005, a fost angajat, de către această societate pe funcţia de legător, cu un salariu lunar de 330 RON.
Reclamantul susţine că această perioadă de probă nu i-a fost trecută în cartea de muncă.
De asemenea, arată că deşi figurează angajat la S.C. „Editura G.” S.R.L. pe funcţia de legător, nu a lucrat nici un moment la această firmă, ci la S.C. „P.” S.R.L., cu sediul în Bd. C., nr.14, unde se afla şi punctul de lucru în care s-a produs accidentul.
Reclamantul mai arată că, încă de la început, deşi trebuia să lucreze ca legător, a fost repartizat la o muncă mult mai complexă, fără a avea calificare în acest sens, respectiv pe o maşină de plastifiat, ştanţat, foliat, fălţuit, iar într-o tură lucra chiar la două sau trei maşini, trecând de la una la alta.
S-a mai susţinut că angajatorul nu i-a respectat reclamantului nici dreptul la salarizare, nici timpul legal de muncă.
În noaptea de 9 – 10 noiembrie 2006, maşina la care lucra reclamantul s-a înfundat cu hârtie, motiv pentru care a ridicat grilajul pentru a o curăţa, fiindu-i prinse ambele mâini. Reclamantul l-a chemat pe colegul său, T.S., căruia i-a dat instrucţiuni şi l-a dirijat cum să umble la maşină pentru a-i putea scoate mâinile.
Reclamantul s-a adresat în data de 4 decembrie 2006 medicului legist din cadrul Institutului de Medicină Legală care, în urma examinării, a concluzionat că, pentru vindecare, traumatismul complex pe care l-a suferit necesită un număr de 65 – 70 de zile de îngrijiri medicale, cu incapacitate totală de muncă în această perioadă.
În ceea ce priveşte daunele morale a solicitat să se aibă în vedere faptul că este o persoană foarte tânără, are 33 de ani, muşchii de la ambele mâini sunt striviţi, are nevoie de o operaţie care, în cel mai bun caz, va fi estetică, a suferit acest traumatism cu dureri cumplite, ambele mâini sunt în atele şi nici pentru satisfacerea nevoilor personale nu poate să se ajute.
Reclamantul a mai arătat că nu a primit nici o sumă de bani de la vreo societate de asigurare, pentru accidentul de muncă suferit.
S-a mai menţionat faptul că, fiind căsătorit şi neavând serviciu, având doi copii minori şi împrumuturi în bănci, care aveau rate scadente, a fost nevoit să împrumute bani, aşa cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată depus la dosar.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat probele cu înscrisuri, martori şi expertiză, probe încuviinţate de către instanţa de fond.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. ”P.” S.R.L. Iaşi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză, solicitând respingerea acţiunii formulate de către reclamant.
Pârâta S.C. „Editura G.” S.R.L., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele motive:
Reclamantul presta activitatea de legător, în cadrul departamentului finisare şi desfăşurare lucrări manuale şi mecanice.
În după-amiaza zilei de 9 noiembrie 2006 şi primele două ore din ziua de 10 noiembrie 2006, acesta a prestat activităţi mecanice la utilajul „H.”.
În jurul orei 100, reclamantul, intenţionând să cureţe maşina nu a fixat maneta de pornire la poziţia „stop”, pentru a opri utilajul electric şi mecanic şi a ridicat grilajul de protecţie introducându-şi braţele.
Reclamantul, dintr-o gravă neglijenţă, a fost accidentat, deoarece, ridicând grilajul, roata de antrenare „din inerţie” a continuat să facă o rotaţie, chiar după întreruperea energiei electrice.
Pârâta a susţinut că, dacă reclamantul ar fi respectat normele cu care fusese instruit şi cele ce sunt afişate pe utilaj, la vederea sa şi ar fi pus maneta la poziţia „stop”, utilajul s-ar fi oprit instantaneu, acţionându-se frâna maşinii. S-a mai arătat că, după producerea accidentului, I.T.M. Iaşi analizând evenimentele produse, a concluzionat că, de producerea accidentului se face vinovat în exclusivitate reclamantul. Pârâta a mai susţinut că de la data încheierii contractului de muncă şi până în prezent, reclamantul a primit toate drepturile cuvenite: salarii, indemnizaţii de boală, până la data de 31 decembrie 2006, bonuri de masă şi cadouri, precum şi sume de bani, pe perioada spitalizării şi convalescenţei.
La dosar pârâta a depus întreaga documentaţie şi dosarul de cercetare a accidentului de muncă întocmit de I.T.M. Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr.1304/13 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis excepţia lipsei clarităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. „P.” S.R.L., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi în capătul de cerere privind obligarea pârâtei S.C. „Editura G.” S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON, s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind plata salariilor compensatorii, s-a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu S.C. „P.” S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate, s-a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 RON, fiind declinată competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei Iaşi şi s-a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. „Editura G.” S.R.L.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul P.M. este angajatul pârâtei S.C. „Editura G.” S.R.L. Iaşi, conform contractului individual de muncă nr.208153/2005 şi cărţii de muncă depuse la filele nr.10 – 20 dosar de fond, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate în cauză de S.C. „P.” S.R.L. este fondată .
În cadrul sarcinilor sale de serviciu, în seara zilei de 9 noiembrie 2006 şi primele ore ale zilei de 10 noiembrie 2006, reclamantul presta activităţi mecanice specifice activităţii sale la utilajul „H.”.
Din procesul verbal de cercetare încheiat la data de 10 noiembrie 2006, în urma cercetării dispuse de I.T.M. Iaşi, s-a reţinut faptul că evenimentul s-a produs la maşina de ştanţat plană, la data de 10 noiembrie 2006, în jurul orei 100, reclamantul desfăşurându-şi activitatea sa zilnică obişnuită, aceea de a ştanţa hârtie. El a vrut să intervină manual în zona activă a utilajului pentru a îndepărta câteva coli de rebut. Pentru oprirea utilajului nu a acţionat maneta pornit/oprit, ci a ridicat doar grilajul de protecţie, utilajul fiind oprit printr-o manevră incorectă. Reclamantul a introdus ambele mâini în zona activă a utilajului, fără să mai aştepte oprirea definitivă şi ele i-au fost prinse între bara cu clape şi grilaj, rezultând fracturarea antebraţelor.
S-a mai reţinut că reclamantului i se făcuse instructajul pe linia de protecţie a muncii şi semnase fişa individuală de instructaj în acest sens.
De producerea accidentului s-a făcut vinovat salariatul P.M., care nu a manevrat corect utilajul la care lucra.
Prima instanţă a reţinut astfel că, deşi s-a produs un accident de muncă a cărui victimă a fost P.M., rezultatul grav constând în fracturarea ambelor antebraţe ale acestuia, nu s-a dovedit culpa angajatorului şi legătura de cauzalitate între faptele acestuia şi prejudiciul suferit de reclamant. În ceea ce priveşte drepturile băneşti pentru orele suplimentare, s-a reţinut că reclamantul nu a precizat perioada, numărul de ore suplimentare efectuate şi neplătite, iar martorii au făcut doar o referire generală la faptul că se lucra în ture de noapte, precum şi sâmbăta şi duminica, dar nu la fiecare sfârşit de săptămână.
S-a mai reţinut că cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 RON pe care a fost nevoit să o împrumute pentru a acoperi ratele la B.R.D. nu poate fi calificată ca fiind un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs reclamantul P.M., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greşit prima instanţă a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. „P.” S.R.L.
Astfel recurentul susţine că deşi a fost angajat cu contract de muncă la S.C. „Editura G.” S.R.L., în fapt a avut raporturi juridice de muncă cu S.C. „P.” S.R.L, fapt dovedit cu fişa postului, dosarul de cercetare a accidentului de muncă, extrasul din carnetul de instructaj general, decizia comună a celor două societăţi din 1 octombrie 2005, contractul de comodat depus la fila nr.202 dosar de fond , planşa foto de la fila nr.178 dosar de fond şi răspunsurile pârâtelor la interogatorii.
Cu privire la respingerea capătului de cerere privind plata sumei de 100.000 Euro de către cele două societăţi pentru accidentul de muncă suferit şi cu privire la respingerea cererii de a fi plătit în conformitate cu timpul efectiv lucrat şi de a i se acorda sporurile cuvenite, recurentul susţine că prima instanţă a reţinut, în mod greşit că accidentul s-a produs din vina sa.
Astfel, recurentul susţine că, deşi potrivit contractului de muncă şi fişei postului a fost angajat pe funcţia de muncitor calificat legător, în realitate a fost obligat să lucreze pe utilaje complexe, fără a avea calificarea necesară.
S-a mai invocat faptul că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat declaraţia dată de martorul G.E., din care rezultă că acestuia, în calitate de salariat al pârâtelor, nu i s-a făcut protecţia muncii, nu a semnat vreo fişă de instructaj la angajator sau după angajare.
Recurentul mai arată că la dosarul de fond nu a fost depusă cartea tehnică a maşinii de ştanţat „H.” din care să rezulte anul când a fost fabricată.
Se mai invocă încălcarea de către angajator a dispoziţiilor art.6, 7, 13 şi 20 alin. 1 şi 3 din Legea nr.319/2006, precum şi a prevederilor H.G. nr.1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrătorii echipamentelor de muncă (Anexa 1).Recurentul susţine că, deşi procesul-verbal de cercetare întocmit în cadrul cercetării administrative a accidentului de muncă a cărui victimă a fost, a stabilit că vina a aparţinut şi conducătorului unităţii, I.T.M. Iaşi a stabilit că în procesul-verbal s-au stabilit corect cauzele şi responsabilităţile privind producerea accidentului.
Referitor la capătul de cerere privind plata orelor suplimentare şi a sporului aferent, recurentul a precizat că a început să presteze ore suplimentare încă de la angajare, din luna noiembrie 2005, lucrând, de regulă, câte 12 ore pe zi. Astfel, în cele 12 luni lucrate, recurentul susţine că a lucrat în total 600 de ore suplimentare, echivalentul sumei de 1.179 lei. Dacă la această sumă se aplică sporul minim de 75 % (conform art.120 alin. 2 din Codul muncii), rezultă o sumă de 877 lei, reprezentând spor pentru orele suplimentare lucrate. În ceea ce priveşte disjungerea judecăţii şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.000 lei luată cu titlu de împrumut, în urma incapacităţii de muncă survenite prin producerea accidentului de muncă, pentru achitarea ratelor scadente la B.R.D. şi B.C.R., recurentul consideră că în mod greşit prima instanţă a reţinut că aceasta nu poate fi considerată ca fiind un conflict de muncă.
Prin întâmpinarea formulată S.C. „Editura G.” S.R.L. prin reprezentant legal, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de reclamantul P.M., prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, curtea reţine că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. Iaşi sub nr.20813/11 noiembrie 2005, recurentul P.M. a fost salariatul S.C. „Editura G.” S.R.L. în calitate de legător, începând cu data de 1 noiembrie 2005.
Se reţine că în mod corect prima instanţă, analizând înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a constatat că nu au existat raporturi de muncă între recurent şi S.C. „P.” S.R.L. Iaşi, admiţând astfel excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză de această din urmă societate.
Potrivit dispoziţiilor art.6 alin. 1 din Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii muncii, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
Aliniatul 3 al aceluiaşi articol prevede că obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.
Conform dispoziţiilor art.7 alin. 1 lit.c din aceeaşi lege, angajatorul are, în cadrul responsabilităţilor sale, obligaţia să ia măsurile necesare pentru informarea şi instruirea lucrătorilor.
Potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol angajatorul este obligat să implementeze măsurile prevăzute la alin. 1 şi 2, inclusiv prin furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Articolul 13 din aceeaşi lege prevede că, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
– să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
– să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi protecţie necesare.
Potrivit dispoziţiilor art.20 din aceeaşi lege, angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru specifice locului de muncă şi postului său.
Prin H.G. nr.1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă care, potrivit art.1, completează prevederile Legii nr.319/2006, s-a prevăzut, la art.8, că angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii să dispună de informaţii adecvate şi, dacă este cazul, de fişe de lucru referitoare la echipamentele de muncă utilizate la locul de muncă.
Potrivit art.9 din acelaşi act normativ, informaţiile şi fişele de lucru trebuie să cuprindă un număr minim de date referitoare la securitate şi sănătate privind:
a) condiţiile de folosire a echipamentelor de muncă;
b) situaţiile anormale previzibile;
c) concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din experienţa acumulată în urma utilizării echipamentelor de muncă.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că informaţiile şi fişele tehnice trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor vizaţi.
De asemenea, potrivit art.10 din aceeaşi hotărâre de guvern, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii însărcinaţi cu utilizarea echipamentelor de muncă să fie instruiţi adecvat, inclusiv cu privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea acestora.
În speţă, angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art.9 şi 10 din H.G. nr.1146/2006, respectiv nu a asigurat informarea reclamantului prin fişe de lucru, asupra condiţiilor de folosire a ştanţei plane „H.”, asupra situaţiilor anormale previzibile şi nu a dovedit instruirea acestuia, inclusiv cu privire la riscurile posibile determinate de utilizarea aceluiaşi echipament de muncă.
Din fişa de instructaj periodic a reclamantului depusă la dosar nu rezultă că angajatorul şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de informare a acestuia asupra modului de utilizare a ştanţei la care s-a produs accidentul şi a riscurilor la care este expus.
În aceste condiţii, la data de 10 noiembrie 2006, în jurul orei 100 , în timp ce lucra la maşina de ştanţat plană „H.”, în hala de producţie din cadrul S.C. „Editura G.” S.R.L., reclamantul P.M. a suferit, prin efectuarea necorespunzătoare a operaţiunilor de muncă, un accident de muncă, având, conform referatului emis de Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, diagnosticul de „traumatism complex (prin strivire) antebraţ bilateral”.
Astfel, prin omisiunea S.C. „Editura G.” S.R.L. de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de Legea nr.319/2006 şi de dispoziţiile art.9 şi 10 din H.G. nr.1146/2006, reclamantul a suferit un prejudiciu material şi moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art.269 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe reclamant pentru prejudiciile materiale şi morale suferite din culpa sa.
Astfel, curtea a reţinut ca fiind fondată cererea reclamantului-recurent de obligare a angajatorului la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea medicamentelor, a pansamentelor, a şedinţelor de recuperare motorie, cheltuieli de transport şi pentru plata persoanei care l-a îngrijit, în urma accidentului de muncă suferit.
Din declaraţia martorei O.A.-M. rezultă că recurentul a suferit foarte mult după accident, că i se administrau calmante. Întrucât acesta a pierdut mult sânge, familia sa a fost nevoită ca, prin eforturi financiare deosebite, să-i asigure o alimentaţie care să-i permită refacerea sănătăţii.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit, astfel cum rezultă din declaraţia aceleiaşi martore, O.A.-M., şi actele medicale depuse la dosar, precum şi consecinţele pe care accidentul de muncă suferit de recurent le-a avut asupra capacităţii sale de muncă, suferinţele fizice şi morale ale acestuia de la data producerii accidentului, imposibilitatea sa de a presta o activitate lucrativă, de a-şi întreţine familia, de a se îngriji singur, se reţine că suma de 15.000 Euro sau contravaloarea acesteia în lei la data plăţii este de natură să acopere acest prejudiciu nepatrimonial suferit de către reclamant.
S-a reţinut ca fiind nefondată cererea formulată de reclamant privind obligarea pârâţilor-intimaţi la plata daunelor cominatorii, întrucât acestea reprezintă doar un mijloc juridic pus de lege la dispoziţia creditorului de a constrânge debitorul să execute în natură obligaţiile de a face şi a nu face, nu şi pentru executarea obligaţiilor de a da.
În mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind nefondată şi cererea reclamantului de obligare a intimatei S.C. „Editura G.” S.R.L. la plata drepturilor băneşti cuvenite pentru plata orelor suplimentare prestate.
Astfel, declaraţia martorului G.E.C., privind prestarea unor ore suplimentare neplătite legal în unitatea intimată, nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
În răspunsurile la interogatoriu, recurentul a recunoscut că a primit toate drepturile băneşti de la încheierea contractului de muncă şi până la data producerii accidentului.
Totodată, în mod greşit prima instanţă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi în soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 RON, împrumutate de către recurent pentru acoperirea ratelor scadente la B.R.D şi B.C.R. în urma accidentului de muncă suferit, această cerere reprezentând, potrivit dispoziţiilor art.269 şi 281 C.pr.civ., un conflict de muncă şi nu un litigiu de drept comun.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin 2 C.pr.civ., s-a admis recursul declarat de reclamantul P.M., s-a casat în parte sentinţa pronunţată, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi în capătul de cerere privind obligarea pârâtei S.C. „Editura G.” S.R.L. la plata sumei de 3.000 lei RON şi s-a trimis aceleiaşi instanţe spre rejudecare acest capăt de cerere. A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul P.M., pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 15.000 Euro sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale şi suma de 3.000 RON şi cu titlu de daune materiale.
Pentru motivele expuse anterior, au fost respinse capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii şi a orelor suplimentare prestate în favoarea angajatorului, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul dispoziţiilor art.274 C.pr.civ., intimata S.C. „Editura G.” S.R.L. Iaşi a fost obligată să plătească recurentului şi suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în recurs.
