(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.3147/4/2008 – DECIZIA CIVILA NR.1104/26.10.2010)
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti sub nr.10032/4/2007, reclamantii S.S., S.V.P. si C.M. au chemat în judecata pe pârâtii T.E. si B.N.P. “S.C.G.” prin Camera Notarilor Publici Bucuresti, solicitând instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta, sa dispuna anularea partiala a certificatului de mostenitor emis de pe urma defunctului T.S., autentificat sub nr.22397/1996 de B.N.P. “S.C.G.”.
În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, la data de 10 martie 1986, a decedat T.S., mostenitoarea acestuia fiind sotia supravietuitoare pârâta T.E., iar masa succesorala fiind alcatuita din apartamentul nr. 97, situat în B., str.L. nr. 17, sector 4.
S-a mai aratat în cerere ca se solicita si anularea certificatului de mostenitor emis de notarul public “S.C.G.”, având în vedere ca sotia defunctului a omis cu rea credinta sa includa si reclamantii în calitate de mostenitori testamentari ai defunctului. Astfel, s-a învederat ca reclamantii sunt posesorii testamentului autentificat sub nr. 6473 din 09 iulie 1985 la Notariatul de Stat al Municipiului Bucuresti, întocmit în favoarea acestora de catre defunctul T.S., nerevocat de pârâta.
Au mai precizat reclamantii ca reaua credinta a pârâtei rezulta din împrejurarea ca si aceasta a întocmit în favoarea reclamantilor testamentul nr. 6472 din 09 iulie 1985 la Notariatul de Stat al Municipiului Bucuresti, în acelasi moment cu defunctul.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995.
La data de 26 noiembrie 2007 reclamantii si-au precizat actiunea, solicitând introducerea în masa succesorala a locului de veci situat în satul S., comuna V., judetul I., si atribuirea catre reclamanti a locului de veci si a apartamentului.
Ulterior, la data de 4 februarie 2008, reclamantii si-au precizat din nou cererea, învederând faptul ca se solicita anularea certificatului de mostenitor nr. 169 din 20 noiembrie 1996, emis de B.N.P. “S.C.G.”. De asemenea, reclamantii au solicitat sa fie introdus în cauza, în calitate de pârât B.N.P. “I.D.” – Societatea Civila A., întrucât certificatul de mostenitor nr. 169 din 20 noiembrie 1996 se afla arhivat la acel birou notarial.
Iar în data de 31 martie 2008 reclamantii si-au precizat din nou actiunea, aratând ca evalueaza cota parte din apartamentul ce face obiectul cererii la suma de 19.000 lei si totodata renunta la solicitarea de introducere în masa succesorala a locului de veci din Cimitirul Parohial S., comuna V., judet I..
Prin sentinta civila nr. 1936 din 31 martie 2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor BNP “S.C.G.” prin Camera Notarilor Publici Bucuresti si B.N.P. “I.D.” – Societatea Civila A. si s-a respins actiunea formulata de reclamanti în contradictoriu cu acesti pârâti, ca fiind introdusa împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva. Totodata, instanta a disjuns actiunea formulata de reclamanti în contradictoriu cu pârâta T.E. a, formându-se dosarul nr. 3147/4/2008.
Prin sentinta civila nr. 6286 din 24 noiembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr. 3147/4/2008 s-a admis exceptia prescriptiei dreptului de a introduce petitia de ereditate, s-a admis exceptia lipsei de interes în ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea certificatului de mostenitor si s-a respins cererea formulata de reclamanti în contradictoriu cu pârâta T.E., ca prescrisa si ca lipsita de interes.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut cu privire la exceptia prescriptiei capatului de cerere privind petitia de ereditate ca obiectul capatului de cerere prin care reclamantii au solicitat recunoasterea titlului lor de mostenitori testamentari si obligarea pârâtei la restituirea bunului care face parte din masa succesorala, respectiv a apartamentului situat în B., str.L. nr.17, bl. 5, et. 5, ap. 97, sector 4, are caracterul juridic al petitiei de ereditate.
Fiind o actiune care tinde spre stabilirea calitatii de mostenitor a reclamantilor si restituirea cotei lor de universalitate, instanta a constatat ca petitia de ereditate este prescriptibila în termenul general de prescriptie de trei ani prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care curge din momentul de la care pârâta a facut acte de acceptare a succesiunii, respectiv cel mai târziu de la data eliberarii certificatului de mostenitor nr. 169 din 20 noiembrie 1996, termenul fiind astfel împlinit la data de 20 noiembrie 1999. De asemenea, instanta a retinut ca nici dupa ce reclamantii au facut acte de acceptare a succesiunii (dupa data de 15 iunie 1998, când s-au prezentat la Curtea Suprema de Justitie), acestia nu au introdus cererea de petitie de ereditate.
Având în vedere solutia pronuntata în privinta capatului de cerere privind petitia de ereditate, instanta a constatat ca reclamantii nu mai au niciun interes în ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea certificatului de mostenitor. Astfel, s-a retinut ca reclamantii nu ar obtine un folos practic în situatia anularii certificatului de mostenitor, întrucât, fata de solutia de respingere a capatului de cerere privind petitia de ereditate, acestia nu ar mai putea obtine recunoasterea calitatii lor de mostenitori si restituirea bunurilor care au facut parte din patrimoniul defunctului.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila la data de 14 martie 2009.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantii-reclamanti au aratat ca instanta de fond a calificat în mod gresit cererea ca fiind o petitie de ereditate, desi actiunea nu îndeplinea toate elementele unei astfel de actiuni.
Prin decizia civila nr. 130/A din 2 februarie 2010, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila a admis apelul declarat de apelantii-reclamanti S.V.P., S.S. si C.M. prin mandatar S.V.P., împotriva sentintei civile nr. 6286 din 24 noiembrie 2008, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, în dosarul nr. 3147/4/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâta T.E.; a desfiintat sentinta civila apelata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Analizând sentinta civila apelata, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel, tribunalul a retinut în ceea ce priveste sustinerea apelantilor referitoare la natura juridica a actiunii deduse judecatii, ca aceasta este întemeiata. Astfel, examinând cuprinsul cererii de chemare în judecata, asa cum a fost ulterior precizata în mai multe rânduri, s-a constatat ca instanta de fond a fost învestita cu solutionarea unei actiuni în anularea partiala a certificatului de mostenitor nr. 169 din 20 noiembrie 1996, emis de B.N.P. “S.C.G.”, actiune întemeiata pe dispozitiile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, reclamantii considerându-se vatamati în drepturi prin eliberarea certificatului de mostenitor numai pe numele pârâtei T.E., fara ca acestia sa fi fost inclusi în certificatul de mostenitor, în calitate de legatari universali ai defunctului.
Potrivit definitiei consacrate în doctrina juridica, petitia de ereditate este actiunea prin care o persoana cere instantei judecatoresti recunoasterea titlului sau de mostenitor legal sau legatar (universal sau cu titlu universal) si obligarea la restituirea bunurilor succesorale a persoanei care – pretinzându-se de asemenea mostenitor universal ori cu titlu universal – detine bunurile respective în aceasta calitate, drepturile pretinse de cele doua parti fiind inconciliabile.
Astfel cum rezulta în mod clar din definitia mentionata, pentru a ne afla în prezenta unei petitii de ereditate, este necesar, pe de o parte, ca partile sa-si conteste reciproc calitatea de mostenitor al defunctului, iar pe de alta parte, reclamantul din petitia de ereditate sa solicite obligarea pârâtului la restituirea bunurilor pe care acesta din urma le detine.
Or, în speta, niciuna dintre aceste conditii nu este îndeplinita, întrucât reclamantii nu contesta calitatea pârâtei T.E. de mostenitor legal al defunctului T.S., subliniind chiar, în cuprinsul actiunii, faptul ca aceasta este sotia supravietuitoare a defunctului, iar pe de alta parte, reclamantii nu solicita predarea apartamentului ce face parte din masa succesorala, detinut de pârâta. Petitul actiunii este anularea partiala a certificatului de mostenitor nr. 169 din 20 noiembrie 1996, emis de pe urma defunctului T.S., reclamantii solicitând sa fie mentionati, alaturi de pârâta, în calitate de mostenitori testamentari ai defunctului (legatari universali, potrivit testamentului autentificat sub nr. 6473 din 9 iulie 1985 la Notariatul de Stat al Municipiului Bucuresti).
La data de 7 iulie 2010 a formulat recurs împotriva deciziei pârâta T.E., pe care o considera ca fiind netemeinica si nelegala, solicitând admiterea recursului si modificarea deciziei din apel în sensul respingerii apelului, pentru urmatoarele motive:
1. Instanta de apel prin hotarârea data, a încalcat formele de procedura prevazute de art. 105 Cod de procedura civila – nulitate prevazuta de art. 304 pct. 5 Cod de procedura civila.
Asa cum s-a aratat în notele scrise depuse în apel, apelantii au sustinut un apel netimbrat si nemotivat în termen, exceptii ridicate, dar asupra carora instanta nu s-a pronuntat prin decizia recurata. Fata de aceste motive recurenta solicita admiterea recursului si modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului.
2. Instanta de apel a interpretat gresit actul dedus judecatii, a schimbat întelesul lamurit si vadit neîndoielnic al acestuia – nulitate prevazuta de art. 304 pct. 8 Cod de procedura civila.
Instanta de apel a concluzionat, studiind motivele apelului ca acesta este admisibil, pentru ca actiunea reclamantilor nu este o petitie de ereditate ci o actiune în anularea certificatului de mostenitor.
În opinia recurentei, judecatorii apelului au aratat în sprijinul acestei afirmatii ca “pe de alta parte, reclamantii nu solicita predarea apartamentului ce face parte din masa succesorala”. Judecând astfel, nu s-a avut în vedere cererea reclamantilor completata la data de 26 noiembrie 2007 când au solicitat atribuirea locului de veci si a apartamentului.
Or, în aceste conditii, este evident ca, asa cum de altfel au recunoscut în scris, reclamantii au înregistrat o petitie de ereditate.
Petitia de ereditate este actiunea prin care un mostenitor având vocatie succesorala legala sau testamentara solicita sa i se recunoasca aceasta calitate în scopul de a dobândi bunurile succesorale detinute de un tert care pretinde a fi adevaratul succesor universal sau cu titlu universal al defunctului. Petitia de ereditate nu este o actiune în revendicare – aceasta se refera la simpla disputa asupra proprietatii unui bun individual determinat “ceea ce este specific actiunii în revendicare este faptul ca cele doua parti se pretind proprietarele acestui bun, nu mostenitoarele aceluiasi autor”.
Caracteristicile petitiei de ereditate se regasesc întru totul în speta, este o actiune reala – disputa purtându-se asupra vacantei succesorale a partilor litigante; o caracteristica a petitiei de ereditate este ca partea care reclama sa fi acceptat mostenirea în termenul de sase luni prevazut de art. 700 Cod civil.
Daca una din parti nu a facut-o, rezulta ca este straina de si ca urmare nu are calitatea procesuala activa sau pasiva de a discuta petitia de ereditate.
Prescriptia actiunii – calitatea reclamantului este legata de calitatea sa de succesor chemat la mostenire, calitate care, în conformitate cu art. 700 ar trebui sa se prescrie în sase luni. Dreptul la mostenire este un drept potestativ a carei exercitare nu necesita colaborarea unei alte persoane, pe când petitia de ereditate presupune prin natura ei un conflict între doua persoane care îsi disputa calitatea de mostenitor, negându-si reciproc vocatia succesorala.
Petitia de ereditate presupune ca reclamantul sa fi acceptat mostenirea în termenul legal.
S-a mai sustinut ca reusita petitiei de ereditate presupune admiterea actiunii în anularea certificatului de mostenitor eliberat pe numele pârâtei atunci când reclamantii se considera vatamati prin eliberarea lui.
La data de 14 octombrie 2010 au depus întâmpinare intimatii-reclamanti prin care solicita respingerea recursului ca fiind nefondat si mentinerea deciziei civile nr. 130/A din 2 februarie 2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila, ca fiind temeinica si legala, iar pe cale de consecinta trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, solicitând totodata cheltuieli de judecata.
În motivarea întâmpinarii intimatii-reclamanti arata ca motivele invocate în sustinerea recursului de catre recurenta-pârâta nu se subsumeaza temeiurilor de drept indicate, fiind straine de continutul temeiurilor invocate, drept pentru care se poate observa cu usurinta faptul ca recursul este nefondat.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâta a reiterat de fapt aceleasi sustineri din apel, respectiv netimbrarea si nemotivarea în termen a apelului, situatie care a învederat-o instantei de apel la termenul din data de 28 aprilie 2009, instanta pronuntându-se prin încheierea din data de 9 iunie 2010 prin respingerea acestor solicitari, încheierea facând parte din decizia recurata.
În ceea ce priveste al doilea motiv de recurs, prin continutul invocat si acesta este vadit nefondat fata de temeiul de drept invocat, respectiv art. 304 pct. 8 Cod de procedura civila, întrucât instanta de apel a avut de judecat efectiv aceleasi sustineri ale recurentei-pârâte, sustineri care le-a reiterat de fapt si în recurs, fara a adauga nimic în plus.
Or, instanta de fond a calificat în mod gresit actiunea reclamantilor ca fiind o actiune în petitie de ereditate, desi actiunea reclamantilor nu îndeplinea de fapt toate elementele unei actiuni în petitie de ereditate.
Intimatii-reclamanti mai arata ca actiunea lor priveste succesiunea dupa T.S. – decedat la data de 9 martie 1986, care a fost dezbatuta de catre sotia supravietuitoare, recurenta-pârâta T.E., în data de 20 noiembrie 1996, conform certificatului de mostenitor nr. 169 din 20 noiembrie 1996 autentificat de catre B.N.P. “S.C.G.” în dosarul notarial nr. 188/1996, însa aceasta nu i-a înstiintat despre acest fapt niciodata, mai mult decât atât, aceasta i-a înlaturat în mod intentionat de la mostenire, desi stia ca defunctul testase în favoarea reclamantilor si chiar si pârâta testase în favoarea acestora la acel moment.
Intimatii sustin ca prejudiciul creat acestora de catre pârâta în reprezinta îndepartarea acestora de la mostenirea imobilului apartament care a apartinut defunctului sot al pârâtei care a testat în favoarea lor, astfel încât, întelesul actiunii reclamantilor a fost clar si evident. Nici nulitatile invocate nu au sustinere fata de explicitarea în sine a nulitatilor raportate la temeiul de drept asimilat acestora eronat de catre recurenta-pârâta.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs, confom art. 305 Cod procedura civila.
Examinând decizia recurata si actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauza, Curtea constata ca recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Criticile recurentei încadrate în dispozitiile art. 304 pct.5 Cod procedura civila prin care aceasta sustine ca i s-ar fi produs o vatamare prin nepronuntarea instantei de apel asupra unor exceptii procesuale – exceptia netimbrarii cererii de apel si, respectiv, exceptia tardivitatii motivarii apelului – nu pot fi primite, în conditiile în care Curtea constata ca prin încheierea de sedinta din data de 26 ianuarie 2010 Tribunalul a respins motivat, ca fiind neîntemeiate, ambele exceptii invocate de recurenta, neputându-se deci retine o nulitate decurgând din încalcarea unor forme de procedura, conform art. 105 Cod procedura civila.
In ceea ce priveste invocarea de catre recurenta ca motiv de recurs a dispozitiilor art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, Curtea retine ca prin acest motiv se sanctioneaza o hotarâre care a nesocotit principiul înscris în art. 969 Cod civil, trecând peste vointa partilor exprimata în conventie (actul juridic încheiat de acestea), întrucât, asa cum s-a aratat în mod constant în jurisprudenta si în literatura de specialitate, instanta schimba natura contractului daca va califica eronat un contract în raport de vointa partilor exprimata la perfectarea acestuia si comite o denaturare atunci când, supunând actele juridice din cauza interpretarii sale, le atribuie un alt înteles, pe care termenii si textul lor, în loc sa îl sprijine, îl exclud în mod clar si vadit neîndoielnic.
Aspectele puse în discutie de recurenta în dezvoltarea criticilor aduse deciziei nu au însa nicio legatura cu ipoteza avuta in vedere de textul art. 304 pct.8 Cod procedura civila, astfel cum a fost prezentat anterior, vizând eventual o calificarea eronata a obiectului actiunii deduse judecatii sau interpretarea si aplicarea gresita a legii în solutionarea acesteia.
Curtea, având în vedere ca, potrivit art. 306 alin. 3 Cod procedura civila, indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila încadrarea criticilor de nelegalitate formulate într-unul dintre motivele prevazute de art. 304 Cod procedura civila, va analiza în continuare aceste critici prin prisma motivului de modificare prevazut de art. 304 pct.9 Cod procedura civila.
Contrar celor afirmate de recurenta, Curtea retine ca instanta de apel a calificat corect actiunea cu care a fost învestita prima instanta, stabilind natura juridica a cererii de chemare în judecata ca fiind aceea a unei actiuni în anularea certificatului de mostenitor, cu consecinta calcularii termenului de prescriptie de trei ani, prevazut de dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, de la data la care reclamantii au avut cunostinta de existenta certificatului de mostenitor autentificat sub nr. 169 din 20 noiembrie 1996 de B.N.P. “S.C.G.”.
De altfel, pentru promovarea cu succes unei petitii de ereditate este esential ca reclamantul sa-si poata dovedi calitatea de mostenitor – respectiv, mostenitor legal sau, dupa caz, legatar universal ori cu cu titlu universal, probându-si astfel legitimarea sa procesuala.
Din aceasta cauza, reusita unei petitii de ereditate presupune de cele mai multe ori admiterea actiunii ce are ca obiect declararea nulitatii certificatului de mostenitor eliberat numai pe numele pârâtului dintr-o astfel de actiune, în cazul în care reclamantul se considera vatamat în drepturi – drepturile succesorale pretinse – prin eliberarea unui asemenea act notarial, act având atât functia de instrument probator, cât si functia de mijloc de însezinare.
Este, deci, evident eronat rationamentul primei instante în sensul ca fata de solutia pronuntata în privinta capatului de cerere privind petitia de ereditate, reclamantii nu mai au niciun interes în ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea certificatului de mostenitor, întrucât nu ar obtine un folos practic în situatia anularii certificatului de mostenitor.
Trebuie remarcat, de altfel, ca si recurenta, desi sustine mentinerea sentintei apelate, afirma prin prezentul recurs ca reusita petitiei de ereditate presupune admiterea actiunii în anularea certificatului de mostenitor eliberat pe numele pârâtei atunci când reclamantii se considera vatamati prin eliberarea lui.
Cum în mod corect a retinut instanta de apel, calificarea cererii deduse judecatii ca fiind o petitie de ereditate presupunea întrunirea în speta a anumitor elemente definitorii pentru o asemenea actiune – partile sa-si conteste reciproc calitatea de mostenitor al defunctului, înlaturându-se orice echivoc cu privire la adevaratii mostenitori ai acestuia, si, respectiv, reclamantul din petitia de ereditate sa solicite obligarea pârâtului la restituirea bunurilor pe care acesta din urma le detine.
In prezenta cauza, Curtea constata ca recurenta-pârâta are calitatea de mostenitor, calitate dovedita pe baza unui certificat de mostenitor a carui valabilitate se contesta de catre intimatii-reclamanti numai sub aspectul neincluderii acestora din urma în rândul mostenitorilor defunctului, în temeiul testamentului autentificat sub nr. 6473/9.07.1985.
Împrejurarea ca prin cererea reclamantilor completata la data de 26 noiembrie 2007 acestia au solicitat atribuirea locului de veci, neinclus în bunurile succesorale în cadrul certificatului de mostenitor, precum si a apartamentului mentionat în certificat nu poate determina o alta calificare a actiunii, fata de cele retinute anterior si, nu în ultimul rând, fata de precizarea expresa a obiectului principal al cererii de chemare în judecata, cererile formulate ulterior urmând a fi solutionate, prin raportare la normele procesuale si de drept material succesoral incidente, în cadrul initial stabilit conform art. 112 Cod procedura civila, cadru care nu a fost modificat sub acest aspect în conditiile art. 132 Cod procedura civila în fata primei instante.
In consecinta, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
