CONCURS REAL DE INFRACŢIUNI
Prin sentinţa penală nr. 8/02 februarie 2011 a Judecătoriei Făurei, definitivă prin neapelare, s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea părţii vătămate M.G. , reprezentată legal prin M.V., pentru fiecare din cele două infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi infracţiunea de distrugere comise de inculpatul G.A., deoarece părţile s-au împăcat, având în vedere dispoziţiile art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. h C.pr. pen. , art. 180 al. 1 C.pen., art. 217 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 217 alin. 1 Cod penal iar în baza art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal-art. 76 lit. c Cod penal, art. 80 C.pen. , s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la cate 4 luni închisoare pentru comiterea fiecareia din cele trei infracţiuni de violare de domiciliu.
În baza art. 33lit. a-34 lit. b C.p. s-a dispus contopirea celor trei pedepse cu închisoare aplicate inculpatului G.A. şi aplicarea pedepsei de 4 luni închisoare, sporită cu 1 lună închisoare, astfel că va executa în total pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 350 C.pr. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa de 5 luni închisoare durata arestului preventiv începând cu 24.11.2010 la zi.
Din probele administrate în cauză s-a reţinut că inculpatul G.A. a pătruns fără drept în noptile de 04.07.2010, 15.07.2010 şi 16.07.2010 în locuinţa părţii vătămate M.G., a lovit-o pe partea vătămată M.V.M. cu care în timpul procesului penal s-a împăcat atât pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe cât şi pentru infracţiunea de distrugere.
Instanţa a reţinut că cele trei infracţiuni de violare de domiciliu comise de inculpatul G.A. se află în concurs real şi îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a -34 lit. b C.pen. deoarece el nu a fost condamnat definitiv pentru nici una din ele până la judecarea cauzei.