C.A. Ploieşti, decizia nr. 1413 din 3 iunie 2002
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, reclamanta C.C. a chemat în judecată primăria comunei şi prefectura judeţului, pentru ca instanţa să dispună obligarea acestora de a trece de îndată la emiterea titlului de proprietate şi punerea sa în posesie asupra terenurilor ce i se cuvin şi să se dispună, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, anularea titlului de proprietate emis pe numele V.A. şi O.L., precum şi să fie obligate, în solidar cu pârâtele, să-i plătească cu titlu de daune morale suma de 30.000.000 lei, precum şi o amendă în favoarea statului, pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că solicitarea sa se întemeiază pe decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 2745/1997, prin care i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra unui teren. Primăria comunei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că cererea privind punerea în posesie poate fi soluţionată numai în contradictoriu cu comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă primărie, invocând şi excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Prahova în soluţionarea cererii formulate de reclamantă. Prin sentinţa nr. 545 din 26.02.2002, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, precum şi atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi, în fiecare comună, oraş sau municipiu au fost constituite, prin decizia prefecturii, comisii conduse de primar care, alături de comisia judeţeană, sunt competente să soluţioneze cererile şi contestaţiile formulate în baza legii. În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, prima instanţă a reţinut că reclamanta şi-a formulat acţiunea în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990, caz în care competenţa revine tribunalului.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Acesta a invocat nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., arătând că prefectura nu şi-a însuşit excepţia invocată de primărie, iar dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 18/1991 se referă la modul în care se rezolvă o cerere de stabilire a dreptului de proprietate şi nu au nici o legătură cu obiectul cauzei. S-a mai susţinut că instanţa s-a aflat într-o gravă confuzie şi a tratat prin sentinţa recurată o problemă cu care nu a fost învestită, întrucât reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Din oficiu, curtea a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Prahova de a soluţiona acţiunea, având ca obiect emiterea titlului de proprietate pentru reclamantă şi anularea titlului de proprietate emis altor persoane. Examinând excepţia invocată, asupra căreia curtea se impunea să se pronunţe mai întâi, potrivit art. 137 C. proc. civ., s-a reţinut că recursul formulat de reclamantă este fondat, însă nu pentru motivele invocate, ci pentru că în cauză s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată o instanţă necompetentă material. Potrivit dispoziţiilor art. 8 şi 26 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere prin eliberarea unui titlu de proprietate, iar potrivit art. 93 din aceeaşi lege, titlul de proprietate se eliberează de comisiile judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza documentaţiei efectuate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, care vor întocmi lucrările şi operaţiunile date de lege în competenţa lor, documentaţie care se înaintează comisiilor judeţene.
Titlul de proprietate, fiind actul prin care se finalizează activitatea autorităţilor administrative special înfiinţate în vederea punerii în aplicare a Legii nr. 18/1991, are o natură juridică complexă, conferită atât de caracterul autorităţii emitente şi de procedura specială administrativă de emitere a actului, cât şi de caracterul drepturilor ce decurg în puterea legii din acesta, respectiv dreptul de proprietate cu toate prerogativele sale. Într-adevăr, Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ are rolul de a apăra persoanele fizice şi juridice împotriva actelor administrative nelegale ale autorităţilor publice şi această lege are caracter general şi se aplică ori de câte ori prin legi speciale nu se prevede o procedură deosebită de control judiciar a actelor administrative. În materia fondului funciar se aplică procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, şi nu Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ. Instanţa Supremă a statuat că litigiile ivite în legătură cu legalitatea emiterii, modificării, înlocuirii sau desfiinţării titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 sunt de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află terenul asupra căruia se stabileşte dreptul de proprietate. În speţă, terenul se află în comuna Blejoi, iar competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată revine Judecătoriei Ploieşti. Faţă de cele precizate, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Ploieşti, competenţa materială fiind de ordine publică, iar în cauză fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991, competentă fiind, potrivit art. 1 şi 2 din C. proc. civ., instanţa de drept comun.
