Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE ACT ADMINISTRATIV – COMUNICARE.
-art.89, 90, 91, 92 Cod procedură civilă;
-art.4 din OUG 13/2001 aprobată prin Legea 506/2001;
-art.304 pct.9, 312 Cod procedură civilă.
Lipsa numelui şi a prenumelui primitorului de pe confirmarea de primire nu duce la nevalabilitatea comunicării actului, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut expres necesitatea existenţei acestor menţiuni în dovada de înmânare în cazul persoanelor fizice, menţiunile respective fiind necesare doar în cazul prevăzut de art.91 Cod procedură civilă; predarea actului administrativ soţiei reclamantului căreia în prealabil agentul procedural i-a certificat identitatea şi semnătura, reprezintă o comunicare valabil efectuată a actului respectiv.
Prin sentinţa nr.695CA din 12 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de reclamant şi a respins excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea Actului constatator nr.604 /2002.
A fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamantul B.F.E. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice, DIRECŢIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ şi DIRECŢIA REGIONALĂ VAMALĂ INTERJUDEŢEANĂ A.- BIROUL LOCAL DE VĂMUIRE LA INTERIOR D. şi în consecinţă, s-a dispus anularea în totalitate a Deciziei nr.7/21.01.2009 emisă de către pârât a Direcţia Generală a Finanţelor Publice B., obligând pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamant împotriva Deciziei nr.27561/2008 şi a Actului constatator nr.604/23.10.2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin Actul Constatator privind taxele vamale şi alte drepturi cuvenite bugetului nr.604/23.10.2002 emis de către Direcţia Generală a Vămilor –Unitatea Vamală D., s-a stabilit în sarcina reclamantului suma de 79.373.543 ROL(7937,35 RON) reprezentând taxă vamală aferentă operaţiunii de introducere în ţară a autoturismului Audi A6 seria WAUZZZ40ZXN281860, achiziţionat din Germania.
Împotriva actului constatator, reclamantul a formulat contestaţie, înregistrată la pârâtă sub nr.157.669/2008 şi soluţionată prin Decizia nr.7 din 21 01.2009 în sensul respingerii contestaţiei, ca nedepusă în termen pentru capătul de cerere privind obligaţiile vamale în sumă de 7938 lei şi respectiv, ca neîntemeiată, pentru obligaţiile accesorii în sumă de 13.150 lei, aferente obligaţiilor vamale.
Din înscrisurile care formează documentaţia ce a stat la baza emiterii Deciziei nr.7/2009, depuse la dosarul cauzei, rezultă că actul constatator nr.604/23.10.2002 ar fi fost comunicat la data de 01. 03.2003, pe dovada de comunicare fiind trecută menţiunea “soţia” .
Lipsa numelui şi a prenumelui celui care a primit corespondenţa atrag o îndoială puternică asupra împrejurării că actele administrative fiscale au fost comunicate persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, astfel cum menţionează expres dispoziţiile art.91 C.pr.civ., în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Contencios administrativ şi fiscal (dec.nr.3401/13.10.2006)
Faţă de aspectele reţinute, apreciind că nu s-a făcut dovada comunicării actului constatator, instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva acestuia şi, pentru identitate de raţiune, apreciind că în mod greşit a soluţionat pârâta DGFP contestaţia, ca nefiind depusă în termen, a anulat Decizia nr.7/2009, urmând ca pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantului.
Pentru a asigura o soluţionare justă a contestaţiei formulate, urmează ca Direcţia Generală a Finanţelor Publice să se pronunţe atât cu privire la suma stabilită cu titlu de obligaţii principale, cât şi la cele accesorii, ţinând seama de propriile susţineri din cuprinsul Deciziei nr. 7/2009, potrivit cărora „ în urma măsurilor de silită luate de autoritatea vamală obligaţiile vamale în sumă de 7.938stabilite prin Actul constatator nr.604/23.10.2002 precum şi accesoriile în sumă de 1.745 lei …. au fost încasate, după cum rezultă din extrasul de cont din data de 10.11.2008.”
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la executare silită, invocată de către reclamant, aceasta a fost respinsă, având în vedere că această apărare ar putea fi invocată – şi soluţionată, în cadrul contestaţiei la executare, iar nu în cadrul acestei acţiuni, întemeiate pe dispoziţiile L.554/2004 coroborate cu cele ale art. 205 şi urm din O.G.92/2003, instanţa constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat recurs, în termen recurenta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale– în nume propriu şi în reprezentarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat instanţei că, în mod eronat s-a reţinut de către prima instanţă că simpla menţiune pe confirmarea de primire a calităţii primitorului în sensul”soţia” fără a menţiona numele acestuia, nu este de natură a da certitudinea că actul în cauză a fost într-adevăr comunicat reclamantului.
În conformitate cu normele procedurale în vigoare, un act se consideră comunicat, nu doar dacă este predat destinatarului, ci şi dacă este predat unui membru de familie care domiciliază împreună cu acesta. Nici unde în normele procedurale nu se prevede obligaţia factorului poştal de a nota pe confirmarea de primire datele de identificare a persoanei primitoare a plicului, singurele menţiuni care trebuie să se regăsească în mod obligatoriu sunt cele privind calitatea primitorului şi semnătura acestuia.
Mai mult, agentul procedural are obligaţia ca înainte de predarea actului să certifice identitatea şi calitatea primitorului, verificând implicit dacă persoana primitoare este împuternicită de lege a primi corespondenţa. Prevederile art.91 Cod procedură civilă reţinute de prima instanţă nu sunt incidente în cauză, deoarece ele se referă la înmânarea citaţiilor şi actelor de procedură în cazurile prevăzute de art.87 pct.1,2,3,5 şi 7 şi cele de art.90 alin.3-6. Câtă vreme reclamantul – persoană fizică nu se află în aceste situaţii, comunicarea acrelor urmează să se facă conform prevederilor art.90 alin.1 şi 92 Cod procedură civilă.
Drept urmare, consideră că, în speţă comunicarea actului constatator nr.604/2002 şi a celorlalte acte administrative a fost făcută conform normelor procedurale în vigoare, contestaţia reclamantului fiind tardiv formulată.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat recurs şi recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice, solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat instanţei că, în mod netemeinic şi nelegal s-a respins de instanţă, excepţia de tardivitate a actelor administrativ atacate în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada comunicării actului contestat. Din actele dosarului rezultă că actul constatator nr.604/2002 a fost comunicat reclamantului prin poştă cu confirmare a primire semnată de soţia acestuia în data de 10 martie 2003 la rubrica” confirm primirea”, fiind trecut clar numele acesteia şi calitatea.
Prin urmare, nu se poate vorbi de lipsa numelui celui care a primit corespondenţa şi nici de existenţa vreunei îndoieli cu privire la comunicarea actelor fiscale, dispoziţiile art.91 Cod procedură civilă nefiind aplicabile în cauză.
Instanţa de recurs, analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, a reţinut că sunt fondate şi în baza prevederilor art.304 pct.9, 312 Cod procedură civilă a dispus admiterea lor şi modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii precizate a reclamantului.
Prin actul constatator nr.604 din 23 octombrie 2002 s-a stabilit în sarcina reclamantului suma de 7.837,35 lei RON, reprezentând taxă vamală aferentă operaţiunii de introducere în ţară a autoturismului Audi A6 achiziţionat din Germania.
Împotriva actului constatator reclamantul a formulat contestaţie în data de 10 decembrie 2008, sub nr.30079/2008, soluţionată prin decizia nr.7 din 21 ianuarie 2009 de către DGFP, în sensul respingerii ca tardive a contestaţiei formulate împotriva actului constatator. Prin aceeaşi contestaţie s-a formulat de către reclamant contestaţie şi împotriva proceselor – verbale de calcul a accesoriilor nr.21 şi 3 din 25 martie 2003 şi a actelor de executare silită, respinsă ca neîntemeiată.
Contestaţia formulată de reclamant împotriva actului constatator cât şi a celor de calcul a accesoriilor aferente, a fost corect respinsă de organele fiscale ca tardiv, respectiv neîntemeiată, în mod greşit reţinând prima instanţă necomunicarea valabilă a actelor atacate cu contestatorul.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.91 Cod procedură civilă reţinute de prima instanţă, deoarece acestea nu se referă la comunicarea actelor de procedură către persoane fizice, motivele de recurs invocate, fiind fondate.
Aceste dispoziţii prevăzute de art.91 Cod procedură civilă, se referă la înmânarea citaţiilor şi actelor de procedură pentru cazurile prevăzute de art.87 alin.1,2,3,5 şi 7, respectiv statului şi persoanelor juridice de drept public, persoanelor juridice de drept privat, asociaţii şi societăţi fără personalitate juridică, celor supuşi procedurii insolvenţei ori personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, etc. De asemenea, aceste dispoziţii se referă la înmânarea actelor de procedură celor ce se găsesc sub arme, pentru echipajul unii vas de comerţ, pentru deţinuţi ori bolnavi aflaţi în spitale, ospicii şi sanatorii, conform prevederilor art.90 alin.3 -6 Cod procedură civilă.
Înmânarea şi comunicarea actului constatator atacat către reclamantul – persoană fizică trebuie efectuată potrivit dispoziţiilor art.90 alin.1 şi 92 Cod procedură civilă, prevederi incidente în cauză .
Din analiza confirmării de primire rezultă că reclamantului i s-a comunicat actul constatator nr.604/2002 la data de 1 martie 2003 cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, fiind preluat de soţia acestuia care a semnat de primire pe confirmarea de primire.
Lipsa numelui şi a prenumelui primitorului de pe confirmarea de primire nu duce la nevalabilitatea comunicării actului, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut expres necesitatea existenţei acestor menţiuni în dovada de înmânare în cazul persoanelor fizice, aceste menţiuni fiind prevăzute ca necesare doar în cazul prevăzut de art.91 Cod procedură civilă, însă aceste dispoziţii nu au incidenţă în cauză.
Conform prevederilor art.92 alin-3 Cod procedură civilă dacă cel citat ori cel căruia trebuie să i se comunice un act de procedură, nu se găseşte la domiciliu, agentul procedural va înmâna citaţia ori comunicarea, unei persoane din familie care domiciliază cu destinatarul, persoană care după primirea actului, va semna de primire, agentul procedural certificându-i identitatea şi semnătura.
În speţă, acrul constatator a fost predat soţiei reclamantului de către agentul procedural după ce, anterior acesta i-a certificat identitatea şi semnătura depusă pe actul ce confirmă primirea, situaţie în care nu se poate pune problema existenţei vreunei îndoieli asupra comunicării valabile a actului constatator.
Conform prevederilor art.4 alin.1 din OUG nr.13/2001 aprobată prin Legea nr.506/2001 în vigoare la data comunicării actului constatator, reclamantul trebuia să formuleze contestaţia în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul emitent, respectiv cel târziu până la data de 17 martie 2003, când a expirat termenul de 15 zile calculat de la data de 1 martie 2003, când i s-a comunicat actul constatator nr.604/2002, însă acesta a depus contestaţia la data de 10 decembrie 2008, cu mult peste termenul legal, situaţie în care în mod corect, organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut tardivitatea depunerii contestaţiei împotriva actului constatator.
În consecinţă, s-a reţinut că în mod eronat, cu aplicarea greşită a prevederilor legale, instanţa de fond a dispus respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei şi obligarea DGFP, la soluţionarea pe fond a contestaţiei depuse.
Cât priveşte contestaţia formulată împotriva proceselor – verbale de calcul a accesoriilor aferente sumelor neachitate, stabilite prin actul constatator, s-a reţinut că în mod corect au reţinut organele fiscale că este neîntemeiată, câtă vreme neachitarea datoriei vamale înlăuntrul termenului de plată atrage curgerea de majorări şi penalităţi de întârziere, conform prevederilor art.12 şi 13 din OUG nr.61/2002, respectiv art.119 – 120 din OG nr.92/2003.
Pentru aceste considerente, recursurile declarate în cauză au fost admise ca fondate cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
Hotărârea recurată a fost menţinută în partea privind excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, deoarece sub acest aspect sentinţa nu a fost atacată cu recurs de către recurente.
(Decizia nr.234/CA/25.03.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal).
