C.A. Ploieşti, decizia nr. 204 din 8 februarie 2002
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, contestatoarea A.D. a chemat în judecată Direcţia Muncii şi Solidarităţii Sociale, solicitândanularea dispoziţiei de imputaredin 11 iulie 2001, prin care i-a fost reţinută suma de 1.525.370 lei.În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în perioada ianuarie – februarie 2001 i-au fost acordate stimulente pentru participarea la acţiunile de silită, în baza O.G. nr. 11/1996, iar ulterior, prin dispoziţia de imputare contestată, i s-a imputat această sumă, ca fiind acordată nelegal.Pârâta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, întrucât stimulentele imputate contestatoarei nu au fost legal acordate pentru lunile ianuarie şi februarie 2001.În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 426 din 1.11.2001 prin care a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia din 11 iulie 2001 emisă de pârâtă.Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 30 decembrie 1999, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis Ordinul nr. 792/1999, prin care a stabilit că, începând cu data de 1.01.2000, se abrogă metodologia privind constituirea şi utilizarea fondului pentru stimularea personalului din acest minister şi din unităţile subordonate.În baza acestui act normativ, intimata i-a acordat petiţionarei stimulentele pentru lunile ianuarie şi februarie, pentru care a emis, ulterior, dispoziţia de imputare.Instanţa a reţinut că plata stimulentelor a avut ca bază legală Ordinul nr. 792/1999, care era în vigoare la data efectuării plăţilor.Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente.Prima critică priveşte faptul că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe. Astfel, potrivit Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, împotriva dispoziţiei de imputare funcţionarul se poate adresa instanţei de administrativ.În speţă, cauza a fost soluţionată de un complet constituit pentru litigii de muncă, astfel încât au fost încălcate normele imperative în materia competenţei.A doua critică se referă la faptul că prin H.G. nr. 4/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale s-a abrogat prevederile H.G. nr. 188/1999 şi, implicit, Ordinul nr. 356/1999 şi Ordinul nr. 629/1999 al Ministerului Muncii şi protecţiei Sociale privind acordarea de stimulente.A treia critică priveşte faptul că H.G. nr. 4/2001 a fost modificată şi completată prin H.G. nr. 267/2001, prin care s-a aprobat şi Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 118/2001, care reglementează Metodologia pentru constituirea fondului şi acordarea unor stimulente pentru personalul propriu al ministerului şi din direcţiile de muncă şi solidaritate judeţene, cu aplicabilitate din luna martie, precizând că respectivele stimulente nu se puteau acorda în lunile ianuarie şi februarie 2001, întrucât H.G. nr. 188/1999 era abrogat.Recurenta a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei.Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recurs, curtea a constatat următoarele.Prima critică vizând nelegalitatea compunerii completului de judecată este fondată şi urmează a fi admisă.Astfel, potrivit art. 78 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare, se poate adresa instanţei de contencios administrativ.Tribunalul Dâmboviţa a soluţionat însă cauza în complet de litigii de muncă, încălcând astfel prevederile textului de lege mai sus invocat.În atare situaţie, potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv pentru care a fost casată, iar în baza art. 312 alin. 3, curtea a reţinut cauza spre rejudecare în fond.Pe fondul litigiului, prima instanţă a soluţionat în mod corect cauza, reţinând că stimulentele acordate reclamantei pentru lunile ianuarie şi februarie 2001 au avut ca bază legală Ordinul nr. 792/1999, care era în vigoare la data efectuării plăţii.Acest ordin a fost abrogat ulterior, prin Ordinul nr. 118/2001 al aceluiaşi minister, astfel încât, în mod nejustificat, intimata a emis dispoziţia de imputare pentru suma de 1.525.370 lei pe numele contestatoarei.În consecinţă, pe fondul cauzei, curtea a constatat că acţiunea formulată de contestatoare este întemeiată şi a dispus anularea dispoziţiei de imputare din 11 iulie 2001 emisă de recurent.
