Medic rezident. Act aditional încheiat la contractul de munca. Cerere formulata de angajator pentru plata cheltuielilor efectuate cu pregatirea de specialitate pe perioada rezidentiatului. Admisibilitate.
Potrivit art.3 alin.(2) Codul muncii, “orice persoana este libera în alegerea locului de si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze”, iar potrivit alineatului (3), “nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca într-un anumit loc de munca ori într-o anumita profesie, oricare ar fi aceasta”.
În speta, actul aditional încheiat între medicul rezident si spital, s-a dorit a fi o modalitate de fidelitate a primului. Dar, câta vreme pe perioada cât s-a desfasurat specializarea, cheltuielile de specializare, au fost suportate nu de spitalul de la care medicul a plecat, ci de Statul Român prin Ministerul Sanatatii Publice, care gestioneaza sistemul public de sanatate, simpla plecare sau reântoarcere a medicului la spitalul care l-a trimis pentru specializare, nu poate activa clauza cuprinsa în actul aditional, decât în masura în care plecarea medicului s-ar realiza catre un sistem privat de sanatate, angajatorul nesuferind nici un prejudiciu care sa trebuiasca a fi reparat.
Pe de alta parte, clauza cuprinsa în actul aditional la contractul de munca este absolut abuziva, pentru modalitatea în care ajunge sa fie încheiata, pe de o parte, si , pentru ca urmareste, nu evaluarea unui eventual prejudiciu, cât mai mult “legarea medicului de un anumit spital dintr-o anumita localitate, fara ca pentru aceasta limitare a dreptului de a-si alege singur locul de munca sa se prevada si o renumerare corespunzatoare.
(Decizia civila nr.964/R/ 5 iunie 2008;
Dosar nr.4077/83/2007 a Curtii de Apel Oradea)
S-a constatat ca, prin sentinta civila nr. 342 din 18 februarie 2008 , Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 4077/83/2007, a admis actiunea civila formulata de reclamantul S.O. Negresti Oas împotriva pârâtei M. M. si în consecinta a fost obligata pârâta sa plateasca reclamantului suma de 38.772 RON reprezentând despagubiri contractuale, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel, din probele administrate în cauza, instanta de fond a retinut urmatoarele împrejurari factuale relevante:
La data de 5.04.2000 între S.O.Negresti Oas si d-na M. M. se încheie contractul individual de munca nr. 1486 (fila 4 din dosar); la aceeasi data, între partile contractului individual de munca se încheie si un act aditional (fila 5 din dosar), prin care d-na M. M. îsi asuma obligatia de a functiona ca specialist pe postul pe care a fost încadrata o perioada de minimum 5 ani de la obtinerea specializarii, iar în cazul nerespectarii acestei obligatii se obliga sa plateasca S. O. Negresti Oas o despagubire echivalenta cu 36 de salarii medii pe economie la momentul renuntarii; la data de 6.06.2006, prin cererea înregistrata sub nr. 1996 (fila 8 din dosar), d-na M.M., medic specialist anatomie patologica, solicita conducerii S. O.Negresti Oas aprobarea încetarii contractului de munca. Prin Dispozitia nr. 58/7.06.2006 emisa de Spitalul O. N. Oas în temeiul art. 79 alin. 7 Codul muncii s-a dispus încetarea contractului de munca al d-nei doctor M. M.începând cu data de 1.06.2006, conform înscrierilor de la pozitia 41 din carnetul de munca.
Situatiei de fapt conturate prin însumarea elementelor de ordin factual aratate mai sus îi sunt aplicabile urmatoarele dispozitii legale:
Art. 295 alin. 1 Codul muncii: “Dispozitiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispozitii cuprinse în legislatia muncii si, în masura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.”
Art. 969 alin.1 Cod civil: “Conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante.”
Art. 1021 Cod civil: “Într-acest caz contractul nu este desfiintat de drept. Partea în privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta parte a executa conventia, când este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara înaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionare.”
Art. 1066 Cod civil: “Clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.”
Art. 1068 Cod civil: “Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligatiei principale.”
Art. 1069 Cod civil: “Clauza penala este o compensatie a daunelor interese, ce creditorul sufera din neexecutarea obligatiei principale.”
Art. 3 alin. 5 din O.U.G. nr. 58/2001: “Dupa obtinerea titlului de medic specialist, acestia sunt obligati sa lucreze cel putin un numar de ani egal cu durata corespunzatoare finantarii rezidentiatului în specialitatea pentru care s-a scos postul la concurs.”
Art. 3 alin. 6 din O.U.G. nr. 58/2001: “Nerespectarea acestei obligatii atrage raspunderea materiala a rezidentului.”
În urma aplicarii dispozitiilor legale incidente la situatia de fapt ce rezulta din dovezile administrate, tribunalul conchide ca pretentia reclamantului este justificata.
Partea pârâta si-a asumat în mod expres si neechivoc, prin încheierea actului aditional la contractul individual de munca, obligatia de a functiona ca medic specialist la S. O. Negresti Oas o perioada de minimum 5 ani de la obtinerea specializarii si si-a încalcat aceasta îndatorire în momentul în care a solicitat conducerii S. J. Satu Mare încetarea contractului individual de munca (6.06.2006). Conform clauzei cuprinse, de asemenea, în actul aditional (art. 2), în situatia în care pârâta nu-si îndeplineste îndatorirea descrisa anterior, se obliga sa plateasca spitalului reclamant o despagubire egala cu nivelul a 36 de salarii medii lunare din momentul încetarii raporturilor de munca. Aceasta prevedere contractuala reprezinta, în ultima analiza, o clauza penala în întelesul dat de doctrina juridica si de jurisprudenta articolului 1066 si realizeaza în fapt o determinare a întinderii raspunderii partilor în caz de neexecutare a unei obligatii asumate. Asa fiind, pretentia spitalului apare ca fiind întemeiata, partile contractante având posibilitatea legala de a negocia clauze contractuale prin care sa agraveze raspunderea debitorului obligatiei în caz de neexecutare.
Conform dispozitiilor art. 71 din Legea nr. 10/1972, art. 21 din Legea nr. 1/1970 si art. 82 din Contractul colectiv de munca pe anii 1999, 2000, în vederea formarii profesionale, partile aveau posibilitatea de a încheia acte aditionale la contractul de munca, în care sa se prevada obligatia salariatului de a suporta cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala, în cazul neîndeplinirii conditiei de a lucra o anumita perioada la unitatea angajatoare, ulterior finalizarii studiilor.
Pârâta invoca nulitatea actului aditional încheiat cu S. N.Oas, pentru ca nu este precizat contractul individual de munca fata de care devine aditional. Instanta apreciaza ca aceasta omisiune nu afecteaza valabilitatea actului aditional, atâta timp cât se precizeaza ca este aditional la contractul individual de munca, iar între partile în litigiu s-a încheiat un singur contract de munca. De altfel, si prin declaratia autentificata la Biroul Notarului Public din Negresti Oas sub nr. 1070/5.04.2000, pârâta se obliga sa lucreze cel putin 5 ani la unitatea reclamanta, dupa absolvirea rezidentiatului, iar în cazul neexecutarii acestei obligatii, sa restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate de unitate pentru perioada rezidentiatului, inclusiv penalitatile.
O.U.G. nr. 58/2001, aprobata cu modificarile si completarile prin Legea nr. 41/2002 la art. 3 alin. 5 si 6, stabileste cadrul general al încheierii unor acte aditionale în maniera celui subscris de catre partile acestui conflict de munca, dar chiar si în absenta normelor cuprinse în O.U.G. nr. 58/2001, actul aditional subscris de catre parti este valabil. Conform art. 295 alin. 1 Codul muncii, dispozitiile legislatiei muncii se completeaza cu dispozitiile legislatiei civile, în masura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca, si, în consonanta cu art. 969 alin. 1 Cod civil, conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante. În mod evident, Codul civil român, inspirându-se din codul napoleonian, consacra, preluând din gândirea vremii teoria autonomiei de vointa, principiul libertatii contractuale, potrivit caruia partile au posibilitatea sa încheie orice conventie gasesc de cuviinta, sub rezerva respectarii dispozitiilor legale imperative (art. 969 alin. 1 Cod civil) si a legilor care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri (art. 5 Cod civil). Cum actul aditional încheiat de catre parti nu înfrânge nici o norma juridica cu caracter imperativ si nici o lege care intereseaza ordinea publica sau bunele moravuri, acesta are putere de lege între partile contractante si ele sunt datoare sa-l execute, în caz contrar, antrenându-se raspunderea contractuala, inclusiv sub forma clauzei penale.
Împotriva acestei sentinte, în termen si scutit de plata taxei judiciare a timbru, a declarat recurs pârâta M. M., solicitând în principal casarea hotarârii si declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii actiunii formulata de reclamanta, cu cheltuieli de judecata.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat ca hotarârea atacata este nelegala, reclamantul nu a probat existenta vreunui prejudiciu în patrimoniul sau, iar aplicarea gresita a legii de catre prima instanta, consta în acordarea unei interpretari eronate a clauzei penale asumate de recurenta.
Recurenta mai arata ca, contractul individual de munca nr. 1486 din 5.04.2000 a fost semnat de parti sub imperiul legislatiei în vigoare de la data încheierii lui, de aceea nu poate fi argumentata legalitatea clauzei penale prin incidenta unei ordonante de guvern intrara în vigoare ulterior încheierii actului si abrogata aproape imediat în privinta sanctiunii celor 36 de salarii.
Actul aditional, sustine recurenta, este un act nul de drept la data încheierii lui, pentru lipsa capacitatii partilor de a reglementa într-un domeniu de aplicare a legii organice si nu poate fi validat prin aplicarea conditiilor de existenta modificate ulterior.
Pe de alta parte, pregatirea rezidentilor nu este o formare la initiativa angajatorului si nu era nici facultativa, ci aceasta se constituie într-o etapa de formare obligatorie pentru exercitarea profesiei de medic reglementata prin lege, iar participarea la forma de pregatire a rezidentilor nu presupune scoaterea partiala sau integrala din activitate a salariatului, ci participarea în cadrul programului normal de munca, iar prestarea unei munci trebuie remunerata.
Se mai învedereaza ca fondurile pentru plata drepturilor salariale ale recurentei nu au fost alocate din bugetul reclamantului, astfel ca acestuia nu i s-a creat nici un fel de prejudiciu, iar prin actul aditional se tinde la îngradirea unui drept recunoscut de lege, si anume, dreptul la demisie, drept care duce la îngradirea unui drept consacrat în Legea fundamentala la art. 41. Daca este interzis dreptul la demisie, ca un corolar este interzis si dreptul la libera alegere a locului de munca, ori acest lucru este inadmisibil.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 3, 7 si 9 Cod procedura civila.
În sedinta publica din 3 iunie 2008, recurenta, prin reprezentantul sau, nu a mai sustinut motivele de casare referitoare la exceptia de necompetenta teritoriala a primei instante în solutionarea prezentei cauze.
Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de fata, cu cheltuieli de judecata.
Verificând hotarârea atacata prin prisma motivelor de recurs cât si din oficiu, conform art. 306 coroborat cu art. 304 indice 1 Cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea a retinut urmatoarele:
La data de 5 aprilie 2000, între parti s-a încheiat contractul individual de munca nr. 1486/2000, la aceeasi data fiind încheiat si actul aditional potrivit caruia recurenta se obliga ca dupa obtinerea specializarii sa lucreze efectiv o perioada de 5 ani ca specialist pe postul obtinut, în caz contrar sa plateasca o despagubire echivalenta a 36 de salarii medii pe economie la momentul renuntarii.
Prin cererea înregistrata sub nr. 1996/6.06.2006 recurenta, în calitate de medic specialist anatomie patologica, a solicitat conducerii S. O. Negresti Oas, aprobarea încetarii raporturilor de munca, iar prin dispozitia nr. 58/7.06.2006 s-a dispus încetarea contractului de munca, în baza art. 79 alin. 7 Codul muncii, începând cu data de 1 iunie 2006.
Problema care se ridica este aceea daca în cazul acestor raporturi de munca, partile au libertatea de a negocia pe orice aspect, în speta, pe locul muncii si în baza unui consimtamânt liber exprimat.
Din modul de redactare a Codului muncii, sub aspectul limitarii drepturilor salariatului, se constata ca sunt permise, însa ele trebuie sa aiba o justificare, sa fie necesare, sa raspunda unui interes general si sa fie remunerate în mod corespunzator pentru a asigura o acoperire echitabila a prejudiciului pe care îl încearca salariatul din pricina limitarii respective.
În cazul de fata, actul aditional s-a dorit a fi o modalitate de fidelizare a medicilor. Dar, câta vreme pe perioada cât s-a desfasurat specializarea, cheltuielile de specializare au fost suportate nu de spitalul de la care a plecat recurenta pentru specializare, ci de Statul Român prin Ministerul Sanatatii Publice, care gestioneaza sistemul public de sanatate, simpla plecare sau reîntoarcere a medicului la spitalul care l-a trimis pentru specializare, nu poate activa clauza cuprinsa în actul aditional, decât în masura în care plecarea medicului s-ar realiza catre un sistem privat de sanatate.
Cât timp el continua sa profeseze tot în sistemul public de sanatate, chiar daca la un alt spital, nu se poate retine ca spitalul de la care a plecat pentru a se specializa a suferit un prejudiciu care sa trebuiasca sa fie reparat.
Este adevarat ca S.O. Negresti Oas poate sa sustina ca s-a bazat pe faptul ca vor avea un medic specialist într-un anumit domeniu, si ca prin faptul ca medicul specialist nu s-a mai întors la acest spital pacientii din zona arondata acestui spital vor fi lipsiti de serviciile lui.
Aceasta însa este o problema a modului de gestionare a sistemului public de sanatate al Statului Român, pe de o parte, si nu a spitalului, iar pe de alta parte, cât timp acel medic specialist îsi pastreaza activitatea tot în sistemul public de sanatate, chiar daca la un alt spital, serviciile sale se întorc catre aceeasi categorie de asigurati, însa dintr-o alta zona.
În fine, nu este lipsit de importanta a fi analizat si modul în care medicul ajunge sa încheie acel act aditional la contractul de munca, atunci când merge pentru specializare. În primul rând, acel act aditional este mai mult un contract de adeziune, deci nu se poate pune problema sa se poata negocia întinderea prejudiciului (de exemplu, mai putin de 36 de salarii sau o alta modalitate de despagubire) si este mai degraba impus medicului ca o conditie pentru a putea sa mearga la specializare, perspectiva din care apare ca fiind o clauza absolut abuziva, mai ales ca implicând o limitare a dreptului la munca, nu asigura si o remunerare corespunzatoare a salariatului a carui drept este supus acelei limitari, astfel încât critica recurentei este fondata sub acest aspect.
În plus, pe toata perioada cât s-a specializat, medicul a desfasurat o activitate medicala într-un spital public, asa încât este firesc ca el a fost salarizat pentru munca prestata, dar asa cum s-a aratat mai sus, salarizarea nu s-a facut din bugetul S. O. Negresti Oas, ci ea a fost asigurata de Ministerul Sanatatii Publice, situatie în care intimatul reclamant nici macar nu poate sa justifice prejudiciul reclamat, salariile fiind oricum remuneratia pentru ceea ce a prestat efectiv recurenta, iar alte cheltuieli nu au fost invocate de catre intimat.
Asa fiind, clauza cuprinsa în actul aditional la contractul de munca este absolut abuziva, pentru modalitatea în care se ajunge sa fie încheiata, pe de o parte, si pentru ca urmareste, nu evaluarea unui eventual prejudiciu, cât mai mult “legarea” medicului de un anumit spital dintr-o anumita localitate, fara ca pentru aceasta limitare a dreptului de a-si alege singur locul de munca sa se prevada si o remunerare corespunzatoare, aspecte fata de care apararile intimatului formulate prin întâmpinare apar ca nefondate, nefiind respectate prevederile art. 948 Cod civil, clauza fiind abuziva si chiar imorala, iar prin O.U.G. nr. 259/2000 si asimilarea cu prevederile art. 195 din Codul muncii, sunt distorsionat întelese si aplicate, în cadrul contractelor de scolarizare, angajatorul investeste în salariatul sau trimitându-l la cursuri (pe care le si plateste) si dându-i în continuare salariul desi nu munceste, iar pentru acesti bani îi limiteaza dreptul de miscare pe o perioada.
Fata de toate cele relevate mai sus, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, a admis ca fondat recursul civil de fata, a modificat în tot sentinta civila nr. 342/2008 a Tribunalului Satu Mare, în sensul ca a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamant, iar în baza art. 274 Cod procedura civila, l-a obligat pe acesta la 800 lei cheltuieli de judecata în favoarea recurentei, reprezentând onorariu avocatial.
