Infracţiuni
Susţinerea inculpatului că fapta săvârşită nu prezintă în concret pericolul social al infracţiunii pentru care a fost condamnat şi se impune achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.”a” rap. la art. 10 lit.”b/1 Cod procedură penală nu va fi însuşită de tribunalul întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art.18/1 Cod penal. Sub acest aspect este de menţionat că inculpatul are antecedente penale (fiind condamnat în mai multe rânduri la pedeapsa amenzii penale, potrivit datelor din cazierul judiciar), a săvârşit fapta în mod repetat (în formă continuată) şi în dauna mai multor părţi vătămate. Raportat la aceste împrejurări nu se poate aprecia că fapta comisă aduce o atingere minimă valorilor apărate de legea penală şi că în conţinutul ei concret ar fi vădit lipsită de importanţă.
Susţinerea inculpatului că fapta săvârşită nu prezintă în concret pericolul social al infracţiunii pentru care a fost condamnat şi se impune achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.”a” rap. la art. 10 lit.”b/1 Cod procedură penală nu va fi însuşită de tribunalul întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art.18/1 Cod penal. Sub acest aspect este de menţionat că inculpatul are antecedente penale (fiind condamnat în mai multe rânduri la pedeapsa amenzii penale, potrivit datelor din cazierul judiciar), a săvârşit fapta în mod repetat (în formă continuată) şi în dauna mai multor părţi vătămate. Raportat la aceste împrejurări nu se poate aprecia că fapta comisă aduce o atingere minimă valorilor apărate de legea penală şi că în conţinutul ei concret ar fi vădit lipsită de importanţă.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., dec. nr. 72/A/2 iulie 2010, nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 190 din 18 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, ca fiind întemeiată şi, în baza art. 334 Cod procedură penală,s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul BCI, a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud nr. 263/P/2007, din art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 rep., în art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 rep., cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal.
În baza art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 rep., cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal, rap. la art. 76 lit. e Cod penal, a fost condamnat inculpatul BCI pentru săvârşirea infracţiunii de emitere de file CEC, fără a avea provizia necesară în cont, la 4 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, potrivit art. 82 Cod penal.
S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 al. 2 Cod penal rap. la art. 64 lit. a , Teza a II-a, lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe toată durata executării pedepsei.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 750 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul BCI, în calitate de administrator al S.C. „BI” S.R.L. Sângeorz Băi, în perioada martie 2007-octombrie 2007 a derulat relaţii comerciale cu diverse societăţi comerciale, în favoarea cărora a emis mai multe bilete la ordin şi file CEC ,care au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont, astfel:
1. Relaţiile comerciale cu S.C. „I” S.R.L. Năsăud, au debutat în anul 2007, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare de materiale de construcţii nr. 32/29.03.2007 între S.C. „BI” S.R.L. Sângeorz Băi şi S.C. „I” S.R.L. Năsăud.
De comun acord inculpatul împreună cu administratorul firmei, martorul PRO, au stabilit ca plata produselor livrate să se facă cu bilete la ordin sau file cec cu scadenţa la 25 de zile de la facturare.
În momentul semnării contractului, inculpatul i-a dat administratorului S.C. „I” S.R.L. Năsăud, ca garanţie a efectuării plăţilor, fila cec seria BG 30001887909 semnată şi ştampilată de el, convenind ca în cazul în care termenul scadent ar fi fost depăşit cu 5 zile, martorul PRO să introducă la plată fila cec pentru suma datorată, cu condiţia ca inculpatul să fie înştiinţat cu trei zile înainte.
Pe parcursul derulării relaţiilor comerciale, inculpatul a emis mai multe bilete la ordin care au fost refuzate la plată, ultima livrare către societatea inculpatului fiind în data de 16.05.2007, conform facturii fiscale nr. 4209980, scadentă la data de 10.06.2007.
Pentru că la data de 29.06.2007, s-a acumulat o datorie de 11.228,36 lei, fila cec a fost completată cu această sumă şi introdusă în bancă, însă a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil în cont.
Ulterior, inculpatul a achitat prejudiciul.
2. La începutul lunii iunie 2007, inculpatul i-a solicitat administratorului S.C. „L” S.R.L. Feldru, SP, un împrumut în sumă de 20.000 lei pentru câteva zile, acesta fiind de acord. Pentru garantarea restituirii sumei împrumutate, l-a solicitarea acestuia, inculpatul a emis o fila cec seria BB 30001947352, semnată şi ştampilată de el.
Întrucât inculpatul nu a restituit suma la termenul stabilit, în data de 29.06.2007, martorul SP a completat fila cec cu suma de 20.000 lei, a introdus-o la plată, însă a fost refuzată din lipsă totală de disponibil în cont.
Ulterior, inculpatul a restituit acestuia suma împrumutată.
3. În zilele de 06.06.2007 şi de 12.06.2007, în baza unor comenzi, martorul GOI, angajat în calitate de şef Staţie Peco la S.C. „ADL COM”S.R.L., a dirijat către depozitul aparţinând S.C. „LC” S.R.L. , o cisternă pentru a ridica combustibil. Cu acele ocazii la solicitarea martorului MG, S.C. „ADL COM” S.R.L., a ridicat combustibil de la acest depozit şi pentru S.C. „BI” S.R.L., fiind emise facturile fiscale nr. 20698/06.06.2007 în valoare de 40.902,31 lei şi nr. 20721/12.06.2007 în valoare de 20.720 lei. Pentru plata primei facturi, inculpatul a emis fila cec seria BE 30001887922, completată integral de acesta având înscrisă ca şi dată a emiterii „28.06.2007”, iar pentru plata celei de-a doua facturi, inculpatul a emis fila cec seria BG 30001887925, completată integral de acesta având înscrisă ca şi dată a emiterii „04.07.2007”. La termenele înscrise pe filele cec, respectiv la 28.06.2007 şi 04.07.2007, reprezentanţii S.C. „ADL COM” S.R.L. le-au introdus la plată, însă au fost refuzate din lipsă totală de disponibil în cont.
După refuzul la plată a filelor cec , inculpatul a achitat în data de 06.07.2007 suma de 9.450 lei, în data de 26.09.2007 suma de 1.766,22 lei, în data de 15.10.2007 suma de 5.137,8 lei, în data de 17.10.2007 suma de 5.000 lei, iar în data de 9.11.2007 suma de 5000 lei. Reprezentanţii S.C. „ADL COM” S.R.L. au solicitat investirea cu formulă executorie celor două file cec, însă pe această cale au reuşit să recupereze, doar suma de 8.300 lei, Astfel din prejudiciul cauzat în sumă de 61.622,31 lei S.C. „ADL COM” S.R.L. a recuperat suma de 34.744,02 lei. La data de 27.03.2008, acesta mai avea de achitat suma de 26.878,29 lei conform fişei client .
Prin adresa nr. 15/17.04.2008 S.C. „ADL COM” S.R.L. a comunicat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 35.178,29 lei (întrucât între timp s-au mai achitat din banii datoraţi).
4. Începând cu anul 2004 inculpatul a desfăşurat relaţii comerciale cu S.C. „LR” S.R.L.- Sucursalele Satu Mare şi Cluj, constând în achiziţionarea de la această societate de produse petroliere , fiind încheiate în acest sens contracte de vânzare-vânzare. În cursul anului 2007, relaţiile comerciale s-au desfăşurat în baza actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/06.09.2005, încheiat între S.C.„BI” S.R.L. şi S.C. „LR” S.R.L., prin care a fost prelungit termenul până la data de 08.01.2008.
În cursul anului 2006, relaţiile comerciale s-au desfăşurat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/09.01.2006. La încheierea acestui contract, inculpatul a lăsat reprezentanţilor S.C. „LR” S.R.L. drept garanţie, fila cec seria BM 3001596392, semnată şi ştampilată de către acesta, convenind ca în cazul în care ar fi avut restanţe, fila cec să fie introdusă la plată în vederea recuperării acestora.
În zilele de 16.06.2007 şi 28.06.2007, inculpatul a achiziţionat de la S.C. „LR” S.R.L. – Depozitul Bistriţa, carburanţi în valoare de 82.375,61 lei, fiind emise două facturi care totalizează această sumă. La solicitarea martorului MG, angajat al S.C. „LR” S.R.L., în calitate de şef de depozit, inculpatul a lăsat drept garanţie filele cec seria BG 30001887923 şi seria BG 3001947351, convenind ca în cazul în care acesta nu ar fi achitat contravaloarea facturilor menţionate, în termen de 20 de zile de la facturare, reprezentanţii societăţii furnizoare să aibă posibilitatea să introducă la plată filele cec, pentru recuperarea contravalorii mărfii vândute.
În data de 22.06.2007, inculpatul a achiziţionat de la S.C. „LR” S.R.L. – Depozitul Cluj, carburanţi în valoare de 41.032,83 lei, fiind emisă factura fiscală nr. LKRO7CJ02901292.
Întrucât inculpatul nu a achitat în termen de 20 de zile de la facturare produsele petroliere achiziţionate de la S.C. „LR” S.R.L. în 16.06.2007, 22.06.2007 şi 28.06.2007, în cursul lunii iulie 2007 cele trei file cec au fost introduse la plată de reprezentanţii societăţii furnizoare, însă au fost refuzate din lipsă totală de disponibil în cont, astfel: fila cec seria BG 3001887923 a fost completată pentru suma de 41.037,52 lei, aferentă facturii fiscale nr. LKRO7CJ03S00378/16.06.2007, fiind trecută ca şi dată a emiterii la 16.07.2007, însă a fost refuzată la plată la data de 24.07.2007; fila cec seria BM 3001596392 a fost completată pentru suma de 41.032,83 lei, aferentă facturii fiscale nr. LKRO7CJ02901292/22.06.2007, având trecută ca şi dată a emiterii 17.07.2007; fila cec seria BB 3001947351 a fost completată pentru suma de 41.338,15 lei, aferentă facturii fiscale nr. LKRO7CJ03S00435/28.06.2007, având trecută ca şi dată a emiterii 18.07.2007, însă a fost refuzată la plată la data de 17.07.2007.
După refuzul la plată a filelor cec, reprezentanţii S.C. „LR” S.R.L. au solicitat investirea cu formulă executorie a acestora. Conform procesului verbal din 09.10.2007, întocmit de executorul judecătoresc ID, inculpatul a convenit cu reprezentantul S.C. „LR” S.R.L., MG, ca suma corespunzătoare celor trei file cec refuzate la plată să fie achitate în tranşe săptămânale de 5.2229,26 lei fiecare prin decontarea unor bilete la ordin, plăţile urmând a se efectua din conturile S.C. „SI” S.R.L. Telciu, altă societate administrată de inculpat. Cu ocazia încheierii acestui proces verbal, inculpatul i-a predat lui MG 16 bilete la ordin emise de acesta, conform înţelegerii.
Conform fişei de furnizor , la data de 26.02.2008, inculpatul mai avea o datorie în sumă de 11.007,95 lei faţă de S.C. „LR” S.R.L.
5. În data de 11.06.2007 inculpatul a achiziţionat de la S.C. „P” S.A. Oradea, 100 bucăţi şezlonguri, conform facturii fiscale seria BH YFB nr. 9453200/11.06.2007, în valoare de 14.233 lei. Pentru achitarea acestei facturi, inculpatul a emis fila cec seria BG 3001887923, având trecută ca data a emiterii 23.07.2007, dată la care acesta a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil în cont, trăgător aflat în interdicţie bancară. Ulterior, în data de 26.07.2007, inculpatul a achitat suma refuzată la plată, prin ordinul de plată nr. 184/26.07.2007, conform extrasului de cont.
În data de 25.07.2007, inculpatul a achiziţionat de la S.C. „P” S.A. Oradea, 60 bucăţi şezlonguri, conform facturii fiscale seria CJ nr. 71664/04.09.2007, în valoare de 8.539,8 lei. Pentru plata acestei facturi inculpatul a emis la data de 25.07.2007, un bilet la ordin, cu scadenţa la 04.09.2007. La scadenţă biletul a fost introdus la plată de reprezentanţii societăţii furnizoare, însă a fost acceptată la plată doar suma de 3.233,81 lei.
6. În data de 11.10.2007, inculpatul a achiziţionat de la S.C. „BI” S.R.L., oţel beton în valoare de 10.508,71 lei conform facturii fiscale seria BNYCN nr. 9042923/11.10.2007. Pentru plata acesteia , inculpatul a emis un bilet la ordin în data de 11.10.2007. Ulterior, acest bilet la ordin a fost girat de către S.C. „BI” S.R.L. în favoarea S.C. „VP” S.R.L., Hunedoara. La scadenţă, reprezentanţii acestei societăţi au introdus la plată biletul la ordin, însă a fost refuzat din lipsă totală de disponibil în cont.
După refuzul la plată al biletului la ordin, BD, administratorul S.C. „BI” S.R.L., l-a contactat în repetate rânduri pe inculpat pentru a stabili o modalitate de stingere a datoriei, trimiţându-i în acest sens şi trei notificări .
S-a menţionat faptul că inculpatul l-a asigurat pe BD că la scadenţă biletului la ordin va avea suficient disponibil în cont.
Până în prezent, prejudiciul cauzat în sumă de 10508,71 lei, nu a fost recuperat.
7. Relaţiile comerciale cu S.C. „JI” S.R.L., au constat în achiziţionarea de către inculpat de materiale de construcţii. Pentru marfa livrată în cursul lunii iunie 2007, inculpatul a emis ca modalitate de plată fila cec seria BG 300 nr. nr. 01887921, completată integral de către acesta. Reprezentantul S.C. „JI” S.R.L. a primit garanţii de la inculpat că la data de 26.06.2007 va avea suficient disponibil în cont pentru decontarea filei. Fila cec menţionată a fost ulterior girată de PI, administrator al S.C. „JI” S.R.L. către S.C. „S” S.R.L. Dej, societate cu care desfăşura relaţii comerciale. La data de 26.06.2007 reprezentanţii S.C. „S” S.R.L. au introdus la plată fila cec, însă a fost refuzată din lipsă totală de disponibil în cont, client aflat în interdicţie bancară, cec anulat.
Conform adresei nr. 372/11.04.2008 reprezentanţii S.C. „S” S.R.L., au comunicat faptul că S.C. „JI” S.R.L., a achitat suma de 26.160 lei, refuzată la plată, iar cu ocazia audierii, PI a declarat faptul că nu a primit această sumă de la inculpat, dar că va încerca să o recupereze pe cale amiabilă.
Prin adresa nr. 3395/24.04.2008, BNR a comunicat faptul că pe numele S.C. „BI” S.R.L. Sângeorz Băi, s-a instituit interdicţia bancară de a emite cec-uri în perioada 29.06.2007-27.07.2008.
Fapta inculpatului de a emite, în mod repetat, file cec sau bilete la ordin fără a avea disponibilul necesar în cont, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond, prin prisma probatoriului administrat în cauză, recunoscută de către acesta, săvârşită cu vinovăţie, sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că întruneşte în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de emitere file cec, fără a avea provizia necesară în cont, în formă continuată, prev. de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, pentru care l-a condamnat pe inculpat, urmare a admiterii în baza art.334 Cod procedură penală a cererii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată (din art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, rep., în art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, rep., cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal), la pedeapsa de 4 luni închisoare, procedând la reţinerea circumstanţei atenuante personale prev. de art. 74 lit. c Cod penal rap. la art. 76 lit. e Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptei, limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, numărul actelor materiale, achitarea sumelor restante,persoana inculpatului care a mai fost condamnat pentru fapte penale la pedeapsa amenzii, dar şi atitudinea sinceră a acestuia în faţa instanţei.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără privare de libertate, constatând îndeplinite condiţiile art. 81 Cod penal, instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, potrivit art. 82 Cod penal, punând totodată în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 al. 2 Cod penal rap. la art. 64 lit. a ,Teza a II-a , lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului 750 lei,cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul.
Apelul declarat este nefondat şi urmează a fi respins cu motivarea de mai jos.
Examinând actele şi lucrările dosarului penal nr. 7973/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa în care s-a pronunţat sentinţa atacată, se constată că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, pe baza unor probe legale, concludente şi temeinic apreciate în ansamblul lor.
Faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o legală încadrare juridică în dispoziţiile art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 republicată, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, iar pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, conform art. 72 Cod penal, reţinându-se totodată circumstanţe atenuante conform art.74 lit.”c” Cod penal.
Apărarea inculpatului că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există (în materialitatea ei) şi se impune achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.”a” rap.la art. 10 lit.”a” Cod procedură penală, va fi de asemenea înlăturată. Astfel, conform art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, constituie infracţiune emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient.
De asemenea, potrivit art.2 şi 4 din Normele-cadru nr.7/1994 ale BNR, cecul este instrument de plată şi nu o garanţie.
Faţă de cele de mai sus, simpla emitere a unui cec fără a avea la tras disponibilul necesar, constituie infracţiune şi atrage răspunderea penală, mai puţin în situaţia reglementată de art.84 alin. ultim, teza a II-a din Legea nr.59/1934, când emiterea cecului se datorează unui fapt scuzabil. Cum inculpatul nu a făcut dovada că s-ar fi aflat în eroare cu provizia necesară aflată la tras şi nici că ar fi fost constrâns la emiterea cecurilor, răspunderea sa penală pentru infracţiunea dedusă judecăţii nu poate fi pusă la îndoială.
Celelalte aspecte invocate de inculpat (că anumite rubrici neesenţiale din unele file cec lăsate ca „garanţie” nu au fost completate) nu sunt de natură să înlăture răspunderea penală pentru fapta dedusă judecăţii. În acest context, este de menţionat că este sancţionată penal şi emiterea unui cec căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale (conform art.84 alin.1 pct.3 din aceeaşi lege), ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. De altfel, o astfel de afirmaţie în sensul că necompletarea tuturor rubricilor unei file cec, remisă ulterior unui partener comercial pentru plata mărfurilor, ar avea drept consecinţă inexistenţa infracţiunii prev. de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, nu serveşte apărării inculpatului, ci dimpotrivă, justifică a fi luată în discuţie săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune în convenţii, prin folosirea unui mijloc fraudulos, respectiv a unor instrumente de plată nevalide, faptă prevăzută de art.215 alin.-1,2 şi 3 Cod penal.
În afara motivelor de apel, tribunalul a examinat întreaga cauză conform art.371 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt şi de drept, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi nu există motive pentru desfiinţarea ei.
Aşa fiind, tribunalul urmează ca în baza art. 379 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală să respingă ca nefondat apelul declarat de inculpatul BCI, împotriva Sentinţei penale nr. 190 din 18 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 7973/190/2008.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat să plătească statului 40 lei cheltuieli judiciare în apel.