Natura platilor efectuate de unul dintre soti din surse proprii dupa desfacerea casatoriei în mod irevocabil în contul datoriilor comune. Imobil cumparat cu plata pretului în rate.
Cotele de contributie ale sotilor la dobândirea bunurilor comune se analizeaza numai pâna la desfacerea casatoriei în mod irevocabil.
Plata facuta de unul din soti pentru achitarea integrala a pretului imobilului dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de nu este de natura sa-i confere acestuia o cota de contributie majoritara, ci doar un drept de creanta pentru partea din datorie ce-i revenea celuilalt sot, reactualizata în raport cu rata inflatiei la momentul platii.
DECIZIA CIVILA NR.2159/24.11.2010
(DOSAR NR. 6783/271/2006)
Prin sentinta civila nr. 5384 din 15 septembrie 2008, pronuntata de Judecatoria Oradea, s-a admis în parte actiunea formulata de reclamantul S.C.Z.în contradictoriu cu pârâta H.A.
S-a admis în parte actiunea reconventionala formulata de pârâta-reclamanta reconventionala H.A. în contradictoriu cu pârâtul reconventional S.C.Z.
S-a constatat ca sub durata casatoriei partile au dobândit cu o contributie egala de 50% fiecare imobilul în valoare de 35.800 Euro, în natura apartament compus din 2 camere, bucatarie, baie, antreu, boxa în pivnita, camera de lemne, situat în Oradea, înscris în CF nr. top. 807,868/X si terenul aferent în suprafata de 264 mp, s-a dispus iesirea din indiviziune prin atribuirea catre reclamant în natura a întregului imobil fiind obligat acesta în favoarea pârâtei la plata unei sulte în valoare de 17.900 euro.
S-a dispus înscrierea dreptului reclamantului la CF cu titlu de partaj, a fost obligat reclamantul la plata sumei de 16.061,76 lei RON în favoarea pârâtei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului, fiind respinse pretentiile pârâtei aferente perioadei anterioare lunii octombrie 2003 si a fost obligat reclamantul la 315 lei cheltuieli de judecata în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre prima instanta a retinut ca sub durata casatoriei: 18.08.1991-09.11.1999, partile au dobândit cu titlu de bun comun, imobilul situat în Oradea, compus din doua camere, bucatarie, baie, antreu, boxa în pivnita, camera de lemne, înscris în CF ind. nr. 72566 Oradea, sub top. 807,828/X si terenul aferent, în valoare de 35800 euro, potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnica efectuata în cauza.
Valoarea apartamentului si contributia partilor la achizitionarea lui a facut obiectul celor doua expertize efectuate în cauza, partile neavând obiectiuni.
Instanta de fond a retinut ca potrivit probelor de la dosar, contributia partilor la dobândirea apartamentului a fost urmatoarea:
Reclamantul, pârât-reconventional a contribuit cu cota de 1/2 din ratele achitate în timpul casatoriei, respectiv cu suma de 1666 RON, precum si în totalitate ratele achitate dupa desfacerea casatoriei, respectiv suma de 2028,95 RON, în total 3695,69 RON.
Pârâta, reclamanta-reconventionala a contribuit cu suma de 2034,50 RON, suma ce reprezinta avansul pentru apartament si care a fost primita cadou de la parintii sai, conform actiunii reconventionale si declaratiei de martor(fila 32), precum si cu suma de 1666,74 RON, reprezentând cota de 1/2 parte din ratele achitate în perioada nov. 1996-nov. 1999, total 3705,24 RON.
Fata de acestea, prima instanta a apreciat ca fiind egale contributiile partilor la dobândirea imobilului comun.
Vazând disp. art. 673 ind. 9 c.pr.civ., constatând ca imobilul nu este comod partajabil în natura si fata de acordul partilor, prima instanta a atribuit reclamantului întregul imobil, cu obligarea acestuia la o sulta în favoarea pârâtei corespunzator cotei de 1/2 ce i se cuvine acesteia.
Dupa desfacerea casatoriei, instanta de fond a retinut ca reclamantul s-a bucurat singur de folosinta imobilului în cauza, achitând si impozitele datorate pentru acesta si potrivit concluziilor raportului de expertiza contabila efectuata în cauza, valoarea aproximativa a chiriei practicate pe piata imobiliara a unui apartament similar cu cel în litigiu pentru perioada octombrie 2003-noiembrie 2007 este de 33.466 lei RON, iar valoarea reactualizata a taxelor si impozitelor achitate de reclamant în aceeasi perioada este de 1342,48 lei RON, astfel ca beneficiul ce se putea obtine pentru imobil este de 32.123,52 lei RON.
Având în vedere ca pârâta a fost prejudiciata prin lipsa de folosinta a imobilului, prima instanta a constatat ca aceasta este îndreptatita sa primeasca cota de 1/2 ce i se cuvine din contravaloarea beneficiului ce putea fi obtinut pentru imobil începând cu 3 ani anterior introducerii cererii reconventionale, în suma de 16.061,76 lei RON, reclamantul fiind obligat la plata acestei sume catre pârâta. Pretentiile pârâtei raportate la perioada anterioara lunii octombrie 2003 au fost respinse, cu privire la acestea fiind împlinit termenul general de prescriptie de 3 ani.
Vazând disp. art. 274, 276 Cod procedura civila, prima instanta a compensat partial cheltuielile de judecata, reclamantul urmând a mai achita catre pârâta suma de 315 lei.
Împotriva acestei hotarâri, în termen legal si timbrat cu 1.336,89 lei taxa timbru si 2 lei timbru judiciar, a declarat apel reclamantul S.C.Z. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentintei apelate, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 62/A din 19 februarie 2010 pronuntata de Tribunalul Bihor, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul S.C.Z. în contradictoriu cu intimata H.A., împotriva sentintei civile nr. 5384 din 15 septembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Oradea, care a fost schimbata în parte, în sensul ca :
S-a constatat ca sub durata casatoriei partile au dobândit cu o contributie de 79,79% reclamantul si 20,20% pârâta, imobilul ce reprezinta în natura apartament compus din 2 camere, bucatarie, baie, antreu, boxa în pivnita, camara lemne si teren aferent de 264 mp, situat în Oradea, înscris în CF 72565, sub nr. top. 807, 868/X, în valoare de 35.800 euro.
A fost obligat reclamantul în favoarea pârâtei la plata unei sulte în valoare de 7.232,49 euro în echivalent în lei la data platii.
A fost respinsa cererea privind obligarea reclamantului pârât reconventional la plata în favoarea pârâtei reclamanta reconventionala a contravalorii lipsei de folosinta a imobilului.
Au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei apelate.
A fost obligata intimata în favoarea apelantului la plata sumei de 1.338 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel, instanta de apel a avut în vedere urmatoarele considerente:
Critica adusa de catre apelant sentintei apelate cât priveste contributia partilor la dobândirea sub durata casatoriei a imobilului bun comun înscris în CF 72566 Oradea, a fost apreciata de instanta de apel ca fondata, raportat la probatiunea administrata în cauza.
Instanta de fond a retinut corect faptul ca intimata pârâta, la dobândirea acestui imobil a contribuit cu avansul achitat pentru apartament, suma primita de la parintii acesteia, aspect de altfel recunoscut si de catre reclamantul apelant si care reprezinta contributia sa proprie precum si cota de 1/2 parte din ratele achitate de catre parti în perioada noiembrie 1996 – noiembrie 1999 si cu toate acestea a retinut o contributie egala a fostilor soti la dobândirea imobilului bun comun, fara a avea în vedere cota de 1/2 parte din ratele achitate în perioada noiembrie 1996 – noiembrie 1999 de catre reclamantul apelant, precum si faptul ca acesta din urma a achitat valoarea ramasa neachitata din pretul imobilului conform chitantelor de plata depuse la filele 13-21 dosar fond si a extrasului de rol filele 104-106.
Astfel, conform contractului de vânzare-cumparare nr. 370/16.09.1996, partile au cumparat ca bun comun imobilul situat în Oradea, pentru pretul de 9.161.821 lei, din care la aceasta data s-a achitat un avans de 916.821 lei, conform chitantei de plata nr. 497391/16.09.1996, urmând ca diferenta de pret de 8.245.000 lei sa fie achitat în rate, sens în care a fost încheiat contract de plata esalonat(rate) nr. 236/16.09.1996 pe o perioada de 15 ani.
Timp de 3 ani si anume : noiembrie 1996 – noiembrie 1999, apelantul împreuna cu intimata au achitat în mod egal ratele pe aceasta perioada, iar ulterior apelantul a achitat valoarea ramasa neachitata din pretul imobilului, conform chitantelor de plata de la dosar si a extrasului de rol cu precizari la ratele achitate, comunicat de P. O, depus la dosarul instantei de fond. Prin urmare, contributia intimatei la dobândirea imobilului în litigiu consta în avansul achitat în suma de 916.821 lei ROL si cota de 1/2 parte din ratele achitate în comun, respectiv 2.176.239,50 lei ROL, iar contributia apelantului consta în cota de 1/2 parte din ratele achitate în comun, 2.176.239,50 lei ROL si ratele achitate exclusiv de apelant si anume : 10.041.015 lei ROL. Sub aspectul ratelor achitate exclusiv de apelant, este de retinut si pozitia intimatei pârâte, care nu a contestat plata efectuata de catre reclamantul apelant, aspect care se desprinde si din concluziile scris, depuse la instanta de fond.
Procedând la calculul proportiei platilor efectiv facute(avans plus rate plus dobânzi), în raport de pretul din contractul de vânzare-cumparare(fara a se adauga suma dobânzilor împrumutului), instanta de apel retine contributia intimatei pârâte la imobilul bun comun, ca fiind de 20%, iar al apelantului reclamant de 80%, însa întrucât prin scriptul depus la fila 33 dosar apel, apelantul reclamant îi recunoaste intimatei pârâte o cota contributiva de 20,20%, instanta de apel a luat în considerare aceasta cota.
Referitor la expertiza de evaluare a imobilului, efectuata în apel de catre expertul C.O., instanta de apel nu a tinut cont de expertiza, întrucât prin motivele de apel nu s-a adus critici valorii de circulatie a imobilului în litigiu, avut în vedere de catre prima instanta.
Cât priveste critica adusa sentintei apelate sub aspectul obligarii apelantului reclamant în favoarea intimatei pârâte la plata sumei de 16.061,76 lei RON reprezentând contravaloarea beneficiului ce putea fi obtinut pentru imobil pe o perioada de 3 ani anterior introducerii actiunii, instanta de apel o apreciaza ca fiind fondata. Conform art. 483 cod civil, fructele provenite de la bunurile comune sunt si ele bunuri comune si se cuvin proprietarilor comuni, însa cu conditia de a se face dovada existentei fructelor produse ale bunurilor comune. Din cuprinsul contractului de închiriere – fila 35 dosar fond, rezulta ca reclamantul apelant a încheiat un contract de închiriere cu numitii M.E. si M.I. privind imobilul în litigiu pe o perioada de 6 luni, 10.12.2004 – 10.06.2005, iar cât priveste chiria stabilita, partile au convenit conform art. 1 din contract ca aceasta consta în achitarea la timp a costurilor, cheltuielilor aferente posesiei si folosintei imobilului(cheltuieli comune, factura curent, cablu TV, etc.). Împrejurarea ca reclamantul apelant nu a încasat chirie pentru imobilul bun comun rezulta si din declaratia martorei H.K.care a declarat ca a constatat personal faptul ca nu a fost platita chirie reclamantului de catre chirias, întrucât s-a deplasat zilnic la imobil.
Pe de alta parte, martorii C.C.A.si L.S., audiati de instanta de fond, au aratat ca dupa divort pârâta intimata s-a mutat sa locuiasca la mama sa. Din nici o proba nu rezulta ca apelantul i-ar fi interzis pârâtei intimate accesul la imobil. Mai mult, martora H.K.a declarat ca intimata nu a fost împiedicata sa foloseasca imobilul, inclusiv usa si cheia de la yala nu a fost schimbata.
Instanta de apel, având în vedere ca nu s-a facut dovada unei chirii încasate de apelant pentru imobilul în litigiu, precum si faptul ca intimata nu a fost împiedicata sa foloseasca acest imobil putând sa-si exercite cu privire la toate drepturile conferite de art. 480 cod civil, a apreciat ca în mod gresit prima instanta a dispus obligarea reclamantului în favoarea pârâtei la plata sumei de 16.061,76 lei, având în vedere concluziile raportului de expertiza contabila si faptul ca reclamantul s-a bucurat singur de folosinta imobilului fara a se avea în vedere ca nu s-a facut dovada încasarii chiriei de catre reclamant si mai mult, nu s-a dovedit ca pârâtei i s-ar fi interzis accesul la imobil si folosinta acestuia, în conditiile în care aceasta s-a mutat sa locuiasca la mama sa, fara a întelege sa se bucure de prerogativele conferite de art. 480 cod civil.
În contextul considerentelor mai sus expuse, instanta de apel a apreciat apelul formulat ca fiind fondat împotriva sentintei apelate, l-a admis în conditiile art. 296 c.pr.civ. si în consecinta, a schimbat în parte sentinta apelata, în sensul ca va constata ca sub durata casatoriei partile au dobândit cu o contributie de 79,79% reclamantul si 20,20% pârâta, imobilul ce reprezinta în natura apartament compus din 2 camere, bucatarie, baie, antreu, boxa în pivnita, camara lemne si teren aferent de 264 mp, situat în Oradea, înscris în CF 72565, sub nr. top. 807, 868/X, în valoare de 35.800 euro, va obliga reclamantul în favoarea pârâtei la plata unei sulte în valoare de 7.232,49 euro în echivalent în lei la data platii, a respins cererea privind obligarea reclamantului pârât reconventional la plata în favoarea pârâtei reclamanta reconventionala a contravalorii lipsei de folosinta a imobilului si a mentinut restul dispozitiilor sentintei apelate.
În conditiile art. 274 c.pr.civ., retinând culpa intimatei, a obligat pe aceasta în favoarea apelantului la plata sumei de 1.338 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa timbru si timbru judiciar, conform chitantelor depuse la dosarul cauzei. Cheltuielile privind onorariu avocat nu au fost dovedite si nu s-au acordat cheltuieli privind expertiza, întrucât nu s-a tinut cont de aceasta.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta – reclamanta reconventionala H.A., solicitând modificarea hotarârii recurate, în sensul respingerii apelului reclamantului si pastrarii în totalitate a hotarârii primei instante, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata în apel si recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat hotarârea pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 8-9 Cod procedura civila. Arata ca, în materia partajului imobiliar, având ca obiect imobilele achizitionate cu credit rambursabil, doar sumele incluse în pretul de achizitie platit efectiv pâna la desfacerea casatoriei pot fi avute în vedere la calculul cotei contributive a celor doi soti, calcul care se raporteaza la valoarea de circulatie la zi a imobilului supus partajului, iar toate sumele rambursate dupa desfacerea casatoriei în contul împrumutului reprezentând plata unei datorii comune, nasc dreptul exclusiv la pretentia de restituire a cotei de 1/2 parte pe seama celui care a platit sumele.
Subliniaza ca, în mod eronat a retinut instanta de apel faptul ca nu s-a inclus în calculul cotei reclamantului contributia de 1/2 parte din ratele platite în comun si cotele platite dupa divort, când de fapt instanta de fond retine faptul ca reclamantul a contribuit cu cota de 1/2 parte din ratele achitate în timpul casatoriei, respectiv cu suma de 1.666 RON precum si ratele achitate dupa desfacerea casatoriei în cuantum de 2.028, 95 lei, în total suma de 3695,95 RON, iar pârâta a contribuit cu avansul bun propriu ce reprezinta suma de 2034, 50 RON precum si 1666,74 RON ce reprezinta cota de 1/2 parte din ratele achitate în comun si anume suma de 3705,24 RON.
Arata ca, calculul efectuat de instanta de apel prin care a ajuns la concluzia ca platile intimatei reprezinta 20%, iar cele ale recurentului 80%, nu are nicio logica si nu poate fi explicat, netinându-se cont nici de expertiza contabila, nici de cea în constructii, nici de completarea facuta în apel, nici chiar de criticile apelantului referitoare la raportarea unor valori nominal scriptice fictive la valoarea de circulatie la zi si care este valoarea reala a imobilului.
Considera apelanta ca, instanta de apel nu a tinut seama de inflatia care a afectat toate platile facute dupa momentul contractarii, incluzând în calculul cotei contributive în mod eronat plati efectuate dupa divort, ce au un alt tratament, atât juridic, cât si de calcul.
Arata ca, calculul corect este cel efectuat de instanta de fond, ce a avut în vedere expertiza contabila efectuata în cauza.
În cele din urma arata recurenta ca instanta a confundat dreptul la fructele civile cu lipsirea de folosinta a bunului comun.
Subliniaza ca în cauza s-a facut dovada faptului ca imobilul bun comun a fost folosit exclusiv de catre reclamant, contractul de închiriere a fost încheiat dupa divort si, prin urmare, nu beneficiaza de prezumtia de mandat tacit, nefiindu-i opozabil pârâtei, în schimb constituie o proba contra reclamantului, în sensul ca a închiriat singur un bun comun.
Împrejurarea ca nu se cunoaste suma efectiva a chiriei încasate este irelevanta de vreme ce, cu cei 2 martori audiati în cauza, s-a dovedit faptul ca locuinta a fost ocupata continuu de o familie compusa din 4 persoane, pârâta fiind lipsita de folosinta bunului si ocuparea lui de catre persoane desemnate unilateral de catre reclamant.
Prin întâmpinare, intimatul S.C.Z.a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata în toate fazele procesuale.
Acesta arata ca prin recursul formulat, recurenta nu doreste în realitate decât sa repuna în discutie fondul problemei, iar motivele invocate ca temei al recursului nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 sau 9 Cod procedura civila.
Arata intimatul ca hotarârea tribunalului este cea care releva în mod corect contributia partilor la atribuirea imobilului, Judecatoria Oradea ajungând la o concluzie eronata pornind de la expertiza contabila care încalca orice principiu matematic, logic sau contabil, stabilind valoarea unei egalitati între avansul de 10% din pretul apartamentului si valoarea ratelor achitate de acesta aferente celor 12 ani, ce reprezinta aproximativ 80% din pretul acestuia.
De asemenea arata ca instantele nu au luat în seama completarea expertizei de evaluare imobiliara care a relevat o diminuare a valorii de circulatie.
Examinând decizia recurata, prin prisma criticilor invocate, instanta constata a fi fondat recursul, urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmeaza:
Imobilul în discutie a constituit bun comun al partilor fiind cumparat în baza Legii 112/1995, la data de 16 septembrie 1996, cu pretul de 9.161.821 lei, din care la data încheierii contractului s-a achitat suma de 916.821 lei cu titlu de avans, diferenta de 8.245.000 urmând a se achita în rate lunare pâna în anul 2011.
Nu se contesta împrejurarea ca avansul în suma de 916.821 lei reprezinta contributia proprie a recurentei – pârâte, ca partile au achitat în cote egale, de 1/2 ratele în perioada 1996-1999, dupa cum nu se contesta nici împrejurarea ca dupa separarea partilor prin divort, reclamantul intimat a achitat valoarea ramasa neachitata din pretul imobilului.
Ceea ce se contesta sunt însa cotele contributive detinute de fiecare parte, raportat la contributia efectiva pe care acestea au avut-o la achizitionarea imobilului.
Într-adevar, dupa cum subliniaza recurenta potrivit practicii judiciare în materie, cotele de contributie ale sotilor la dobândirea bunului comun se analizeaza numai pâna la desfacerea casatoriei în mod irevocabil.
Ceea ce sotii au achitat din surse proprii dupa aceasta data, în contul datoriilor comune le confera un drept de creanta în limita partii din debit achitata de un sot, pentru celalalt sot.
Prin urmare, în speta, plata facuta de catre reclamant pentru achitarea integrala a pretului imobilului dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de divort nu este de natura sa-i confere o cota de contributie majoritara ci doar un drept de creanta pentru partea din datoria ce-i revenea celuilalt sot, reactualizata în raport cu rata inflatiei calculata din momentul platii, solutia impunându-se si prin prisma principiului echitatii, fiind evident ca preturile fixate pentru imobilele vândute în baza Legii 112/1995 erau preturi sociale avantajoase pentru a facilita fostilor chiriasi posibilitatea achizitionarii imobilelor.
Instanta de apel eronat retine faptul ca judecatoria nu a luat în considerare la stabilirea cotelor contributia reclamantului de 1/2 parte din cotele platite în comun si cotele platite dupa divort.
Prima instanta arata în mod expres în considerentele hotarârii faptul ca reclamantul a contribuit cu cota de 1/2 parte din ratele achitate în timpul casatoriei respectiv cu suma de 1666,74 RON, si cu ratele achitate dupa desfacerea casatoriei în suma de 2.028,95 lei în total suma de 3695,69 RON, instanta însusindu-si în acest sens pe buna dreptate concluziile raportului de expertiza contabila întocmit în cauza.
Potrivit concluziilor acestui raport, valoarea reactualizata a platilor efectuate de fiecare dintre soti este: 2034,50 lei reprezentând avansul achitat de recurenta – pârâta la care se adauga cota de 1/2 parte din ratele achitate în comun, care sunt de 1666,74 RON, în total 3701,24 RON, iar pentru reclamant cota de 1/2 parte din ratele achitate în comun care sunt de 1666,74 RON, plus suma de 1835,30 RON, reprezentând ratele achitate dupa divort.
Se constata asadar ca avansul achitat de pârâta este aproximativ egal valoric cu ratele achitate de catre reclamant dupa desfacerea casatoriei, situatie fata de care corect prima instanta a recurs la compensarea lor, rezultând astfel contributia egala a celor doi soti la achizitionarea imobilului, constând în cota de 1/2 parte din ratele achitate în comun, dupa cum corect a retinut prima instanta.
Este adevarat faptul ca la data încheierii contractului de vânzare – cumparare avansul achitat de pârâta reprezenta doar 10% din valoarea imobilului, însa nu se poate face abstractie de procesul inflationist determinat de devalorizarea continua a monedei nationale, prin care a trecut tara noastra dupa anul 1989, asa încât numai prin procedura reactualizarii se poate determina valoarea concreta, reala a sumelor achitate pentru perioade diferite, asa încât apararile intimatului invocate în acest sens nu pot fi primite.
Nu pot fi acceptate nici apararile axate pe valoarea de circulatie a imobilului supus partajului, intimatul neapelând si nerecurând hotarârea sub acest aspect.
În ceea ce priveste capatul de cerere având ca obiect obligarea reclamantului – pârât reconventional la plata contravalorii beneficiului ce putea fi obtinut pentru imobil, solutia instantei de apel se constata a fi corecta, din probele administrate în cauza neputându-se retine ca pârâta a fost împiedicata sa foloseasca imobilul sau ca reclamantul ar fi încasat vreo suma de bani din închirierea acestuia.
Fata de cele ce preced, incident fiind motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, recursul va fi admis, decizia civila nr. 62/A din 19 februarie 2010 pronuntata de Tribunalul Bihor va fi modificata în parte, în sensul ca va fi înlaturata dispozitia privind constatarea cotelor contributive de 79,79% pentru reclamant si 20,20 % pentru pârâta la dobândirea imobilului înscris în CF 72565, cu nr.top. 807, 868/x, precum si dispozitia privind obligarea reclamantului în favoarea pârâtei la plata sultei în valoare de 7.232,49 Euro.
Urmeaza a fi mentinute dispozitiile instantei de fond privind constatarea cotelor contributive egale la dobândirea imobilului, precum si dispozitia privind cuantumul sultei în valoare de 17.900 Euro, la care reclamantul a fost obligat în favoarea pârâtei.
Urmeaza totodata a reduce cuantumul cheltuielilor de judecata acordate de instanta de apel de 1338 lei la 600 lei, fata de prevederile art. 276 Cod procedura civila.
Vor fi mentinute restul dispozitiilor deciziei recurate.
Fiind în culpa procesuala, intimatul va fi obligat la 800 lei în baza art. 276 Cod procedura civila, cheltuieli de judecata în favoarea recurentei suma ce reprezinta onorariu avocat în recurs.
