Prin sentinţa civilă nr. 1475 din 22 mai 2009 pronunţată în dosarul nr(…) al Tribunalul u i C l u j s-a respins acţiunea formulată de reclamanta_ P. SRL împotriva pârâtei Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C având ca obiect administrativ. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitatanularea procesului verbal de ridicare a autovehicululuiseria_ nr.(…). Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Or, procesul verbal contestat în prezenta cauză nu are calitatea de act administrativ în accepţiunea dispoziţiilor legale enunţate mai sus, ci reprezintă un act emis cu ocazia ridicării autoturismului, care doar atestă starea autoturismului în momentul ridicării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta_ P. SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul casării cauzei cu trimiterea ei spre rejudecare Judecătoriei C l u j-N. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta arată că, deşi acţiunea a fost introdusă ca o plângere contravenţională şi motivată în faţa instanţei la primul termen de judecată din data de 12 noiembrie 2008 ca o atare plângere prin referire la prevederile OG 2/2001 şi OG 195/2002, a fost înregistrată ca şi acţiune în anulare. Deşi procesul verbal, prin acţiunea motivată în drept pe baza prevederilor OG 2/2001 este semnat de către un agent al IPJ C şi fără să pună în discuţia contradictorie a părţilor excepţia necompetenţei Judecătoria C l u j-N îşi declină în mod cu totul greşit competenţa în favoarea Tribunalului. Tribunalul C l u j, reţinând cauza spre judecare nu face aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 158 şi următoarele Cod procedură civilă. Din considerentele hotărârii atacate, Tribunalul C l u j justifică lipsa sa de competentă: „Având în vedere că procesul verbal cu numărul menţionat, nu are calitatea de act administrativ, instanţa urmează a dispune respingerea acţiunii reclamante”. O altă eroare majoră este faptul că s-a reţinut cauza spre judecare, deşi nu era competent tribunalul, prin soluţia dată aşa cum a procedat a lipsit reclamantul de o fază de judecată. Excepţia necompetenţei nu este o excepţie care să împiedice judecarea pe fond a cauzei cum ar fi excepţia prematurităţii, a insuficientei timbrări este doar o excepţie prin care instanţa odată cu soluţionarea ei, doar trimite cauza la instanţa competentă, iar nu o respinge. Analizând recursul declarat de către reclamanta_ P. SRL prin prisma motivelor de recurs şi a excepţiei de ordine publică invocată din oficiu, Curtea constată următoarele: Actul atacat reprezintă un proces-verbal întocmit de către Serviciul Poliţiei Rutiere al IPJ C în comun cu Regia Autonomă a Domeniului Public C-N şi consemnează constatarea că autovehiculul proprietatea reclamantei a staţionat neregulamentar pe domeniul public al municipiului C-N sens în care s-a dispus ridicarea şi depozitarea acestuia în spaţiul anume destinat stabilindu-se în acelaşi timp şi costurile aferente acestor operaţiuni. Curtea constată că măsura dispusă prin actul sus menţionat nu are regimul juridic al unei sancţiuni de sine stătătoare, independente de regimul contravenţional incident în materia circulaţiei publice pentru ca apoi să se poată statua că actul ce conţine stabilirea şi executarea unei astfel de măsuri să aibă regim distinct de actele încheiate în mod obişnuit în cadrul tratamentului contravenţional. De altfel regimul juridic al acestei măsuri este circumscris dispoziţiilor art. 97 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conform căruia în cazurile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, poliţistul rutier dispune, între altele, ca măsură tehnico-administrativăridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Fapta constând înstaţionarea neregulamentară este calificată de lege ca şi contravenţie şi este sancţionabilă ca atare conform prevederilor art. 108 alin. 1 lit. b) pct. 7 din OUG nr. 195/2002 iar regimul juridic al ridicării autovehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă este stabilit la art. 64 din acelaşi act normativ. Se poate constata că anterior acestor modificări regimul măsurii de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar era circumscris ca o sancţiune complementară aşa cum dispunea art. 96 alin. 2 lit. f) din OUG nr. 195/2002 în prezent abrogată prin OUG nr. 69/2007. Chiar dacă acest regim juridic a fost radical schimbat nu înseamnă neapărat că măsura de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar al cărei regim juridic este privit astăzi ca o măsură tehnico-administrativă se detaşează de raportul juridic contravenţional. Şi este aşa, deoarece măsura de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar este legal stabilită tot în urma săvârşirii unei contravenţii. Fapta de a staţiona neregulamentar este calificat ca faptă ilicită de natură contravenţională iar măsura tehnico-administrativă de ridicare şi transport a autovehiculului staţionat neregulamentar este stabilită ca urmare a săvârşirii unei astfel de contravenţii, nefiind altceva decât o măsură de restabilire a situaţie anterioare încălcării ordinii de drept prin contravenţie. În alte cuvinte, Curtea constată că scopul şi menirea instituirii măsurii tehnico-administrative a ridicării autovehiculului constata a fi staţionat neregulamentar aşa cum rezultă din dispoziţiile legale mai sus analizate este acela de a repune în situaţia anterioară, de a restabili ordinea de drept şi de a înlătura consecinţele negative a faptei contravenţionale constând în acţiunea de staţionare neregulamentară. Aşa fiind, această măsură este asociată constatării faptei de natură contravenţională încât face parte din tratamentul contravenţional privit în ansamblu, respectiv stabilirea şi luarea tuturor măsurilor legale privind înlăturarea consecinţelor săvârşirii unei astfel de fapte (aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi a altor măsuri legale). Prin urmare, se poate susţine cu temei că procesul-verbal de ridicare al autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipalităţii având ca premisă săvârşirea unei fapte de natură contravenţională nu poate fi detaşat de regimul de ansamblu al raportului juridic contravenţional aşa încât poate fi calificată ca o măsură dispusă de organul constatator asociată celorlalte măsuri legale şi necesare care configurează regimul juridic al răspunderii contravenţionale. Or, dispoziţiile legale pertinente incidente în materie care reglementează controlul judecătoresc şi ulterior al celui judiciar în materie contravenţională sunt prevăzute în OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor norme care statuează că jurisdicţia de primă instanţă chemată să se pronunţe asupra legalităţi actelor încheiate în cadrul operaţiunilor privind tratamentul contravenţional este judecătoria, instanţă cu plenitudine de jurisdicţie inclusiv în materia contenciosului contravenţional. În această ambianţă se poate reţine fără echivoc că doar procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reprezintă şi are toate trăsăturile unui act administrativ tipic susceptibil de control direct şi nemijlocit pe calea contenciosului administrativ paralel, conform prevederilor de ansamblu ale OG nr. 2/2001, celelalte operaţiuni tehnico administrative care au stat la baza emiterii acestui act cât şi acelea care se încheie în vederea configurării depline a tratamentului contravenţional se supun aceloraşi reguli ca şi cele aplicabile actului administrativ tipic. Măsura de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public fiind calificată de lege ca măsură tehnico administrativă nu este susceptibilă de control judecătoresc direct pe calea contenciosului administrativ de drept comun întrucât actul respectiv prin sine însuşi nu întruneşte trăsăturile unui act administrativ tipic în sensul definiţiei date dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. c) şi nici al celui atipic conform prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 5654/2004 care astfel să poată intra în sfera obiectului acţiunii în contencios administrativ aşa cum este configurată de dispoziţiile pertinente prevăzute la art. 8 din aceeaşi lege. Că este aşa rezultă şi din dispoziţiile art. 1 alin. 6 corelat cu art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 ce consacră regimul de sancţionare al operaţiunilor tehnico-administrative care au stat la baza emiterii actelor administrative şi a acelora care au fost încheiate pentru executarea unor astfel de acte. Nu în ultimul rând, dacă s-ar admite că procesul-verbal de ridicare al autovehiculului din litigiu încheiat în aplicare HCL nr. 670/2006 modificată prin HCL nr. 22/2007 şi HCL nr. 752/2007 ar avea o configuraţie diferită de regimul juridic al actului încheiat în vederea aplicării dispoziţiilor art. 97 lit. d) din OUG nr. 195/2002, detaşându-se astfel de regimul contravenţional de ansamblu, s-ar putea reţine că actul contestat încalcă regimul prevăzut de HG nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice. Şi este aşa, deoarece acest din urmă act normativ este menţionat în formula introductivă a Hotărârilor adoptate de Consiliul Local al municipiului C-N având regimul prevăzut la art. 75 corelat cu prevederile art. 40 alin. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Or, conform dispoziţiilor art. 5 din HG nr. 147/1992, deblocarea ori restituirea autovehiculelor sau remorcilor se efectuează de unităţile autorizate, după ce se face dovada achitării amenzii contravenţionale şi a taxei speciale stabilite de consiliul local, potrivit legii, precum şi a cheltuielilor reprezentând contravaloarea operaţiunilor efectuate. Astfel, şi din această perspectivă se poate statua că stabilirea măsurii de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar are ca premisă constatarea mai întâi a faptei contravenţionale ceea ce presupune că şi această măsură face parte din câmpul măsurilor de natură contravenţională specifice tratamentului contravenienţilor încât sub aspectul controlului actelor încheiate judecătoriei îi revine competenţa de soluţionare conform celor mai sus statuate. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va admite recursul declarat de reclamantă, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare, în primă instanţă, Judecătoriei C l u j-N.
