În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca pârâta a emis decizia de impunere contestata, stabilind ca obligatie de plata suma de 6.469 lei, retinând în mod eronat ca în ceea ce priveste combustibilul achizitionat de catre reclamanta în scopul desfasurarii activitatii este exclus din taxa pe valorare adaugata deductibila aferenta anilor 2006-2009.
În drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 205 si 207 din O.G. nr. 92/2003
Pârâta D.G.F.P. Tulcea a formulat întâmpinare invocând exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Tulcea si, de asemenea, prematuritatea cererii.
Prin sentinta civila nr. 2986/29.10.2009, Judecatoria Tulcea a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea – Sectia comerciala civila de administrativ si fiscal
Pentru a se pronunta astfel, Judecatoria Tulcea a retinut ca se contesta un act administrativ fiscal potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003, iar competenta de solutionare apartine potrivit art. 218 al. 2 si 212 din O.G. nr. 92/2003, instantei judecatoresti de contencios administrativ competenta, respectiv Tribunalului Tulcea.
La Tribunalul Tulcea, cauza a fost înregistrata sub nr. 2735/88/18.11.2009
Cu adresa nr. 17394 /8.12.2009, D.G.F.P. Tulcea a comunicat instantei actele care au stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 229/22.07.2008, respectiv raportul de inspectie fiscala nr. 23649/22.07.2009, precizând în acelasi timp faptul ca nu s-a înregistrat o contestatie împotriva deciziei de impunere formulata de catre reclamanta S.C. E S.R.L.
La termenul de judecata din data de 21 ianuarie 2010, instanta a invocat exceptia de inadmisibilitate a cererii pentru neurmarea procedurii administrativ fiscale prevazuta de art. 205 si 206 din O.G. nr. 92/2003, exceptie care a fost invocata si de catre pârâta D.G.F.P. Tulcea prin întâmpinarea formulata la data de 22.09.2009.
Examinând exceptia invocata, se retin urmatoarele:
Urmare raportului de inspectie fiscala partiala nr. 23649/22.07.2009, organul fiscal a emis decizia de impunere nr. 229/22.07.2009, prin care s-au stabilit în sarcina contestatoarei reclamante obligatii suplimentare de plata
Împotriva decizie de impunere, reclamanta avea dreptul de a formula contestatie în termen de 30 de zile de la comunicare, însa cu respectarea dispozitiilor Codului de procedura fiscala, aceste prevederi speciale îmbracând forma unei proceduri prealabile.
Conform art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala împotriva titlului de creanta, precum si împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestatie potrivit legii ( alin. 1).
Baza de impunere si impozitul, taxa sau contributia stabilite prin decizie de impunere se contesta numai împreuna (alin. 3).
Pot fi contestate în conditiile alin. 3 si deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contributii sau alte sume datorate bugetului general consolidat (alin. 4)
Potrivit art. 206 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, contestatia se depune a organul fiscal, respectiv vamal, al carui act administrativ este atacat si nu este supusa taxelor de timbru.
În raport de aceste prevederi legale reclamanta contestatoare S.C. E S.R.L. a formulat în mod eronat contestatie împotriva deciziei de impunere, la instanta de judecata, fara a mai parcurge procedura prealabila stabilita de art. 209 din O.G. nr. 982/2003.
Astfel, alin. 1 litera a al art. 206 din O.G. nr. 92/2003 prevede ca, contestatiile care au ca obiect impozite taxe, contributii, datorie vamala, precum si accesorii ale acestora, al caror cuantum este sub 1 milion lei, se solutioneaza de catre organele competente, constituite la nivelul directiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal.
Fiind vorba de obligatii fiscale, respectiv taxa pe valoarea adaugata, contestatia cade sub incidenta codului de procedura fiscala aprobat prin O.G. nr. 92/2002, care potrivit art. 1 reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din. raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale prevazute de codul fiscal.
Potrivit art. 2 din Codul de procedura fiscala, prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat. Rezulta ca procedura de contestare la organul fiscal este obligatorie în situatia data, fiind urmata de procedura în fata instantei de judecata, procedura ce se desfasoara în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În cauza, reclamanta contestatoare nu este în masura sa aleaga calea contestarii unui act juridic prin care se stabilesc obligatii fiscale, ea fiind tinuta sa urmeze procedura imperativa prevazuta de Codul de procedura fiscala, ca lege speciala în aceasta materie.
În acelasi timp, se retine ca impunerea unei proceduri prealabile cum este cea în fata organului fiscal nu reprezinta o încalcare a dreptului la actiune al reclamantei. Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 670/15.12.2005, a statuat ca instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fara caracter jurisdictional, nu este contrara principiului liberului acces la justitie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacata în fata unei instante judecatoresti.
Decizia de impunere nr. 229/2.07.2009, emisa de D.G.F.P. – Activitatea de inspectie fiscala nu reprezinta act administrativ fiscal ce poate fi contestat direct la instanta de contencios administrativ.
Obiectul actiuni în contencios administrativ se limiteaza, conform codului de procedura, la atacarea deciziei de solutionare a contestatiei formulata în conditiile art. 205, 206 din Codul de procedura fiscala.
Pentru aceste considerente urmeaza a admite exceptia si a respinge actiunea ca inadmisibila.
??
??
??
??
3
