Despagubiri Legea nr.290/2003 Bunuri abandonate

Prin cererea introdusă la prezenta instanţă la data de 08.04.2009, sub nr.14734/3/2009, reclamantul D L a chemat în judecata pârâta A N p R P, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se constate că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a dispune plata în termenul prevăzut de Lg. nr.290/2003, respectiv un an de la data emiterii Hotărârii de către Instituţia Prefectului Jud. Dolj – Comisia Judeţeană de Aplicare a Lg. nr.290/2003 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 118.751,02 lei, reprezentând despăgubiri, suma ce va fi actualizată în raport cu indicele de creştere al preţurilor de consum, începând cu data de 29.05.2008 şi până la data plăţii, cu obligarea şi la plata cheltuielilor de judecatăIn fapt, reclamantul a arătat că, prin Hotărârea nr. 25/29.05.2007 emisa de Instituţia Prefectului Jud. Dolj – Comisia Judeţeană de Aplicare a Lg. nr.290/2003, a fost aprobată cererea sa de acordare a despăgubirilor pentru bunurile abandonate de autorii săi, D L şi D L în localitatea Chişinău din Basarabia, reclamantul făcând dovada filiaţiei, a refugiului autorilor săi şi a proprietăţii acestora asupra bunurilor abandonate.De asemenea, reclamantul arată că a fost de acord cu cuantumul despăgubirilor, astfel cum a fost stabilit în urma efectuării raportului de expertiză şi cuprins în hotărâre, ca valoare totală a compensaţiilor.Nu a formulat nici contestaţie împotriva acestei hotărâri, în condiţiile în care dispoziţiile art.8 pct.3 din Lg. nr.290/2003 arată că numai petentul poate face contestaţie, în 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a hotărârii.Valoarea totală a compensaţiilor a fost stabilită la 118.751,02 lei, iar potrivit art.10 alin.2 din aceeaşi lege, aceste despăgubiri trebuiau acordate în termen de 1 an de la data emiterii hotărârii, ceea ce nu s-a realizat, în ciuda cererilor pe care le-a formulat, începând cu 11.06.2007, fapt ce i-a cauzat şi un prejudiciu, ca urmare a deprecierii monedei naţionale, în care se face plata despăgubirilor, sens în care se solicită admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.În drept, acţiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 290/2003, şi s-au ataşat acţiunii acte în legătură cu aspectele menţionate în cererea de chemare în judecată: Hotărârea nr. 25/29.05.2007 emisa de Instituţia Prefectului Jud. Dolj – Comisia Judeţeană de Aplicare a Lg. nr.290/2003, adresă către A N p R P.Prin sentinţa civilă nr.1821 din 13.05.2009, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a Administrativ şi Fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.Recursul împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat prin Decizia nr.1838/28.09.2009, care a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă, unde cauza a fost înregistrată sub nr.14734./3/2009. Pârâta A N p R P a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciind că nu este vorba de un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, ci este vorba de respectarea unei proceduri care presupune parcurgerea unor etape, soluţionarea cererilor se face în ordine cronologică, iar, pe de altă parte, Lg. nr.230/2009 nu presupune restituirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilităţile economice şi financiare ale ţării, în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran, sens în care se solicită respingerea acţiunii.S-a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri pentru ambele părţi, respectiv, actele depuse la dosarul cauzei.Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:Prin Hotărârea nr.25/29.05.2007 emisa de Instituţia Prefectului Jud. Dolj – Comisia Judeţeană de Aplicare a Lg. nr.290/2003, a fost aprobata cererea nr. 468/03.02.2004 formulată de către reclamantul D L în calitate de moştenitor a defuncţilor D L şi D L, fiindu-i stabilit dreptul la o despăgubire de 118.751,02 lei pentru bunurile abandonate în oraşul Chişinău din Basarabia.Pârâta A N de p R P nu a achitat reclamantului în termen de 1 an de la data emiterii hotărârii prima tranşă din despăgubiri şi nici ulterior acestui moment, vreo sumă, aşa cum recunoaşte în întâmpinare, fără a justifica această depăşire a termenului prevăzut de art.10 alin.2 din Lg. nr.230/2009, singurul argument al pârâtei, prezentat în faţa instanţei, fiind insuficienţa fondurilor alocate de la buget pentru acoperirea tuturor sumelor reprezentând despăgubiri scadente, între acestea fiind şi cele datorate reclamantei din prezenta cauză.Acest argument nu poate fi primit, în opinia prezentei instanţe, din două motive: în primul rând, nici nu este probat, nu există nici o dovadă la dosar în acest sens, o eventuală solicitare a ANRP în vederea punerii la dispoziţie a unor fonduri pentru achitarea acestor despăgubiri, solicitare care să fi fost eventual respinsă de către autorităţile cu atribuţii în domeniu (Ministerul Economiei şi Finanţelor), iar, pe de altă parte, a refuza achitarea, „sine die” a acestor despăgubiri, invocând lipsa fondurilor pentru achitarea despăgubirilor, transformă dreptul la aceste despăgubiri într-un drept eventual şi încălcă principiului predictibilităţii normei juridice şi a aplicării ei, principiu protejat îndeosebi prin jurisprudenţa drepturilor omului de nivel european .Prin recunoaşterea dreptului la despăgubire (în cazul Lg. nr.230/2009 cu particularitatea că ANRP nu mai emite un act de validare a hotărârii comisiei judeţene din cadrul instituţiilor prefectului) neurmată însă, în contradicţie cu prevederile legii, de punerea în plată a drepturilor, se creează şi se menţine o stare de incertitudine cu privire la drepturile petenţilor în general, al reclamantului din prezenta cauză, în particular, perpetuând, printr-o atitudine culpabila, o puternica stare de insecuritate juridica în domeniul legilor privind despăgubirile pentru bunurile aflate în teritoriile pe care România le-a pierdut în preajma şi în timpul celui de-al doilea război mondial.Cel mai important aspect priveşte faptul că, în opinia prezentei instanţe, este neîntemeiat argumentul că legiuitorul a avut în vedere eventualitatea insuficienţei fondurilor, faţă de menţionarea în HG nr.1120/2006 a menţiunii „în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat”, în condiţiile în care obligaţia de plată în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii este prevăzută de dispoziţiile unei legi, iar prevederile unei hotărâri de guvern sunt inferioare ca forţă juridică acesteia, prioritate în aplicare având, în acest caz, actul normativ cu forţa juridică superioară, adică legea.Un termen de graţie, o amânare, cu termen sau fără, a executării obligaţiei de plată stabilită prin prevederile unei legi se poate face numai printr-un act normativ cu o forţă juridică cel puţin egală legii, reflectând, în acel moment, cu adevărat o viziune a legiuitorului ce are în vedere şi posibilităţile reale de plată ale bugetului de stat cu privire la aceste despăgubiri, dar, aşa cum se observă la acest moment, nu există adoptat vreun act normativ cu o asemenea forţă juridică, astfel că dispoziţiile art.10 alin.2 din Lg. nr.230/2009, care arată :”(2) Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).” sunt pe deplin aplicabile. În anul 2008, pârâta nu a achitat reclamantului tranşa de 40%, astfel cum prevăd aceleaşi dispoziţii ale art.18 alin.5 lit.c din HG nr.1120/2006, republicată: „5) Compensaţiile băneşti stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, astfel:…… c) eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.( în cazul de faţă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei)Instanţa constată, în legătură cu acest aspect, încălcarea prevederilor legale de către pârâtă, în condiţiile în care, aşa cum se observă din textul menţionat anterior, obligaţia de plată a sumei corespunzătoare cuantumului de 40% în anul următor – 2008, s-a născut din momentul ajungerii la „un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene.”, mai mult, nici în anul 2009 nu s-a achitat această tranşă, şi nici următoarea, de 60%, astfel că instanţa va admite acţiunea şi va obliga pârâta la achitarea sumei de 118.751,02 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr.25/29.05.2007 emisa de Instituţia Prefectului Jud. Dolj – Comisia Judeţeană de Aplicare a Lg. nr.290/2003.Faţă de neachitarea despăgubirilor în termenul prevăzut de lege, reclamanta a suferit o pagubă, reprezentată de devalorizarea sumei de bani ce i se cuvenea.Acoperirea acestei pagube se poate face, în aprecierea prezentei instanţe, în sensul menţionat de Decizia XXI din 19.03.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 329 alin.3, teza finală, din Codul de Procedură Civilă, actualizarea în raport de indicele de creştere a preţurilor, potrivit cu care, în cazul în care compensaţiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate, iar în situaţia în care se achită în anul următor ( pentru aceleaşi raţiuni se poate aprecia şi pentru anii următori) se actualizează în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Naţional de Statistică, înaintea plăţii, faţă de luna decembrie a anului anterior.Pe cale de consecinţă, instanţa va admite şi sub acest aspect acţiunea reclamantei, urmând să dispună ca suma despăgubirilor acordate să fie actualizate în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum începând de la un an – art.10 alin.2 din Lg. nr.290/2003 – de la data comunicării hotărârii, adică 29.05.2008 până la data plăţii efective.