Asupra prezentului recurs penal:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Patârlagele, înregistrat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele la data de 04.04.2008, sub nr.575/277, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale si trimiterea în judecată a inculpatului PF, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b si 73 lit.b C.pen. .
În susţinerea rechizitoriului s-a reţinut în sarcina inculpatului că în seara zilei de 05.09.2007, în jurul orelor 20,30, în urma unei atitudini provocatoare a părţii vătămate NCG, a lovit-o pe aceasta cu pumnul în faţă, cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale fără punerea în primejdie a vieţii.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală nr.131/03.11.2009, a dispus în baza art.181 alin.1 C.pen, cu aplicarea art.37 lit.a şi b şi art.73 lit.b cod penal, condamnarea inculpatului PF la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art.844 alin.1 raportat la art.83 C.pen. a revocat suspendarea executării, sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare; au fost aplicate inculpatului dispoziţiile art. 64 – 71 cod penal lit.a şi b teza II; în baza art.14 C.pr.pen. raportat la 998 C.civ. a fost obligat inculpatul la 603, 16 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Judeţean Buzău şi 500 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă NCG precum şi 700 lei reprezentând daune morale iar în baza art.191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele acestei senţinte penale s-au reţinut următoarele:
În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut si regretat fapta comisă, precizând că provocarea din partea păţii vătămate a constat în aceea că a intrat după el în magazin, l-a ameninţat spunându-i că-l omoară, iar după ce a ieşit din magazin a fost lovit de partea vătămată şi tras de tricoul său care s-a rupt .
Fiind audiată, partea vătămată NCG a precizat că în urmă cu două săptămâni a avut cu inculpatul o discuţie contradictorie si s-au insultat reciproc, iar în seara zilei de 05.09.2007 a purtat discuţii în contradictoriu cu inculpatul, iar acesta l-a lovit cui pumnul în faţă. A precizat partea vătămată că se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei cu titlul de despăgubiri civile, precum si cu 5000 lei cui titlu de daune morale.
Fiind audiaţi martorii din acte, aceştia s-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.
Martorul EM a mai declarat că se afla în magazin, în aproprierea părţii vătămate şi a apreciat că aceasta consumase alcool şi că manifesta o oare care nervozitate căutând să lămurească anumite discuţii avute anterior.
Prin încheierea din data de 04.11.2008 a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, din art. 181 al.1 cu aplicarea art-.37 lit.b si 73 lit.b C.pen., în art. 181 al.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a si art.73 lit.b C.pen., cu referire la art.864 şi art.83 Cod penal, întrucât potrivit relaţiilor comunicate de Tribunalul Buzau, Biroul de executări penale, prin sentinţa penală nr.70/18.045.2003 pronunţată în dosarul 352/2003, rămasă definitivă prin neapelare la data de 6.05.2003, inculpatul PF a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supravegherea , pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208-209 Cod penal, cu referire la art.26 C.pen., stabilindu-se un termen de încercare de 6 ani.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, inculpatul PF si partea vătămată NCG.
În motivarea recursului Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a învederat instanţei că instanţa de fond a omis să constate că pedeapsa aplicată prin sentinţa penală recurată este în concurs real cu pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.504/09.12.2003 a Judecătoriei Ptârlagele, pedeapsă executată în perioada 03.02.2004-23.11.2005, când a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 495 zile.
S-a mai arătat că prin revocarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău, pedeapsă concurentă cu cea de 3 ani si 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.504/09.12.2003 a Judecătoriei Ptârlagele, inculpatul a fost obligat să execute pentru a doua oară pedeapsa de 3 ani închisoare, deja executată, creându-i-se astfel o situaţie mai grea.
Inculpatul nu si-a motivat recursul declarat.
În motivarea recursului, partea vătămată NCG a învederat instanţei că la instanţa de fond s-a făcut o greşeală la evaluarea îngrijirilor medicale, nu s-a acordat onorariu de avocat, cheltuielile de transport si daunele morale.
Examinând recursurile formulate, instanţa constată ca acestea sunt întemeiate din următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr.504/09.12.2003 a Judecătoriei Pătârlagele, definitivă prin neapelare la data de 19.01.2004, inculpatul PF a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani si 2 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, la data de 21/22.06.2002.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală menţionată mai sus este concurentă cu cea pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău, definitivă prin neapelare la data de 06.05.2003.
În aceste condiţii, instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art.36 C.pen. trebuia să contopească pedepsele de 3 ani închisoare si respectiv 3 ani si 2 luni închisoare, în pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare, în baza dispoziţiilor art.865 C.pen., să anuleze suspendarea sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău, să constate pedeapsa rezultantă executată, inculpatul fiind liberat condiţionat prin sentinţa penală nr.3622/2005 a Judecătoriei Focşani si să înlăture revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău.
Cu privire la recursul părţii vătămate NCG, instanţa constată că la instanţa de fond în mod legal si temeinic au fost individualizate cuantumurile despăgubirilor civile pentru daune materiale si morale, fiind obligat inculpatul să-i plătească sumele de 500 lei, daune materiale si respectiv 700 lei, daune morale, în condiţiile în care în favoarea inculpatului a fost reţinută circumstanţa atenuantă a provocării.
Instanţa de fond a omis însă să se pronunţe asupra cheltuielilor judiciare suportate de partea vătămată, respectiv asupra sumei de 600 lei onorariu apărător, cheltuielile de transport nefiind dovedite.
Având în vedere cele reţinute mai sus, instanţa, în baza dispoziţiilor art.38515 al.1 pct.2 lit.d C.pr.pen. urmează să admită recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, inculpatul PF si partea vătămată NCG împotriva sentinţei penale nr.131/03.11.2009 a Judecătoriei Pătârlagele, să caseze sentinţa recurată, în ambele laturi, să constate că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău si sentinţa penală nr.504/09.12.2003 a Judecătoriei Pătârlagele, sunt concurente, să contopească pedepsele de 3 ani si respectiv 3 ani si 2 luni închisoare, în pedeapsa de 3 ani si 2 luni închisoare, să anuleze suspendarea sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău, să constate pedeapsa rezultantă executată, inculpatul fiind liberat condiţionat prin sentinţa penală nr.3622/2005 a Judecătoriei Focsani si să înlăture revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.70/18.04.2003 a Tribunalului Buzău, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare.
Instanţa urmează să-l oblige pe inculpat la plata sumelor de 600 lei cheltuieli judiciare, în fond, si 1.000 lei, în recurs, către partea vătămată NCG.
Instanţa urmează să menţină restul dispoziţiilor sentinţei.
În baza art.192 al.3 C.pr.pen. instanţa urmează să dispună ca statul să suporte cheltuielile judiciare în recurs, inclusiv onorariul pentru apărătorul din oficiu ce va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.