Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.70 din 12.02.2008
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi, reclamanta D.S. a chemat în judecată pe pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii solicitând plata sporurilor salariale pentru perioada martie 2004 – martie 2007, cuvenite ca urmare a caracterului clinic al spitalului, reactualizate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este asistent la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, care avea şi are caracter de clinic, fapt ce conduce la aplicarea unor sporuri faţă de salariul de bază, de care angajaţii secţiei exterioare „Dr. Clunet” nu au beneficiat, deşi s-a solicitat în numeroase rânduri conducerii unităţii aplicarea nediscriminatorie a dispoziţiilor legale.
Consideră reclamanta că angajatorul a încălcat principiul egalităţii de tratament consacrat de art.41 alin. 4 din Constituţie şi art.154 alin. 3 Codul muncii, precum şi de numeroase reglementări internaţionale.
Au fost invocate şi dispoziţiile O.U.G. nr.115/2004 Anexa 1 lit.B, care stabileşte cuantumul drepturilor salariale cuvenite unui medic primar într-o unitate clinică.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziţiei sale procesuale, pârâtul a arătat că pârâta ocupă funcţia de soră medicală principală, iar legislaţia privind salarizarea personalului din sistemul sanitar nu prevede acordarea unui spor aferent caracterului clinic al spitalului.
Dacă reclamanta se referă la salariile de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar din unităţile clinice, acţiunea sa este nefondată. Legiuitorul, prin O.U.G. nr.115/2004, a stabilit diferenţiat cuantumul salariului pentru personalul ce lucrează în unităţi clinice, faţă de cei ce lucrează în unităţi neclinice, secţia clinică universitară fiind definită în art.172 alin. 1 lit.i din legea nr.95/2006.
Conform adresei nr.O.B. 9864/1.09.2004 a Ministerului Sănătăţii, întregul personal de specialitate medico-sanitar, indiferent dacă este încadrat într-o structură clinică sau neclinică, poate beneficia de salarizarea pentru unităţi clinice numai dacă ponderea paturilor din secţiile şi compartimentele clinice este de cel puţin 70% din numărul total de paturi al spitalului.
În prezent, Secţia a III-a a fost transformată în secţie clinică, iar Secţia exterioară „Dr. Clunet”, deşi este neclinică, va beneficia de salarizare la nivel clinic, ca urmare a majorării numărului de paturi din secţiile clinice.
Reclamanta a formulat precizări la acţiune arătând că sporul corespunzător caracterului clinic constă în acordarea salariului de bază, la care se adaugă sporuri şi alte drepturi.
Reclamanta a solicitat şi plata sumei de 1 leu, daune morale şi a mai precizat că înţelege să se judece în contradictoriu atât cu Ministerul Sănătăţii Publice, cât şi cu Autoritatea de Sănătate publică Iaşi.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Întemeindu-se pe dispoziţiile H.G. nr.743/2003, H.G. nr.168/2005, H.G. nr.862/2006, Legii nr.270/2003, Legii nr.95/2006, Legii nr.500/2002, Ordinului nr.755/2004 şi Ordinului nr.896/2006, pârâtul a susţinut că nu există raporturi de muncă între el şi reclamantă, iar actele normative nu prevăd că ministerul are obligaţia de a plăti salariile personalului din unităţile sanitare publice.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că solicitarea reclamantei nu are temei legal. Denumirea unităţii sanitare nu implică o anumită salarizare, iar legiuitorul a folosit noţiunea de unităţi sanitare numai pentru personalul ale cărui salarii sunt stabilite la punctul I din anexa nr.1, noţiunea de unitate clinică fiind folosită în sensul de secţie/compartiment fără personalitate juridică, aflată în structura unei unităţi sanitare, aşa încât, din interpretarea legii, rezultă că în cazurile prevăzute la punctul II sunt salarizate numai secţiile clinice.
Pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu este angajatorul reclamantei şi a arătat că acţiunea este neîntemeiată deoarece reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea într-o secţie clinică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, astfel că nu poate fi salarizată conform grilei de salarizare aplicabile unităţilor sanitare clinice.
Prin sentinţa civilă nr.1973 din 26 octombrie 2007, Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii Publice.
A admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta D.S. în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii Publice, care au fost obligaţi să plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi salariul cuvenit potrivit O.U.G. nr.115/2004, anexa 1, punct II, lit.A, pentru perioada 1.03.2004 – 30.04.2007.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
A respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii Publice este neîntemeiată. Potrivit art.16 lit.i din Legea nr.95/2006, Ministerul Sănătăţii Publice elaborează normele de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigură asistenţa de sănătate publică, autorizează şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigură finanţarea unităţilor din subordine. De asemenea, deşi în art.188 din Legea nr.95/2006 se prevede faptul că spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, în art.190 alin. 1 lit.a se prevede că spitalele primesc, în completare, sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii publice sau al ministerelor ori instituţiilor publice centrale cu reţea sanitară proprie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi este întemeiată. Potrivit dispoziţiilor art.17 din Legea nr.95/2006, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică. S-a mai reţinut că, din cuprinsul Legii nr.95/2006, nu rezultă că autorităţile de sănătate publică au vreo atribuţie legată de asigurarea finanţării spitalelor.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că reclamanta este salariata pârâtului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi pe postul de asistentă medicală, desfăşurându-şi activitatea în cadrul secţiei a IV-a „Dr. Clunet”, conform menţiunilor din carnetul de muncă şi răspunsurilor la interogatoriu.
Din cuprinsul Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr.200/2003 anexa 3, rezultă că Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi avea în structura sa atât secţii clinice (secţiile I, a II-a, de chirurgie toracică şi ATI), cât şi secţii neclinice (secţia a III-a şi secţia exterioară „Dr. Clunet”). Această structură este menţinută şi prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr.64/17.01.2007, pentru ca ulterior, prin Ordinul nr.185/1.02.2007, secţia a III-a să fie transformată din secţie neclinică în secţie clinică.
Prin O.U.G. nr.115/2004, aprobată prin Legea nr.125/2005, legiuitorul a stabilit grile de salarizare diferite pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în unităţile clinice şi pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care îşi desfăşoară activitatea în unităţi sanitare, altele decât cele clinice. Întrucât reclamanta îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei neclinice „Dr. Clunet”, aceasta a fost salarizată potrivit grilei de salarizare stabilite pentru unităţile sanitare, altele decât cele clinice, prevăzută în anexa 1 punctul I din O.U.G. nr.115/2004.
Potrivit dispoziţiilor art.172 alin. 1 lit.h din Legea nr.95/2006, spitalul clinic este spitalul care are în componenţă secţii clinice universitare care asigură asistenţa medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ superior. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.165 din aceeaşi lege, spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. În acelaşi sens, şi dispoziţiile art.1 din Legea nr.270/2003 defineau spitalul ca fiind unitatea sanitară cu paturi, publică sau privată, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce asigură servicii medicale. Faţă de aceste dispoziţii legale, s-a reţinut că atunci când legiuitorul foloseşte termenul de unitate se referă în exclusivitate la spital şi nu la secţii sau subunităţi ale acestuia.
În consecinţă, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr.115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic şi nu o secţie clinică din cadrul unui spital. Reclamanta, fiind angajata unui spital clinic, trebuia salarizată potrivit grilei de salarizare prevăzute pentru unităţile clinice, neavând relevanţă faptul că secţia în care aceasta îşi desfăşoară activitatea este o secţie neclinică. Astfel, în mod greşit, pârâtul, interpretând termenul de unitate clinică din anexa 1 punctul II ca făcând referire la secţie clinică şi nu la spital, a salarizat-o pe reclamantă în temeiul grilei prevăzute în anexa 1 punctul I pentru unităţi sanitare, altele decât cele clinice, acţiunea reclamantei fiind întemeiată pentru perioada 21.06.2004-30.04.2006.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale pentru perioada martie 2004 – 20.06.2004, aceasta apare ca neîntemeiată deoarece în perioada arătată reclamanta a avut suspendat contractul de muncă, beneficiind de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului. De asemenea, este neîntemeiată şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata acestor diferenţe salariale pentru perioada ulterioară datei de 1 mai 2007, având în vedere faptul că însăşi reclamanta, prin răspunsul la interogatoriu, a recunoscut că începând cu luna mai 2007 a beneficiat de salarizare la nivel clinic.
A fost considerată ca neîntemeiată şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata de daune morale, având în vedere că, în speţă, nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit de reclamantă ca urmare a neacordării drepturilor salariale cuvenite.
S-a respins şi cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nefăcându-se dovada cuantumului acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi Ministerul Sănătăţii Publice.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurentul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi susţine că hotărârea este nelegală, instanţa de fond încălcând şi ignorând toată legislaţia din domeniul sănătăţii care diferenţiază salarizarea la nivel clinic şi neclinic. Interpretând greşit art.172 din Legea nr.95/2006 şi art.1 din Legea nr.270/2003, instanţa reţine că atunci când legiuitorul foloseşte termenul de unitate se referă în exclusivitate la spital şi nu la secţii sau subunităţi ale acestuia. În oraşele universitare toate spitalele clinice au în subordine şi alte secţii, care, dacă nu îndeplinesc cumulativ nişte condiţii, sunt de regulă salarizate la nivel neclinic.
A mai arătat recurentul că hotărârea nici nu poate fi pusă în executare, singura instituţie care plăteşte salarii fiind Casa de Asigurări de Sănătate, care trebuia introdusă în cauză.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 şi art.3041 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Sănătăţii Publice susţine, în primul rând, că instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive prin interpretarea greşită a dispoziţiilor legale pe care le-a invocat, respectiv art.16 lit.i din Legea nr.95/2006 şi art.190 alin. 1 lit.a din acelaşi act normativ. Art.16 lit.i din Legea nr.95/2006 trebuie coroborat cu dispoziţiile art.13 din acelaşi act normativ şi cu dispoziţiile art.14 din H.G. nr.862/2006, în sensul că unităţile din subordine la care face referire art.16 lit.I) din Legea nr.95/2006 sunt unităţile/instituţiile clar identificate în anexa nr.2 la H.G. nr.862/2006 şi nu toate unităţile sanitare din sistemul public. De asemenea, în alin. 2 al art.190, legiuitorul detaliază care sunt activităţile pentru care, de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului Sănătăţii Publice, spitalele clinice cu secţii universitare pot primi sume de bani.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a interpretat eronat dispoziţiile O.U.G. nr.115/2004. Legiuitorul a folosit noţiunea de unităţi sanitare numai pentru personalul ale cărui salarii sunt stabilite la punctul I din anexa nr.1. Pentru salariile personalului de la punctul II anexa 1, legiuitorul nu a mai uzitat noţiunea de unităţi sanitare, ci s-a rezumat la aceea de unităţi clinice, institute şi centre medicale. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca salariile prevăzute la punctul II să se aplice la nivel de unitate sanitară, ar fi păstrat aceeaşi formulare ca la punctul I. Astfel, din interpretarea legii, rezultă că, în cazurile prevăzute la punctul II, sunt salarizate conform grilei numai secţiile clinice, în care, în afara activităţilor de asistenţă medicală, se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală şi educaţie medicală continuă, fiind angajat cel puţin un cadru didactic universitar prin integrare clinică.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea de Sănătate Publică Iaşi a arătat că în mod corect instanţa a reţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive. Pe fondul cauzei, intimata a precizat că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea într-o secţie clinică, deci nu poate fi salarizată conform grilei de salarizare aplicabile unităţilor clinice, acţiunea sa fiind neîntemeiată.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, s-a invocat din oficiu excepţia tardivităţii introducerii recursului.
Excepţia este întemeiată.
Sentinţa civilă nr.1973 din 26.10.20076 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost comunicată recurentului Ministerul Sănătăţii Publice la data de 22.11.2007.
Conform art.80 din Legea nr.168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii instanţei de fond, iar art.302 Cod proc. civilă, cu care se completează în mod corespunzător dispoziţiile Legii nr.168/1999, prevede că recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
Recurentul a depus cererea de recurs la Tribunalul Iaşi, fiind înregistrată la data de 11.12.2007, în condiţiile în care termenul de recurs, calculat conform art.101 alin. 1 Cod proc. civilă, s-a împlinit la data de 3.12.2007.
În conformitate cu dispoziţiile art.104 Cod proc. civilă, actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
Art.111din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea nr.387 din 22.09.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, prevede că la cererile de apel sau de recurs primite prin poştă se vor ataşa şi plicurile în care au fost expediate.
Din examinarea plicului ataşat la cererea de recurs rezultă că aceasta a fost predat la oficiul poştal la data de 6.12.2007, deci ulterior împlinirii termenului de recurs, nefiind aplicabile dispoziţiile art.104 Cod proc. civilă.
Termenul prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispoziţiilor art.103 alin.1 Cod proc.civilă.
Faţă de recursul declarat de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod proc. civilă, curtea a constatat următoarele:
Intimata reclamantă D.S. este salariata recurentului pârât Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi pe postul de soră medicală principală, desfăşurându-şi activitatea în cadrul secţiei a IV-a „Dr. Clunet”. Din examinarea structurii organizatorice a recurentei pentru perioada martie 2004 – martie 2007, aprobate prin ordinele succesive ale Ministrului Sănătăţii Publice, rezultă că secţia exterioară „Dr. Clunet” nu a fost o secţie clinică.
Interpretând dispoziţiile art.172 alin. 1 lit.h şi art.165 din Legea nr.95/2006, precum şi art.1 din Legea nr.270/2003, instanţa de fond a reţinut că legiuitorul, atunci când foloseşte termenul de unitate, se referă în exclusivitate la spital, nu la secţii sau subunităţi ale acestuia, aşa încât, prin termenul de unitate clinică folosit în O.U.G. nr.115/2004 anexa 1 punctul II, se înţelege spital clinic, şi nu o secţie clinică din cadrul uni spital.
O atare interpretare este greşită. Chiar în Legea nr.95/2006, legiuitorul a folosit noţiunea de „unitate”, dar nu cu sensul de „spital”. Astfel, cu titlu exemplificativ, în art.172 alin. 1, pentru a defini o serie de termeni şi noţiuni, legiuitorul foloseşte cuvântul „unitate”, dar nu pentru a se referi la spital, ci la institute şi centre medicale clinice, sanatorii, preventorii sau alte instituţii publice specializate. Este evident că atunci când a avut în vedere spitalul, ca unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale, legiuitorul a folosit chiar termenul de spital, neputându-se stabili o echivalenţă între cele două noţiuni, respectiv unitate şi spital.
În ceea ce priveşte spitalul clinic, relevant pentru definirea unui spital ca spital clinic este ca în componenţa sa să existe secţii clinice universitare care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continuă. În acest context, secţia clinică, care conferă spitalului titulatura „clinic”, este „unitatea clinică” avută în vedere de legiuitor în O.U.G. nr.115/2004 anexa nr.1 punctul II. Dacă ar fi dorit ca întreg personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul unui spital clinic să beneficieze de salariile de bază prevăzute în anexa nr.1 punctul II, legiuitorul ar fi folosit noţiunea de spitale clinice, alăturat noţiunilor de institute şi centre medicale.
În aceste condiţii, salariul de bază al reclamantei a fost cel prevăzut în O.U.G. nr.115/2004 anexa nr.1 punctul I, nu punctul II.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, reţinând că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile legale menţionate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc. civilă, avându-se în vedere şi dispoziţiile art.312 alin. 2 şi 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul declarat de pârâta Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi şi se va modifica în parte sentinţa, în sensul că se va respinge cererea reclamantei privind plata diferenţelor de drepturi salariale pentru perioada 1.03.2004 – 30.04.2007. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
