SENTINŢA CIVILĂ NR.2033 DIN DATA DE 6.12.2006
O.U.G. nr.28/1999. Bon fiscal – denumire produse comercializate. Principiul ablaţiunii.
Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 07.11.2006 petenta S.C. „x” S.R.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie încheiat la data de 24.07.2006 de Garda Financiară Constanţa, anularea amenzii aplicate de agenţii constatatori şi modificarea rubricii privind achitarea în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii în sensul că în loc de 2000 lei să fie trecut 1000 lei.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii aplicate de agenţii constatatori cu sancţiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancţionată cu amendă în valoare de 2000 lei pentru faptul că bonul fiscal nu conţinea denumirea fiecărui bun livrat deşi casa de marcat conţinea codurile tuturor produselor comercializate de societate.
S-a motivat că în realitate petenta nu se face vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale reţinute în sarcina sa întrucât va demonstra faptul că memoria casei de marcat conţinea codurile tuturor produselor aflate la vânzare însă angajata care lucra la casa de marcat nu a introdus codurile produselor vândute ci a bătut din eroare, fără să îşi dea seama că va comite o contravenţie, codul pentru mărfuri în general -DEP 2.
Petenta a mai arătat că menţiunea privind posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii a fost greşit completată de către comisarii Gărzii Financiare care, în loc să treacă suma de 1000 lei au înscris suma de 2000 lei, sumă ce reprezintă minimul amenzii iar nu jumătate din acesta, astfel cum prevede şi textul procesului-verbal.
Petenta a mai motivat prin faptul că sancţiunea aplicată de agenţii constatatori este mult prea aspră raportat la modul de săvârşire al faptei întrucât este vorba doar despre o greşeală a angajatei, se întâmplă să greşească chiar şi comisarii veniţi în control şi un avertisment ar fi fost suficient pentru a determina o urmărire mai atentă a modului cum lucrează angajaţii societăţii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr.28/1999, O.G. nr.2/2001, Codul penal şi Codul de procedură penală.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.36 din O.G. nr. 2/2001.
Plângerii i-a fost anexată copia procesului-verbal de contravenţie contestat.
Plângerea a fost depusă la organul constatator şi înaintată spre competentă soluţionare.
Acestei adrese i-au fost anexate copii de pe următoarele înscrisuri: nota explicativă dată de administratorul petentei cu prilejul controlului finalizat cu întocmirea procesului-verbal de contravenţie contestat şi bonul fiscal CF R15581734 nr. 0006 din 24.07.2006.
Organul constatator nu a formulat întâmpinare însă prin adresa de înaintare a plângerii a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată cu motivarea că petenta se face vinovată de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa întrucât la data efectuării controlului s-a constatat că bonurile emise de aparatul de marcat electronic fiscal nu conţineau denumirile tuturor mărfurilor comercializate ci produsele erau marcate sub un singur cod cu denumirea generică „DEP 2”.
Cu privire la posibilitatea achitării de către contravenient a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege s-a arătat că aceasta nu este prevăzută expres de textul normativ în baza căruia a fost aplicată sancţiunea petentei astfel că nu se poate aplica în conformitate cu O.G. nr.2/2001.
S-a motivat că plângerea formulată de petentă nu aduce elemente de natură să înlăture răspunderea contravenţională iar prin susţinerile formulate petenta recunoaşte consemnările din procesul-verbal insă îşi motivează conduita pe împrejurări care nu schimbă cu nimic încadrarea juridică a faptei.
Instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor şi a soluţionat cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art.137 Cod procedură civilă, excepţia nulităţii procesului-verbal invocată de petentă motivat de încălcarea dispoziţiilor legale care consacră principiul ablaţiunii.
Excepţia nulităţii procesului-verbal a fost respinsă de instanţă prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 06.12.2006 motivat de următoarele considerente: potrivit dispoziţiilor art.12 alin.3 din OG 28/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu dispoziţiile OG 2/2001, potrivit dispoziţiilor art.28 alin.1 teza a II – a din OG 2/2001, posibilitatea contravenientului de a achita pe loc sau în termen de 48 de ore ½ din minimul amenzii trebuie menţionată în mod expres în actul normativ care sancţionează contravenţia iar OG 28/1999 nu prevede în mod expres posibilitatea contravenientului de a achita pe loc sau în termen de 48 de ore ½ din minimul amenzii.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri iar pentru combaterea acesteia organul constatator a solicitat tot administrarea probei cu înscrisuri.
Deliberând asupra probelor solicitate de părţi instanţa a apreciat că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei şi le-a încuviinţat.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Prin procesul-verbal de contravenţie contestat încheiat la data de 24.07.2006 de Garda Financiară Constanţa petenta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 2000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.10 lit.c din O.U.G. nr.28/1999 republicată.
În sarcina petentei s-a reţinut că urmare a controlului efectuat la Hotelul „c” din staţiunea Jupiter la data de 24.07.2006 s-a constatat că bonurile emise de aparatul de marcat electronic fiscal din barul hotelului nu conţineau denumirile tuturor produselor livrate ci denumirea generică DEP2.
Menţiunile procesului – verbal referitoare la fapta reţinută în sarcina petentei au fost confirmate de copia bonului fiscal CF R15581734 nr.0006 din 24.07.2006 depusă la dosarul cauzei.
În cuprinsul notei explicative date de administratorul petentei cu prilejul controlului finalizat cu întocmirea procesului-verbal de contravenţie contestat se menţionează că mărfurile comercializate în bar erau codificate în casa de marcat iar gestiunea se ţine valoric.
Având în vedere cele reţinute instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea plângerii formulate de petentă.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 28/1999 „bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie să cuprindă cel puţin: (…) denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat…” iar neîndeplinirea acestei obligaţii constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la 4000 lei, potrivit disp. art. 10 lit. c din acelaşi act normativ.
Dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 28/1999 enumeră menţiunile obligatorii şi minimale pe care trebuie să le cuprindă bonul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal iar din necesitatea înscrierii denumirii fiecărui bun livrat se desprinde fără echivoc intenţia legiuitorului de a se insera nu doar denumirea generică a produselor ci chiar denumirea bunului efectiv livrat, astfel cum figurează în factura de aprovizionare.
Scopul menţionării denumirii produsului este acela al descurajării fenomenului de evaziune fiscală prin posibilitatea comparării ulterioare a intrărilor şi a ieşirilor de marfă ca urmare a individualizării complete a bunurilor atât în documentele de intrare cât şi în cele de ieşire din gestiune.
Susţinerile petentei în sensul că memoria casei de marcat conţinea codurile tuturor produselor aflate la vânzare însă angajata care lucra la casa de marcat nu a introdus codurile produselor vândute ci a bătut din eroare, fără să îşi dea seama că va comite o contravenţie, codul pentru mărfuri în general -DEP 2, nu pot fi primite întrucât nu au fost dovedite şi nici nu sunt de natură a înlătura caracterul contravenţional al faptei pentru săvârşirea căreia a fost sancţionată.
Pentru considerentele de fapt şi de drept anterior expuse instanţa a apreciat că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, că sancţionarea petentei este legală şi temeinică şi că sancţiunea cu amendă în cuantumul minim prevăzut de O.U.G. nr. 28/1999 este în mod corect individualizată.
Pe cale de consecinţă instanţa a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă împotriva procesului-verbal de contravenţie încheiat de Garda Financiară Constanţa.
