Dosar nr. 7532/270/2010
R O M Â N I A
JUDECATORIA ONESTI art.278 1Cpp
Sentinta penala Nr. 42/2011
Sedinta publica de la 20 ianuarie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE ……..
Grefier …….
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ……
Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul ……. si pe intimatii ……, ….., ….., …, având ca obiect „plângere împotriva rezolutiei procurorului de netrimitere în judecata” formulata în baza dispozitiilor art.278 ind.1 Cod procedura penala.
La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta petentul ……. lipsa fiind intimatii ……, ….., ……, …….
Procedura legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza:
– cauza are ca obiect „plângere împotriva rezolutiei procurorului de netrimitere în judecata”,
– cauza se afla la primul termen de judecata,
– s-a depus prin serviciul Registratura de la Curtea de Apel Bacau: cererea petentului ….. adresata Curtii de Apel Bacau, cererea petentului ……. adresata Curtii de Apel Bacau, rezolutia Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bacau, cererea adresata Prim Procurorului Curtii de Apel Bacau, rezolutia prim procurorului Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bacau din 29.12.2010, – stadiul procesual fond.
Fata de continutul cererii formulate de petent si inaintata instantei de Curtea de Apel Bacau, instanta constata ca acesta a formulat plangere la solutia parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau ( rezolutia nr. 1219/P/2010) motiv pentru care se va dispune restituirea cererii petenului insotita de documentele anexa catre instanta ierhic superioara.
Petentul arata ca a formulat plângere împotriva solutiei date de procuror dar si împotriva celei emise de Prim procurorul parchetului
Nemaifiind alte cereri si probe de administrat instanta considera terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul … având cuvântul arata ca la Parchet a fost audiat doar superficial intimatul ……., nefiind audiati si martori. Arata ca Parchetul de pe lânga Judecatoria Onesti a dat o solutie doar pe baza unei adeverinte false fara numar de înregistrare.
La solicitarea instantei petentul arata ca nu doreste sa depuna concluzii scrise. Solicita admiterea plângerii împotriva solutiei date de procuror si de Prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti.
Reprezentantul parchetului solicita mentinerea solutiilor date de Parchetul de pe lânga Judecatoria Onesti si respingerea plângerii formulate de petent.
S-au declarat dezbaterile închise instanta râmând în pronuntare.
INSTANTA
-deliberând-
Prin plangerea inregistrata pe rolul instantei sub nr. 7532/270/2010 petentul …… a solicitat desfiintarea rezolutiei nr. 1230/P/2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti, respectiv rezolutiei nr. 513/II/2/2010 a prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti.
In motivare petentul a aratat ca desi a solicitat efectuarea de cercetari fata de angajati ai primariei pentru comiterea de infractiuni de ucidere, rele tratamente aplicate animalelor, atat organele de politie cat si reprezentantii Ministerului Public au efectuat verificari sumare, superficiale sub aspectul celor sesizate.
Petentul a precizat ca solutiile parchetului sunt netemeinice, probele administrate fiind mai mult decat incomplete, aratand urmatoarele: faptuitorii nu au fost audiati, nu a fost efectuata cercetarea la fata locului, nu au fost audiati si identificati toti martorii, respectiv paznici si ingrijitorii de la adapostul de animale, nu au fost efectuate confruntari intre martori si faptuitori, nu au fost verificate evidentele primariei.
In dovedire s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
A fost atasat dosarul nr. 1230/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
In data de 25.05.2010 petentul ……. formuleaza plangere penala impotriva numitilor ….., ….., …… ….., sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art 6 alin 2 lit. a,f,h,j,k,l din Legea 205/2004, in forma instigarii pentru ultimii doi faptuitori.
Petentul a sesizat faptul ca in cursul lunii martie 2010, impreuna cu ……. s-a deplasat la adapostul de caini comunitari din incinta targului saptamanl din localitatea ………, in scopul de a cauta un caine ridicat de hingherii …, ….. in dimineata zilei de 24.03.2010.
In continuare s-a mentionat faptul ca acest caine ar fi murit din cauza dozei de tranchilizante folosita de hingheri, asa cum i-ar fi relatat niste persoane insa cu ocazia deplasarii la adapost ar fi observat un numar de 60-70 de caini mici, in varsta de aproximativ o luna, flamanzi si insetati, caini pe care d-nul ……. i-ar fi fotografiat. Totodata s-a afirmat de catre petent ca acesti caini ar fi fost vazuti in adapost de doua persoane, pe nume ….. si un vecin al acestuia.
Petentul a afirmat ca dupa cateva zile, in adapostul cainilor comunitari nu mai era nici un animal, un cetatean invederand faptul ca toti cainii ar fi murit din cauza conditiilor mizere in care traiau, lipsa de hrana si apa.
Fata de aceasta situatie de fapt, petentul a solicitat tragerea la raspundere penala a celor doi hingheri si a instigatorilor, ……., in calitate de primar si ……, in calitate de director in cadrul primariei, sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere, rele tratamente, cruzimi aplicate animalelor.
In conformitate cu dispozitiile art 278 indice 1 alin 7 cod proc. pen. verificand rezolutiile atacate, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, instanta constata ca plangerea formulata de petent este intemeiata.
Astfel, solutia parchetului a fost data cu incalcarea dispozitiilor art 3, 4 cod proc. Pen. privind principiul aflarii adevarului si rolului activ.
Din dosarul nr. 1230/P/2010 rezulta ca cercetarea penala nu este completa, lipsind declaratiile partilor ( a fost audiat doar …… si ……).
Totodata organele de cercetare penala aveau posibilitatea sa identifice si alte persoane in calitate de martori pentru a verifica aspectele semnalate de petent. Spre exemplu, in rezolutia parchetului se face referire la faptul ca in data de 24.03.2010, ……, s-ar fi deplasat in teren impreuna cu soferul ….. si …… Potrivit actelor din dosarul cauzei, aceste din urma persoane nu au fost audiate, retinandu-se faptul ca in ziua respectiva ar fi fost prinsi doar doi caini, femele si ca nu ar fi fost utilizate tranchilizante , doar pe baza declaratiei numitului …..
Pentru a verifica aspectele sesizate de petent, organele de cercetare penala aveau posibilitatea totodata sa solicite si sa verfice registrele de evidenta ale acestui adapost de caini ( inclusiv relitatea mentiunilor din aceste registre), ceea ce in cauza nu s-a facut.
Deasemeni, instanta apreciaza ca motivarea parchetului este echivoca atata timp cat face referire spre exemplu la faptul ca “ o parte din sustinerile petentului ( pe care il denumesc reclamant- calitate procesuala civila si nu penala) intrunesc elementele constitutive ale contraventiei conform Legii 204/2005 modificata prin legea 9/2008, atata timp cat nu sunt precizate in mod expres aceste sustineri, iar instanta se afla in imposibilitate de a verfica legalitatea si temeinicia rezolutiei sub acest aspect.
In ceea ce priveste incadrarea juridica data faptelor sesizate de petent, instanta retine ca nici din acest punct de vedere solutia parchetului nu este clara. Astfel, in partea dispozitivului procurorul mentioneaza ca va dispune neinceperea urmaririi penale pentru infractiunile prevazute de art 6 alin 2 lit. a, f,h,j,k,l din Legea 205/2004 modificata prin Legea 9/2008.
Aceste infractiuni se refera la : omorârea animalelor, cu intentie; abandonarea si/sau alungarea unui a carui existenta depinde de îngrijirea omului; maltratarea si schingiuirea animalelor; provocarea de suferinte fizice si psihice prin orice mijloace; despartirea puilor de mama pâna la vârsta de minimum opt saptamâni de viata;capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevazute de lege;
Examinand partea expozitiva si dispozitivul rezolutiei instanta constata ca motivarea rezolutiei este lapidara asa incat nu este posibila identificarea faptelor reclamate de petent ca si situatie de fapt, respectiv incadrare juridica.
Totodata, instanta constata ca dispozitivul parchetului nu este legal avand in vedere ca prin rezolutie se dispune neinceperea urmaririi penale fata de intimatii din prezenta cauza cercetati pentru art 6 alin 2 lit. a,f,h,j,k, l din Legea 205/2004, fara a mentiona daca organul de cercetare penala a avut in vedere o singura infractiune in forma continuata sau mai multe infractiuni aflate in concurs real, respectiv dispozitiile art 41 alin 2 cod pen / prevederile art 33 lit. a cod pen.
Pe de alta parte, atata timp cat parchetul a constatat ca o parte din sustinerile petentului intrunesc elementele constitutive ale contraventiei, in partea dispozitivului trebuia ca pentru cel putin una din faptele reclamate de petent ( si retinuta de parchet fara ca ea sa rezulte in mod expres din motivarea rezolutiei) sa se pronunte o solutie intemeiata pe art 228 alin 6 si art 10 lit. b cod proc. Pen.
Fata de considerentele anterior mentionate, instanta in baza art 2781 alin 8 lit. b cod proc. pen. va admite plangerea impotriva rezolutiei nr. 1230/P/2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti , rezolutiei nr. 513/II/2/2010 a Prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti.
Va desfiinta rezolutiile atacate si va trimite cauza la Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti in vederea inceperii urmaririi penale si suplimentarea probatoriului administrat in cauza.
In baza art 192 alin 3 cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In baza art 2781 alin 8 lit. b cod proc. pen. admite plangerea impotriva rezolutiei nr. 1230/P/2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti , rezolutiei nr. 513/II/2/2010 a Prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti, formulata de petentul …., domiciliat in ……
Desfiinteaza rezolutiile atacate si trimite cauza la Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti in vederea inceperii urmaririi penale si suplimentarea probatoriului administrat in cauza.
In baza art 192 alin 3 cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi 20.01.2011.
PRESEDINTE, GREFIER,