Drept penal. Partea specială. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor – art. 246 cod penal. Latura subiectivă.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 cod penal, ce poate avea ca element material fie o acţiune, fie o omisiune, se comite doar cu intenţie, în ambele forme, atât intenţie directă, cât şi intenţie indirectă, autorul prevăzând că prin acestea aduce atingere unui interes legitim al părţii vătămate, rezultat pe care l-a urmărit sau l-a acceptat.
Urmarea imediată constă în producerea unei vătămări intereselor legale ale unei persoane fizice, prin interes legal înţelegându-se acela care este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă.
Urmarea imediată constă în producerea unei vătămări intereselor legale ale unei persoane fizice, prin interes legal înţelegându-se acela care este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă.
În situaţia în care, în cadrul procesului penal, nu se face în nici un fel dovada producerii acestei urmări imediate, deci dovada că inculpatul ar fi urmărit sau măcar ar fi acceptat posibilitatea producerii acestui din urmă rezultat, acţionând, aşa cum cere textul legal, cu ştiinţă, nu se poate reţine că există intenţia acestuia în crearea unei vătămări a intereselor legale ale persoanei vătămate.
Aşa fiind, litigiul declanşat pe baza succesiunii unor acte şi fapte materiale decurgând din raporturile de muncă, nu poate fi calificat ca având conotaţie penală şi deci, nu poate pune în evidenţă intenţia inculpatului de vătămare a intereselor legale ale părţii vătămate, neputând da naştere unui raport juridic de drept penal, fiind în realitate vorba despre un litigiu specific raporturilor izvorâte din dreptul muncii.
Decizia penală nr. 1137, 09 noiembrie 2010
Prin sentinţa penală nr. 457/4.11.2008 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte s-a dispus, în baza disp.art.11 pct.2 lit.a cod procedură penală raportat la art.10 lit.b cod procedură penală, achitarea pentru fiecare dintre inculpaţii : A.C. E., C. N., A.G. B., M.N.D., M.C.N., P.H., cu privire la fiecare dintre cele 47 de infracţiuni de abuz în serviciu prev.de art.246 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.b Cod penal.
Potrivit disp.art.346 alin.4 Cod proc.penală, s-au lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de către părţile vătămate B.I., B.M. J.B.A., B.E., C.L., C.E., D.E., F.M., I.G., I.V., M.E., M.A., N.G, N.M, N.I., P.N., P.I., R.C., R.M., S.I., Ş.M.,T.G., U.I, U.N., U.V., V.V., V.V., V.C., Z.N., P.V., precum şi ale părţilor vătămate C.V. (cererea de la fila 108), C.I. (cererea de la fila 111), D.M. (cererea de la fila 118), T.G. (cererea de la fila 119), M.M. (cererea de la fila 120), S.V.(cererea de la fila 124), I.V. (cererea de la fila 125), P.M. (cererea de la fila 169), N.I. (cererea de la fila 170), V.I.(cererea de la fila 171), E.C. (cererea de la fila 172), I.V. (cererea de la fila 173), I.C.(cererea de la fila 280) şi R.C.(cererea de la fila 315).
În baza disp.art.192 alin.3 Cod proc.penală, cheltuielile judiciare avansate în cauză de către stat, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul P.H., în calitatea sa de director al SC Transport Public SA Târgovişte, prin deciziile emise în data de 30 iunie 2005 (aflate la filele 357 – 412 în d.u.p.), a dispus desfacerea contractelor individuale de muncă a celor 47 de angajaţi ai acestei societăţi – părţile vătămate din prezenta cauză, decizii care nu au fost contestate şi nu au fost supuse unui control judecătoresc de legalitate, astfel că şi-au produs efectele.
În condiţiile în care la nivelul SC.Transport-Public-SA Târgovişte – entitate economică aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Târgovişte, dar şi într-un parteneriat public-privat cu alte societăţi comerciale (potrivit contractului din 7.01.2005 – încheiat între Consiliul Local Târgovişte şi SC B.S. SRL Bezdead şi SC T. E. SRL Târgovişte), s-a iniţiat un program de restructurare şi reorganizare a activităţii, aceasta datorită dificultăţilor economice cu care se confrunta societatea, a avut loc, în data de 8.06.2005, o şedinţă a membrilor consiliului de administraţie – inculpaţii din prezenta cauză – în care s-a discutat despre măsuri organizatorice, tehnice, economice, propunerea de organigramă pentru 2005 – 2006, şi întocmirea unui program de restructurare, program ce urma a fi supus aprobării, conform prevederilor legale, cu respectarea contractului colectiv de muncă pe societate.
În cadrul demersurilor, s-a întrunit consiliul de administraţie în data de 16.06.2005, când s-a adoptat hotărârea nr.14, prin care se hotărăşte aprobarea programului de restructurare a SC.Transport-Public-SA, precum şi prezentarea acestui program spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Târgovişte; ulterior s-a aprobat acest program de reorganizare şi restructurare al SC Transport-Public-SA prin hotărârea nr.229/29.06.2005, adoptată de Consiliul Local al Municipiului Târgovişte.
S-a considerat că faptele inculpaţilor au constat în dezbaterea unui proiect de program de restructurare, apoi a programului în sine, care ulterior a fost aprobat de autoritatea publică locală tutelară, în speţă, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, iar decizia de concediere colectivă nu a fost înscrisă în vreun act de dispoziţie al consiliului de administraţie în cele două şedinţe la care inculpaţii au participat, astfel că nu li s-a imputat nerespectarea normelor ce reglementează procedura concedierii colective înscrise în art. 69, 70 şi 72 din Legea nr. 53/2003.
A apreciat prima instanţă că inculpaţii nu au acţionat în calitate de angajatori, pentru a le putea fi atrasă răspunderea penală, ci în calitate de funcţionari publici.
Totodată, a constatat prima instanţă că, întrucât în urma desfacerii contractelor de muncă, părţile vătămate au primit drepturile salariale stipulate în contractul colectiv de muncă şi nu erau îndreptăţiţi la salariile compensatorii prevăzute de OG nr. 8 /2003, astfel încât nu li s-a produs o vătămare intereselor personale, cu atât mai mult cu cât nu au atacat la instanţa de judecată deciziile de desfacere ale contractelor individuale de muncă .
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, precum şi părţile vătămate criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor.
În apelul parchetului s-a susţinut că materialul de urmărire penală administrat în cauză, precum şi probele administrate pe parcursul judecăţii, au dovedit faptul că aceştia sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor.
În acest sens, s-a invocat faptul că hotărârea de concediere colectivă a fost luată de către consiliul de administraţie, ai cărui membrii sunt inculpaţii.
În fapt, numai consiliul de administraţie putea lua o astfel de hotărâre (în acest sens au fost ataşate la dosarul cauzei procesele verbale ale şedinţelor consiliului de administraţie din 8 iunie 2005, respectiv 16 iunie 2005), iar decizia membrilor consiliului de administraţie a fost materializată în hotărârea nr.14/16.06.2005 a consiliului de administraţie al SC Transport Public SA, semnată de către preşedinte, inculpatul A.C.E..
S-a mai susţinut şi că în cauză nu au fost respectate normele legale care reglementau concedierea colectivă – art.69 din Legea nr.53/2003, art.70, art.73, art.76 şi art.72 din aceeaşi lege (dispoziţii în vigoare la data concedierii colective), iar în ceea ce priveşte vătămarea intereselor legale ale părţilor vătămate aceasta constă în vătămarea dreptului acestora la muncă şi nu în neplata plăţilor compensatorii prevăzute prin O.G nr.8/2003. Nici aprobarea programului de restructurare al SC Transport Public SA Târgovişte de către Consiliul local al Municipiului Târgovişte nu poate fi invocată în favoarea inculpaţilor, acest act neînlăturând obligaţia inculpaţilor de a respecta prevederile legale aplicabile în situaţia concedierii colective.
S-a apreciat că, la data disponibilizării (concedierii colective), în sarcina inculpaţilor se poate reţine încălcarea mandatului specific, cu relevanţă asupra funcţionării serviciului public.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi condamnarea inculpaţilor pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
Sentinţa primei instanţe a fost atacată cu apel şi de către părţile vătămate V.I. , S.R., P.M. , M.A , V.V.I., D.E., C.E., I.V., I.G., B.I., T.G., F. M., R.M., S.M., D.M., R.C., B.A., B.E., C.L., R.M., B.M.J., M.El, V.V., T.G., S.I., P.V., C.V, C.I., V.C., U.C., Z.N., I.V., N.M., N.G., R.C., U.N., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, motivat de împrejurarea că inculpaţii, în calitate de funcţionari publici au îndeplinit, cu ştiinţă, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, mai multe acte cu încălcarea legii şi prin aceasta au cauzat o vătămare intereselor legale ale celor dintâi.
Astfel,s-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art.69-70, 73 şi 76 Codul muncii, întrucât nu s-a întocmit un plan de măsuri sociale, nu ne-au propus programe de formare profesională, nu au pus la dispoziţia sindicatului toate informaţiile privind concedierea colectivă şi nu s-au iniţiat consultări cu sindicatul referitoare la metodele şi mijloacele de evitare a concedierii colective sau de reducere a numărului de salariaţi afectaţi şi de atenuare a consecinţelor, nu s-a notificat în scris sindicatului intenţia de concediere colectivă cu cel puţin 45 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere (proiect de concediere) şi nu s-a respectat termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare, situaţie în care concedierea dispusă este lovită de nulitate absolută.
În perioada august-decembrie 2005 SC Transport Public SA Târgovişte a angajat un număr de 33 de noi salariaţi, astfel cum rezultă din tabelul întocmit de societate şi informarea prezentată de comisia constituită prin Dispoziţia Primarului Municipiului Târgovişte nr.221/13 februarie 2006, în cuprinsul căreia s-a menţionat că la disponibilizarea personalului nu s-a respectat termenul de preaviz de 15 zile, iar angajarea altor persoane s-a făcut cu încălcarea disp. art.72 Codul muncii referitoare la interdicţia de a face noi angajări după concedierea colectivă.
Prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind concedierea colectivă, părţile vătămate nu au putut beneficia de drepturile salariale pe perioada de la data disponibilizării şi până în prezent.
Instanţa de apel a procedat la audierea inculpaţilor, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate,cu excepţia inculpaţilor M.N.D., A.C. E., P. H., care nu au dat declaraţii în faza procesuală a apelului, menţinând cele declarate anterior, precum şi la completatea probelor, conform art.378 cod procedură penală, în sensul că au fost audiaţi martorii din acte C.M., M.I., C.E., Ş.Ş., A.V., iar la solicitarea instanţei la dosar au fost depuse adresa nr.6248/2.03.2010 a Oficiului Registrului Comerţului, Regulamentul de Organizare si Funcţionate al SC Transport Public SA, contractul de parteneriat public privat nr.265/7.01.2005, Hotărâre nr. 165/26.03.2009 privind aprobarea încheierii Actului Adiţional nr. 3 al Contractului de Parteneriat sus-menţionat, Regulamentul de Organizare si Funcţionare a SC Transport Public SA , actul adiţional anterior menţionat, actualizarea Protocolului de predare-primire a inventarului bunurilor mobile si imobile proprietatea publica sau privata a Municipiului Târgovişte, aferente serviciului de transport public local încheiat la 28.02.2005.
Prin decizia penală nr.88/23.04.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi părţile vătămate Ş.M., U.C., I.G., I.V., T.G., U.N., S.I., I.V., S.R., R.M., B.M.J., C.L., C.E., P.V., D.E., P.M., C.V., C.I., N.M., M.A., V.V., V.A V.I., R.C., V.I., Z.N., V.C., B.E., T.G., D.M., R.C., F.M., N.G., M.E., B I., şi B.A., împotriva sentinţei penale nr.457/04.11.2008 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.
S-a desfiinţat sentinţa penală şi rejudecându-se cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.la art. 10 lit. b1 cod pr.penală inculpaţii au fost achitaţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 cod penal cu art. 33 lit. b cod penal.
În baza art. 181 şi 91 lit. c cod penal inculpaţilor A.C.E., C.N., A.G. B., M.N.D, MC.N, şi P.H., li s-a aplicat câte 1000 lei amendă administrativă.
În baza art. 998, 999 cod civil şi 346 cod pr.penală, inculpaţii au fost obligaţi în solidar cu partea civilă SC TRANSPORT PUBLIC SA, la despăgubiri civile către apelanţii părţi vătămate,conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert V.O., după cum urmează: Ş.M. – 30,734.00 lei; U.I. prin moştenitori U.C. şi B.U.F – 34,684.79 lei; I.G. – 26,665.77 lei; I.V.– 34,986.77 lei; T.G.– 34,785.45 lei; U.N. – 36,848.92 lei;S.I. – 35,641.04 lei; I.V.– 34,433.15 lei; S.R. – 29,517.72 lei; R.M.- 30,734.00 lei; B. M.J.– 28,284.67 lei; C.L. – 34,684.79 lei; C.E.– 36,739.88 lei; P.V.– 29,198.98 lei; D.E.– 36,739.88 lei; P.M.– 31,329.55 lei; C.V.– 31,212.12 lei; C.I. prin moştenitori C.E.A. şi P.(C.)E.G.– 37,025.07 lei; N.M.– 36,093.99 lei; M.A.– 33,309.15 lei; V.V. – 34,055.69 lei; R.C.– 34,936.44 lei; Z.N. – 33,804.04 lei; V.C.– 34,684.79 lei; B.E. – 30,255.88 lei; T.G. – 36,119.16 lei; D.M.– 34,433.15 lei; R.C.– 36,848.92 lei; F.M.– 36,093.99 lei; N.G. – 34,684.79 lei; M.E.– 29,517.72 lei; B.I.– 33,787.27 lei; B.A.– 42,670.26 lei; V.V.– 32,436.78 lei; V.I.– 2.818,40 lei.
În baza art. 192 pct. 1 lit. d cod pr.penală inculpaţii au fost obligaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că motivarea soluţiei dispuse de către prima instanţă este echivocă, iar instanţa s-a limitat, în cursul cercetării judecătoreşti, la audierea inculpaţilor, fără a proceda, în mod nemijlocit şi contradictoriu, la ascultarea martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, parte dintre aceştia semnatari ai procesului verbal din 8.06.2005 ( fila 286 dosar de urmărire penala vol II ) .
Cu privire la situaţia de fapt dedusa judecăţii instanţa de apel a reţinut următoarele: aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 8.06.2005 , Consiliul de Administraţie al SC Transport Public SA Târgovişte constituit din inculpaţii A.C.E., M. D., A.B., C.N, M.C, conducerea executiva a societăţii , director general fiind inculpatul P.H si Sindicatul Şoferilor au aprobat programul de restructurare al respectivei societăţi, cu aplicarea de plaţi compensatorii conform OUG nr. 8/2003 , in acest sens pronunţându-se hotărârea nr. 14/16.06.2005 a Consiliului de Administraţie. Chiar adresa către Inspectoratul Teritorial de Munca Dâmboviţa emisa de respectiva societate ( fila 290 dosar de urmărire penala vol II ) face vorbire despre împrejurarea ca programul de restructurare s-a aprobat in şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 8. 06.2005, ca urmare fiind disponibilizaţi un număr de 61 salariaţi.
Aşa cum rezulta din Contractul de Parteneriat public privat nr. 265/7.01.2005 încheiat intre Consiliul Local al Municipiului Targoviste si societăţile SC Beneton Serv SRL Bezdead , SC Teomar Electronic SRL Targoviste ( filele 263-267 dosar de urmărire penala vol II) , art. 7 alin. 13 reglementează obligaţia de menţinere a personalul societăţii SC Transport Public SA Târgovişte o perioada de 6 luni , ceea ce nu s-a realizat , disponibilizarea hotărându-se la data de 8.06.2005 si având loc începând cu data de 30 06.2005 .
Mai mult decât atât, aşa cum rezulta din adresa nr. 4042/23.06.2005 Inspectoratul Teritorial de Munca Dâmboviţa ( fila 291 dosar de urmărire penala vol II), concedierea s-a făcut cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege , actul înaintat de societate neîntrunind condiţiile unui proiect de concediere colectiva conform art. 70 alin 2 Codul Muncii, depunerea respectivului proiect si concedierea efectiva nefăcându-se in termenul de 45 zile căruia i se adăuga perioada de preaviz , conform art. 70 alin. 1 coroborat cu alin. 3 Codul Muncii .
A apreciat instanţa de apel că, probele cu înscrisuri mai sus expuse coroborate cu declaraţiile inculpaţilor şi cele ale martorilor Ş.Ş., C.M., constituie probe certe, dincolo de orice îndoiala rezonabila, în sensul că inculpaţii, in calitatea lor de membrii ai consiliului de administraţie si, respectiv, de director general in cadrul SC Transport Public SA Targoviste , funcţionari publici ce exercitau o îndatorire in cadrul unui serviciu de interes public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţa , au îndeplinit in mod defectuos actul ce a condus la concedierea colectiva a 47 de persoane , cauzându-le o vătămare intereselor legale ale acestora , vătămare constând în încălcarea dreptului la munca si in lipsirea de drepturile salariale aferente, în condiţiile în care nu erau îndreptăţiţi a beneficia de salarii compensatorii conform deciziei nr.377/2.05.2006 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
S-a apreciat de către tribunalul că, dată fiind poziţia inculpaţilor în cadrul firmelor angajatoare, aceştia deşi nu au urmărit producerea rezultatului anterior menţionat, au acceptat eventualitatea producerii lui.
Tribunalul nu a putut reţine împrejurarea ca SC Transport Public SA a făcut noi angajări pe locurile de munca ale salariaţilor concediaţi in perioada de 12 luni de la efectuarea concedierii acestora, cu încălcarea art. 72 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 , de vreme ce nu exista dovezi in acest sens , contractele individuale de munca aflate la dosarul cauzei (filele 286-302 dosar de apel ) menţionând ca angajator SC Asociaţia Investitorilor Transport Târgovişte SA, aspect confirmat în faţa instanţei de fond şi de inculpaţii A.G.B., C.N., M.N.D.şi A.C.E., sau fiind încheiate ulterior perioadei sus-menţionate.
Însă, în raport de situaţia de fapt reţinută, date fiind împrejurările comiterii faptelor, concedierea realizându-se în condiţiile în care activitatea societăţii se diminuase ca urmare a pierderii licenţelor de transport interjudeţean cu circa jumătate din necesarul de mijloace de transport si personal aferent, aspect ce rezultat din declaraţia martorului S.Ş., modul de săvârşire a acestora, inculpaţii apreciind ca persoanele vătămate vor beneficia de salarii compensatorii conform OUG nr. 8/2003, aspect ce rezulta din procesul verbal de şedinţa încheiat la data de 8.06.2005,dar şi persoana făptuitorilor, care sunt necunoscuţi cu antecedente penale, tribunalul a apreciat că faptele acestora nu întrunesc gradul de pericol social al unor infracţiuni, dispunând achitarea acestora şi aplicarea unei sancţiuni administrative, conform art. 18/1 cod penal, respectiv amenda .
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale şi că pretenţiile părţilor civile constând în drepturile salariale nerealizate de către acestea sunt întemeiate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit pe parcursul judecăţii în primă instanţă de către expertul V.O., aflat filele 360-372 dosar fond.
Ca atare, s-au apreciat ca fiind întemeiate acţiunile civile exercitate în cadrul procesului penal de către părţile vătămate constituite părţi civile, inculpaţii fiind obligaţi în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, astfel cum acestea au fost stabilite prin acest raport de expertiză.
Împotriva deciziei penale nr.88/23.04.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa au formulat recurs: Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, inculpaţii, părţile vătămate, părţile civile şi părţile responsabile civilmente.
1. – Recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
În motivele de recurs, Ministerul Public a susţinut că decizia atacată este netemeinică şi nelegală, instanţa de apel apreciind în mod greşit că fapta inculpaţilor prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni.
Acţionând în modul descris prin actul de inculpare şi rezultând în mod cert vătămarea intereselor legale a unui număr de 47 de părţi vătămate, acestea au condus în final la vătămarea dreptului la muncă, drept încălcat prin concedierea colectivă şi reangajarea pe posturile vacante a altor persoane, aşa încât în raport de calitatea inculpaţilor de funcţionari publici,de gravitatea vătămării, cât şi de rezultatul produs – desfacerea contractelor de muncă a unui număr de 47 persoane, se desprinde concluzia că faptele prezintă gradul de pericol social în concret, specific unei infracţiuni.
Activitatea infracţională a inculpaţilor, astfel cum a fost descrisă, nu este lipsită de importanţă, având semnificaţie juridică penală, impunându-se condamnarea acestora.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond reţinerea vinovăţiei inculpaţilor şi condamnarea acestora la pedepse cu suspendarea condiţionată a executării, conform art.81 cod penal.
2.- Recursurile declarate de părţile civile şi părţile vătămate.
Atât în motivele scrise, cât şi cele susţinute oral, s-a criticat decizia penală nr.88/23 aprilie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa pentru nelegalitate şi netemeinicie invocându-se motivele prevăzute de art.385/9 alin.1 pct.10, 14 şi 18 C.pr.penală.
În primul rând, în mod greşit s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea unui număr de 47 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1000 lei, deoarece faptele prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, conform art.18 c.penal, acestea aducând atingere relaţiilor sociale privind buna desfăşurare a activităţii unei autorităţi publice prin îndeplinirea de către funcţionarul public a îndatoririlor sale de serviciu potrivit legii, care au drept scop apărarea intereselor legitime ale oricăror persoane în raporturile sale cu acea autoritate şi pentru sancţionarea cărora este necesară aplicarea unei pedepse având în vedere că inculpaţii au săvârşit un număr de 47 de infracţiuni, în concurs real, pentru care trebuia să li se aplice pedepse cu închisoarea care puteau fi sporite până la maximul special, maxim la care se putea aplica un spor de până la 5 ani.
În exercitarea atribuţiilor de serviciu inculpaţii au îndeplinit mai multe acte în mod fraudulos şi anume nu au respectat clauzele contractului nr.265/7 ianuarie 2005,au întocmit şi adoptat planul de restructurare cu încălcarea legii, în condiţiile în care SC Transport Public SA Târgovişte nu făcea parte din societăţile la care se referă dispoziţiile OUG 18/2003,au hotărât concedierea colectivă contrar dispoziţiilor legaleÎn perioada august – decembrie 2005 SC Transport Public SA Târgovişte a angajat un număr de 33 noi salariaţi, în condiţiile în care nu s-a respectat termenul de preaviz de 15 zile pentru foştii salariaţi, iar angajarea altor persoane s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.72 din Codul Muncii, referitoare la interdicţia de a face noi angajări după concedierea colectivă.
În al doilea rând, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile privind repararea pagubelor care au fost pricinuite părţilor vătămate E.C., I.C., N.I., N.I., P.N., P.I., S.V. şi U.V., şi pe cale de consecinţă inculpaţii nu au fost obligaţi la acoperirea acestora, conform art.14 alin.3 lit.b, art.346 alin.2 C.pr.penală, în condiţiile în care
s-au constituit părţi civile în faţa primei instanţe, conform tabelului aflat la filele 59 – 60, 124, 170, 172 şi 280 din dosarul de fond.
De asemenea instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la daunele morale solicitate prin acelaşi tabel nominal – 50.000 lei pentru fiecare parte civilă, contrar art.14 alin.5 şi art.346 alin.2 c.pr.penală.
O altă critică formulată în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile este aceea că, în mod greşit, instanţa de apel nu a dispus ca sumele care urmau să fie achitate cu titlu de despăgubiri civile, să fie actualizate la data efectuării plăţii, potrivit ratei inflaţiei.
Al treilea motiv pentru care a fost criticată decizia pronunţată de tribunal se referă la faptul că inculpaţii nu au fost obligaţi la plata sumei de 2.858,55 lei reprezentând onorariul de expert, precum şi la plata sumei de 5.450 lei, respectiv a sumei de 1.000 lei, achitate cu titlu de onorariu de avocat, la fond şi în apel, aşa cum prevăd dispoziţiile art.193 alin.1 C.pr.penală.
3.- Recursurile inculpaţilor.
Inculpaţii au criticat decizia instanţei de apel pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod eronat s-a reţinut că fapta pe care ar fi comis-o nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în realitate nefăcându-se vinovaţi de săvârşirea nici unei infracţiuni, decizia instanţei de apel fiind motivată lacunar şi oarecum contradictoriu în raport cu situaţia de fapt rezultată din administrarea probatoriilor.
Au susţinut inculpaţii că, în faţa instanţei de apel, deşi au fost completate probele, totuşi nu au fost descoperite elemente noi şi nici o greşeală esenţială a instanţei de fond, astfel încât motivarea deciziei este echivocă, în condiţiile în care desfacerea contractelor de muncă s-a făcut cu respectarea prevederilor codului muncii, părţile vătămate primind drepturile salariale recunoscute prin contractul colectiv de muncă şi necontestând deciziile de încetare a contractelor de muncă, ci doar pe cale de acordare a plăţilor compensatorii, asupra cărora instanţa de dreptul muncii s-a pronunţat în mod irevocabil prin respingerea pretenţiilor formulate.
Mai mult, părţile vătămate au fost rechemate la lucru, în încercarea de a se înlătura efectele unui contract de parteneriat public-privat care a adus societatea în situaţia prezentată, iar aceste părţi vătămate şi nu s-au prezentat la rechemare.
S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, iar pe fond menţinerea soluţiei pronunţate de Judecătoria Târgovişte.
4.Recursurile părţilor responsabile civilmente.
Părţile responsabile civilmente au criticat decizia tribunalului pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a depune în scris motivele pentru care au formulat aceste critici şi fără a se prezenta la judecata recursului pentru a susţine oral motivele de recurs.
Curtea a constatat că recursurile inculpaţilor sunt fondate, recursurile parchetului şi ale părţilor civile sunt nefondate, iar recursurile părţii responsabile civilmente precum şi ale unora dintre părţile vătămate sunt inadmisibile.
S-a observat, în primul rând, că instanţele de fond şi de prim control judiciar au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, în raport de probatoriile administrate în decursul urmăririi penale şi al judecăţii, situaţie de fapt care, de altfel, nu este contestată.
În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor legale care conferă semnificaţie juridică penală actelor materiale desfăşurate în concret de către inculpaţi, Curtea constată că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt prin adoptarea soluţiei de achitare pe considerentul lipsei gradului de pericol social concret al infracţiunii, iar soluţia dispusă de prima instanţă, aceea de achitare în temeiul prevăzut de art.10 lit.b C.pr.penală este legală şi temeinică.
Sub aspectul situaţiei de fapt într-adevăr, din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă cu claritate că în luna iunie 2005, inculpaţii-recurenţi A.C.E., M.N.D. şi P.H. aveau calitatea de membri ai Consiliului de administraţie al SC Transport Public SA Târgovişte, societatea pe acţiuni având ca obiect de activitate transportul terestru, acţionarul unic fiind Consiliul Local al municipiului Târgovişte, efectuând în concret transporturi de călători atât pe raza municipiului Târgovişte precum şi în afara acestui municipiu, în zona localităţilor limitrofe.
Anterior datei la care se reţine că au fost comise faptele deduse judecăţii, respectiv la 7.01.2005 fusese încheiat contractul de parteneriat public privat între Consiliul Local al municipiului Târgovişte şi societăţile comerciale SC B.S. SRL Bezdead reprezentată de administrator unic C.N., SC T.E. SRL Târgovişte, reprezentată de inculpatul A.G.B. şi de M.E., contract având ca obiect reabilitarea, dezvoltarea şi modernizarea serviciului public de transport al municipiului Târgovişte.
Pe baza acestui contract, au fost desemnaţi ca făcând parte din Consiliul de administraţie toţi cei 6 inculpaţi, iar inculpatul P.H. a fost menţinut în funcţia de director general al societăţii.
După încheierea şi derularea acestui contract de parteneriat, societatea a pierdut licenţele de transport pe traseele din localităţile limitrofe municipiului Târgovişte, astfel încât la începutul lunii iunie 2005 i s-a comunicat că nu mai poate participa la licitaţia electronică pentru efectuarea transportului de persoane la nivelul judeţului, ceea ce a avut drept consecinţă reducerea cu peste 50% a activităţii de transport public de persoane, mai exact într-un procent de circa 60-65%.
În aceste condiţii la 08.06.2005, a avut loc o şedinţă a consiliului de administraţie având ca obiect restructurarea şi reorganizarea activităţii datorită restrângerii acesteia, prin neparticiparea la licitaţie pentru traseele de transport intrajudeţene, fiind elaborat un program de restructurare.
Acest program de restructurare şi reorganizare a fost aprobat de către Consiliul de administraţie al SC Transport Public Sa Târgovişte, iar apoi la 29.06.2005 a fost supus discuţiei în cadrul Consiliului Local al municipiului Târgovişte care, în şedinţa de la această dată, în baza art.46 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, a aprobat la rândul său acest program de reorganizare.
Respectivul program de reorganizare prevedea ca începând cu data de 30.06.2005 să fie disponibilizaţi un număr de 61 de salariaţi nominalizaţi în tabelul anexă, cărora urmează să li se desfacă contractul individual de muncă, societatea nedispunând de locuri de muncă vacante la acea dată, astfel încât s-a comunicat şi către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa prin adresa de la fila 55, volum 2 dosar urmărire penală, nu se punea problema redistribuirii persoanelor vizate pe alte locuri de muncă, conform pregătirii lor profesionale, nefiind incidentă această situaţie.
Trebuie precizat că la şedinţa Consiliului de administraţie din 08.06.2005 au participat şi 3 membri ai sindicatului şoferilor, respectiv liderul, viceliderul şi secretarul sindicatului, care fuseseră încunoştinţaţi despre reorganizare, iar aceştia au fost de acord cu programul de restructurare prin aplicarea de plăţi compensatorii, semnând procesul verbal aflat la fila 286 volum 2 dosar urmărire penală.
S-a mai stabilit ca disponibilizarea să se facă la 30.06.2005 pentru ca persoanele în cauză să poată beneficia de dispoziţiile O.U.G. 8/27.02.2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.
Prin urmare, la 30.06.2005 inculpatul P.H., având la bază hotărârea consiliului de administraţie precum şi hotărârea Consiliului Local prin care fusese aprobat planul de restructurare a societăţii, a emis deciziile de încetare a contractului individual de muncă al părţilor vătămate, decizii aflate la filele 358 – 402 volum 2, dosar urmărire penală, decizii pe care persoanele vizate le-au cunoscut, semnând personal în acest sens.
Anterior emiterii acestor decizii de desfacere a contractelor individuale de muncă, prin adresa înregistrată la 22.06.2005 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa, s-a comunicat acestei instituţii existenţa unui proiect de concediere colectivă a angajaţilor societăţii, conform art.70 alin.2 Codul Muncii, cu intenţia ca această concediere să fie urmată de acordarea plăţilor compensatorii stabilită prin O.U.G. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare.
Însă, chiar cu o zi înainte de emiterea deciziilor de desfacere a contractelor de muncă, respectiv la data de 29.06.2005 Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa a emis adresa aflată la fila 56 volum 2 dosar urmărire penală, către Consiliul local Târgovişte şi SC Transport Public SA Târgovişte, prin care a comunicat faptul că proiectul de concediere colectivă iniţiat de cele două instituţii nu întruneşte condiţiile prevăzute de Codul Muncii, deoarece termenul dintre depunerea acestui proiect de concediere colectivă şi concedierea efectivă a personalului trebuie să fie de minim 45 de zile, plus perioada de preaviz, conform art.70 alin.1 şi alin.3 din Codul muncii în vigoare la acea dată.
Nu au fost elucidate condiţiile în care această comunicare din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa a fost adusă la cunoştinţă conducerii SC Transport Public SA Târgovişte, adresa respectivă neavând viză de înregistrare ori ştampilă cuprinzând data certă.
Acest lucru rezultă chiar din cuprinsul Rechizitoriului (fila 7) în care se precizează că nu s-a putut stabili cu certitudine circuitul acestei adrese comunicată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa.
Incontestabil este însă că, la 30.06.2005 celor 47 de părţi vătămate le-au încetat contractele individuale de muncă, iar acestea nu au atacat pe cale judecătorească deciziile respective de încetare a raporturilor de muncă.
Ulterior, cele 47 de părţi vătămate, întrucât nu primiseră plăţi compensatorii conform O.U.G. 8/2003, s-au adresat instanţei de judecată, iar prin decizia civilă nr. 377/2 mai 2006 pronunţată de Curtea de apel Ploieşti – Secţia conflicte de Muncă şi asigurări sociale, irevocabilă, acţiunea promovată de părţile vătămate a fost respinsă ca neîntemeiată.
Independent însă de dispoziţiile instanţei de judecată, cuprinse în această decizie, se remarcă şi nu este contestat faptul că salariaţilor disponibilizaţi le-au fost achitate drepturile salariale cuvenite în baza contractului colectiv de muncă, după încetarea acestor contracte.
Un element esenţial în cauză este acela că, după punerea în aplicare a deciziilor de desfacere a contractelor colective de muncă, dar anterior pronunţării instanţei de dreptul muncii, SC Transport Public SA Târgovişte prin Hotărârea Consiliului de administraţie din 14.10.2005 a constatat nulitatea absolută a concedierilor colective dispuse la 16.06.2005.
Astfel, în şedinţa din 14.10.2005 consiliul de administraţie al SC Transport Public Sa Târgovişte a revenit asupra dispoziţiilor de concediere colectivă a salariaţilor şi a dispus repunerea acestora în situaţia anterioară concedierii colective, cu plata drepturilor salariale indexate la zi, aşa încât tuturor salariaţilor disponibilizaţi li s-a comunicat să se prezinte la societate pentru reînceperea activităţii începând cu data de 01.11.2005.
Acest lucru, rezultă fără putinţă de tăgadă din adresa aflată la fila 415 volum 2, dosar urmărire penală, care a fost comunicată de către SC Transport Public SA Târgovişte către A.J.O.F.M. Dâmboviţa, cu precizarea expresă că la recalcularea drepturilor cuvenite fiecărui salariat pe perioada 01.07.2005 – 01.11.2005 urmează a se avea în vedere sumele deja acordate .
Prin urmare, tuturor salariaţilor disponibilizaţi le-au fost comunicate la 17.10.2005 decizii de constatarea nulităţii absolute a hotărârilor prin care s-au dispus concedierile colective şi li s-a solicitat ca începând cu 01.11.2005 să se prezinte la sediul societăţii pentru reangajare, cu repunerea în drepturile salariale avute anterior datei la care a încetat contractul de muncă şi cu plata în continuare a drepturilor salariale calculate şi indexate la zi.
Aceste decizii le-au fost comunicate individual, la domiciliu, părţilor vătămate prin mandat poştal cu confirmare de primire, fiind deci în afara oricărui dubiu faptul că salariaţilor disponibilizaţi li s-a adus la cunoştinţă măsura anulării desfacerii contractului de muncă, precum şi solicitarea ca începând cu 01.11.2005 să se prezinte la sediul societăţii în vederea reangajării, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la filele 420-530 volum 2, dosar urmărire penală.
Acest lucru rezultă şi din tabelul întocmit de SC Transport Public SA Târgovişte cu personalul disponibilizat căruia i s-a transmis decizia individuală scrisă de revenire în cadrul societăţii, aflat la filele 266-267 dosar apel.
Cert este însă că, doar câţiva dintre foştii salariaţi şi-au manifestat dorinţa de a se reangaja în cadrul SC Transport Public SA Târgovişte, mai exact doar 3 persoane (Ş.M., R.M.şi S.R.), în timp ce restul salariaţilor nu au înţeles să se prezinte la locul de muncă în vederea reangajării.
Acest lucru rezultă din adresa de la fila 351 dosar apel, emisă de SC Transport Public SA Târgovişte care mai clarifică şi faptul că pentru toţi salariaţii fuseseră achitate salariile pentru lunile august, septembrie şi octombrie 2005, conform contractului colectiv de muncă.
Ca atare, dat fiind faptul că restul salariaţilor rechemaţi pentru a fi angajaţi nu s-au prezentat, societatea, pentru continuarea activităţii, a recurs la angajarea altor persoane, întrucât între timp activitatea de transport public urban de călători ce fusese desfăşurată de către SC Transport Public SA Târgovişte a fost preluată de către SC Asociaţia Investitorilor Transport Târgovişte SRL, operând o preluare a patrimoniului între cele două societăţi, potrivit Protocolului încheiat la 01.06.2009 (filele 413-416 dosar apel).
Curtea constată că în motivarea deciziei pronunţată de instanţa de apel, se face vorbire de faptul că angajarea noilor salariaţi pe locurile de muncă ale celor concediaţi, nu s-a făcut cu încălcarea art.72 alin.1 din Codul muncii, neexistând dovezi în acest sens.
Cu toate acestea, în pofida acestui aspect, precum şi a împrejurării că desfacerea contractelor de muncă a avut loc în condiţiile în care activitatea societăţii se diminuase ca urmare a pierderii licenţelor de transport interjudeţean, cu circa jumătate, totuşi instanţa de apel a constatat existenţa faptei şi săvârşirea ei cu vinovăţie de către inculpaţi, însă a apreciat, prin raportare la criteriile prevăzute de art.18/1 C.penal, că faptele inculpaţilor nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni.
Curtea constată însă că, în aprecierea existenţei condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii penale a inculpaţilor, astfel cum acestea sunt definite potrivit art.17 C.penal, ori necesare pentru aplicarea sancţiunilor cu caracter administrativ potrivit art.18/1 alin.3 C.penal, nu se poate face abstracţie de cele două împrejurări relevate mai sus, respectiv de condiţiile concrete în care a survenit desfacerea contractelor de muncă ale părţilor vătămate, precum şi de anularea acestor decizii şi solicitarea de reîncadrare a părţilor vătămate pe posturile avute anterior, solicitare la care părţile vătămate au refuzat să răspundă.
În raport de particularităţile speţei, relevate din situaţia de fapt descrisă mai sus, curtea constată că acestea sunt elemente esenţiale în definirea atât a elementului material al laturii obiective a infracţiunii deduse judecăţii, cât şi sub aspectul urmării imediate şi mai ales al laturii subiective specifice infracţiunii.
Astfel, legiuitorul sancţionează în incriminarea prevăzută în art.246 C.penal fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Această infracţiune ce poate avea ca element material fie o acţiune, fie o omisiune, se comite doar cu intenţie, este adevărat, în ambele forme, atât intenţie directă, cât şi intenţie indirectă, autorul prevăzând că prin acestea aduce atingere unui interes legitim al părţii vătămate, rezultat pe care l-a urmărit sau l-a acceptat.
Or, în speţă niciuna dintre modalităţile intenţiei despre care am făcut vorbire mai sus nu subzistă în cauză, atâta vreme cât desfacerea contractelor de muncă ale celor 47 de părţi vătămate a fost dispusă nu printr-o hotărâre arbitrară ci, în urma întrunirii consiliului de administraţie al societăţii, urmată însă de supunerea acestei hotărâri discuţiilor purtate în Consiliul Local al municipiului Târgovişte care a aprobat planul de reorganizare şi restructurare al societăţii, restructurare generată de restrângerea drastică a activităţii societăţii ca urmare a pierderii unor licenţe de transport pe rute extraurbane.
În mod cert, intenţia inculpaţilor nu ar fi putut să fie aceea de a crea, prin fapta lor, o vătămare a intereselor legale ale salariaţilor, din moment ce, încă înainte ca instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului de muncă, să se fi pronunţat, aceştia au luat măsurile legale în vederea reangajării salariaţilor respectivi, iar aceştia, prin manifestare unilaterală de voinţă, au înţeles să nu răspundă solicitării societăţii.
Pe de altă parte, curtea constată că în actul de sesizare, a fost analizată latura obiectivă infracţională, menţionându-se că trimiterea în judecată a inculpaţilor se face pentru faptul că, după încălcarea dispoziţiilor legale din Codul muncii ce reglementează concedierea colectivă, au procedat la angajarea altor 33 de persoane pe posturile existente la momentul disponibilizării celor 47 de părţi vătămate, producând astfel vătămarea intereselor legale ale acestora din urmă.
Aşadar, câtă vreme sesizarea instanţei s-a realizat în raport de faptul că reangajarea celor 33 de terţe persoane ar fi produs vătămarea intereselor legale ale părţilor vătămate, este evident că nu se poate spune că această reangajarea ulterioară a terţilor ar putea fi disociată de disponibilizarea iniţială a părţilor vătămate, astfel că între cele două momente există o legătură unitară, indisolubilă, care pune în evidenţă inexistenţa intenţiei inculpaţilor de vătămare a intereselor legale ale părţilor vătămate.
Cu alte cuvinte, câtă vreme prin actul de sesizare a instanţei se face trimitere expresă la producerea vătămării, care s-a realizat prin reangajarea altor persoane pe posturile existente, este evident că această reangajare nu poate fi apreciată ca ulterioară momentului consumativ al infracţiunii, astfel cum lasă să se înţeleagă decizia instanţei de apel.
Dimpotrivă, prima instanţă a reţinut în mod corect împrejurarea că în cauză nu a putut fi identificată producerea vreunei vătămări a intereselor legale ale persoanelor vătămate, atâta vreme cât acestea nu au contestat pe cale judecătorească deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă şi au primit drepturile recunoscute prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În plus, se mai observă şi faptul că la dezbaterea planului de reorganizare şi restructurare a societăţii au fost prezenţi reprezentanţi ai sindicatului salariaţilor, care au fost de acord cu măsura dispusă.
În altă ordine de idei, Curtea constată că lipseşte chiar şi condiţia urmării imediate care constă, astfel cum se susţine în motivele de recurs, în pretinsa vătămare a dreptului la muncă al părţilor vătămate.
Nu se poate accepta că s-ar fi produs o vătămare a dreptului legal la muncă al părţilor vătămate în condiţiile în care acestea, deşi au fost încunoştinţate pe bază de scrisoare recomandată cu confirmare de primire, asupra faptului că deciziile de desfacere ale contractelor de muncă au fost anulate şi asupra posibilităţii de a reveni la locul de muncă, cu plata drepturilor salariale cuvenite, totuşi, din proprie voinţă şi fără nici o explicaţie, au înţeles să nu se prezinte la rechemarea făcută.
Aşa fiind, angajarea celor 33 de persoane pe posturile pe care părţile vătămate au refuzat să se întoarcă, nu poate fi calificată ca având conotaţie penală şi deci, nu poate pune în evidenţă intenţia inculpaţilor de vătămare a intereselor legale ale acestor părţi vătămate, neputând da naştere unui raport juridic de drept penal.
Nu se poate ignora nici faptul că scopul acestei concedieri colective a părţilor vătămate a fost tocmai acela de a putea beneficia de drepturile recunoscute prin O.U.G.8/2003, act normativ având ca scop instituirea unor măsuri de protecţie socială de ordin preponderent salarial pentru angajaţii societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cum este şi situaţia din speţă, iar datorită cronologiei desfăşurării evenimentelor, termenul de depunere a planului de restructurare nu a putut fi respectat, ceea ce a atras consecinţa imposibilităţii de recunoaştere a acestuia şi deci de beneficiere efectivă de aceste drepturi.
Însă, nu se face în nici un fel dovada că inculpaţii ar fi urmărit sau măcar ar fi acceptat posibilitatea producerii acestui din urmă rezultat, acţionând, aşa cum cere textul legal, cu ştiinţă.
Această concluzie este rezultată din faptul că aşa cum s-a menţionat mai sus, nu au fost elucidate condiţiile în care comunicarea primită de la I.T.M. Dâmboviţa( care constata nerespectarea termenului de 45 de zile necesar pentru ca, concedierea efectivă să fie urmată de plata drepturilor salariale speciale din O.U.G. 8/2003) ar fi ajuns efectiv la cunoştinţa inculpaţilor şi nu numai, eventual, a unuia dintre aceştia, circuitul parcurs de această adresă oficială nefiind stabilit cu certitudine nici până la acest moment, aşa cum de altfel se precizează chiar în actul de sesizare a instanţei.
Dimpotrivă, inculpaţii au acţionat nu cu intenţia de a produce consecinţa prejudicierii dreptului la muncă al părţilor vătămate atâta timp cât, după ce au realizat că acestea nu au putut beneficia de măsurile de protecţie specială instituite prin O.U.G. 8/2003, s-a adoptat măsura de anulare a deciziilor de desfacere a contractelor de muncă şi s-a procedat la rechemarea părţilor vătămate la locurile de muncă anterioare, căreia părţile vătămate au înţeles să nu îi dea curs.
Un element în plus care formează convingerea curţii în sensul celor expuse anterior este şi acela că părţile vătămate nu au atacat pe cale judecătorească deciziile de desfacere ale contractelor de muncă, solicitând numai plata drepturilor salariale speciale, ceea ce întăreşte concluzia că scopul părţilor vătămate nu a fost acela de a reveni la locul de muncă, ci doar de a beneficia de măsurile de protecţie socială cu caracter pecuniar instituite prin actul normativ cu caracter special.
Pe cale de consecinţă, în mod judicios prima instanţă a observat că fapta comisă de inculpaţi nu este prevăzută de legea penală, fiind în realitate vorba despre un litigiu specific raporturilor izvorâte din dreptul muncii, astfel încât soluţia de achitare dispusă de prima instanţă pe temeiul prevăzut de art.10 lit.b C.pr.penală este legală şi temeinică.
În raport de cele ce preced, Curtea a constatat că recursurile inculpaţilor sunt fondate, astfel încât în baza art.385/15 pct.2 lit.a C.pr.penală a casat decizia instanţei de apel, constatând că apelurile au fost greşit admise şi a menţinut hotărârea primei instanţe.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de către părţile vătămate, constituite părţi civile, Curtea a observat următoarele:
Părţile vătămate au atacat cu apel sentinţa pronunţată de prima instanţă, formulând atât cereri individuale de apel (filele 9-16 dosar apel), cât şi cereri colective (filele 17-21 dosar apel), pe care le-au semnat personal.
Ulterior, la primul termen din 06 aprilie 2009, în faţa instanţei de apel, părţile vătămate au depus un tabel în care îşi indică în mod expres calitatea de apelant sau de intimat în faţa instanţei de apel (fila 130 dosar apel).
Ca atare, pe baza acestui tabel şi efectuând şi verificarea comparativă a numelui părţilor, Curtea observă că unele dintre părţile vătămate au înţeles să nu atace cu apel hotărârea primei instanţe de judecată, dobândind astfel, potrivit propriilor precizări, calitatea de intimat, calitate în care au figurat de altfel, pe parcursul întregii faze procesuale a apelului, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă, în această situaţie aflând-se părţile vătămate U.V., P.N., E.C., N.I., N.I., S.V., M.C., M.M., K.I.C., T.I., P. I., I.C., ale căror declaraţii de apel nu se regăsesc de altfel la dosarul cauzei.
Aşa fiind, câtă vreme aceste părţi nu au atacat cu apel hotărârea primei instanţe, recursurile declarate de către aceste părţi vătămate împotriva deciziei tribunalului sunt inadmisibile potrivit art.385/1 alin.4 teza I C.pr.penală, care stabileşte că nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute la art.362 C.pr.penală nu au folosit calea apelului.
Aceste părţi vătămate nu se pot prevala de excepţia prevăzută la art.385/1 alin.4 teza a II-a C.pr.penală privind posibilitatea atacării cu recurs a deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit calea apelului, deoarece modificarea sentinţei dispusă de instanţa de apel nu se referă la situaţia acestor părţi vătămate, ci dimpotrivă la cea a inculpaţilor, cărora le-a fost agravată situaţia prin decizia instanţei de apel.
În consecinţă, recursurile declarate de aceste părţi vătămate împotriva deciziei instanţei de apel sunt inadmisibile, astfel că au fost respinse conform art.385/1 pct.1 lit.a C.pr.penală.
Inadmisibil este şi recursul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. SC Asociaţia Investitorilor Transport SA Târgovişte, pentru aceleaşi considerente expuse mai sus, vizând neatacarea cu apel a deciziei pronunţate de către prima instanţă.
În plus, această parte nu a fost citată în proces la niciunul din termenele de judecată din faţa instanţei de fond ori a instanţei de apel, deoarece în această calitate de parte responsabilă civilmente, a figurat doar SC Transport Public SA Târgovişte.
Chiar dacă între cele două societăţi comerciale pe acţiuni a operat un transfer al patrimoniului, încă anterior declanşării urmăririi penale, acest aspect ar fi trebuit sesizat pe parcursul procesului penal, de către reprezentanţii societăţii îndreptăţite, ori, potrivit rolului activ, de către instanţa de fond, astfel încât, deşi, practic, în cauză actualmente, de facto, există o singură societate parte responsabilă civilmente, totuşi,de jure, decizia instanţei de apel nu poate fi atacată cu apel de către o parte care nu a fost citată şi nu a figurat în proces în această calitate.
Aşadar, recursul promovat de către partea responsabilă civilmente SC Asociaţia Investitorilor Transport SA Târgovişte a fost respins conform art.385/1 pct.1 lit.a C.pr.penală, ca inadmisibil.
În raport de argumentele expuse mai sus referitoare la neîntrunirea condiţiilor cumulative prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii penale şi civile, a inculpaţilor, Curtea a respins ca nefondate, conform art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.penală, recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de către celelalte părţi vătămate constituite părţi civile.
