Vătămare corporală din culpă. Trăsăturile infracţiunii. Lipsa pericolului social concret al faptei.
Codul penal, art. 184, art. 181
Pornind de la persoana inculpatului, care are o viaţă de familie organizată, este pensionar, se află la prima confruntare cu legea penală şi a manifestat căinţă pe tot parcursul procesului, ţinându-se cont şi de particularităţile specifice ale speţe, raportat la circumstanţele reale ale cauzei precum şi la circumstanţele personale ale inculpatului, faptei de vătămare corporală din culpă îi lipseşte gradul de pericol social concret al unei infracţiuni, iar reeducarea inculpatului poate avea loc şi prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Prin sentinţa penală nr.6 din 15 ianuarie 2010, Judecătoria Luduş a dispus următoarele:
În baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. b ind. 1 Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul A.I., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art.184, alin. 2, 4 Cod penal, asupra părţii vătămate H.L.
În baza art.18 ind. 1 Cod penal raportat la art. 91 lit. c Cod penal, a fost aplicată inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii de 1.000 lei.
A fost obligat inculpatul, alături de asigurator SC A.R.A. SA, la despăgubiri, după cum urmează :
– 5.000 lei daune morale părţii civile H.L.;
– 2.506,62 lei părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş;
– 3.274 lei Spitalului Orăşenesc Dr.V.R.
În baza art.192, pct.1 lit.d Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 280 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus prelungirea dreptului de circulaţie a inculpatului, pe o perioada de 30 zile, începând cu data ultimei prelungiri.
Pentru a hotărî în acest sens instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 28 februarie 2008, pe timp de zi, inculpatul a fost implicat într-un eveniment rutier în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. — — — pe podul peste râul Mureş dinspre centrul oraşului spre gară.
Din declaraţiile date de inculpat, coroborate cu restul probelor de la dosar, instanţa reţine că acesta nu neagă implicarea sa în incidentul din data respectivă însă a susţinut că vinovăţia ar aparţine numai părţii vătămate.
S-a reţinut că, chiar dacă partea vătămată, care trăgea un cărucior, este asimilată în speţă cu un pieton, trebuia să circule pe partea dreaptă a drumului public sau pe trotuar. Partea vătămată în speţa de faţă este asimilată pietonilor şi ar fi trebuit să tragă căruciorul pe trotuar, în condiţiile în care acesta exista în zona respectivă. S-a mai apreciat că partea vătămată mai putea să circule pe partea opusă (pe partea stângă) a carosabilului şi a sensului său de mers.
Instanţa de fond mai arată că, în ciuda susţinerilor inculpatului, acesta a efectuat totuşi manevra de depăşire a pietonului şi asta datorită gabaritului pe care îl avea căruciorul tras de partea vătămată. În acest sens s-a apreciat ca relevantă declaraţia martorului S.N.
Instanţa totuşi a apreciat, în contextul producerii accidentului şi cu referire la reglementările legale indicate mai sus, respectiv art.72 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002, că fapta conducătorului auto nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni astfel că s-a dispus achitarea inculpatului, în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul sentinţei. S-a apreciat că o amendă administrativă de 1000 de lei este suficientă.
Totodată, au fost acordate şi despăgubiri civile părţii civile în cuantum de 30% din cele solicitate, în acelaşi sens fiind obligat inculpatul la despăgubiri alături de asigurător şi către Spitalul Clinic Judeţean Mureş şi Spitalului Orăşenesc Luduş.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş şi inculpatul A.I.
Tribunalul Mureş prin decizia penală nr.159/A/28 mai 2010 a admis apelurile, a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi în baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. b1 Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul A.I. de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzute de art.184 alin. 2 şi 4 Cod penal şi în baza art.181 alin. 3 Cod penal raportat la art. 91 lit. c Cod penal, a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 600 de lei.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată în cauză inculpatul fiind obligat să plătească părţii civile H.L. 1000 de lei despăgubiri civile reprezentând daune morale, Spitalului Clinic de Urgenţă Mureş 501,7 lei precum şi dobânzile legale aferente până la data plăţii efective, Spitalului Orăşenesc din Luduş 654,8 lei, despăgubiri civile.
S-a constatat că Societatea de Asigurare SC A. SA are calitatea de asigurător.
A fost menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.
Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reţinut că la data de 28 februarie 2008, inculpatul A.I. conducea autoturismul cu nr.de înmatriculare — — — şi se deplasa pe B-dul 1918 Luduş, în direcţia centru-Gara CFR.
Când a ajuns pe podul de peste râul Mureş a observat că în faţa lui circulă în aceeaşi direcţie o persoană care trăgea un căruţ încărcat cu fier vechi. În momentul în care a ajuns aproape de căruţ, la cca. 2-3 metri în spatele acestuia, inculpatul s-a asigurat dacă din sens opus circulă autoturisme şi a semnalizat intenţia de depăşire. Constatând că din faţă nu circula nicio maşină, inculpatul a iniţial manevra de depăşire a căruţului dar fără să păstreze o distanţă suficientă faţă de acesta astfel încât în momentul când a ajuns lângă acesta l-a lovit cu bara faţă dreaptă.
În urma impactului H.L. a fost împins de proţapul căruţului pe trotuar cauzându-i-se leziuni la nivelul piciorului stâng.
Instanţa a apreciat că în sarcina inculpatului în mod corect s-a reţinut nerespectarea prevederilor art.118 alin.1 lit.c din HG nr.1391/04.10.2006 care prevede că, conducătorul auto care efectuează depăşirea este obligat să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă de vehiculul depăşit.
Totodată, s-a apreciat că partea vătămată se face şi ea vinovată de producerea accidentului întrucât nu a respectat prevederile art. 72 alin. 1 şi 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 cu modificările ulterioare în sensul că nu a circulat trăgând căruţul pe trotuar ci pe partea dreaptă a drumului în condiţiile în care pe sectorul de drum unde s-a produs evenimentul rutier exista trotuar amenajat pe ambele sensuri ale benzilor de circulaţie.
În această situaţie, s-a apreciat că ambele persoane, atât inculpatul cât şi partea vătămată, au concurat la producerea evenimentului rutier fiindu-i atribuită o culpă de 20% inculpatului şi 80% părţii civile.
S-a apreciat că faptei săvârşite de inculpat, în modalitatea descrisă mai sus, îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Pentru a face o asemenea apreciere, tribunalul a pornit de la persoana inculpatului, care are o viaţă de familie organizată, este pensionar, se află la prima confruntare cu legea penală şi a manifestat căinţă pe tot parcursul procesului.
Ţinându-se cont de particularităţile specifice ale prezentei speţe, raportat la circumstanţele reale ale cauzei precum şi la circumstanţele personale ale inculpatului s-a apreciat că reeducarea acestuia este posibilă prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, motiv pentru care s-a procedat la achitarea inculpatului, în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul deciziei, fiindu-i aplicată o sancţiune administrativă constând în 600 lei amendă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în raport de decizia nr.1/28 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că Societatea de Asigurare nu poate să participe în proces decât în calitate de asigurător.
În privinţa cuantumului daunelor morale s-a reţinut că partea civilă H.L. a solicitat obligarea inculpatului la 150.000 lei.
Tribunalul a considerat că suma este exagerată iar suma de 5000 lei este în măsură să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a suferinţelor provocate.
În condiţiile în care s-a reţinut culpă comună în proporţie de 80% pentru partea civilă şi 20% pentru inculpat şi despăgubirile civile au fost acordate în raport de această culpă, în modalitatea arătată atunci când a fost prezentat dispozitivul deciziei.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care a solicitat casarea hotărârii, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală cu reţinerea de circumstanţe atenuante şi eliminarea aprecierii în sensul că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. S-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct.18 Cod procedură penală.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat în termen legal recurs şi inculpatul care a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracţiuni şi eliminarea obligării la despăgubiri civile, invocând acelaşi caz de casare prevăzut de art.385 ind. 9 pct.18 Cod procedură penală, în cauză fiind pronunţată o hotărâre greşită de condamnare.
Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform art. 385 ind. 14 Cod procedură penală şi prin raportare la art. 385 ind. 9 pct.18 Cod procedură penală se reţin următoarele:
Decizia Tribunalul Mureş este legală şi temeinică instanţa făcând o corectă analiză a speţei de faţă.
Din probele administrate rezultă fără nici un dubiu că în data de 28 februarie 2008, în timp ce inculpatul conducea autoturismul proprietate personală pe podul de peste râul Mureş, la o depăşire a acroşat un căruţ care era încărcat cu fier vechi şi era condus de către partea civilă, partea civilă s-a dezechilibrat, a căzut pe trotuar, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale.
Trebuie remarcat că în mod corect s-a reţinut că amândoi participanţii la trafic se fac vinovaţi de producerea accidentului de circulaţie.
Astfel, în primul rând partea civilă nu trebuia să circule pe partea dreaptă a drumului ci pe trotuar deoarece exista un asemenea trotuar pe ambele sensuri ale benzilor de circulaţie.
Inculpatul trebuia ca la momentul efectuării depăşirii să se asigure că a păstrat o distanţă laterală suficientă de vehiculul depăşit.
În opinia Curţii au fost încălcate de către inculpat prevederile art.118 alin.1 lit.c din HG nr.1391/2006, iar de către partea civilă prevederile art.72 alin.1 şi 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002 cu modificările ulterioare.
În aprecierea Curţii, tribunalul în mod corect a considerat că ambele părţi se fac vinovate de producerea accidentului de circulaţie, culpa stabilită în sarcina fiecăruia fiind corectă, fiind dovedit cu claritate că vina mai mare în producerea accidentului de circulaţie îi aparţine părţii civile, care nu a circulat pe trotuar sau pe partea stângă a drumului cum era corect.
Ca urmare şi proporţia culpei stabilită în sarcina celor doi, de 80% în sarcina părţii civile şi 20% în sarcina inculpatului, este corectă şi bine proporţionată.
În opinia Curţii, aprecierea tribunalului în sensul că fapta inculpatului este una lipsită de pericol social este corectă. Este dovedit în cauză, în raport de modalitatea în care s-a comis fapta, de persoana inculpatului, că oportună ar fi aplicarea în sarcina acestuia o sancţiune cu caracter administrativ, împrejurările în care s-a comis fapta descrisă mai sus nefiind de natură a impregna faptei un caracter de pericol, specific unei infracţiuni.
Prin urmare, Curtea şi cu privire la acest aspect este de acord cu soluţia tribunalului.
Inculpatul a solicitat achitarea de sub învinuirea comiterii vreunei infracţiuni şi exonerarea de plată a despăgubirilor civile solicitate. Cu privire la această solicitare instanţa de recurs nu este de acord deoarece şi inculpatul trebuia să-şi ia măsurile legale atunci când a depăşit căruţul tras de partea civilă şi să păstreze o distanţă suficientă astfel încât să nu acroşeze căruţul.
Ca urmare a considera că inculpatul nu are nicio culpă în producerea accidentului de circulaţie ar fi în neconcordanţă cu prevederile art.118 alin.1 lit.c din HG nr.1391/04.10.2006. Se apreciază că proporţia culpei inculpatului în producerea accidentului de circulaţie a fost stabilită de tribunal astfel că ea va fi menţinută şi de către instanţa de recurs.
În raport de toate cele de mai sus, recursurile promovate vor fi respinse ca nefondate, în conformitate cu art. 385 ind. 15 pct.1 lit. b Cod procedură penală.
