Infracţiuni la alte legi speciale – art. 136 din legea 295/2004modificată de art. 23 al.1/1 li.c rap la art. 6 al. 2 lit. a şi b) din Legea 205/2004 modificată, cu aplic art. 33 lit.a C.p.


Dosar nr. 1378/214/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGE?

SEC?IA PENAL?

DECIZIE Nr. 239

?edin?a public? de la 19 Octombrie 2010

Completul compus din:

PRE?EDINTE

Grefier

Parchetul de pe lâng? Tribunalul Arge? este reprezentat de procuror

E. C.

S-a luat în examinare, pentru  pronun?are, apelul declarat de inculpatul P. C. 

împotriva sentin?ei penale nr. 92 din data de 01.07.2010 pronun?at? de Judec?toria

Coste?ti, intimat?-parte v?t?mat? fiind T.  D. .

La apelul nominal f?cut în ?edin?a public?  au lipsit p?r?ile.

Procedura legal îndeplinit?, f?r? citarea p?r?ilor.

S-a f?cut referatul cauzei de c?tre grefier care învedereaz? :

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ?edin?a public? din data de

12.10.2010, când sus?inerile p?r?ilor au fost consemnate în încheierea de ?edin de

la acea dat?, care face parte integrant? din prezenta decizie.

INSTAN?A

Asupra apelului penal de fa :

Constat? c? prin sentin?a penal? nr. 92 din 1.07.2010, Judec?toria Coste?ti a

hot?rât  urm?toarele:

„În baza art.334 C.pr.pen. schimb? încadrarea juridic? dat? faptelor re?inute

în sarcina inculpatului P. C.  din infrac. prev. de art. 136 din Legea nr.295/2004 ?i

art.23 alin.1/1 lit.c raportat la art.6 alin.2 lit a ?i b din Legea nr.205/2004 cu aplic.

art.33 lit.a C.pen. în infrac. prev. de art.136 din Legea nr.295/2004 ?i art.23 alin1/1

lit.c raportat la art.6 alin.2 lit. a din Legea nr.205/2004 cu aplic. art.33 lit.a C.pen.

În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004 condamn? inculpatul, P. C. , …, cu

domiciliul  în …,, cetean român, studii- liceale, CNP …,, la pedeapsa de 1(un) an

închisoare.

închisoare.

În baza art.23 alin.1/1 lit.c raportat la art.6 alin.2 lit. a  din Legea

nr.205/2004  condamn? inculpatul, P. C. , …,  cu domiciliul  în …, cetean român,

studii- liceale, CNP …,, la pedeapsa de 7 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C.pen. ?i art. 34 alin.1 lit.b) C.pen., contope?te

pedepsele stabilite ?i aplic? inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an

În baza art.81 C.pen., suspend? condi?ionat executarea pedepsei aplicate pe o

durat? de 3 ani, ce constituie termen de încercare conform art.82 C.pen.

În temeiul art.359 C.pr.pen., atrage aten?ia inculpatului asupra disp. art. 83

C.pen. ?i art.84 C.pen., a c?ror nerespectare are ca urmare revocarea suspend?rii

condi?ionate.

În baza art. 14, art.15, art. 346 C.pr.pen. rap. la art. 998, 999 C.civ. admite

ac?iunea civil? a p?r?i civile T.  D.  ?i oblig? inculpatul P. C. la plata c?tre aceasta a

sumei de 5000 lei.

În temeiul art.118 alin.1 lit.b C.pen confisc? de la inculpat arma de tir cu

glon?, marca UMC, seria M-3118, cal.5,6 mm x 22, înc?rc?tor ?i hus? de culoare

verde ?i în temeiul art.439 alin.1 lit.a C.pr.pen. dispune predarea acesteia organelor

în drept a o valorifica.

În temeiul art.193 C.pr.pen oblig? inculpatul la plata sumei de 700 lei c?tre

partea civil?, reprezentând cheltuieli judiciare f?cute de partea civil?.

În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. oblig? inculpat la plata sumei de 400 lei

reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 50 lei, reprezentând 25%

din onorariul de avocat din oficiu Liviu Per?u, conform împuternicirii avoca?iale din

oficiu nr. 144 din data de 24.09.2009, vor fi avansa?i din fondurile MJLC.”

Pentru a hot?rî astfel, prima instan a re?inut c?, în ziua de 21.02.2008

inculpatul P. C.  aflându-se curtea sa în aproprierea hotarului ce delimiteaz? curtea

sa de gospod?ria p?r?ii v?t?mate a împu?cat o felin? proprietatea p?r?ii v?t?mate

prin folosirea f?r? drept a unei arme letale.

Potrivit procesului verbal întocmit cu ocazia cercet?rii la fa?a locului

gospod?ria inculpatului ?i a p?r?ii v?t?mate sunt delimitate printr-un gard

desp?r?itor de uluc? care se continu? cu un gard de plas? din sârm?, neg?sindu-se la

fa?a locului urme care s? intereseze, felina care a fost ucis? a fost g?sit? pe prispa

casei p?r?ii v?t?mate. În urma examin?rii felinei s-a constatat c? aceasta prezenta

mai multe pete de culoare brun-ro?cat, ce par a fi de sânge ?i dou? orificii unul în

zona toracic? ?i alta în zona lombar?, având diametru de circa 10mm, orificii ce au

fost fixate prin fotografiere metric?.

Situa?ia de fapt re?inut? de instan?a de fond s-a probat cu plângerea ?i

declara?iile p?r?ii v?t?mate, proces-verbal de cercetare la fa?a locului ?i plan?e foto,

raport de constatare medico-veterinar? nr. 584/25.02.2008 ?i completarea la acest

raport,  raportul de constatare tehnico-?tiin?ific? balistic? nr. 10371/18.03.2008,

raport de efectuare a unui experiment judiciar, declara?iile inculpatului P. C.,

declara?iile martorilor C. M., P. M., T.  R. , A.I., V.I. , P. I. , C. E. .

Inculpatul fiind audiat în cursul urm?ririi penale a declara c? în cursul zilei de

21.02.2008 s-a aflat vis-a-vis de gospod?ria sa unde repara o sem?n?toare împreun?

cu martorii M. C. ?i M. F., in jurul orelor 14:30-15:00 s-a prezentat ?eful de post

care i-a solicitat s? prezinte spre control armele, iar la scurt timp dup? prezentarea

armei de vân?toare, marca Baikal lucr?torilor de poli?ie, inculpatul a plecat de la

domiciliul s?u cu autoturismul fratelui s?u la Bucure?ti, neindicând motivul

deplas?rii în aceast? localitate, iar a doua zi s-a prezentat la Poli?ia comunei Lunca

Corbului, unde a predat cele trei arme pe care le de?ine, declarând c? nu mai re?ine

dac? în cursul zilei în care s-a produs incidentul a vorbit la telefon cu ?eful de post

al comunei Lunca Corbului sau cu subinspectorul P. . Inculpatul a mai declarat c?

nu dore?te s? fie testat cu aparatul poligraf, atâta timp cât nu s-a dovedit c? s-a tras

cu arma sa.

Declara?iile martorii M. C. ?i M. F. prin care ace?tia au încearcat s? acrediteze

ideea c? în cursul zilei de 21.02.2008 între orele 09:00-14:00 inculpatul a fost tot

timpul în prezen?a lor ajutându-i la repararea unei sem?n?toare, aflat? vis-a-vis de

locuin?a inculpatului, cu excep?ia unei scurte perioade de timp de aproximativ 5

minute în care acesta s-a dus s? i-a o remorc? înc?rcat? cu p?mânt din curtea

martorei C. E. , sunt infirmate de depozi?iile p?r?ii v?t?mate T.  D. , a martorilor

V.I. , P. I. , C. M.  , P. M.  . Partea v?t?mat? l-a v?zut pe inculpat în curtea s-a în

jurul orelor 14,20, în zona ce delimiteaz? cele dou? proprieti având în mân? o

arm?, a auzit un zgomot de arm?, dup? care martora C. M. i-a spus c? i-a fost

împu?cat pisoiul.

Martorul V. I. , în cursul urm?ririi penale în prima declara?ie dat? în ziua de

01.05.2009, pe care ulterior, în cursul cercet?rii judec?tore?ti  a declarat c? nu î?i mai

men?ine aceast? declara?iei, neindicând vreun motiv temeinic  în sus?inerea acestei

afirma?ii, prev. de art.68 C.pr.pen, motiv pentru care instan?a de fond i-a acordat

valoarea probatorie, a ar?tat în ziua incidentului, aflându-se la lucru la martora C. E. 

unde împreun? cu mai multe persoane amplasau o fântân?, dup? servirea prânzului

a ie?it afar? s? fumeze, moment în care a auzit un zgomot asem?n?tor unui foc de

arm? care venea dinspre gospod?ria lui P. C. , martorul a mai ar?tat c? inculpatul

obi?nuia s? vin? des pe la martora C. E. . Ulterior, când a venit ?eful de post din

comunei Lunca Corbului care a solicitat un martor pentru a asista la verificarea

armei inculpatului, a aflat c? pisica numitei T.  D.  a fost împu?cat?. 

Martora C. M. audiat? în cursul urm?ririi penale în data de 03.03.2008 ?i în

data de 27.05.2009 a declarat c? în data de 21.02.2008 se afla la domiciliul p?r?ii

v?t?mate ?i în jurul orelor 14,30 a condus-o pe aceasta c?tre grupul sanitar amplasat

în gr?din? gospod?riei, deoarece partea v?t?mat? sufer? de o afec?iune a aparatul

locomotor, ocazie cu care a auzit un zgomot ce se asem?na cu trasul unei arme, ce

s-a auzit dinspre gospod?ria inculpatului, dup? care a v?zut trei pisoi proprietatea

p?r?ii v?t?mate,  fugind dinspre locul de unde a auzit zgomotul, unul din pisoi

sângerând, având dou? pl?gi, una în zona lombar?, iar cealalt? plag? în zona

toracelui. Martora a mai ar?tat c? partea v?t?mat? i-a spus când s-a apropiat de ea,

c? l-a v?zut pe inculpat având asupra sa o arm? cu ?eav? lung? .

Martora a precizat c? din locul în care se afla nu putea s? îl vad? pe inculpat,

vederea fiindu-i obturat? de o anex? gospod?reasc? a p?r?ii v?t?mate, îns? partea

v?t?mat? din locul în care se afla putea s? îl observe de inculpat, fapt demonstrat cu

ocazia efectu?rii cercet?rii la fa locului ?i de experimentul judiciar efectuat în

cauz?.

Martorul P. I. , care a participat la lucrarea de amplasare a fântâni, în curte

martorei C. E. , cu ocazia audierii sale de c?tre procuror a declarat c? în ziua

incidentului l-a v?zut pe inculpat de mai multe ori în gospod?ria martorei C. E.  ?i l-

a observat deplasându-se când la el acas?, când la atelierul unde se repara

sem?n?toarea.

Martora P. M. cu ocazia audierii în cursul cercet?rii judec?tore?ti a declarat

c? în ziua incidentului era la ea în curte când a auzit un zgomot de arm?, apoi pe T. 

D.  plângând, dup? care s-a deplasat c?tre partea v?t?mat?, de team? c? acesta ar fi

putut suferi vreo v?t?mare, g?sind-o pe T. D., plângând ?i tulburat? de evenimentul

produs, aflând de la C. M.  c? a fost împu?cat pisoiul ?i se afl? în cas?. Martora a

mai declarat c? la fa?a locului s-a deplasat ?eful de post din comuna Lunca Corbului

care a declarat c? pisoiul este împuns cu furca, afirma?ie la care martora a replicat c?

dac? ar fi fost în?epat cu furca, pisoiul ar fi avut trei sau patru în?ep?turi. Martora a

mai precizat c? inculpatul i-a omorât prin împu?care câinele care se afla lâng? ea, iar

în scopul intimid?rii pentru a nu da declara?ii în cauz?, inculpatul a urm?rit-o cu

ATV-ul ?i a amenin?at-o, precizând c? nu dore?te s? î?i exprime p?rerea despre

comportamentul inculpatului în comunitate.

Din declara?ia martorei T.  R.  instan?a  de fond a re?inut c? acesta dup?

incident a auzit-o pe so?ia inculpatului c? l-a întrebat pe inculpat de ce a împu?cat

pisoiu D., iar reac?ia inculpatului a fost s? o bage cu for?a în cas?, martora apreciind

c? so?ia inculpatului a fost agresat? fizic de c?tre acesta, dup? zgomotul auzite

dinspre gospod?ria inculpatului. 

Instan?a de fond, din analiza actelor dosarului, a constatat c? pe tot parcursul

cercet?rii penale, inculpatul a încercat s? z?d?rniceasc? aflarea adev?rului,

intimidând martorii, sau încercând s?-i recompenseze, respectiv pe martora P. M.

a încercat s? o intimideze, iar pe martorul V.I.  ?i ceilal?i martori care au lucrat la

amplasarea fântânii în curtea la C. E.  a încercat s? îi recompenseze sub pretextul de

a le pl?ti ziua de lucru ?i a refuzat testarea cu aparatul poligraf.

Potrivit permisului de port arm? inculpatul de?ine o arm? letal? cu alice de

vân?toare marca Baikal, o arm? neletal? de autoap?rare ?i o arm? de tir cu glon?

letal? marca UMC, seria M-3118, cal. 5,6 mm. Potrivit declara?iei martorului A.I.  ?i

a martorului Necula Ion corobora cu procesul-verbal aflat la fila 104 d.u.p.,

inculpatul a ar?tat pentru control decât arma de vân?toare marca Baikal, deoarece

nu cu aceast? arm? tr?sese, iar a dou? zi a predat toate cele trei armele pe care le

de?ine la postului de poli?ie Lunca Corbului.

Inculpatul a evitat s? prezinte organelor de poli?ie armele pe care le de?ine

pentru a avea timp s? ?tearg? urmele de pulbere de pe arma cu care tr?sese în felina

p?r?ii v?t?mate, marca UMC, seria M-3118, cal.5,6mm, motivând imposibilitatea

prezent?rii armei în ziua incidentului, c? se deplaseaz? c?tre Bucure?ti, f?r? a indica

motivul deplas?rii, pentru a nu se putea verifica afirma?ia, în acest sens sunt

declara?iile inculpatului de la urm?rire penal?, procesele verbale de atestare a

convorbirilor telefonice purtat? de organele de poli?ei cu inculpatul.

În acest sens era ?i depozi?ia martorului A.I.  din care instan?a  de fond a

re?inut c? acesta l-a v?zut pe inculpat în ziua incidentului, la balconul martorei C. E.

, iar ulterior în locuin?a acesteia, p?r?sind locuin?a martorei C. E. , dup? ce au plecat

organele de poli?ie din Coste?ti care au efectuat cercetarea la fa?a locului, inculpatul

nep?r?sind de fapt satul L?nge?ti, comuna Lunca Corbului.

Astfel se explic? motivul pentru care în urma examin?rii armei de vân?toare

marca Baikal ?i a armei de tir cu glon? marca UMC, speciali?ti prin raportul de

constatare tehnico-?tiin?ific? balistic?  nr.10371 din 18.03.2008 au concluzionat c?

armele supune examin?rii sunt în stare de func?ionare ?i cu acestea s-au efectuat

trageri a c?ror vechime nu poate fi stabilit?.

Din declara?ia martorul I.A., audiat de c?tre procuror, prima instan a 

re?inut c? în ziua respectiv? dup? ce a servit masa oferit? de C. E. , persoan? la care

lucra la amplasarea fântâni, l-a v?zut pe inculpat coborând de pe terasa martorei C.

E. , accesul f?cându-se pe o scar? exterioar?. Instan?a de fond a dat relevan acestei

declara?ii ?i a înl?turat celelalte declara?ii ale martorului, ca fiind date pro cauza,  în

care arat? c? nu l-a v?zut pe inculpat în ziua incidentului, pe motiv c? ar fi

consumat alcool.

Potrivit raportului de constatare medico-veterinar? nr.584/25.02.2008 ?i a

suplimentului la acest raport aflat la fila 32 d.u.p. în urma examin?rii corpului felinei

s-a g?sit în regiunea rebordului costal stânga un orificiu cu diametru de 4-5 mm din

care s-a scurs sânge, iar în partea dreapt? a toracelui un orificiu de ie?ire a

proiectilului cu corespondent între coasta a patra ?i a cincia. În corpul felinei nu au

fost g?site proiectile, iar traseul proiectilul în interiorul cadavrului este foarte drept,

rectiliniu ?i bine definit, fiind prezente fracturi osoase, speciali?tii considerând c?

este vorba de un impact cu un proiectil unic, cu vitez? ?i putere mare de penetrare,

tras eventual de la mic? distan. Judec?toria Coste?ti  a re?inut din raport c? dac? s-

ar fi tras cu proiectile multiple, alice, de la distan mic? corpul felinei ar fi trebuit s?

aib? mai multe leziuni concomitente, iar dac? s-ar fi tras de la distan mare cu alice

?i  corpul animalului ar fi fost str?puns de o singur? alice, aceasta nu ar fi avut o

putere atât de mare de penetrare.

Din suplimentul la raportul de constatare medico-veterinar?, instan?a a

constatat c?  medicii veterinare au înl?turat orice dubiu privind calibrul proiectilului

cu care s-a tras, precizând c? leziunile g?site pe corpul felinei era posibil s? fi fost

produse de un proiectil de calibru 5,6 mm, mai mare decât dimensiunea leziunii de

intrase ?i de ie?ire, datorit? fibrelor de elastin? ?i colagen care intr? în compozi?ia

structurilor pielii ?i ?esutului subcutanat ?i care le confer? acestora elasticitate la

deformare, motiv pentru care dup? trecerea proiectilului, orificiul se reduce fa de

dimensiunea din momentul impactului.

Potrivit art.112 alin. 2 teza final? C.pr.pen. constatarea tehnico-?tiin?ific? se

efectueaz? ?i de c?tre speciali?ti sau tehnicieni care func?ioneaz? în cadrul altor

organe. În cauz? raportul de constatare medico-veterinar? a fost efectuat de o

comisie din componen?a c?reia au f?cut parte medicii veterinari, inclusiv necropsier

din cadrul Direc?iei Sanitara Veterinar? ?i pentru Siguran?a Alimentelor Arge?.

Instan?a de fond a înl?turat ap?rarea inculpatului potrivit c?reia constatarea medico-

veterinar? este lovit? de nulitate, deoarece nu este întocmit? de c?tre un expert în

medicin? veterinar? agreat potrivit OG nr.2/2000, constatarea medico-veterinar?

fiind întocmit? cu respectarea disp. art.112 C.pr.pen, agentul constatator nefiind

necesar s? aib? calitatea de expert astfel cum este reglementat de OG nr.2/2000, iar

concluziile raportul sunt argumentate ?tiin?ific.

Din adresa nr. 14779/29.05.2008 emis? de IPJ- Serviciul arme, explosivi ?i

substan?e toxice ?i procesul-verbal încheiat în data de 05.06.2008,  instan?a  de fond

a re?inut c? inculpatul era singurul de?in?tor de arme letale de pe raza satului

L?nge?ti, comuna Lunca Corbului.

În consecin, prima instan a înl?turat ap?rarea inculpatului prin care  a

solicitat achitare,  întrucât fapta nu a fost s?vâr?ite de el, nefiind dovedit faptul c? s-

a tras cu arma sa, acest lucru fiind dovedit, inculpatul fiind singurul posesor de

arm? letal? de pe raza satului L?nge?ti, comuna Lunca Corbului, potrivit raportului

de constatare medico-veterinar? felina, posesia p?r?ii v?t?mate a fost împu?cat? cu

un proiectil unic, inculpatul s-a sustras anchetei penale, depunând spre verificare

arma letal? a doua zi, iar nu în ziua incidentului ?i urm?rind derularea cercet?rii la

fa?a locului din imobilul martorei C. E. , partea v?t?mat? l-a v?zut pe inculpat cu

arma în mân? ?i a auzit împu?c?tura, martorii C. M., P. M. ?i V.I.  au auzit

împu?c?tura, inculpatul precum ?i martorii M.  C.  ?i M. F.  au refuzat testarea cu

aparatul poligraf pentru testarea comportamentului simulat.

La stabilirea pedepselor au fost  avute în vedere criteriile  de individualizare

prev. de art. 72 C.p.

Împotriva sentin?ei a declarat apel, în termen, inculpatul care a criticat-o

pentru netemeinicie în sensul c? :

-în mod gre?it  a fost condamnat inculpatul, întrucât nu a fost v?zut de

nimeni tr?gând  asupra animalului.

-nu a fost identificat? arma cu care s-a tras.

-raportul de constatare tehnico-?tiin?ific? a fost  întocmit de c?tre persoane 

f?r? calitate, ce nu f?ceau parte din corpul exper?ilor  tehnici.

-în mod gre?it s-a dispus confiscarea armei.

-în mod gre?it au fost acordate  daune morale.

Examinând sentin?a, atât prin prisma criticilor formulate, cât ?i din oficiu,

potrivit art. 371 alin. 2 C.p.p.,  Tribunalul apreciaz? c? apelul este fondat, îns? din

alte considerente decât cele expuse.

Pe baza probelor administrate în cauz?,  prima instan a re?inut corect 

situa?ia de fapt, stabilind  vinovia apelantului inculpat.

De altfel, acesta  a încercat pe tot parcursul  procesului s? z?d?rniceasc?

aflarea adev?rului, influen?ând o parte dintre martori, tergiversând predarea

armelor, aspecte re?inute corect de c?tre  instan?a de fond.

Este adev?rat c? apelantul nu a  fost v?zut de  nimeni tr?gând  asupra

animalului, îns?,  din coroborarea probelor administrate  în cauz?, rezult? c? acesta

este cel  care a împu?cat motanul p?r?ii v?t?mate.

Instan?a de fond a f?cut o analiz?  pertinent?  a depozi?iilor de martor ?i a

înl?turat ca nesincere declara?iile acelor martori care au fost  influen?a?i  de c?tre

apelant.

În leg?tur? cu arma cu care s-a executat foc, prima instan a coroborat

probele  administrate si a concluzionat  în mod corect c? aceasta este una dintre

armele inculpatului, dispunând, totodat? în mod justificat,  confiscarea ei.

Astfel, s-a stabilit c? toate armele apelantului au fost folosite  f?r? s? se

poat? stabili  vechimea  urmelor de folosire, de asemenea s-a re?inut c? apelantul

este singurul  de?in?tor de  arme din  comun?, precum si împrejurarea c? în ziua

respectiv?  s-au auzit împu?c?turi, apelantul fiind la domiciliul s?u.

Ap?rarea potrivit c?reia  prieteni ai apelantului, de?in?tori de arme din

comune vecine, ar fi putut teoretic s?vâr?i aceast? fapt?, este pueril?, cât? vreme nu

s-a invocat nici un moment  prezen?a în zon? a unui alt de?in?tor de arme.

În ce prive?te  constatarea tehnico-?tiin?ific?  asupra cadavrului animalului,

Tribunalul apreciaz? c? aceasta a fost întocmit?  de persoane ce aveau calitate, cât?

vreme art. 112 teza final? C.p.p. arat?  c? expertiza  poate fi efectuat? ?i de c?tre

speciali?ti sau tehnicieni care func?ioneaz?  în cadrul altor organe, decât cel c?ruia îi

apar?ine organul de urm?rire penal?.

Sub aspectul daunelor morale, tribunalul apreciaz? c? partea v?t?mat?

constituit?  parte civil? a suferit  un prejudiciu moral, îns? întinderea acestuia este

exagerat?.

A?a fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit.a C.p.p., urmeaz? s? fie admis apelul,

desfiin?at? în parte sentin?a ?i  reduse daunele morale acordate la 2000 lei.

Vor fi men?inute în rest dispozi?iile sentin?ei.

V?zând ?i disp. art. 192 alin. 3 Cp.p.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite  apelul declarat de inculpatul P. C. , … cu domiciliul  în  …, cetean

român, studii- liceale, CNP  …  împotriva sentin?ei penale nr. 92 din data de

01.07.2010 pronun?at? de Judec?toria Coste?ti, intimat?-parte v?t?mat? fiind T.  D. 

cu domiciliul  în  …

Desfiin?eaz? în parte sentin?a în sensul c? reduce daunele morale acordate la

2.000 lei. Men?ine în rest dispozi?iile sentin?ei apelate.

Suma de 50 lei reprezentând 25% din onorariul avocatului din oficiu, potrivit

împuternicirii nr. 3633/06.09.2010, va fi suportat?  din fondurile MJLC

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronun?are. Pronun?at? în ?edin

public? azi, 19 octombrie 2010 la Tribunalul Arge? – Sec?ia Penal?.

 

 

 

 

7