Prin sentinţa penală 698/14 octombrie 2003, Tribunalul Iaşi a admis plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei din 14.06.2002, dată în dosarul nr. 580/P/A/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, precum şi împotriva rezoluţiei din 14.04.2003 dată de Prim Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în dosar nr. 603/II’/2/2003 şi a dispus restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea completării cercetărilor sub aspectul săvârşirii de către persoana cercetată a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de articolul 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal.
Prin cele două rezoluţii s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva persoanei cercetate, pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal, în temeiul art. 10 lit. d şi art. 228 al. 6 Cod procedură penală.
A reţinut organul de urmărire penală că persoana cercetată este administrator la o societate comercială având ca principal obiect activitate prestări servicii – selectarea şi recrutarea forţei de muncă pentru statul Israel.
La 11.02.1998, societatea a încheiat un contract de colaborare pentru recrutarea şi plasarea forţei de muncă cu firma din Israel.
La mijlocul lunii mai 2001, petentul a luat legătura cu persoana cercetată, a depus actele necesare plecării, iar la 6 octombrie 2000, i-a înmânat suma de 1 500 dolari SUA, reprezentând biletele de avion dus-întors, asigurarea medicală şi comisionul firmei ieşene.
La 04.03.2002, petentul a reclamat că nu a mai trimis în Israel şi nu i-au mai fost restituiţi banii.
Din actele depuse în apărare de partea cercetată, rezultă că banii încasaţi de la petent au ajuns la firma israeliană, iar înţelegerea convenită nu s-a putut materializa din cauza închiderii graniţelor statului Israel pentru forţa de muncă din România.
Apreciind că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 25 Cod penal., organul de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva celor două rezoluţii a formulat plângere petenta, în condiţiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală.
A motivat petentul că soluţia parchetului este nelegală deoarece persoana cercetată i-a spus că din suma de 1 500 dolari USD, 500 dolari reprezintă cheltuieli de deplasare, iar 1 000 dolari reprezintă comisionul la ambasada Israelului, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra funcţionarilor acelei instituţii, cu banii urmând să intervină pe lângă aceştia pentru a facilita obţinerea vizei.
Instanţa a reţinut că actele existente în dosarul de urmărire penală nu rezultă că persoana cercetată ar fi pretins că are influenţă pe lângă o anume persoană de la ambasadă şi că a pretins 1 000 dolari SUA în scopul obţinerii vizei necesare plecării petentului.
Tribunalul Iaşi a motivat însă că organul de urmărire penală nu a analizat plângerea petentului sub toate aspectele legale care vizează posibila încadrare juridică a faptei reclamate, iar actele premergătoare efectuate sunt ineficiente şi incomplete.
Din copia contractului încheiat între cele două firme rezultă că biletul de călătorie dus, asigurarea şi garanţia materială se încasau din primele salarii obţinute de persoanele plecate în Israel. În acest mod nu se justifică susţinerile persoanei cercetate, care a recunoscut că a luat banii de la petent, cât timp aceste plăţi se avansau de firma israeliană, urmând ca în eventualitatea finalizării contractului, banii să fie recuperaţi din salariile obţinute ca urmare a angajării.
Sub acest aspect şi având în vedere că petentul nu a primit chitanţa pentru suma de 1 500 dolari USD şi nu a semnat nici un contract, iar banii nu i-au fost restituiţi, a reţinut instanţa de fond că se impunea efectuarea de acte premergătoare de cercetare sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 1-3 Cod penal.
Aceste verificări se impun întrucât a fost indus în eroare iar cercetarea a deţinut un folos material injust. Obligaţia privind verificarea încadrării juridice a faptei revine organului de urmărire penală şi nu petentului care a solicitat tragerea la răspundere a persoanei cercetate.
Sentinţa primei instanţe a fost recurată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 385 ind. 9 al. 1 pct. 17 ind. 1 Cod procedură penală.
S-a motivat că petentul a reclamat infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 Cod penal, iar organul de urmărire penală nu a constatat existenţa altei infracţiuni.
Din actele administrate, rezultă că persoana cercetată nu şi-a însuşit nici o sumă de bani şi în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive nici ale infracţiunii de înşelăciune şi nici a vreunei alte infracţiuni.
Recursul parchetului a fost admis şi rejudecându-se cauza a fost respinsă ca nefondată plângerea.
S-a reţinut că din probele administrate în cauză, nu rezultă că persoana cercetată ar fi pretins că are influenţă la Ambasada Israelului pentru a obţine viza petentului, scop în care ar fi primit de la petent suma de bani.
Materialul probatoriu administrat nu evidenţiază indicii pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în derularea contractului dintre firmă şi petent, atât timp cât executarea contractului nu a fost îndeplinită din motive imputabile părţilor contractante.
Pentru cele precedente, soluţia pronunţată de prima instanţă a fost casată şi pe fond s-a respins plângerea.
Decizia penală nr.146/ 24.02. 2004
