Vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 Cp. Lipsă de pericol social.
La data de 29.03.2007, în jurul orei 7,20 inculpata a condus autoturismul cu pe bd. Unirii pe ce-a de-a doua bandă de circulaţie, prima bandă fiind ocupată de maşinile parcate. Inculpata a virat dreapta pe aleea de acces din dreptul imobilului cu nr. 80 în vederea parcării. Negăsind loc de parcare a început efectuarea manevrei de mers cu spatele. Se afla pe banda unu de circulaţie în momentul în care a observat-o pe partea vătămată ce conducea o motocicletă cu o viteză de 80-90 km/h pe banda a doua de circulaţie. În acel moment, partea vătămată s-a speriat, a frânat şi a fost aruncat de pe motocicletă pe banda doi, iar motocicleta a alunecat şi a tamponat autoturismul staţionat.
Instanţa a ţinut cont la stabilirea în concret a gradului de pericol social de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit şi de împrejurările în care a fost comisă şi anume de faptul că inculpata a încercat să parcheze pe o alee de acces şi negăsind loc de parcare, nu a putut să întoarcă, fiind nevoită să dea cu spatele la mai puţin de 25 m de intersecţia cu un bulevard, care la ora 7, 20 nu era circulat, nefiind pilotată la sol de o altă persoană, că în momentul în care l-a văzut pe partea vătămată a oprit maşina, accidentul producându-se practic datorită faptului că părţii vătămate, văzând o maşină ce dădea cu spatele, i s-a făcut frică şi a frânat, dar având o viteză (80-90 km/h) ce depăşea cu mult maximul admis ( 60km/h) a fost în imposibilitate de a evita contactul dintre motocicleta ce s-a deplasat singură pe carosabil pe o distanţă de 55,3 m, partea vătămată fiind aruncată din cauza frânării pe carosabil, şi maşina inculpatei.
Aşadar culpa în producerea acestui accident incumbă ambelor părţi, inculpatei datorită faptului că s-a deplasat cu spatele şi deşi aceasta a oprit maşina când l-a văzut pe partea vătămată, i-a determinat acesteia o stare de frică, iar părţii vătămate datorită faptului că avea o viteză foarte mare, deşi dacă ar fi avut o viteză maxim admisă de lege pe aceea porţiune de carosabil (60km/h), accidentul nu s-ar fi produs.
Deci, deşi culpa aparţine ambelor părţi, în mod evident partea vătămată a avut o vina substanţial mai mare în producerea accidentului prin viteza mare cu care circula, culpa inculpatei fiind aceea că se afla în acel moment, în acel loc, cu viteză 0 km/h perpendicular pe carosabil, cu spatele faţă de sensul normal de mers, fără a depăşi prima bandă şi nici linia maşinilor parcate lângă bordură.
Instanţa va aprecia pericolul social şi în funcţie de vătămarea produsă, numărul de zile de îngrijiri medicale 25-30, nu foarte mare, de lipsa de interes a părţii vătămate faţă de prezenta cauză, aceasta din urmă neprezentându-se în instanţă pentru a fi audiată şi neprecizându-şi cuantumul pretenţiilor. Practic faţă de încadrarea faptei art. 184 al. 1 şi 3 C.p., până nu de mult, legiuitorul sancţiona lipsa de interes a părţii vătămate prin neprezentarea în mod nejustificat la două termene consecutive, prin încetarea procesului penal.
Nu în ultimul rând în aprecierea gradului de pericol social al faptei instanţa a ţinut cont şi de persoana şi conduita făptuitoarei şi anume de faptul că inculpata nu are antecedente penale, lucrează în cadrul unei instituţii financiare, a recunoscut în mod constant săvârşirea faptei, s-a prezentat în faţa organelor judiciare ori de câte ori a fost chemată, netergiversând judecata cauzei, a acordat primul ajutor victimei.
În plus, fapta inculpatei trebuie apreciată în contextul modului concret în care se desfăşoară circulaţia pe drumurile publice în Bucureşti, unde înmulţirea numărului de maşini şi găsirea cu greu a unui loc de parcare determină uneori efectuarea de manevre la limita legalităţii, iar în cazul inculpatei aceasta a fost într-o situaţie în care nici o altă manevră nu ar fi fost posibilă pentru evitarea contactului dintre cele două vehicule, culpa inculpatei fiind una de ordin contravenţional, şi nu infracţional.
