Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 426/A din data de 02.06.2014
Art. 336 alin. 1 din noul Cod penal. Dezlegarea dată prin decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală.
Prin decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, s-a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. 1 din noul Cod penal, în ipoteza unei duble prelevări, relevant este rezultatul primei prelevări.
Prin decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, s-a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. 1 din noul Cod penal, în ipoteza unei duble prelevări, relevant este rezultatul primei prelevări.
Secția penală și pentru cauze cu minori – Decizia penală nr. 426/A/ 02 iunie 2014
Prin sentința penală nr. 127/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosarul nr. 4638/257/2012, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. b și 39 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul P.T.N. la pedeapsa de câte 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere a autoturismului pe drumul public fără a poseda permis de conducere .
În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit. b și 39 alin.1 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală.
I s-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71,64, lit. b teza II Cod penal.
În baza art.33 lit. b Cod penal, art.34 lit. b Cod penal, s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată către stat în sumă de 400 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș din data de 11.12.2012 a fost trimis în judecată inculpatul P.T.N. pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere a autoturismului pe drumul public fără a poseda permis de conducere prevăzute de art. 86 alin. 1 din cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 39 cp și o infracțiune de conducere a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b art. 39 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului faptul că în noaptea de 17/18.01.2012 a condus un autovehicul pe drumul public fără a poseda permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge iar în ziua de 23.04.2012 a fost din nou depistat în trafic conducând autovehiculul fără a poseda permis de conducere.
Legal citat inculpatul prezent la judecată nu a recunoscut faptele săvârșite și a susținut că deține permis de conducere eliberat de autoritățile maghiare.
Analizând actele și probele dosarului respectiv:
– Procesul verbal de constatare a infracțiunilor săvârșite de inculpat în noaptea de 17/18.01.2012 și în data de 23.04.2012
– Fișa alcooltest din care rezultă că în noaptea de 17/18.01.2012 inculpatul avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat
– Buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. IX/a/72 din 19.01.2012 al SML S.
– Adresa nr. 1458332/2012 din 06.09.2012 a SPCRPCIV S. din care rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere
– Adresa nr. 30119156/31.01.2012 a punctului comun de contact A. din care rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere eliberat de autoritățile din Ungaria și că acesta nu a depus la data de 04.01.2012 la Biroul de Eliberări a Documentelor Szeged nici o cerere cu nr. 2012/3043778 privind eliberarea permisului de conducere
– Declarațiile martorilor
– Declarațiile inculpatului
– Înscrisurile depuse de inculpat la dosar, prima instanță a reținut următoarele:
În noaptea de 17/18.01.2012, inculpatul care conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. XX 31 XXX pe strada N.F. din direcția străzii A.I., a fost oprit în trafic de agenții rutieri și pentru că emana halenă alcoolică a fost testat cu paratul marca Drager seria ARUB 0611, care a înregistrat și afișat o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a fost condus la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal M. unde i-au fost prelevate 2 probe biologice de sânge la un interval de 1 oră iar buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. IX/a /72 din 19.01.2012 a stabilit o îmbibație alcoolică de 0,90 g/l pentru prima probă și 0,70 g/l pentru cea de-a doua probă.
Pentru că inculpatul nu a putut prezenta un permis de conducere și a susținut că posedă permis de conducere eliberat de statul suedez dar nu este asupra sa, organele de poliție au verificat în evidențele IPJ S. și au constat că acesta nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere.
În data de 23.04.2012 în jurul orelor 11,30 inculpatul conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. XX 31 XXX pe DN 14 din direcția Copșa Mică în direcția Sighișoara iar când a pătruns pe Șoseaua Sibiului a fost oprit de un echipaj de poliție și inculpatul nu a putut prezenta permisul de conducere.
Din nou inculpatul a susținut în fața martorului asistent S.C. că deține permis de conducere eliberat de autoritățile suedeze iar în urma controlului efectuat de organele de poliție s-a stabilit că inculpatul nu deține permis de conducere național.
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor la solicitarea organelor de urmărire penală au comunicat prin adresa nr. 2062924/05.05.2012 că inculpatul nu posedă permis de conducere suedez.
Cu ocazia declarațiilor date în cursul urmăririi penale, inculpatul a menționat că în Suedia nu a urmat cursurile de legislație rutieră însă a plătit unei cunoștințe suma de 2000 euro și aceasta i-a înmânat un permis de conducere suedez categoria ,,B,, .
Susține inculpatul că în anul 2011 oprit în trafic de poliția suedeză i s-ar fi reținut permisul de conducere și că tot în anul 2011 inculpatul și-a mutat reședința în Szeged Ungaria pentru a obține permis de conducere în această țară.
Inculpatul a susținut pe parcursul derulării procesului că ar fi urmat cursurile teoretice și practice de legislație rutieră în localitatea Szeged și că a obținut permis de conducere pentru categoria ,,B,, la sfârșitul anului 2011.
I.G.P.F prin punctul de contact A. a comunicat prin adresa nr.3119156/2012 că autoritățile ungare nu au eliberat permis de conducere pentru inculpat verificarea fiind efectuată la data de 31.01.2012.
În urma traducerii documentului intitulat ,,Formular cerere pentru obținerea permisului de conducere,, cu nr. 3043778/2012 din 04.01.2012, și comunicării acestuia către punctul de contact A., care l-a transmis autorităților maghiare, s-a răspuns prin adresa nr. 3120128 din 16.10.2012 că această cerere nu a fost depusă de inculpat și că nu s-a eliberat permis de conducere acestuia.
La cererea inculpatului instanța a solicitat Punctului Comun de Contact A. fila X dosar, date cu referire la susținerile inculpatului în sensul depunerii la data de 04.01.2012 a unei cereri de eliberare a permisului de conducere către autoritățile din localitatea Szeged.
S-a răspuns că pe numele inculpatului autoritățile ungare nu au eliberat permis de conducere în anul 2012 iar în data 04.01.2012 la Biroul de Eliberare a Documentelor Szeged din Ungaria nu a fost înregistrată cerere de eliberare permis de conducere cu nr. 3043778/2012.
Inculpatul pe parcursul procesului prin avocat ales, s-a apărat menționând că ar fi condus cu convingerea că deține permis de conducere eliberat de autoritățile maghiare poziție considerată de instanță nesinceră, atâta timp cât în prima declarație dată în fața organelor de poliție inculpatul a menționat tot din convingere că deține permis eliberat de autoritățile suedeze, că nu îl are asupra sa, apoi și-a amintit că i-a fost suspendat acest permis că ar avea permis eliberat de autoritățile maghiare dar nu-l poate prezenta pentru ca în final să declare că a condus convins fiind că deține permis de conducere eliberat de autoritățile maghiare.
În drept, prima instanță a reținut că faptele inculpatului care în noaptea de 17/18.01.2012 a condus un autovehicul pe drumul public fără a poseda permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge iar în ziua de 23.04.2012 a fost din nou depistat în trafic conducând autovehiculul fără a poseda permis de conducere întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 și o infracțiune prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
Pentru săvârșirea celor două infracțiuni de conducere fără permis prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 39 alin. 1 cod penal prima instanță l-a condamnat pe inculpat la pedepsele de câte 1 an și 2 luni închisoare.
Pentru infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumul public având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b și 39 cod penal, prima instanță l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an.
La stabilirea și dozarea pedepsei aplicate inculpatului prima instanță a avut în vedere:
– dispozițiile art. 72 Cod penal
– recunoașterea faptelor săvârșite și dovedite
– perseverența inculpatului în săvârșirea de infracțiuni la legea circulației în special de natura celor pentru care va fi condamnat
– starea de recidivă a inculpatului prev. de art. 37 lit. b Cod penal;
– împrejurarea că acesta este cercetat pentru infracțiunea de conducere fără permis de conducere de către Judecătoria Sibiu.
Dat fiind faptul că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni fără a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele, în temeiul art. 33 lit. a, b Cod penal prima instanță a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai mare de 1 an și 2 luni.
Pe durata executării pedepsei inculpatului, în temeiul art. 71 Cod penal, prima instanță i-a interzis exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a Teza II, b Cod penal fiind considerat nedemn a exercita aceste drepturi.
În final, prima instanță a făcut aplicarea art. 191 Cod procedură.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, recurs inculpatul.
La data de 01.02.2014 s-a produs intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, astfel că, potrivit art. 10 alin. 2 din Lg. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, recursul a fost analizat potrivit dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.
Prin apelul său inculpatul a solicitat:
– în principal, a fi achitat
o pentru infracțiunea de conducere fără permis pe temeiul art. 16 lit. a din noul Cod de procedură penală (fapta nu există), cu motivarea că, la momentul opririlor în trafic, avea dreptul de a conduce, obținut în Ungaria;
o pentru infracțiunea de conducere cu alcool, deoarece fapta a fost dezincriminată;
– în subsidiar, a se pronunța o soluție de amânare a aplicării pedepsei, cu motivarea că inculpatul nu a săvârșit faptele în stare de recidivă, termenul de reabilitare fiind împlinit.
Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția procesuală în sensul admiterii apelului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80‰, cu motivarea că legea nouă a dezincriminat faptele săvârșite anterior intrării ei în vigoare.
Analizând sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în acord cu dispozițiile art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea a reținut următoarele:
Cu privire la starea de fapt
Prima instanță a dat o corectă apreciere probelor administrate în cauză, în acord cu art. 63 și urm. din Codul de procedură penală din 1968, reținând în mod just că inculpatul a condus, în datele de 18.01.2012 și 19.01.2012, un autoturism pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere, în data de 18.01.2012 având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80‰.
Această stare de fapt este confirmată și de probele administrate în faza de judecată în apel.
Mai exact, din răspunsul pe care autoritățile maghiare l-au dat, prin intermediul punctului comun de contact A., aflat la fila X, a fost confirmat faptul că inculpatul nu avea permis de conducere eliberate de autoritățile maghiare la datele celor două fapte, înscrisul depus de inculpat în copie, atât la prima instanță cât și la instanța de apel, constând într-o fișă de înscriere la examenul pentru permis de conducere, cu nr. 2012/3043778, nefiind înregistrat la autoritățile maghiare competente.
De altfel, prima instanță a apreciat în mod temeinic că apărare inculpatului nu este reală deoarece el a încercat, inițial, să se apere în sensul că ar avea permis de conducere obținut în Suedia, mai apoi afirmând că a obținut permisul de conducere în Ungaria. Curtea a observat și ea că în declarațiile de la urmărire penală inculpatul a declarat condițiile în care a obținut un permis de conducere prin cumpărarea lui de la un individ pe care-l cunoștea, permis care nu a avut la bază susținerea vreunui examen în condiții legale. Cu toate acestea, în fața instanței de apel inculpatul a reiterat apărarea cu permisul suedez de conducere dar nu a produs vreo dovadă în sprijinul ei.
Cu privire la permisul de conducere pretins obținut în luna ianuarie 2012 în Ungaria, inculpatul nu a putu face proba obținerii lui în condiții legale, ba chiar, în dosarul nr. 14694/306/2012, în care inculpatul a fost judecat definitiv de Judecătoria Sibiu pentru o faptă de conducere fără permis, comisă în perioada dintre cele două fapte din prezenta cauză, acesta a arătat condițiile în care ar fi obținut pretinsul permis de conducere, similare celor referitoare la permisul din Suedia, în sensul că a dat 1.500 de euro unui anumit F., care l-a însoțit în Ungaria și i-a facilitat accesul într-o instituție publică unde i-a lăsat impresia că îl înscrie la o școală de șoferi, iar după 3-4 săptămâni s-a deplasat și a răspuns, pe calculator, la 56 de întrebări, după care același F. l-a încredințat că va rezolva totul. Aceste susțineri ale inculpatului relevă, încă o dată, că era conștient că nu a urmat cursurile unei școli de șoferi în Ungaria și că nu a susținut un examen în condiții normale (probă teoretică și probă practică), condiții în care nu putea obține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Cu privire la fapta de conducere cu alcool, prima instanță corect a reținu și existența acesteia. În faza de judecată în apel curtea a încuviințat și proba cu expertiza de recalculare a alcoolemiei, rezultatul fiind acela că inculpatul a avut, la momentul opririi în trafic, o îmbibație alcoolică în sânge de aproximativ 1,00‰.
Cu privire la succesiunea de legi penale în timp
De la comiterea faptelor de către inculpat și până la judecare lor definitivă a intervenit intrarea în vigoarea noii legislații penale, constând în noul cod penal și în modificările, aduse de legea de punere în aplicare a acestui cod, legilor penale speciale sau legilor nepenale conținând dispoziții penale.
În demersul de analiză a celor două legi succesive, cu scopul de a descoperi legea penală mai favorabilă inculpatului, curtea va avea în vedere regula de principiu trasată prin decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, potrivit căreia nu este posibilă combinarea instituțiilor mai favorabile din cele două legi succesive, aprecierea legii penale ca fiind mai favorabile făcându-se doar prin compararea celor două legii în ansamblul lor.
Faptele comise de inculpat și încadrate anterior în dispozițiile art. 86 alin. 1 și art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 nu au fost dezincriminate, regăsindu-se încriminate în art. 335 alin. 1 și art. 336 alin. 1 din noul Cod penal.
Dacă în legătură cu fapta de conducere fără permis nu au fost ridicate obiecțiuni referitoare la incriminarea ei în dispozițiile art. 335 alin. 1 din noul Cod penal, cu referire la incriminarea faptei de conducere cu alcool curtea observă că atât inculpatul cât și reprezentantul parchetului în apel au susținut că aceasta nu se mai regăsește incriminată în dispozițiile noului Cod penal.
Curtea nu poate fi de acord cu această apărare și consideră că intenția legiuitorului de a păstra incriminarea faptelor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală este evidentă și ea transpare din însăși denumirea marginală a art. 336 din noul Cod penal, care este “Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”;.
Este adevărat că legiuitorul nu a preluat întocmai conținutul vechiului text incriminator al respectivei fapte din art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 și că l-a modificat în sensul că a precizat că momentul relevant pentru realizarea elementului material al infracțiunii este cel al prelevării mostrelor biologice însă această modificare nu relevă intenția legiuitorului de a dezincrimina faptele de conducere cu alcool nici in abstracto și nici in concreto.
Dacă în ceea ce privește dezincriminarea in abstracto nu există nici un fel de îndoială, dezincriminarea in concreto, admisă de prevederile art. 3 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, se pretează unei analize mai aprofundate.
Această dezincriminare in concreto poate opera, în accepțiunea art. 3 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, atunci când legiuitorul a înțeles să modifice elementele constitutive ale infracțiunii astfel încât fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi.
Elementul constitutiv despre care este vorba în prezenta speță este elementul material constând în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Elementul material rămâne, sub aspectul său esențial, același în noua reglementare ca și în vechea reglementare.
Schimbarea adusă de noua lege este doar una de nuanță și ea se referă la una dintre condițiile asociate elementul material, anume cea legată de momentul la care se cere existența în sânge a îmbibației alcoolice: în vechea reglementare acest moment era cel al depistării conducătorului în trafic, adică al conducerii efective, pe când în noua reglementare este cel al prelevării mostrelor biologice.
Această modificare de nuanță nu este total lipsită de relevanță în contextul intervenirii noii reglementări însă ea nu poate echivala cu dezincriminarea nici măcar in concreto ci va putea fi determinantă sub aspectul aplicabilității legii penale mai favorabile din perspectiva art. 5 din noul Cod penal.
Având în vedere că legiuitorul nu a preluat pur și simplu textul din vechea reglementare ci a modificat, sub aspect de nuanță, condițiile de incriminare în ceea ce privește momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sângele conducătorului auto, în sensul că, dacă din reglementarea anterioară se desprindea concluzia că îmbibația alcoolică peste limita prevăzută de lege trebuie să se găsească în sângele conducătorului auto la momentul conducerii autovehiculului, noua reglementare prevede că momentul relevant este cel al prelevării mostrelor biologice, curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept care se pune în legătură cu această modificare a legiuitorului în sensul de a ști care este rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală în ipoteza unei duble prelevări, ipoteză ce se regăsește în prezenta speță.
Având, așadar, răspuns la această întrebare, curtea observă că fapta de conducere cu alcool săvârșită de inculpat întrunește condiția legată de valoarea îmbibației alcoolice atât prin prisma vechii legi (la momentul opririi în trafic inculpatul având o alcoolemie apropiată de 1,00‰, cum rezultă din expertiza de recalculare întocmită în apel), cât și prin prisma noii legii (la momentul primei prelevări inculpatul a avut o alcoolemie de 0,90‰, cum rezultă din buletinul de analiză a probelor de sânge).
Înainte de a trece la compararea rezultatelor aplicării globale a celor două legi penale succesive la situația din speță curtea mai ține să arate că a verificat demersul de individualizare judiciară a aplicării pedepselor de către prima instanță și a concluzionat că acesta este conform aplicării legale a criteriilor prev. de art. 72 din Codul penal din 1969, cu o ușoară tentă de netemeinicie favorabilă inculpatului (cunoscut cu antecedente penale, perseverent în săvârșirea aceluiași gen de fapte, profund nesincer), concretizată prin aplicarea unor pedepse prea reduse pentru fiecare infracțiune în parte dar și prin contopirea fără aplicarea vreunui spor, netemeinicie pe care curtea nu o poate îndrepta în calea de atac a inculpatului.
Stabilind că prima instanță a realizat o legală individualizare a pedepselor, curtea a respins și apărare inculpatului în sensul că i s-a reținut în mod greșit starea de recidivă post executorie.
Din fișa de a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat anterior la mai multe pedepse pentru infracțiuni intenționate, între care cea mai grea a fost o pedeapsă de 3 ani închisoare (curtea a avut în vedere doar condamnările pronunțate în România, cea pronunțată în Austria nefiind recunoscută de autoritățile judiciare române).
Termenul de reabilitare, care se calculează în conformitate cu art. 135 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969 și, potrivit deciziei nr. 3/2009 a Înaltei Curți de Casați și Justiție – Secțiile unite, în funcție de condamnarea cea mai grea de 3 ani închisoare, și care este de 5 ani și 6 luni, a început că curgă, potrivit art. 136 alin. 2 din Codul penal din 1969, de la data de 05.05.2007. Acest termen de reabilitare s-ar fi împlinit la data de 05.11.2012, iar inculpatul a săvârșit ambele fapte anterior acestui moment, astfel că nu devin incidente dispozițiile art. 38 alin. 2 din Codul penal din 1969.
Curtea a observat că prin decizia nr. 111/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 14694/306/2012, în care inculpatul a fost judecat pentru o faptă concurentă cu cele două din prezenta cauză, comisă la data de 15.03.2012, s-a reținut că s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească în ceea ce privește condamnările anterioare ale inculpatului însă acea concluzie a avut la bază o aplicare combinativă a dispozițiilor celor două coduri penale care s-au succedat în timp, aplicare permisă anterior amintitei decizii nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, însă nepermisă în prezenta speță, în care decizia este pronunțată după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei forului constituțional.
Curtea mai ține să arate, în legătură cu procesul de individualizare a pedepselor, că, dată fiind perseverența infracțională a inculpatului în același gen de fapte și atitudinea lui profund nesinceră, încercând să inducă în eroare organele judiciare prin apărări false, producând, prin aceasta, tergiversări și cheltuieli însemnate ale procedurii, o amânare a aplicării pedepsei nu se poate pronunța, nefiind îndeplinită condiția prev. de art. 83 alin. 1 lit. a din noul Cod penal, cum nici reducerea pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte nu se justifică.
Concluzionând în sensul că individualizarea judiciară efectuată de prima instanță conform legii vechi este legală și că, potrivit legii noi, inculpatului nu i se pot aplica pedepse mai reduse pentru fiecare infracțiune în parte și nici modalități de suspendare a executării lor, curtea, comparând efectul aplicării dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969 de către prima instanță (pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare) cu efectul care s-ar putea obține prin aplicarea dispozițiilor corespondente art. 39 alin. 1 lit. b din noul Cod penal (pedeapsă rezultantă de 1 an 10 luni și 20 de zile închisoare), a reținut că noul Cod penal nu reprezintă legea mai favorabilă pentru inculpat.
Cercetând sentința primei instanțe și sub aspectul celorlalte chestiuni de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea nu a descoperit nici alte fine de nelegalitate sau de netemeinicie.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b din noul Cod de procedură penală, curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.T.N. împotriva sentinței penale nr. 127/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosarul nr. 4638/257/2012.
