Relevanţă asupra caracterului deductibil.
92 IMPOZITE ŞI TAXE
Sentinţa nr. 1017/17 Iunie 2010 – dosar nr.13391/63/2009
Prin sentinţa nr. 1017/17 Iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.13391/63/2009 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC EE SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala – Direcţia Generala a Finanţelor Publice.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscala nr .214/29.05.2009, a raportului de inspecţie fiscala nr. 2326/29.05.2009 – anexa a acestei decizii precum si împotriva Deciziei nr. 432 din 29.07.2009 privind soluţionarea contestaţiei formulata împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. 214/29.05.2009, prin care solicita anularea parţiala a actelor administrativ fiscale.
În esenţă, reclamanta a criticat modul în care organul fiscal a apreciat ca nedeductibile anumite cheltuieli; a susţinut reclamanta că a perfectat un contract de închiriere, la data de 26.09.2008 prin care a dobândit dreptul de folosinţa asupra unui depozit denumit Nord Est Logistic Park, situat in localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, depozitul fiind proprietatea SC. D S.R.L. Bucureşti. Depozitul închiriat era alcătuit dintr-o zona tehnica si de depozitare in suprafaţa de 3.184 m.p. si din spatii cu destinaţia de birouri in suprafaţa de 213 m.p. Cuantumul chiriei a fost stabilit de către parţi la 4,5 EURO/m.p. pentru zona de depozitare si, respective 8 EURO/m.p. pentru zona de birouri, rezultând o chirie totala de 16.033 EURO, fara TVA/luna. In plus, reclamanta s-a obligat sa plătească si contravaloarea utilităţilor aferente spaţiului închiriat; în temeiul acestui contract, în calitate de chiriaş a datorat chirie începând cu data de 01 octombrie 2008, definita in contract drept data începerii.
Pentru amenajarea Depozitului închiriat, reclamanta a primit permisiunea din partea Proprietarului de a realiza lucrări de amenajare in sensul instalării unor rafturi pentru depozitare. Rafturile au fost livrate si montate de către SC. D S.R.L., in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 8.085 din 23.09.2008, preţul total achitat de către reclamantă. către vânzătorul anterior amintit fiind de 170.326,49 EURO.
Reclamanta a demarat inclusiv procedura de obţinere a autorizaţiei de depozitare produse alimentare, motiv pentru care a perfectat contractul de proiectare nr. 41 din 10.08.2008 cu SC.X S.R.L şi a înfiinţat un sediu secundar (punct de lucru) in locaţia depozitului închiriat, la data de 06.10.2008, in baza hotărârii asociatului unic al acestei societăţi nr. 5 din 02.10.2009. Activităţile economice declarate la ca fiind efectuate in cadrul respectivului sediu secundar au fost depozitare si manipulare aşa cum rezulta din certificatul constatator din data de 07.10.2009, emis de ORC.
Decizia reclamantei de a întreprinde operaţiunea de închiriere a depozitului precum si lucrările de amenajare a acestuia (achiziţionare si montare rafturi de depozitare) si, de asemenea, de a demara lucrările de autorizare a activităţii de depozitare produse alimentare, s-a fundamentat pe existenta unor promisiuni ferme de contractare cu SC. B S.R.L. având sediul social in lasi.
SC. B S.R.L. a intenţionat externalizarea serviciilor logistice (transport, depozitare, manipulare) a produselor sale solicitând reclamantei. o oferta in acest sens.
Negocierile au demarat in martie 2008, SC. B S.R.L. formulând o cerere de oferta, prin email, către reclamantă la data de 05. Martie 2009, oferta care, de altfel a si fost comunicata de către societatea contestatoare. Respectivele negocieri se refereau la stabilirea condiţiilor tehnice si financiare ale unei colaborări intre SC. B S.R.L si reclamantă in virtutea căreia, aceasta din urmă ar fi preluat marfa din fabrica B din Buzău, ar fi transportat-o intr-un depozit, apoi, la cererea SC. B S.R.L. ar fi transportat-o la destinatarul final (magazine, hipermarketuri partenere B).
Reclamanta face precizarea ca SC. B S.R.L. era deja un partener contractual al reclamantei, intre cele doua societăţi derulându-se mai multe operaţiuni comerciale (transport, manipulare paleti potrivit contractului de închiriere utilaje cu personal de deservire nr 543 din data de 02.09.2008). Aceste servicii au fost prestate de către reclamantă pentru SC. B S.R.L. relativ la fabrica de ulei a SC. B S.R.L. din Buzău.
A mai precizat că pentru eliminarea unor costuri suplimentare, SC. B S.R.L. a propus reclamantei ca serviciile logisitice sa se realizeze prin intermediul unui depozit situat in Bucureşti. Mărfurile B urmau sa fie transportate de către reclamantă de la fabrica B din Buzău, la depozitul din Bucureşti si, de acolo, către partenerii B (beneficiari finali). Reclamanta a comunicat din nou oferte pentru tarifele destinate unei astfel de operaţiuni, angajându-se chiar in faza de negociere a unui contract de prestări servicii, ale cărui clauze au fost discutate de către parţi, aşa cum rezulta si din schimburile de emailuri pe care le anexeaza prezentei contestaţii. Emailul din data de 06 noiembrie 2008, constituie o dovada clara ca intre SC. B S.R.L. si reclamantă s-au purtat negocieri privind depozitul închiriat din Bucureşti. De altfel, adresa acestui imobil este indicată si in proiectul de contract negociat de către parti, art. 3.2.1 din Contract.
A mai precizat că SC. B S.R.L a suspendat activitatea productivă in cadrul fabricii de ulei din Buzău, motiv pentru care nu s-a mai perfectat contractul de prestări servicii care ar fi putut genera realizarea de operaţiuni taxabile in cadrul depozitului din Bucureşti. Emailul din data de 05 mai 2009, confirma acest lucru. De îndată ce a devenit cert faptul ca nu se va mai perfecta contractul de prestări servicii cu SC. B SRL., au demarat procedura de încetare a contractului de închiriere privind depozitul in cauza. Cum contractul de închiriere conţinea un termen ferm de 5 ani, fara ca părţile sa il poată denunţa unilateral, in urma unor lungi negocieri, s-a perfectat un act adiţional la contractul de închiriere din data de 16.07.2009, locaţia fiind eliberata de către reclamantă la data de 27 iulie 2009, aşa cum rezulta din procesul verbal de predare primire anexat.
Reclamanta a contactat si o alta societate comerciala in vederea perfectării unui contract de prestări servicii in regim de platformă logistica, privind depozitul Nord Est Logistic Park. Este vorba de SC. EF S.A., contactata la data de 27 octombrie 2008, aşa cum rezulta din emaiul ataşat.
Rezulta , fara nici un fel de dubiu, ca, la momentul exercitării dreptului de deducere aferent chiriei si utilităţilor pentru depozitul Nord Est Logistic Parc precum si aferent preţului rafturilor montate in depozit si contravalorii serviciilor de proiectare, reclamanta a intenţionat in mod ferm sa deruleze in cadrul depozitului operaţiuni taxabile (servicii de depozitare).
Cu privire la organul de inspecţie fiscala a considerat ca societatea nu are drept de deducere a TVA in suma de 72.475 lei reprezentând TVA aferenta chiriei si serviciilor conexe facturate de SC D SRL Bucureşti, pentru perioada decembrie 2008 – martie 2009, motivând ca societatea noastră nu a realizat operaţiuni taxabile la acest depozit.
Reclamanta a făcut referire şi la si practica Curţii Europene pentru Drepturile Omului,
amintind concluziile Cazului Curţii Europene de Justiţie C-110/94 (INZO), conform cărora
I.chiar si prima cheltuiala de investiţie in scopul unei activităţi poate fi considerata activitate economica in sensul art. 4 din Directiva a Vl-a (in prezent art. 9 din Directiva 112/2006/CE) si, in acest context, autorităţile fiscale trebuie sa tina cont de intenţia declarata a persoanei de a desfăşura activităţi care vor face subiectul TVA;
II.când o autoritate fiscala a acceptat ca o companie are statut de persoana impozabila in sensul TVA întrucât si-a declarat intenţia de a desfăşura activitate economica dand naştere la operaţiuni taxabile, contractarea unui studiu de profitabilitate pentru activitatea dorita va fi considerata activitate economica, chiar daca scopul este de investiga in ce măsura activitatea pe care compania doreşte sa o desfăşoare in viitor este profitabila;
III.având in vedere principiul stabilităţii si neutralităţii TVA si cu excepţia cazurilor de abuz sau frauda, statutul de persoana impozabila in sensul TVA nu poate fi retras retroactiv daca, in urma rezultatelor studiului, persoana a decis sa nu desfăşoare activitatea respectiva si intra in lichidare;
IV.la paragraful 15 din Cazul INZO se face trimitere la paragraful 22 din Cazul Curţii Europene de Justiţie C-268/83 (ROMPELMAN) Curtea susţine ca activităţile economice prevăzute la art. 4(1) din Directiva a Vl-a pot consta in câteva tranzacţii consecutive si aceste activităţi preparatorii, cum ar fi achiziţia de bunuri, de proprietăţi imobiliare, trebuie tratate ca reprezentând activitate economica;
V. la paragraful 23 din Cazul INZO se face trimitere la paragraful 24 din Cazul ROMPELMAN unde Curtea a statuat ca este obligaţia persoanei care solicita deducerea taxei pe valoarea adăugata sa demonstreze ca sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii si art. 4 din Directiva a Vl-a nu împiedica autorităţile fiscale sa solicite dovezi obiective care sa susţină intenţia declarata de a desfăşura activitate economica dând naştere la activităţi taxabile.
Prin urmare, reclamanta arată că din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie reiese ca exista situaţii in care se acorda drept de deducere a TVA societăţilor pentru achiziţiile de bunuri si/sau servicii efectuate anterior începerii activităţii taxabile, chiar daca ulterior acestea nu vor fi utilizate in cadrul activităţii taxabile, dar numai in cazul in care se dovedeşte intenţia persoanei la momentul achiziţiei de a utiliza bunurile/serviciile in folosul activităţii taxabile ulterioare si, din motive obiective acest lucru nu a mai fost posibil (cazul GHENT: decizia primăriei de a schimba terenurile, cazul INZO: concluziile nefavorabile rezultate din studiul de profitabilitate). Acesta este si punctul de vedere al Ministerului de Finanţe expus intr-un studiu de caz.
În preambulul acestei contestaţii, au argumentat intenţia reclamantei la momentul exercitării dreptului de deducere, de a desfăşura in incinta depozitului NordEst Logistic Park operaţiuni economice generatoare de taxa pe valoare adăugata.
In concluzie, arată că : bunul imobil închiriat, prin natura sa, nu poate fi folosit decât pentru activitatea firmei, fiind exclus sa fie utilizat in scopuri personale. In mod categoric, in aceasta perioada, imobilul nu a fost utilizat de alte persoane. De altfel, societatea a înfiinţat si declarat la organul fiscal punct de lucru da adresa respectiva. Organul de inspecţie fiscala interpretează in mod eronat textul legal, adăugând la lege, prin includerea unei condiţii suplimentare pentru exercitarea dreptului de deducere, respectiv realizarea efectiva de operaţiuni taxabile. In ceea ce priveşte menţiunea organului de inspecţie fiscala potrivit căreia suma facturata nu a fost integral achitata, aceasta nu are relevanta in cauza deoarece, nu exista nici un text legal care sa condiţioneze exercitarea dreptului de deducere a TVA de plata furnizorului.
Susţinerea organului fiscal potrivit căreia procesul verbal de predare primire a Depozitului nu este semnat decât de către chiriaş nu este de natura a înlătura dreptul de deducere al TVA exercitat de către reclamantă., aceasta pentru următoarele motive :
– procesul verbal de predare primire face parte integranta din contractul de închiriere din data de 26 septembrie 2008, care este semnat de către reprezentanţii ambelor parti;
-data de la care si-a exercitat dreptul de folosinţa este 01 octombrie 2008, denumita in contract « Data începerii »
– procesul verbal de predare primire este semnat de către reprezentantul SC. D S.R.L., nu este insa stampilat de către acesta. In Actul adiţional la contractul de închiriere, perfectat in data de 16.07.2009, semnat si stampilat de către reprezentanţii Proprietarului si al Chiriaşului, părţile reglementează modalitatea de restituire a imobilului de către Chiriaş, Proprietarului, fapt ce dovedeşte inca o data, cum ca reclamanta a preluat propriu zis Depozitul de la SC. D S.R.L.
2. Organul de inspecţie fiscala considera ca societatea nu are drept de deducere a TVA in suma de 103.436 lei pe baza de facturi emise de SC D ROM SRL Bucureşti.
Cele reţinute de organul de inspecţie fiscala sunt nelegale si netemenice deoarece :
a)documentele puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscala, fac pe deplin dovada faptului ca lucrarea a fost executata si acceptata de petenta. Prezinta in copie procesele verbale de finalizare încheiate in data de 06.10.2008, respectiv 04.12. 2008, in care se consemnează finalizarea lucrărilor conform contractului nr. 8085/23.09.2008 si care poarta semnătura ambelor parţi. Suplimentar, au întocmit pentru înregistrarea in NIR-uri si bonuri de consum pentru materiale, respectiv procesul verbal de recepţie provizorie a rafturilor, pe care de asemenea le anexează.
b)organul de inspecţie fiscala in mod tendenţios retine faptul ca lucrările nu au fost efectuate la imobilul închiriat din Pantelimon, speculând faptul ca in contractul încheiat cu SC D ROM SRL Bucureşti, fata de adresa depozitelor, respectiv NORDEST LOGISTIC, Pantelimon, Ilfov este si o menţiune suplimentara (« centura Bucureşti, la 1, 5 km de intersecţia DN 2 Bucureşti – Urziceni »). Arata ca aceasta menţiune suplimentara nu face parte din adresa imobilului, ci este precizata doar ca un punct de reper, pentru a uşura identificarea, iar comparând cele doua adrese, cea din contractul de închiriere si cea din contractul de vânzare cumpărare, se observa ca acestea sunt identice. De altfel, depozitul este denumit NorEst Logistic Park Pantelimon, Ilfov, atât in contractul de închiriere, cat si in Contractul de vânzare-cumpărare nr. 8.085/23.09.2008.
c)organul de inspecţie fiscala stabileşte in mod simplist ca nu s-au realizat amenajările la spaţiul închiriat, prezentand ca material probator fotografii ale spaţiului amenajat.
d)in ceea ce priveşte faptul ca rafturile nu sunt utilizate pentru realizarea de operaţiuni taxabile, organul de inspecţie fiscala realizează o interpretare eronata a textului legal, deoarece aşa cum au arătat si la pct. anterior, legea fiscala nu condiţionează exercitarea dreptului de deducerea de realizarea in aceeaşi perioada fiscala a operaţiunilor taxabile.
Arată că după încetarea contractului de închiriere, au demontat rafturile, si, in prezent, urmăresc sa le înstrăineze către o terţa persoana, operaţiune care in mod categoric sunt taxabile. Astfel, achiziţia acestor lucrări este evident ca este realizata in folosul realizării de operaţiuni taxabile.
Arata ca organul de inspecţie fiscala face o interpretare eronata a textului legal, ignorand dispoziţiile art 145 alin 2 din Codul fiscal, si considera in mod absurd ca societatea nu are drept de deducere decât daca achiziţia respectiva este utilizata in vederea realizării de operaţiuni taxabile in aceeaşi perioada fiscala.
Precizeaza ca recepţia s-a realizat in decembrie 2008, iar organul de inspecţie fiscala retine ca « pana la data de 31.03.2009 nu s-au realizat operaţiuni taxabile ». Or, in aceeaşi situaţie se găsesc si marii dezvoltatori imobiliari, care au edificat construcţii si care nu le-au mai putut vinde, deoarece piaţa imobiliara a fost in deriva. Urmând logica organului de inspecţie fiscala, deoarece nu au vândut imobilele in luna in care s-a realizat recepţia, firmele dezvoltătoare au pierdut dreptul de deducere a TVA, concluzie care evident este absurda.
3. Organul de inspecţie a considerat ca societatea nu are drept de deducere a TVA in suma de 2.246 lei aferenta facturilor emise de SC X SRL in baza unui contract de proiectare nr. 41/10.08.2008, având ca obiect elaborarea de către proiectant a documentaţiei tehnice necesare pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare la obiectivul hala depozit produse alimentare. Ulterior, printr-un act adiţional s-a convenit întreruperea activităţii de proiectare la cererea clientului.
În concluzie, reclamanta , având in vedere motivele expuse la punctele anterioare, consideram ca societatea a dedus in mod corect TVA, potrivit art. 145 alin 1 si 2 din Codul Fiscal.
4. La ultimul punct al contestatiei, reclamanta arata ca SC. G SRL a stornat facturile de avans in raport cu care a exercitat dreptul de deducere, motiv pentru care înţelege sa nu mai conteste susţinerea organului fiscal in raport cu modul incorect in care s-a exercitat dreptul de deducere.
In drept, a invocat dispoziţiile art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala.
Examinând contestaţia, prin prisma motivelor invocate, isntanţa a reţinut că potrivit art. 145 alin. 1 si 2 din C.f.”Dreptul de deducere ia nastere la momentul exigibilitatii taxei. Orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul urmatoarelor operatiuni: a) operatiuni taxabile…”
Reclamanta sustine ca dreptul de deducere se aplica in masura in care persoana impozabila utilizeaza serviciile achizitionate in vederea realizarii de operatiuni taxabile, chiar daca nu se realizeaza efectiv operatiuni taxabile, relevanta fiind intentia societatii la momentul achizitionarii serviciilor in cauza.
Aceste aparari ale reclamantei sunt intemeiate, disp. art. 145 alin 2 C.f. recunoscand dreptul de deducere a TVA aferenta achizitiilor destinate operatiunilor taxabile, interesand intentia societatii de a efectua astfel de operatiuni.
Sarcina de a face dovada, in mod neechivoc, a efectuarii achizitiilor in vederea operatiunilor taxabile revine societatii, in acest sens fiind si jurisprudenta CEJ – C-110/94 (INZO) si punctul de vedere al Ministerului Finantelor intr-un studiu de caz, invocat de reclamanta.
In cazul INZO Curtea a apreciat ca “si prima cheltuiala de investitie in scopul unei activitati poate fi considerata activitate economica in sensul art. 4 din Directiva a VI-a (in prezent art. 9 din Directiva 112/2006/CE) si, in acest context, autoritatile fiscale trebuie sa tina cont de intentia declarata a persoanei de a desfasura activitati care vor face subiectul TVA.
Cand o autoritate fiscala a acceptat ca o companie are statut de persoana impozabila in sensul TVA intrucat si-a declarat intentia de a desfasura activitate economica dand nastere la operatiuni taxabile, contractarea unui studiu de profitabilitate pentru activitatea dorita va fi considerata activitate economica, chiar daca scopul este de a investiga in ce masura activitatea pe care compania doreste sa o desfasoare in viitor este profitabila. Avand in vedere principiul stabilitatii si neutralitatii TVA si cu exceptia cazurilor de abuz sau frauda, statutul de persoana impozabila in sensul TVA nu poate fi retras retroactiv daca, in urma rezultatelor studiului, persoana a decis sa nu desfasoare activitatea respectiva si intra in lichidare.
La paragraful 15 din Cazul INZO se face trimitere la paragraful 22 din Cazul Curtii Europene de Justitie C-268/83 (ROMPELMAN) Curtea sustine ca activitatile economice prevazute la art. 4(1) din Directiva a VI-a pot consta in cateva tranzactii consecutive si aceste activitati preparatorii, cum ar fi achizitia de bunuri, de proprietati imobiliare, trebuie tratate ca reprezentand activitate economica.
La paragraful 23 din Cazul INZO se face trimitere la paragraful 24 din Cazul ROMPELMAN unde Curtea a statuat ca este obligatia persoanei care solicita deducerea taxei pe valoarea adaugata sa demonstreze ca sunt indeplinite toate conditiile legale pentru acordarea deducerii si art. 4 din Directiva a VI-a nu impiedica autoritatile fiscale sa solicite dovezi obiective care sa sustina intentia declarata de a desfasura activitate economica dand nastere la activitati taxabile.
Aceste concluzii au fost preluate si de MF in studiul de caz invocat de reclamanta, concluzionand ca “din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie reiese ca exista situatii in care se acorda drept de deducere a TVA socitatilor pentru achizitiile de bunuri si/sau servicii efectuate anterior inceperii activitatii taxabile, chiar daca ulterior acestea nu vor fi utilizate in cadrul activitatii taxabile, dar numai in cazul in care se dovedeste intentia persoanei la momentul achizitiei de a utiliza bunurile/serviciile in folosul activitatii taxabile ulterioare si, din motive obiective acest lucru nu a mai fost posibil (cazul GHENT: decizia primariei de a schimba terenurile, cazul INZO: concluziile nefavorabile rezultate din studiul de profitabilitate)”.
In speta, s-a reţinu ca reclamanta nu a facut dovada intentiei efectuarii achizitiei in scopul utilizarii lor in cadrul activitatilor taxabile.
In acest sens, exista numeroase nereguli in cuprinsul documentelor pe care reclamanta isi intemeiaza apararile.
Contractul de inchiriere a halei, incheiat cu SC D SRL (fila 116) nu poarta stampila societatii proprietare, ori pentru a angaja societatea comerciala in relatii cu tertii, semnatura reprezentantului acesteia trebuie sa fie insotita si de stampila societatii, aspect ce subliniaza dezinteresul reclamantei in atragerea raspunderii locatorului, in executarea obligatiilor contractuale.
De asemenea, contractul de inchiriere nu poarta nici un numar de inregistrare, iar potrivit art. 2.1 din contract locatorul nu este proprietarul halei inchiriate, ci doar al terenului, facandu-se mentiunea ca “va deveni proprietarul depozitului”.
Facturile depuse la dosar de reclamanta, in dovedirea efectuarii platii chiriei, nu fac vreo referire la contractul de inchiriere, nefiind indicata denumirea si cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, nefiind facuta dovada emiterii facturilor pentru chiria aferenta depozitului ce face obiectul cauzei.
Relevanta, in stabilirea intentiei de a utiliza spatiul inchiriat in scopul realizarii de operatiuni taxabile, este amenajarea acestuia potrivit destinatiei data de locatar. În acest sens, s-a reţinut ca la data de 17.06.2009, cand s-a realizat o verificare incrucisata, fiind incheiat Procesul-verbal nr. 4056, despre care se face vorbire in decizia a carei anulare se solicita, acest aspect fiind necontestat de reclamanta, spatiul ce face obiectul contractului de inchiriere nu era amenajat potrivit destinatiei sale. Apararile reclamantei in sensul ca amenajarile fusesera desfiintate la acea data sunt infirmate de clauzele inserate de parti in Actul aditional la contract, incheiat ulterior efectuarii controlului incrucisat, la data de 16.07.2009, prin care locatarul isi asuma obligatia (la art. 2.2 lit. A pct. ii) sa aduca locatia la starea initiala, inclusiv sa inlature rafturile instalate.
Prin urmare, exista dubii in ceea ce priveste spatiul ce face obiectul Actului aditional, atata timp cat la data de 17.06.2009 spatiul ce face obiectul contractului de inchiriere era neamenajat, fiind fara relevanta stabilirea, in mod scriptic, a unui sediu secundar la aceasta adresa, daca in fapt nu a fost folosit ca sediu secundar.
S-a mai invocat, in dovedirea intentiei de a efectua operatiuni tazabile, si negocierile purtate cu SC B SRL, negocieri ce au demarat in martie 2008, dar care nu au fost finalizate datorita crizei economice, precum si negocieri cu SC EF SA, contactata la data de 27.10.2008.
Se apreciat, in acest sens, ca negocierile purtate cu doua societati comerciale nu pot justifica o investitie de 300.000 EURO, cu atat mai mult cu cat societatea petenta a ramas in pasivitate o perioada lunga de timp (din noiembrie 2008 pana in iulie 2009), fara a inainta oferta sa altor parteneri de afaceri.
In consecinta, apararile formulate la pct. 1 sunt neintemeiate, reclamanta neputand face dovada certa a intentiei de a utiliza spatiul inchiriat in folosul realizarii de operatiuni taxabile, atata timp cat spatiul a fost inchiriat de la un neproprietar, in baza unui contract care nu poarta stampila locatorului, pentru a angaja raspunderea contractuala a acestuia, facturile depuse in dovedirea platii chiriei nu cuprin mentiuni privind denumirea serviciilor la care se refera plata si nu s-a facut dovada amenajarii in concret a spatiului in litigiu.
Astfel, in conformitate cu jurisprudenta CEJ si punctul de vedere al MF, invocate de reclamanta, instanta constata ca nu sunt indeplinite cerintele art. 145 alin. 2 C.f. reclamanta neavand dreptul sa deduca taxa aferenta acestor achizitii, intrucat nu a facut dovada ca acestea sunt destinate utilizarii in folosul operatiunilor taxabile.
La punctul 2 s-a solicitat deducerea TVA in suma de 103.436 lei in baza facturilor emise de SC D ROM SRL Bucuresti.
Cu privire la apararile formulate de reclamanta se constata ca, in urma controlului incrucisat efectuat de organele de inspectie foscala, a fost intocmit procesul-verbal 4056/17.06.2009 de catre Directia Generala Coordonare Inspectie Fiacala, necontestat de petenta. In urma cercetarii la fata locului, in orasul Pantelimon, Soseaua de centura, nr. 220, jud. Ilfov, echipa de control a constatat existenta investitiei Nordest Logistic Parc, o cladire in suprafata totala de 17.328 m.p. (suptafata totala ce apare si in contractul de inchiriere pct. 1.1.10), cuprinzand hale amenajate pentru depozitare marfa, iar la etaj spatii pentru birouri. S-a constatat, cu acea ocazie, ca in spatiul inchiriat de petenta nu erau angajati ai firmei si nici depozitate marfuri, atat depozitul cat si birourile fiind neamenajate si neutilizate de catre chirias.
Potrivit precizarilor reclamantei prin cererea de chemare in judecata rafturile montate de SC D, in baza documentelor invocate la pct. 2 al contestatiei, pentru care se solicita deducerea TVA, au fost au fost demontate dupa incetarea contractului de inchiriere (iulie 2009), deci dupa efectuarea controlului incrucisat.
Prin urmare, nu s-a facut dovada efectuarii lucrarii contractate sub. nr. 8085/2008 la adresa depozitului in cauza, atata timp cat nu au existat faptic in acest spatiu la data de 17.06.2009, data la care, potrivit documentelor puse la dispozitie de petenta (act aditional) si precizarilor reclamantei, acest amenajari trebuiau sa existe (sa fie montate) in spatiul ce face obiectul contractului de inchiriere.
De asemenea, nu se poate retine intentia societatii petente de a efectua operatiuni taxabile, atata timp cat da la momentul finalizarii lucrarii (decembrie 2008), conform procesului verbal invocat de petenta, nu a inaintat pe piata oferta sa, ramanand in pasivitate pana in luna iulie 2009.
Pentru aceste motive nu sunt aplicabile disp. art. 145 alin. 2 C.f., reclamanta neavand dreptul sa deduca taxa aferenta acestor achizitii, intrucat nu a facut dovada intentiei, in momentul efectuarii acestor cheltuieli, a utilizarii lor in folosul operatiunilor taxabile.
La punctul 3 se contesta suma de 2.246 lei reprezentand TVA aferenta facturilor emise de SC X SRL, in baza contractului de de proiectare nr. 41/10.08.2008, in vederea obtinerii autorizatiei de functionare la obiectivul hala depozit produse alimentare.
Fata de aceleasi considerente, mai sus mentionate, si avand in vedere ca aceste cheltuieli au fost efectuate pentru aceeasi investitie, pentru care reclamanta nu a facut dovada intentiei utilizarii in folosul operatiunilor taxabile, s-au apreciat neintemeiate apararile formulate, nefiind indeplinite conditiile impuse de art. 145 alin. 2 C.f., contestaţia fiind respinsă.
Sentinţa a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii recursului, prin decizia 2605/15.11.2010 dată de Curtea de Apel Craiova.
