Infracţiuni prevăzute de art. 181 alin 1 c.p.


Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nr.8528/P/2008 s-a dispus punerea  în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea  în judecată a inculpatului VN, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art.181 alin.1 C.p. şi de art. 193 C.p.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt,  în data de 12.10.2008, partea vătămată DC se deplasa cu căruţa proprietate în comuna …, fiind însoţit de fiul său ,respectiv numitul BC.

Pe drum partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, cu care a avut o discuţie legată de nişte rude, moment în care acesta din urmă s-a supărat pentru reproşurile care i s-au făcut şi cu  un par a lovit partea vătămată peste corp, provocându-i acesteia leziuni vindecabile în 25-28 zile îngrijiri medicale, nefiind internat  în spital. Totodată inculpatul a şi ameninţat partea vătămată cu acte de violenţă.

Incidentul a fost observat de fiul părţii vătămate şi recunoscut ulterior şi de către inculpat.

Pe drum se afla şi martorul PC, care din diverse motive  susţine că nu a observat incidentul efectiv ci doar că cele două părţi s-au luat la ceartă, însă nu a intervenit între ele.

Audiat, inculpatul a recunoscut comiterea  infracţiunilor, pe care le-a regretat.

În drept, faptele  inculpatului  VN, întrunesc elementele constitutive ale in fracţiunii prev. şi ped. de art.181 al.1 şi art.193 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit.a Cod penal şi se probează cu : declaraţia părţii vătămate, certificat medico-legal, declaraţii martori, declaraţii inculpat.

Inculpatul VN este  în vârstă de 19 ani, fără ocupaţie, fără antecedente penale.

În temeiul art.345 C.p.p. având în vedere că faptele există, fiecare constituie infracţiune şi că au fost săvârşite de către inculpat, urmează a dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa va ţine seama de criteriile generale prev. de art.72 C.p. respectiv dispoziţiile părţii generale ale C.p., limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Constatând îndeplinite condiţiile art.33 lit.a C.p. la aplicarea pedepsei rezultante instanţa va avea în vedere tratamentul sancţionator propriu concursului de infracţiuni prev. de art.34 lit.b C.p.

Instanţa constatând întrunite condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal şi apreciind că scopul pedepsei,  poate fi atins chiar fără executare, urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia,  va stabili termenul de  încercare pe durata prev. de art.82 C.p. şi va atrage atenţia  inculpatului, asupra prevederilor art.83 Cod penal.

Instanţa va interzice inculpatului, exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. în condiţiile prev. de art. 71  C.p.

În temeiul art. 14, 346 C.p.p. raportat la art. 998 Cod Civil va  lua act că partea vătămată DC  nu s-a constituit  parte civilă.

Va face aplicarea prevederilor art.71 alin.5 Cod penal.

În temeiul art. 189 C.p.p. instanţa va dispune plata din fondurile M.J. a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p. instanţa constatând culpa procesuală a inculpatului, urmează  a dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor  judiciare avansate de către stat.