Prima instanta a retinut in mod corect ca potrivit art.256 alin.3 din Legea nr.571/2003 „Pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren”.Întrucât aceasta taxa se datoreaza „in conditii similare impozitului pe teren” rezulta ca dispozitiile procedurale privind impozitul pe teren sunt pe deplin aplicabile si taxei pe teren datorate de concesionar, inclusiv dispozitiile art.259 alin.6 din Legea nr.571/2003 care instituie obligatia celui care a dobândit un teren de a depune o declaratie fiscala menita sa permita calcularea impozitului pe teren.Cum reclamantul nu si-a îndeplinit aceasta obligatie culpa pentru nestabilirea înaintea scadentei a taxei pe teren îi revine in totalitate.In aceste conditii, organul fiscal a procedat in mod corect la calcularea retroactiva a taxei cu respectarea termenului de prescriptie de 5 ani având in vedere dispozitiile
Decizia civila nr.612/01.03.2010
Prin sentinta civila nr.904/28.09.2009, Tribunalul Ialomita a respins ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamantul P. D. in contradictoriu cu Primaria Municipiului Fetesti.Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca reclamantul foloseste in calitate de concesionar o suprafata de 300 mp teren apartinând domeniului privat al Municipiului Fetesti, având obligatia sa plateasca o taxa pe teren in conditii similare impozitului pe teren conform art.256 alin.3 din Legea nr.571/2003. In aceasta calitate de contribuabil, reclamantul avea obligatia de sa depuna o declaratie fiscala in conditiile art.22 si art.83 din Codul de procedura fiscala. In conditiile in care reclamantul nu a depus aceasta declaratie fiscala autoritatea publica a procedat in mod corect stabilind din oficiu impozitele datorate cu respectarea termenului de prescriptie de 5 ani. Cât priveste art.45 din Codul de procedura fiscala invocat de reclamant,tribunalul a considerat ca acest articol se refera la executarea obligatiilor fiscal.Împotriva sentintei a declarat recurs reclamantul.În motivarea recursului se arata ca instanta nu a tinut cont de dispozitiile art.259 alin.6 din Codul fiscal care precizeaza ca obligatia de depunere a declaratiei fiscale se naste doar in momentul achizitionarii unui teren. Or, recurentul are concesionat terenul de anul 1992, iar proprietarul ternului este intimata. Mai mult, prin declaratia respectiva se declara doar suprafata nu si impozitul.În conditiile in care autoritatea publica avea obligatia sa stabileasca taxa datorata fara a fi necesara depunerea unei declaratii fiscale, este culpa acesteia cu nu a stabilit-o de la momentul la care ea se datora si stabilirea retroactiva a taxei este nelegala având in vedere si dispozitiile art.258 alin.8 din Codul fiscal.Se mai invoca si dispozitiile art.45 din Codul de procedura fiscala care nu permiteau stabilirea pentru trecut a taxei.În ceea ce priveste penalitatile se invoca lipsa culpei contribuabilului la stabilirea taxei pe teren.Analizând probele administrate in cauza, Curtea constata ca recursul este nefondat.Prima instanta a retinut in mod corect ca potrivit art.256 alin.3 din Legea nr.571/2003 „Pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren”.Întrucât aceasta taxa se datoreaza „in conditii similare impozitului pe teren” rezulta ca dispozitiile procedurale privind impozitul pe teren sunt pe deplin aplicabile si taxei pe teren datorate de concesionar, inclusiv dispozitiile art.259 alin.6 din Legea nr.571/2003 care instituie obligatia celui care a dobândit un teren de a depune o declaratie fiscala menita sa permita calcularea impozitului pe teren.Cum reclamantul nu si-a îndeplinit aceasta obligatie culpa pentru nestabilirea înaintea scadentei a taxei pe teren îi revine in totalitate.In aceste conditii, organul fiscal a procedat in mod corect la calcularea retroactiva a taxei cu respectarea termenului de prescriptie de 5 ani având in vedere dispozitiile art.83 pct.4 si art.91 alin.1 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003.In ceea ce priveste art.45 din Codul de procedura fiscala acesta prevede ca „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioara mentionata in actul administrativ comunicat, potrivit legii”.Acest articol vorbeste de opozabilitatea unui act administrativ fiscal nu de perioada pentru care se pot stabili impozite prin actul respectiv. Interpretarea propusa de recurent ar fi de natura sa lipseasca de eficienta dispozitiile art.91 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003 care reglementeaza posibilitatea organului fiscal de a stabili pentru trecut taxe si impozite cu respectarea termenului de prescriptie reglementat de respectivul articol. Cât priveste dispozitiile art.258 alin.8 din Codul fiscal, acesta este aplicabil in cazul unor diferente între suprafetele de teren înscrise in acele de proprietate si suprafetele reale rezultate din masuratori. Recurentul nu se afla într-o astfel de situatie, iar taxa stabilita nu a rezultat dintr-o masuratoare care sa fie evidentiata o suprafata diferita de teren ci din omisiunea reclamantului de a depune declaratia fiscala.Fata de toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefundat.
