Prin sentinţa civilă nr.1654/27 noiembrie 2007, Tribunalul Mureş a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul I.L. în contradictoriu cu S.C. Petrom S.A. şi, drept consecinţă:
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând un salariu de bază mediu pe S.C. Petrom S.A. pe anul 2004;
– a dispus că la sumele mai sus menţionate se va adăuga actualizarea în funcţie de rata inflaţiei calculată de la data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale în parte şi până la data introducerii acţiunii;
– a respins restul pretenţiilor;
– a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs ambele părţi litigante, pârâta solicitând respingerea integrală a acţiunii, iar reclamantul – admiterea pretenţiilor formulate şi pentru perioada ulterioară anului 2004.
Prin memoriul de recurs, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, susţinând, cu prioritate, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pe considerentul greşitei reţineri de către instanţa de fond a incidenţei prevederilor art. 283 lit. c) din Codul muncii, în realitate drepturile pretinse prin acţiune fiind afectate de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 lit. e).
În argumentarea acestei susţineri, pârâta a invocat prevederile Contractului colectiv de muncă, arătând că ajutoarele de Paşti şi de Crăciun îşi găsesc izvorul obligaţiei în capitolul VI, intitulat „Protecţia socială a salariaţilor şi alte drepturi”, iar nu în capitolul V – „Salarizarea”. Prin urmare, nefiind drepturi salariale, pretenţiile care formează obiectul judecăţii se prescriu în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului, iar nu în termen de 3 ani, cum s-a reţinut de către prima instanţă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a susţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece începând cu anul 2003, părţile au prevăzut în mod expres includerea drepturilor suplimentare de Paşti şi de Crăciun în salariul de bază, fapt ce rezultă din prevederile art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă şi actele adiţionale ulterioare, care nu ar mai fi justificat menţinerea aceluiaşi conţinut al textului dacă acesta ar fi avut o aplicabilitate temporară, respectiv doar pentru anul 2003.
Pârâta a mai arătat că, potrivit art. 9 din contractul colectiv de muncă, interpretarea clauzelor acestuia se face prin consens, astfel că, prin Deciziile nr. 3793/18 iunie 2007 şi 5140/31 august 2007, comisia paritară constituită conform prevederilor art. 10, a confirmat faptul că intenţia reală a părţilor semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările prevăzute în art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al fiecărui salariat şi că, începând cu aceeaşi dată, părţile au înţeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect.
În fine, hotărârea primei instanţe a fost criticată şi pentru faptul că aceasta nu a lămurit dacă sumele acordate sunt nete sau brute, în primul caz societatea pârâtă urmând să achite aceste sume şi tot ea să suporte şi impozitele datorate de salariat, iar în cel de-al doilea caz – să reţină impozitul şi doar ceea ce rămâne să achite salariatului.
La rândul său, reclamantul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, susţinând că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că art. 168 alin.1 şi 2 din contractul colectiv de muncă reprezintă un izvor normativ pentru plata, în mod distinct, a suplimentărilor salariale litigioase, numai pentru anul 2004, în condiţiile în care aceste drepturi salariale au fost permanentizate prin neabrogare.
În opinia reclamantului, instanţa a interpretat greşit contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece utilizarea prepoziţiilor „pentru” şi „în” au înţeles restrictiv, limitat doar la anul 2003, singurul an în care suplimentările de Paşti şi Crăciun au fost incluse în salariul de bază.
Pe de altă parte, din coroborarea prevederilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pe anul 2004, cu aceleaşi prevederi din contractele ulterioare, pe anii 2005 – 2007, rezultă fără putinţă de tăgadă că părţile au înţeles să păstreze pentru salariaţi beneficiul respectivelor suplimentări salariale şi după anul 2004.
Reclamantul a mai susţinut că instanţa de fond a greşit atunci când a dispus că la suma acordată se va adăuga actualizarea în funcţie de rata inflaţiei, de la data scadenţei lunare şi până la data introducerii acţiunii, încălcând, astfel, prevederile art. 161 alin.4 din Codul muncii.
De asemenea, a precizat că este parţial reală susţinerea primei instanţe,referitoare la cuantificarea eronată a drepturilor solicitate, prin raportare la „salariul mediu brut pe unitate”, însă ulterior a depus un calcul al acestora, în conformitate cu adresa nr. 2022/2007, emisă de pârâtă, prin raportare la „salariul de bază mediu”, situaţie în care drepturile pretinse trebuiau astfel cuantificate prin hotărâre.
Învestită cu soluţionarea celor două căi de atac, Curtea a invocat, la primul termen de judecată, excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta S.C. PETROM S.A., excepţie care, constatându-se a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, iar prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă sancţionează cu decăderea neexercitarea căii de atac în termenul legal, cu excepţia cazului în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În cauza dedusă judecăţii, hotărârea primei instanţe a fost comunicată pârâtei la data de 13 martie 2008, prin preluarea acesteia de către serviciul registratură, astfel cum rezultă din dovada de predare-primire aflată la fila 91 din dosarul primei instanţe.
Or, recursul a fost declarat la data de 25 martie 2008, prin urmare, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Pentru considerentele expuse, recursul pârâtei a fost respins ca tardiv, aceasta neformulând o cerere de repunere în termenul de recurs, prin invocarea vreunei împrejurări mai presus de voinţa sa, care ar fi împiedicat-o să exercite calea de atac în termenul legal.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, Curtea a observat că acesta a fost declarat în termen legal şi, procedând la examinarea lui prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este întemeiat, astfel că l-a admis pentru considerentele relevate în continuare:
Rezolvarea dată litigiului dedus judecăţii, de către prima instanţă, este doar în parte corectă, deoarece prevederile art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conţinut în perioada 2003 – 2007, prevăzând în mod inechivoc: „Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, salariaţii PETROM S.A. vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe PETROM S.A”.
Precizarea din cuprinsul alin. 2 al aceluiaşi articol, conform căreia, „în anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”, nu poate fi interpretată în sensul pretins de către pârâtă, şi anume că respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază „începând cu anul 2003”, ceea ce ar exclude acordarea acestora în perioada 2004 – 2007.
De asemenea, este greşită şi soluţia dată acestei probleme de către prima instanţă, deoarece textul art. 168 alin. 2 este inechivoc, în sensul că se referă strict la anul 2003, şi a fost reiterat cu acelaşi conţinut şi în contractele colective de muncă pe anii 2004 – 2007. În plus, pentru aceeaşi perioadă a fost menţinut şi alin. 1 al art. 168, prin care dreptul aflat în litigiu a fost instituit.
Prin urmare, în mod eronat s-a concluzionat că voinţa reală a părţilor, la negocierea contractului colectiv de muncă, ar fi fost includerea adaosului de Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2005, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuşi dreptul instituit prin art.168 alin.1, ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
Or, nefiind desfiinţat dreptul prevăzut de art. 168 alin. 1, acesta subzistă şi după anul 2003, respectiv şi pentru perioada 2004 – 2007, în mod eronat apreciindu-se de către prima instanţă că suplimentările salariale pretinse prin acţiune sunt datorate doar pentru anul 2004.
Nu prezintă relevanţă majorarea ulterioară a salariilor la nivel de unitate, deoarece aceasta a avut la bază prevederile art. 128 alin. 5 şi 6 din contractul colectiv de muncă, respectiv negocierea anuală a salariului de bază minim, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin.1 – 2 şi 4 din Legea nr. 130/1996, ceea ce a atras, în mod evident, prin aplicarea coeficienţilor de salarizare, creşterea generală succesivă a nivelului salariilor de bază din cadrul S.C. PETROM S.A.
Prin urmare, salariul de bază mediu, la care face trimitere art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă diferă de la an la an, considerent pentru care, de asemenea nu se poate susţine cu succes ideea includerii suplimentărilor pentru Paşti şi Crăciun în salariul de bază, începând cu anul 2005. De altfel, însuşi termenul de „suplimentare” presupune, în mod inerent, adăugirea unei sume la câştigul pe care salariatul l-ar fi obţinut în mod curent, dacă nu ar fi intervenit evenimentul pentru care adaosul salarial a fost prevăzut. (Paşti şi Crăciun).
Cu alte cuvinte, o eventuală dovadă a includerii respectivelor suplimentări în salariul de bază ar fi putut să vizeze strict perioada sărbătorilor de Paşti şi Crăciun, în concret, câştigul din lunile martie – aprilie, (în funcţie de confesiunea religioasă a fiecărui salariat), şi decembrie, iar nu perioada întregului an, cum a susţinut pârâta.
În ceea ce priveşte invocarea – în sprijinul interpretării date de către pârâtă prevederilor art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă – a notelor nr. 3793/18 iunie 2007 şi 5140/31 august 2007, emise de comisia paritară constituită la nivelul S.C. PETROM S.A., Curtea a constatat că acestea nu sunt opozabile salariaţilor, deoarece nu au fost respectate cerinţele imperativ impuse prin dispoziţiile art. 31, raportat la art. 25 din Legea nr. 130/1996.
Cum interpretarea dată, prin notele menţionate, prevederilor art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reprezintă, în realitate, o modificare a contractului, prin eliminarea unei clauze stabilite în favoarea angajaţilor, aceasta trebuia să se concretizeze într-un act adiţional înregistrat la direcţia generală de muncă şi protecţie socială, urmând a-şi produce efecte de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, stabilită prin convenţia părţilor.
Nefiind îndeplinite aceste condiţii, interpretarea comisiei paritare nu poate fi primită.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea primei instanţe a fost parţial dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale incidente, anterior examinate, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1, raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat de reclamant şi a modificat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul obligării pârâtei la plata integrală a diferenţelor salariale solicitate prin acţiune şi a respins recursul acesteia din urmă ca tardiv, astfel cum s-a argumentat anterior.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, în mod corect dispunându-se actualizarea diferenţelor salariale acordate, în funcţie de rata inflaţiei, până la data introducerii acţiunii, deoarece prin chiar calculele depuse de către reclamant, actualizarea pretenţiilor a fost făcută până în luna septembrie 2007, când a fost promovată şi acţiunea în justiţie. Prin urmare, sub acest aspect au fost respectate prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
De asemenea, în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că suplimentările solicitate prin acţiune nu pot fi decât cele stabilite determinabil, prin raportare la „salariul de bază mediu”, deoarece chiar dispoziţiile art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă reglementează procedura stabilirii valorii concrete şi a modalităţii de acordare a drepturilor pretinse prin acţiune.
Nu se va face aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, deoarece reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
