Art.7 – Legea nr.554/2004
Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2010 pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.2318/88/2010 reclamantul A.S.I a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Institutia Prefectului Tulcea – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Tulcea, obligarea la înmatricularea autoturismului marca SAAB, an de fabricatie 1998, cu număr de identificare YS3DC55D9W2062844, fără plata taxei de poluare pentru autovehicule.
În motivare, reclamantul a arătat că a achizitionat autoturismul mai sus mentionat din Italia, că acesta a fost înmatriculat pentru prima dată în această tară în anul 1998, iar pentru a fi înscris pentru prima dată în România este nevoit să plătească taxa de poluare.
A mai sustinut reclamantul că ilegalitatea taxei de poluare se concretizează sub dublu aspect: în primul rând prin raportarea art.148 alin.2 din Constitutia României la art.90 alin.1 din Tratatul Comunitătii Europene; în alt doilea rând nu există nici un act administrativ fiscal prin care această taxă să fie încasată.
A invocat caracterul ilegal al taxei de poluare si concluzionând că stabilirea taxei de poluare încalcă principiile legislatiei comunitare, prevederile art.4 lit.a din OUG 50/2008 fiind contrare Tratatului de Aderare a României la UE.
În drept reclamantul si-a întemeiat cererea pe dispozitiile Legii nr.554/2004, Tratatului de Constituire al U.E., pe practica C.J.C.E., art.21 si 148 din Constitutie coroborate cu dispozitiile Codului de Procedură Civilă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitătii actiunii motivată de lipsa procedurii prealabile.
Prin Sentinta civilă nr.2525/15.10.2010 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată exceptia inadmisibilitătii actiunii, a admis actiunea formulată de reclamant si a obligat pârâtul Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere si Înmatriculare Autovehiculelor din cadrul Institutiei Prefectului Jud. Tulcea să înmatriculeze autoturismul marca SAAB, an de fabricatie 1998, cu număr de identificare YS3DC55D9W2062844, fără plata taxei de poluare pentru autovehicul, precum si la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Asupra exceptiei inadmisibilitătii formulării actiunii, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată în raport de faptul că reclamantul a făcut dovada efectuării procedurii prealabile în conformitate cu dispozitiile Legii nr.554/2004, prin cererea din 20.08.2010 adresată Prefectului Jud. Tulcea.
În ceea ce priveste fondul litigiului tribunalul a retinut că reclamantul a achizitionat un autoturism marca SAAB din Italia, fiind obligat ca pentru înmatricularea acestuia în tară să achite taxa de poluare pentru autovehicule în conformitate cu art.4 din O.U.G. nr.50/2008 prin care s-a prevăzut că obligatia de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulatie a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art.3 si 9 din ordonantă.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât si cele pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare, si reînmatriculate în România, după aducerea lor în tară, începând cu data de 1 iulie 2008 aceeasi taxă fiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunitătii Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor similare.
Tribunalul a retinut că dispozitiile art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008 creează o fiscală si un regim diferit între produsele importate si cele similare autohtone care este în contradictie si cu jurisprudenta Curtii Europene de Justitie care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autovehiculelor second hand puse pentru prima dată în circulatie pe teritoriul unui stat membru si ca valoarea taxei, determinată în functie de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, nu tine cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecintă, dispozitiile interne care stabilesc obligatia de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulatii a mărfurilor, art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunitătii Europene, precum si dispozitiile art.148 al.2 din Constitutia României, conform cărora legislatia comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritar si prevalează legii interne.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere si Înmatriculare Autovehiculelor din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Tulcea, în temeiul art.304 pct.9 si 3041 Cod de procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că:
Astfel, arată că în cauză culpa nu poate fi retinută în sarcina Serviciului Public Comunitar, Directia Regim Permise de Conducere si Înmatricularea Vehiculelor Tulcea, entitate care nu face altceva decât să respecte prevederile legale în vigoare, nu efectuează operatiunea de înmatriculare decât si sub conditia impusă de legea fiscală aceea de a se face dovada plătii taxei speciale.
Plata acestei taxe de poluare este o operatiune obligatorie si prealabilă înmatriculării stabilită în mod operativ prin OUG nr. 50/2008.
Serviciul Public Comunitar, Directia Regim Permise de Conducere si Înmatricularea Vehiculelor Tulcea, nu poate, contrar prevederilor legale în vigoare, să procedeze la înmatricularea în circulatie si eliberarea certificatului de înmatriculare, fără plata taxei de poluare, întrucât plata acestei taxe este o operatiune obligatorie si prealabilă înmatriculării si care tine de aspectul fiscal – DGFP – AFP Tulcea fiind emitentul deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, taxă rezultată din aplicarea elementelor de clacul prevăzute pentru instituirea taxei de poluare.
Arată recurentul că se poate proceda la înmatricularea autoturismelor cu scutire de la plata taxei de poluare doar în situatiile expres prevăzute de legislatia în vigoare.
În continuare se mai arată că nu recurentul impune achitarea taxei de poluare si nici nu este în final beneficiarul plătii acestei taxe, beneficiar fiind DGFP – AFP Tulcea si respectiv Administratia Fondului pentru Mediu Bucuresti, motiv pentru care nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Serviciul de specialitate din cadrul Prefecturii, pe lângă taxa de poluare mai are de verificat si alte conditii de natură juridică sau tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se solicită.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii si care au fost încadrate în dispozitiile art.304 pct.9 dar si potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozitiile art.274 din „partea care cade în pretentiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
În conformitate cu dispozitiile art.109 din Codul de procedură civilă :
„Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instantei competente.
Sesizarea instantei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sanctiunea decăderii.”
În conformitate cu dispozitiile art.7 al.1 din Legea nr. 554/2004 „ Înainte de a se adresa instantei de administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii publice emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
În spetă, Curtea constată că până la data de 21.07.2010, când reclamantul a introdus la tribunal cererea de chemare în judecată a pârâtului, acesta nu adresase nici o cerere de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei de poluare. Abia la data de 20.08.2010, după promovarea actiunii la tribunal, când instanta i-a pus în vedere să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile, reclamantul s-a adresat pârâtului cu o astfel de cerere, considerând că a îndeplinit cerintele din art.109 din Codul de procedură civilă .
Ori, procedura prevăzută de legiuitor trebuie să fie prealabilă cererii de chemare în judecată, constituind un fine de neprimire lipsa acesteia, îndeplinirea în cursul procesului neechivalând cu respectarea normelor legale.
În considerarea dispozitiilor art.109 al.3 din Codul de procedură civilă o astfel de exceptie însă nu poate fi pusă în discutie din oficiu de instanta de recurs, nefiind de ordine publică, desi a fost invocată prin întâmpinare de către pârât nu constituie motiv de recurs pentru a fi examinată.
Examinând critica formulată prin cererea de recurs Curtea constată că pârâtul nu a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată astfel că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant cu ocazia prezentului proces.
Independent de această situatie Curtea mai retine un argument în favoarea recurentului, respectiv faptul că nu acesta este autoritatea care determină si încasează taxa specială de poluare, pentru a se sustine că refuzul de a înmatricula un autoturism fără dovada plătii acesteia reprezintă refuz nejustificat de a solutiona o cerere, cu exces de putere, câtă vreme prin Ordinul MAI nr.1501/2006 se prevede în art.7 că înmatricularea autovehiculelor se efectuează pe baza documentelor expres enumerate la lit.a – n, lit.j vizând că „începând cu data de 1.01.2007, dovada plătii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, stabilită potrivit legii”.
Concluzionând, Curtea retine că hotărârea tribunalului este nelegală sub aspectul retinerii culpei procesuale a pârâtului motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi admis, urmând a fi modificată în parte hotărârea recurată, în sensul respingerii ca nefondată a cererii reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată.
