Conform art. 1132 C. civ., delegaţia este o convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor, alături de el sau în locul lui.
La delegaţia imperfectă, delegatarul, adică creditorul nu consimte la liberarea delegantului, ceea ce face ca el – creditorul iniţial, să aibă pe lângă debitorul său, un nou debitor, delegatul.
Din analiza protocolului încheiat, Curtea a reţinut că acesta nu întruneşte elementele unei delegaţii imperfecte, ci este o convenţie prin care pârâta se obligă să achite reclamantei diferenţa de preţ, iar după încasarea sumei, reclamanta confirmă la cealaltă pârâtă operaţiunea, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sa.
Cum în speţă nu a existat un acord de voinţă şi nici vreo cauză autorizată de lege sau vreo clauză expresă de denunţare înscrisă în contract, conform art. 969 alin. 2 C. civ., rezultă că teoria revocării protocolului prin adresele emise de pârâtă, nu este aplicabilă în cauză.
Prin acţiunea înregistrată la 18.11.1997, reclamanta S.C. T.”~ S.A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. “R.” – S.A. şi R.A. “R.” Mediaş, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 1.123.557.492 lei, diferenţă preţ, cu dobânda legală şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 1919/1998, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a admis, în parte, acţiunea reclamantei împotriva pârâtei R.A. “R.” Mediaş şi a obligat-o la plata sumei pretinse, plus dobânda legală, de la data introducerii acţiunii până la 13.01.1998, şi la cheltuieli de judecată. A fost respinsă cererea reclamantei faţă de pârâta S.C. “R.” – S.A.
Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că, la data de 23.02.1995, între părţi s-a încheiat o convenţie, denumită “Protocol” prin care R.A. “R.” Mediaş se obligă să achite reclamantei diferenţa de preţ de 1.123.557.492 lei, iar pârâta S.C. “R.” – S.A. avea obligaţia să efectueze înregistrarea operaţiunii de plată în evidenţa contabilă în momentul confirmării plăţii de reclamantă. Tribunalul a reţinut culpa pârâtei R.A. “R.” Mediaş în nerespectarea convenţiei, obligând-o la plată, plus dobânda legală aferentă, de la introducerea acţiunii la 13.01.1998 (data abrogării D. nr. 311/1954), respingând, pentru considerentele arătate, acţiunea faţă de cealaltă pârâtă, înlăturând teoria delegaţiei imperfecte reglementate de art. 1132 C. civ.
împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta şi pârâta R.A. “R.” Mediaş.
Apelanta-reclamantă a criticat hotărârea, în esenţă, pentru următoarele motive:
1) Tribunalul a nesocotit pretenţia reclamantei ca suma solicitată prin acţiune să fie actualizată în raport de indicele de inflaţie.
2) Instanţa de fond a interpretat greşit “Protocolul” încheiat de părţi la 23.02.1995, obligând-o numai pe pârâta R.A. “R.” Mediaş la plata sumei arătate, încălcând dispoziţiile art. 1132 C. civ., care impuneau obligarea în solidar a ambelor pârâte, aflându-se în situaţia unei delegaţii imperfecte.
Apelanta-pârâtă R.A. “R.” Mediaş a criticat hotărârea pentru următoarele aspecte:
1) Apelanta-pârâtă a invocat, din nou, excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamantei în temeiul prevederilor art. 1 coroborate cu art. 4 lit. c din D. nr. 167/1958, având în vedere că diferentele de pret pretinse sunt aferente anilor 1993-1994.
2) Reclamanta nu a depus dovada notificării prealabile, conform art. 1079 C. civ.
3) Referitor la protocolul încheiat, se arată că pârâta R.A. “R.” Mediaş l-a revocat prin adresele nr. 2448/23.06.1995 şi 2715/17.07.1995, deci instanţa a apreciat greşit că nu a fost denunţat.
Curtea a respins apelurile declarate, pentru următoarele considerente:
Referitor la apelul reclamantei, cu privire la primul motiv de apel, acesta a fost înlăturat, întrucât din practicaua sentinţei atacate, se reţine că reclamanta a solicitat doar proba cu înscrisurile deja depuse la dosar, or, în susţinerea cererii de actualizare a pretenţiilor faţă de indicele de inflaţie, era necesar să se depună o adresă de la Comisia Naţională de Statistică sau să se solicite efectuarea unei expertize contabile. De altfel, nici în susţinerea apelului nu a solicitat aceste probe, singurele pertinente şi concludente în dovedirea acestei pretenţii.
Cu privire la al doilea motiv de apel – calificarea protocolului încheiat la 23.02.1995 ca fiind o delegaţie imperfectă, Curtea a reţinut următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 1132 C. civ., delegaţia este o convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea debitor, alături de el sau în locul lui.
La delegaţia imperfectă, delegatarul, adică creditorul nu consimte la liberarea delegatului, ceea ce face ca el – creditorul iniţial, să aibă pe lângă debitorul său, un nou debitor, delegatul.
Din analiza acestui protocol, instanţa de apel a constatat că nu întruneşte elementele unei delegaţii imperfecte, ci este o convenţie prin care pârâta R.A. “R.” Mediaş se obligă să achite reclamantei diferenţa de preţ de 1.123.557.492 lei, iar după încasarea sumei, reclamanta confirmă la cealaltă pârâtă operaţiunea pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sa.
De altfel, din analiza contractului de comision pentru importul de naturale din Rusia pe anul 1993, încheiat la 01.01.1993, comisionarul S.C. “R.” – S.A. se obligă să realizeze acest import, în numele şi pe seama
comitentului R.A. “R.” Mediaş, comitenta fiind cea care trebuia să achite contravaloarea importului.
Totodată, se mai reţine că, potrivit Ordinului Ministerului Industriilor nr. 1551/ 22.06.1992, pentru importul de gaze naturale s-a stabilit drept coordonator R.A. “R.” Mediaş, import ce se realiza conform art. 2 din acest ordin, prin societăţi de comerţ exterior specializate, în speţă, S.C. “R.” – S.A.
Drept urmare, în contul plăţii contravalorii acestui import s-a încheiat, la 24.01.1994 un acord între S.C. “T.” – S.A. şi S.C. “R.” – S.A., prin care reclamanta a exportat mobilă către “Gazeexport” Rusia pentru stingerea obligaţiei de plată pe care le avea de fapt R.A. “R.” Mediaş, rămânând diferenţa de preţ dedusă judecăţii.
Din analiza Ordinului Ministerului Industriilor amintit, a contractului de comision încheiat de pârâtă şi faţă de recunoaşterea efectuată prin încheierea “Protocolului” la 23.02.1995, rezultă că pârâta S.C. “R.”- S.A. a acţionat ca un simplu reprezentant al pârâtei R.A. “R.” Mediaş, care este beneficiara importului de gaze naturale la încheierea acordului din 24.01.1994 cu reclamanta.
Astfel că, în mod corect, tribunalul a retinut obligaţia, numai a pârâtei R.A. “R.” Mediaş, de plată a diferenţei de preţ, conform art. 969 C. civ.
Cu privire la apelul R.A. “R.” Mediaş, Curtea l-a respins, pentru următoarele motive:
întemeiat, tribunalul a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamantei, faţă de recunoaşterea efectuată prin încheierea “Protocolului” din 23.02.1995, prin care pârâta s-a obligat la plată, recunoaştere ce a întrerupt cursul prescripţiei, conform art. 16 din D. nr. 167/1958
Cu privire la lipsa notificării prealabile, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., potrivit cărora debitorul este de drept în întârziere, nefiind incidente dispoziţiile art. 1079 C. civ.
în sfârşit, cu privire la ultimul motiv de apel, referitor la denunţarea convenţiei – “Protocolul” încheiat la 23.02.1995, cu adresele nr. 2448/23.06.1995 şi nr. 2715/17.05.1995, Curtea a reţinut următoarele:
Conform art. 969 C. civ., “convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, ele fiind rezultatul unui acord de voinţă.
Prin prisma acestui principiu şi în modul de revocare a contractului trebuie să existe un acord de voinţă, existând o simetrie între modul de încheiere a contractului şi modul de desfiinţare a acestuia.
Această simetrie este înscrisă în dispoziţiile art. 969 alin. 2 C. civ., respectiv convenţiile “se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege”.
Cum, în speţă, nu a existat un acord de voinţă în acest sens şi nici vreo cauză autorizată de lege sau o clauză expresă de denunţare înscrisă în contract, rezultă că teoria revocării protocolului prin adresele sus amintite nu este aplicabilă în cauză.
în combaterea motivelor de apel formulate de această pârâtă, se vor avea în vedere şi considerentele arătate cu privire la respingerea apelului declarat de reclamantă, din care a rezultat numai obligaţia de plată a preţului de către R.A. “R.” Mediaş.
în consecinţă, Curtea a constatat apelurile nefondate şi le-a respins, conform art. 296 C. pr.civ. (M.P.)
(Secţia comercială, decizia nr. 299/2000)
