Art. 279 Cod procedură penală – Infracţiuni la plângerea prealabilă;Lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive.COnsecinţe


Art. 279 Cod procedură penală – Infracţiuni la plângerea prealabilă; lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive. Consecinţe

( Decizia penală nr. 15/A/M+FAM/15.03.2005)

Prin rechizitoriul nr. 239/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor P. G. şi M. S. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap.la art. 174 alin. 1 – 175 lit. i Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că inculpatul P.G. a lovit cu pumnul pe partea vătămată S.C. cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 6-7 zile de îngrijiri medicale. În acelaşi timp, inculpatul M.S. a lovit-o pe partea vătămată cu un cuţit în zona postero-superioară a hematoracelui stâng, producându-i o plagă care, i-a pus viaţa în primejdie.

Prin sentinţa penală nr. 610/16.12.2004 a Tribunalului Galaţi, în temeiul art. 334 Cod proc.penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul P.G. din infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 rap.la art. 174 alin. 1 – 175 lit. i Cod penal în infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal şi în această încadrare juridică inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Prin decizia penală nr.15/A/M+FAM/15.03.2005 a Curţii de Apel Galaţi, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul P.G. desfiinţându-se în parte sentinţa penală nr. 610 din 16.12.2004 a Tribunalului Galaţi.

În rejudecare, în temeiul disp.art. 11 pct. 2 lit. b în ref.la art. 10 lit. h, teza I şi art. 284/1 Cod proc.penală s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.G. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 Cod proc.penală din infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap.la art. 174 alin. 1 – 175 lit.i Cod penal.

S-a reţinut că partea vătămată S.C. a lipsit nejustificat la două termene consecutive, situaţie care, potrivit art. 284/1 Cod proc.penală este considerată drept retragere a plângerii prealabile.