Împotriva sus-menţionatei sentinţe, pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia a susţinut că a solicitat instanţei de fond să procedeze la suspendarea cauzei conform dispoziţiilor art. 244 pct. 2 din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea plângerii penale prin care a semnalat sustragerea unor documente economico-financiare, printre care şi statele de plată, atât de reclamantă, cât şi de soţul acesteia care a îndeplinit funcţia de director al unităţii; că a fost în imposibilitate de a administra probe constând în înscrisuri doveditoare în sensul plăţii salariului, iar proba cu martori nu a fost admisă.
Prin decizia nr. 413 din 16.08.2005 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. „M.P.” SRL Suceava împotriva sentinţei nr. 225 din 28.03.2005 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă.
S-a reţinut, referitor la critica pârâtei vizând faptul că instanţa de fond nu a procedat la suspendarea judecării cauzei potrivit art. 244 pct. 2 din Codul de procedură civilă, că această critică este nefondată întrucât din actele dosarului rezultă, pe de o parte, că împotriva reclamantei intimate pârâta nu a produs dovezi că s-a adresat organelor de urmărire penală cu o asemenea plângere, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte plângerea împotriva soţului reclamantei; aceasta nu îndeplineşte condiţiile art. 244 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Privitor la cealaltă critică, legată de faptul că prima instanţă nu a admis cererea reclamantei la administrarea probei cu martori, curtea a considerat-o neîntemeiată, întrucât numai instanţa poate aprecia dacă o asemenea probă este utilă sau nu dezlegării cauzei.
Cum pârâta-recurentă a depus precizări la recursul iniţial, curtea constată că acestea nu s-au depus înlăuntrul termenului prevăzut de art. 80 din legea nr. 168/1999.
Împotriva sus-menţionatei decizii a Curţii de Apel Suceava, pârâta a declarat contestaţie în anulare, pe care a motivat-o în sensul că precizările la recurs nu s-au luat în considerare, avându-se în vedere prevederile art. 80 din Legea nr. 168/1999, fără a se avea în vedere dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, care prevede că motivele de recurs privind hotărârea care nu poate fi atacată cu apel nu sunt limitate la motivele prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, fiind precizări la motivele de recurs şi nu motive de recurs.
Prin decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. „M.P.” SRL Suceava împotriva deciziei nr. 413 din 16 august 2005 a aceleiaşi instanţe.
S-a constatat că, contestatoarea îşi întemeiază contestaţia în anulare pe prevederile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dar deşi nu a precizat care anume teză a acestui text normativ a fost avută în vedere,din motivarea contestaţiei se deduce că aceasta a avut în vedere teza a-II-a , potrivit căreia hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Aceste prevederi legale ar fi fost incidente în cauză numai în situaţia în care, pe de o parte, precizările la motivele de recurs ar fi fost repuse în termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, iar, pe de altă parte, instanţa, din greşeală, ar fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare indicate în aceste precizări.
Câtă vreme însă, în speţă, apare evident faptul că precizările la motivele de recurs au fost depuse cu mult peste termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, curtea nu era ţinută să le examineze.
Lipsită de temei apare şi corelarea pe care contestatoarea o face între prevederile art. 80 din Legea nr. 168/1999 şi prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Din interpretarea raţională a acestui text se desprinde, pe de o parte, concluzia că, în condiţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, instanţa nu este obligată, ci poate să o examineze cauza sub toate aspectele (ceea ce în speţă nu a fost necesar), iar pe de altă parte, că art. 80 din legea nr. 168/1999 instituie o normă imperativă fără nici o legătură cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă.
