Contencios administrativ. Competenţă generală. Învestirea instanţei de judecată cu o cerere având ca obiect refuzul autorităţii administrative de a înmatricula un autoturism, fără ca solicitantul să fi făcut dovada achitării taxei speciale de primă înmatriculare.Instanţa de judecată are abilitarea legală de a analiza şi tranşa o cerere, în materia contenciosului administrativ, îndreptată împotriva refuzului autorităţii administrative de a înmatricula un autoturism pentru care nu s-a făcut dovada achitării taxei speciale. În mod subsecvent, instanţa are competenţa de a analiza aplicabilitatea, în speţă, a dispoziţiilor speciale cuprinse în Codul fiscal, privind achitarea taxei de primă înmatriculare.În ce priveşte competenţa instanţei prin raportare la dispoziţiile dreptului comunitar, incidente devin disp. art. 148 alin. 2 din Constituţie, iar obligaţia (şi nu numai dreptul) judecătorilor naţionali de a interpreta normele dreptului intern din perspectiva normelor comunitare este statornicită şi prin art. 10 TCE.Prin sentinţa nr.558 05.10.2009 pronunţată de Tribunalul Mureş s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. S. în contradictoriu cu pârâtul INSTITUŢIA PREFECTULUI MUREŞ – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule, şi a fost obligată pârâta să înmatriculeze autoturismul reclamantului, marca Volkswagen tip Golf, cu nr.de identificare WVWZZZ1JZWW153839, an de fabricaţie 1998, fără plata taxei de înmatriculare, cu cheltuieli de judecată.Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:Reclamantul a achiziţionat din Germania un autoturism Volkswagen tip Golf iar la 06 august 2009 a formulat plângere prealabilă solicitând pârâtei să dispună înmatricularea acestuia fără plata taxei speciale. Instituţia PREFECTULUI MUREŞ – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule nu a răspuns acestei cereri.În raport de situaţia de fapt s-a constatat că cererea de chemare în judecată este întemeiată pentru următoarele considerente:
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă prin Legea nr.343 2006 de modificare a Codului fiscal, ca o taxă specială, cu aplicabilitate de la data de 1.01.2007, act normativ care a suferit modificări, prin O.U.G. nr.110 2006, în sensul că această taxă se achita iniţial pentru toate autovehiculele, iar după modificare au fost reglementate persoane exceptate de la plata acesteia.Prin alin.3 al aceluiaşi articol a fost prevăzut şi modul concret de calcul al acestei taxe, în funcţie de anumiţi coeficienţi, de caracteristici ale autoturismelor pentru care se achită taxa.Din modul de reglementare, respectiv din cuprinsul art. 214 indice 2 lin. 2 se constată că această taxă specială se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări i România, deci nu şi pentru acele autoturisme care sunt deja înmatriculate în România.Esenţial în soluţionarea cauzei este distincţia făcută de legiuitor între autoturismele deja înmatriculate în România şi cele care provin din ţări ale imunităţii comunitare şi care se înmatriculează pentru prima dată. Deci, taxa se aplică numai acelor autoturisme care sunt cumpărate din aceste state, după introducerea taxei.De asemenea este relevant faptul ca, această taxă are un caracter special.În aceste condiţii, este de examinat dacă taxa specială de primă matriculare reprezintă un impozit pentru produse provenind din alte state membre, un impozit direct sau indirect, cunoscut fiind principiul de drept comunitar, consacrat prin art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene, potrivit cu care sunt interzise astfel de impozite, chiar echivalente, între statele membre ale U.E.Prima dintre libertăţile consacrate de Tratat pentru crearea pieţei terne a Comunităţii şi realizarea obiectivelor acesteia, este libertatea circulaţiei mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în tenorul Comunităţii, care constituie o singură zonă economică, similară unei pieţe naţionale, în cadrul căreia comerţul se poate dezvolta liber şi toate obstacolele ce iu în calea acestui demers trebuie eliminate.Libera circulaţie a mărfurilor presupune interzicerea taxelor vamale şi tuturor taxelor cu efect echivalent, iar mărfurile sunt acele produse care pot fi evaluate în bani. Taxa de primă înmatriculare nu reprezintă o taxă vamală directă, însă, dat fiind şi caracterul său special şi aplicabilitatea numai autoturismelor cu provenienţă din state comunitare este mai mult decât evident caracterul său de echivalent al unei taxe vamale.
Taxa specială de primă înmatriculare reprezintă un obstacol în libera circulaţie a mărfurilor în cadrul Comunităţii, iar reglementarea acesteia nu este necesară pentru satisfacerea unor cerinţe obligatorii ale interesului public.Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a determinat cerinţe de acest gen, cum ar fi protejarea sănătăţii publice, protecţia mediului, elemente legitime de politică economică şi socială, sau altele, dar taxa de primă înmatriculare nu întruneşte exigenţele acestor cerinţe.Nici în mod direct, nici în mod indirect, nici un stat membru nu poate impune asupra produselor unui alt stat membru nici un fel de taxe interne, altele decât cele impuse produselor interne similare, în plus faţă de taxele pentru produsele naţionale.Apărările pârâtei nu sunt întemeiate, refuzul acesteia nefiind justificat câtă vreme se solicită achitarea unei taxe care restricţionează libera circulaţie a mărfurilor din ţări membre ale Uniunii în România, în acest fel nefiind atins scopul pentru care a fost creată Uniunea Europeană şi piaţa comunitară.În consecinţă, întrucât potrivit art. 148 alin. 2 din României tratatele constitutive ale Uniunii Europene se aplică prioritar faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, iar art. 90 din Tratatul UE interzice restricţionarea liberei circulaţii a mărfurilor, acţiunea fiind întemeiată s-a dispus admiterea acesteia şi obligarea pârâta să înmatriculeze autoturismul marca Ford cumpărat din Germania de reclamant, în mod definitiv şi fără plata taxei speciale de primă înmatriculare.Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul INSTITUŢIA PREFECTULUI MUREŞ – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI INMATRICULARE VEHICULE solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii formulată de reclamantul Galicz Sandor.În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanţă a dispus înmatricularea autoturismului ce formează proprietatea reclamantului, fără obligarea acestuia la plata taxei de primă înmatriculare contrar dispoziţiilor art.7 alin.1 din Ordinul MIRA nr.1501 2006, care prevede documentele necesare înmatriculării permanente sau temporare, printre acestea regăsindu-se şi dovada plăţi taxei speciale. Se arată că prima instanţă la pronunţarea hotărârii a avut în vedere motivele de nelegalitate şi neconstituţionalitate ale dispoziţiilor legale care reglementează plata taxei de primă înmatriculare în raport cu legislaţia europeană, însă această motivare excede cadrului legal actual, instanţa de judecată în baza rolului activ ar trebui să constate că până la armonizarea legislaţiei europene, în legislaţia internă sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare ale Statului Român. Se susţine că se încearcă ca prin intermediul instanţelor de judecată să se eludeze dispoziţiile legale privind procedura de înmatriculare a autoturismelor în sensul obţinerii înmatriculării în baza unei hotărâri judecătoreşti. Prin refuzul înmatriculării autovehiculului exprimat de SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI INMATRICULARE VEHICULE s-a urmărit respectarea dispoziţiilor legale în materie referitoare la procedura de înmatriculare a autoturismelor aşa cum este ea prevăzută de legea naţională.Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele disp.art.3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de recurs formulată intimatul Prefectul Jud.Mureş susţine că instanţa şi-a depăşit competenţa atunci când a stabilit că în cauză nu sunt aplicabile prevederile cuprinse în Codul fiscal privind achitarea taxei de primă înmatriculare.Aceste susţineri ale recurentului sunt fără suport legal în condiţiile în care începând cu data de 1.01.2007 România a aderat la U.E. şi odată cu această aderare instanţa este obligată în primul rând să examineze compatibilitatea dispoziţiilor din legea naţională, în speţă disp. art.213 – 214 C.fisc. cu dispoziţiile cuprinse în Convenţia Europeană, respectiv art.90.Prin acţiunea dedusă judecăţii instanţa naţională a fost chemată să aplice preţul comunitar, aceasta şi-a asumat obligaţia de a pune în aplicare dispoziţiile cuprinse în Tratat, chiar şi prin refuzul de aplicare a unei prevederi contrare din legislaţia naţională, nefiind necesar să aştepte mai întâi anularea prin mijloace legislative sau constituţionale a dispoziţiilor contrare dreptului comunitar.Această competenţă a instanţei naţionale de a aplica dreptul comunitar atunci când constată existenţa unei incompatibilităţi este recunoscută prin art.148 alin.2 din Constituţie, dispoziţii potrivit cărora ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U.E. precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.Obligaţia judecătorilor naţionali de a interpreta normele dreptului intern în lumina normelor comunitare este prevăzută şi de art.10 al Tratatului care cere autorităţilor statelor membre inclusiv instanţelor să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în practică a dreptului comunitar.Taxa de primă înmatriculare pentru autovehiculele importate a fost prevăzută de disp. art.213 – 214 C.fisc., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.343 2006, fiind supuse acestor taxe achiziţiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul naţional şi exceptate de la această taxă autoturismele provenite de pe piaţa internă, contrar disp. art.90 paragraf 1 din Tratatul Convenţiei Europene care prevede nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare”.
Prin acest text s-a urmărit interzicerea discriminării fiscale între produsele importate şi cele provenite de pe piaţa internă şi care sunt de natură similară, interzicerea discriminării asigurând libera circulaţie a mărfurilor între statele membre şi înlăturarea oricărei bariere din calea comerţului în interiorul comunităţii.În atare situaţie refuzul autorităţii administrative SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR, REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE VEHICULE apare ca fiind unul nejustificat, în condiţiile art.10 al Tratatului, dispoziţii care recunosc şi acestei autorităţi dreptul de a interpreta normele interne în lumina celor comunitare.Prin acest refuz de înmatriculare a autovehiculului fără plata taxei de primă înmatriculare, care s-a dovedit a fi incompatibilă cu taxele prevăzute de normele comunitare, s-a încălcat principiul libertăţi circulaţiei mărfurilor, dar şi dreptul reclamantului de a dispune de un bun ce formează proprietatea lui.Potrivit dispoziţiilor art.1 alin.1 din Legea nr.554 2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.În cauză aşa cum s-a arătat mai sus autoritatea administrativă căruia i s-a adresat reclamantul cu cererea pentru înmatricularea autovehiculului a săvârşit un abuz prin refuzul înmatriculării fără plata taxei de primă înmatriculare, drepturile şi interesele reclamantului fiind lezate prin acest abuz, fiind aşadar întrunite condiţiile de admisibilitate a acţiunii aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.Prin urmare, în baza disp. art.312 alin.1 C.pr,civ. raportat la art.316 din acelaşi cod, recursul va fi respins ca nefondat, se va menţine soluţia primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.
