COMPETENŢA DUPĂ MATERIE ÎN CAZUL ORDONANŢEI PREŞEDINŢIALE-art.581 alin.2 cod pr.civ.
În considerarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil cererea de suspendare provizorie care are natura juridică a unei ordonanţe preşedinţiale prin opţiunea reclamantului, impune aplicarea dispoziţiilor arr.581 şi urm. cod pr.civ. inclusiv în privinţa instanţei competente care este, prin voinţa legiuitorului, instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, conform alin.2 din art.581 cod.pr.civ.
( Decizia civilă nr. 1157 din 8 iunie 2010 a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale-Curtea de Apel Ploieşti)
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamanta D. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea provizorie a efectelor Ordinului nr.745 N.V 29.07.2009 emis de Preşedintele Curţii de Conturi a României şi a Hotărârii nr. 93 28.07.2009 emisă de Plenul Curţii de Conturi a României, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă şi totodată repunerea pe postul deţinut anterior, cu plata drepturilor băneşti aferente .În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost angajată a pârâtei în baza unui contract individual de muncă de la 1.01.1994, îndeplinind funcţia de controlor financiar până la 30.11.2005, iar începând cu data de 1.12.2005 a fost numită în funcţia de director adjunct, grad profesional I 1.Reclamanta a mai relatat că în toată această perioadă a primit calificativul foarte bun iar ordinul prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său de muncă reprezintă o măsura abuzivă dispusă de pârâtă .A mai precizat reclamanta că a formulat contestaţie pe calea dreptului comun împotriva Ordinului şi a Hotărârii menţionate mai sus, contestaţie înregistrată sub nr. 3441 114 2009 la Tribunalul Buzău, iar unul din capetele de cerere ale acestei acţiuni vizează suspendarea efectelor ordinului, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului.Reclamanta a mai relatat că ordinul contestat este lovit de nulitate absolută, întrucât acţiunea disciplinară declanşată împotriva sa nu are la bază sesizarea efectuată de consilierul de conturi competent, nu cuprinde descrierea faptelor ce constituie abateri disciplinare, nu se menţionează data săvârşirii faptelor invocate şi nu a fost îndeplinită procedura cercetării disciplinare prealabile .Reclamanta a motivat urgenţa prezentei acţiuni, prin faptul că urmare a încetării raporturilor de muncă este privată de drepturile salariale şi celelalte drepturi conferite de legislaţia muncii.
Ulterior, reclamanta a formulat precizări ale acţiunii introductive prin care a solicitat pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale vremelnice şi executorii indicând ca temei legal al cererii prevederile art 581 Cod procedura civilă şi totodată a solicitat să se dispună suspendarea celor doua acte emise de Curtea de Conturi,până la soluţionarea definitivă a contestaţiei împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă precum şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior.În termen legal, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate, întrucât temeiul de drept invocat iniţial, respectiv art. 403 Cod procedură civila reglementează cererea de suspendare ce poate fi formulată doar în condiţiile în care este dublată de o contestaţie la executare, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă .S-a mai invocat că cererea de suspendare provizorie formulată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate aşa cum sunt cerute de lege în cazul ordonanţei preşedinţiale, întrucât apărările formulate de reclamantă nu pot fi luate în considerare, deoarece vizează fondul litigiului, nu există o situaţie grabnică şi nu poate fi vorba despre o pagubă iminentă care nu s-ar putea repara sau preveni, reclamanta putând fructifica toate aceste drepturi şi interese pe calea acţiunii principale de drept comun.A mai susţinut pârâta că actele emise sunt acte administrative ce se bucură de prezumţiile de legalitate, de autenticitate si de veridicitate iar suspendarea solicitată constituie o excepţie de la regula executării din oficiu a acestora.La termenul de judecată din 7.04.2010, instanţa a invocat din oficiu şi a pus in discuţia parţilor excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea prezentei cauze iar prin sentinţa civilă nr.497 pronunţată la 9 aprilie 2007 a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Ploiesti-Secţia de Administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în raport de excepţia peremptorie invocată din oficiu, că aceasta este justificată de următoarele considerente :Reclamanta a solicitat suspendarea provizorie a efectelor Ordinului nr. 745 N.V din 29.07.2009 emis de Preşedintele Curţii de Conturi a României şi a Hotărârii nr. 93 28.07.2009 emisă de Plenul Curţii de Conturi şi conform precizărilor la acţiune, temeiul de drept constituindu-l prevederile art. 581 cod proc. Civ., iar suspendarea s-a solicitat în baza art 403 al. 4 din acelaşi cod.Anterior verificării îndeplinirii celor trei condiţii impuse de art. 581c.pr.civ., respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului, instanţa este obligată să-şi verificare competenţa materială.Fără a intra în cercetarea fondului, tribunalul analizând Ordinul Preşedintelui Curţii de Conturi a României nr. 745 N.V. din 29.07.2009 constată că reclamanta a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă conform prevederilor art.16 lit.e din Hotărârea nr. 24 19.11.2008 a Plenului Curţii de Conturi a României pentru Aprobarea Codului de Conduita Etică şi Profesională a Personalului Curţii de Conturi, art.62 lit.b din Statutul Auditoriului Public Extern, aprobat prin Hotărârea nr. 31 din 28.11.2008 .Sub aspectul dispoziţiilor legale inserate chiar în ordinul contestat, instanţa a reţinut că potrivit art.60 lit.g din Legea nr. 94 1992 republicată, Preşedintele Curţii de Conturi exercită acţiunea disciplinară conform prevederilor art.57 şi aplică sancţiunea disciplinară în cazurile prevăzute de codul etic al profesiei.
În conformitate cu art.57 din aceeaşi lege se menţionează că răspunderea disciplinară a auditorilor publici externi, condiţiile şi procedura de aplicare se stabilesc prin codul etic al profesiei aprobat de Plenul Curţii de Conturi, iar în prevederile art.58 lit.j şi k din lege, printre atribuţiile acestui plen se stabilesc şi cel de a aproba Regulamentul de Organizare si Funcţionare a Curţii de Conturi, Codul de Conduita şi Etica Profesională a Personalului precum şi Statutul Auditoriului Extern.Instanţa a reţinut că în ce priveşte codul de conduită acesta a fost aprobat prin Hotărârea nr. 24 19.11.2008 a Plenului Curţii de Conturi, care în art.16 prevede care sunt sancţiunile disciplinare printre care şi desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. În art.19 se prevede ca Preşedintele Curţii de Conturi dispune aplicarea sancţiunii disciplinare prin Ordin emis în forma scrisă .Statutul Auditorului Public Extern invocat în Ordinul contestat este aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 31 28.11.2008, iar în secţiunea a III-a privind încetarea raportului de serviciu se prevede în art.62 că desfacerea contractului de muncă al auditoriului public extern din motive imputabile acestuia se dispune prin ordin de către Preşedintele Curţii de Conturi şi se comunică Auditorului Public Extern în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii şi în cazul prevăzut de lit. b se menţionează desfacerea disciplinară a contractului ca sancţiune disciplinară.Conform art.66 din Statutul Auditorului Public Extern în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care auditorul public extern le consideră neîntemeiate, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat şi s-a dispus încetarea raportului de serviciu în termen de 30 de zile calendaristice.Tribunalul a reţinut din probele administrate că reclamanta a solicitat în cadrul dosarului nr.3441 114 2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău constatarea nulităţii ordinului emis de preşedintele Curţii de Conturi, cerere completată ulterior şi cu constatarea nulităţii hotărârii Plenului Curţii de Conturi invocate şi în prezenta acţiune iar prin sentinţa civilă nr. 593 15.03.2010 în prezent recurată s-a dispus declinarea competentei în favoarea Curţii de Apel Ploiesti.În considerentele sentinţei s-a reţinut în esenţă că în art.66 din Statutul Auditorului Public Extern este prevăzută expres competenţa instanţei de contencios- administrativ în anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă, şi atât ordinul Preşedintelui cât si Hotărârea Plenului sunt acte administrative conform art.2 lit.c din Legea 554 2004 emise de o autoritate publică conform literei b din acelaşi articol.În condiţiile în care în prezenta cauză s-a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale anularea aceloraşi acte, tribunalul reţinând prevederile art.581 pct.2 cod pr.civila potrivit căroraCererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului s-a apreciat raportat şi la sentinţa de declinare pronunţată în dosarul nr. 3441 114 2009 că în cauză Curtea de Apel Ploiesti-Secţia de Contencios Administrativ este competentă să soluţioneze şi prezenta acţiune.Împotriva sentinţei primei instanţe reclamanta a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta-reclamantă a invocat cazul de recurs prev.de art.304, pct.9 cod pr.civ. susţinând că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu greşita aplicare a legii respectiv a dispoziţiilor art.581 alin.2 cod pr.civ. care prevăd că cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.Instanţa competentă să judece fondul dreptului este tribunalul-secţia civilă chiar dacă acesta s-a dezinvestit prin sentinţa de declinare a competenţei materiale nr. 393 din 15 martie 2010, deoarece respectiva hotărâre a fost atacată cu recurs şi prin urmare, măsura dispusă nu produce efecte juridice decât după pronunţarea deciziei irevocabile a instanţei de control judiciar.Recurenta a mai susţinut că prin sentinţa recurată în cauza de faţă, instanţa de fond a stabilit fără nici un temei, că sentinţa de declinare a competenţei pentru fondul dreptului ar produce deja efecte juridice şi că în această situaţie cum Curtea de Apel-secţia de contencios administrativ este indicată ca fiind cea competentă, s-ar impune ca aceeaşi instanţă să se pronunţe şi asupra cererii de ordonanţă preşedinţială, deşi cauza respectivă se află în calea de atac a recursului.
Curtea, verificând sentinţa pronunţată prin prisma cazului de recurs invocat şi a criticilor recurentei, a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi a mijloacelor de probă administrate în cauză dar şi sub toate aspectele astfel cum impune art.3041 cod pr.civ, a constatat că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Instanţa de fond a stabilit în mod corect că cererea de suspendare provizorie a efectelor Ordinului nr.745 N.V din 29 iulie 2009 al Preşedintelui Curţii de Conturi a României şi a Hotărârii nr.93 28 iulie 2009 a Plenului Curţii de Conturi-astfel cum a fost precizată de reclamantă (fila 60) în considerarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil are natura juridică a unei ordonanţe preşedinţiale ceea ce impune aplicarea dispoziţiilor arr.581 şi urm. cod pr.civ. inclusiv în privinţa instanţei competente care este, prin voinţa legiuitorului, instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, conform alin.2 din art.581 cod.pr.civ.Fondul dreptului face obiectul dosarului nr. 3441,7 114 2009 al Tribunalului Buzău-secţia civilă, în complet legal constituit pentru soluţionarea litigiilor de muncă, potrivit deciziei nr.1107 pronunţate la data de 27 mai 2010 de Curtea de Apel Ploieşti, conform certificatului depus în instanţa de recurs, ca act nou, în şedinţa dezbaterilor.
În aceste circumstanţe, prin corecta aplicare a dispoziţiilor art.581 alin.2 cod pr.civ. competenţa soluţionării cauzei de faţă revine aceleiaşi prime instanţe care va soluţiona şi fondul dreptului, astfel că în raport de înscrisul nou depus Curtea a admis recursul exercitat de recurenta-reclamantă şi în temeiul art.312 alin.6 rap. la art.304 pct.3 cod pr.civ. a casat sentinţa de declinare a competenţei nr. 497 din 9 aprilie 2010 a tribunalului şi a trimis cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe care s-a dezinvestit greşit, considerând competentă Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Ploieşti.
