Aplicarea practică a prevederilor art. 3201 C.proc.pen. în situaţia în care există constituire de parte civilă iar pentru soluţionarea laturii civile a cauzei este necesară administrarea altor probatorii decât cele deja administrate în cursul urmăririi penale.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu nr. 381/P/2011, s-a dispus la data de 08.03.2011 punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului I.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „lovituri cauzatoare de moarte”, prev. de art.183 C .penal, constând în aceea că, la data de 09.02.2010, în timp ce se afla în partea superioară a unor trepte de beton, i-a aplicat cu piciorul o lovitură în zona umărului numitului S.D., aflat în urcare, în urma căreia acesta s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit în zona capului de treptele de beton, rezultând vătămări care au condus la decesul victimei, în data de 11.02.2011.
Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească conform art.339 al.2 Cod procedură penală, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat următoarele:
În fapt, instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt redată şi în actul de sesizare al instanţei, prin care s-a reţinut că inculpatul I.C. şi martorii C.G.A., M.G.M., R.R., V.S.N. şi C.A. sunt prieteni, iar în data de 09.02.2011 se aflau împreună la barul S.C. „Vali şi Florin” din localitatea B., jud. Iaşi.
În interiorul barului se afla, la o altă masă, victima S.D.. Atât martorii, cât şi inculpatul şi victima au consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orei 17,oo – 17,30 victima S.D. s-a apropiat de grupul format din inculpat şi prietenii săi, iniţiindu-se un conflict verbal între martorul R.R. şi victima S.D.. Motivul conflictului dintre cei doi a fost o dispută anterioară, iar discuţia s-a finalizat cu solicitarea adresată de către victima S.D. martorului R.R., de a pleca din localul respectiv. După discuţia cu numitul R.R., victima a plecat din bar.
În jurul orei 18,oo inculpatul şi martorii au ieşit în faţa barului, unde se afla un refugiu reprezentând o staţie pentru mijloacele de transport în comun.
Legătura dintre respectivul spaţiu şi drumul public era realizată prin intermediul a cinci trepte de beton, iar inculpatul I.C. a rămas în picioare, în partea superioară a treptelor (f. 29-35).
În momentul în care numitul S.D. a început să urce treptele din beton inculpatul I.C. i-a aplicat, prin rotirea corpului, o lovitură cu piciorul drept în zona umărului, iar victima a căzut şi s-a lovit în zona capului de treptele de beton, rămânând întinsă pentru câteva momente în respectivul loc.
Imediat după săvârşirea faptei, inculpatul a trecut pe lângă victimă şi s-a deplasat la un alt bar, unde a rămas pentru cca 30 de minute, după care a revenit la faţa locului.
Victima a fost ajutată de către martorul M., după care a plecat înspre domiciliul său, ulterior fiind transportată cu ambulanţa şi operată la Spitalul neurochirurgie Iaşi, dar a decedat la data de 11.02.2011.
Situaţia de fapt expusă anterior se dovedeşte cu următoarele mijloace de probă:- procese – verbale de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto; raport de constatare medico-legală nr. 258/24.02.2011 (f. 74 – 81), rezultă că: moartea numitului S.D. a fost violentă; aceasta s-a datorat comei cerebrale traumatice, consecutivă hematomului subdural, contuzie cerebrale şi pontine produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de calotă iradiată la baza craniului şi fractură piramidă nazală; aspectul şi topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor cel mai probabil prin lovire activă cu obiect contondent urmată de cădere; între leziunile traumatice constatate la examenul necrotic şi deces există legătură directă de cauzalitate; decesul poate data din 11.02.2011.
La acestea se adaugă declaraţiile părţii vătămate C.M. (date în cursul urmăririi penale) din care rezultă că victima s-a întors acasă de la bar foarte nervoasă, spunând că l-a înjurat un băiat, a luat un cuţit şi a plecat din nou la bar, de unde, după aproximativ 30 de minute s-a întors plin de sânge spunând că a fost bătut de nişte băieţi cu picioarele în cap. Aceasta a anunţat Salvarea care l-a transportat la spital. Ulterior de soţul său, martora a aflat că fiul său a căzut pe scări. Victima a avut anterior tendinţe suicidale, precum şi probleme conflictuale, fiind internat la unităţi medicale de psihiatrie. În cursul cercetării judecătoreşti, în calitate de parte vătămată, C.M. a nuanţat o serie de aspecte, susţinând că deşi l-a văzut-o pe victimă luând cuţitul, ulterior a aflat de la acesta că l-ar fi aruncat acasă ( ea chiar găsind cuţitul luat lângă gardul locuinţei, ulterior decesului victimei).
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, doar în faza urmăririi penale, respectiv C.G.A., M.G.M., R.R., V.S.N. şi C.A. poartă asupra unor aspecte relevante ale cauzei, după cum urmează:
Cu privire la conflictul verbal iniţial derulat în interiorul barului între victima S.D. şi martorul R.R., martorii audiaţi în cauză au declarat după cum urmează:
Din declaraţiile martorului M.G.M. (f. 40) rezultă că motivul conflictului dintre cei doi a fost o dispută anterioară, iar discuţia s-a finalizat cu solicitarea adresată de către victima S.D. martorului R.R., de a pleca din localul respectiv. Martorii sunt unanimi în atestarea împrejurării că nu a existat nici un dialog între victimă şi inculpat.
În ceea ce priveşte transparenţa intenţiilor ulterioare ale părţii vătămate, instanţa reţine că deşi martorii oculari C.G.A. şi M.G.M., în relatările lor, nu menţionează nimic în legătură cu acest aspect, martorul R.R. şi inculpatul I.C. au susţinut că victima le-ar fi comunicat să mai rămână o perioadă de timp în bar, deoarece se va deplasa la locuinţa lui, de unde va lua un cuţit şi va reveni, pentru a le aplica lovituri. Mai mult, martorul C.G.A. (f. 36) a afirmat că a cunoscut care a fost destinaţia victimei după ce a plecat din bar şi că nu se mai aşteptau ca acesta să revină la bar (f. 38).
Ipoteza avansată de martorul R. şi de către inculpat poate fi reală, în condiţiile în care este atestată şi de mama părţii vătămate, numita C.M. care a arătat că victima era foarte nervoasă, pe motiv că a fost înjurată de un băiat, a luat un cuţit şi s-a reîntors la bar.
Legat de momentul apariţiei victimei în zona scărilor la care se aflau inculpatul împreună cu alte persoane, şi de previzibilitatea acţiunilor sale, declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale nu au fost pe deplin concordante cu cele furnizate de inculpat.
Astfel, inculpatul I.C. a declarat că nu l-a observat venind pe numitul S.D., deşi se afla poziţionat cu faţa la drumul public (f. 31), ci a susţinut că a fost atenţionat de către martorul R.R. că acesta are un cuţit asupra lui.
Nici unul dintre ceilalţi martori audiaţi în cauză nu a confirmat însă avertizarea inculpatului în acest sens. Mai mult, martorul R.R. a declarat iniţial că l-a observat pe numitul S.D. şi i-a spus numitului I.C. „lasă-l să meargă în bar şi să vedem ce va face, dar acesta l-a lovit cu piciorul” (f. 43), după care a afirmat că i-a comunicat inculpatului doar „ai grijă” (f. 87), iar acesta a lovit victima cu piciorul.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale rezultă că aceştia l-au observat pe numitul S.D. venind pe drumul public, iar în conformitate cu declaraţia martorului M.G.M., acesta se deplasa încet „clătinându-se, probabil din cauza băuturii, s-a oprit în dreptul nostru, după care a urcat două trepte” (f. 40).
În acest context, instanţa reţine că susţinerea inculpatului cum că nu a observat victima decât în ultimul moment nu poate fi primită.
Martorii M., V. şi C. au declarat că l-au văzut pe numitul S.D. cum a început să urce treptele din beton şi au perceput că acesta ţinea una dintre mâini întinsă pe lângă corp, motiv pentru care au crezut că ascunde ceva sub haină, fără a putea nominaliza obiectul. În schimb, martorii C. şi R. au precizat că ei au observat în mod exact lama unui cuţit.
Aceste probatorii se impune a fi verificate din perspectiva percepţiei inculpatului asupra împrejurărilor concrete ale cauzei prin raportare la condiţiile reale ale speţei. Or, inculpatul a declarat că fapta s-a săvârşit în jurul orei 18,00, afară, în condiţiile în care s-a lăsat întunericul, iar zona nu beneficia de iluminat public. De altfel, inculpatul a precizat în mod constant că, personal, nu a observat nici un cuţit asupra victimei nici înainte de săvârşirea faptei, nici după comiterea acesteia, când a trecut pe lângă numitul S.D., căzut pe treptele din beton.
Ca atare, afirmaţia martorului R.R., care a precizat că a observat cum, de sub mâneca hainei victimei, a văzut ieşind lama de cel puţin 10 cm a unui cuţit trebuie pusă sub semnul îndoielii.
Instanţa reţine că elocventă apare cu privire la acest aspect, şi declaraţia martorului M., care a acordat primul ajutor victimei, atunci când, după săvârşirea faptei, l-a spălat pe numitul S.D. cu apă şi care nu a observat vreun cuţit asupra sau lângă aceasta.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul I.C. a recunoscut săvârşirea faptei, dar a precizat că a procedat astfel deoarece a crezut că victima că va declanşa un atac cu cuţitul asupra grupului de persoane în care se afla şi el. Afirmaţiile inculpatului în apărare, prin raportare la conţinutul declaraţiilor martorilor şi la condiţiile concrete în care s-a săvârşit fapta, au făcut obiectul analizei procurorului care a emis actul de sesizare al instanţei, act ce nu a fost contestat de către inculpat, fiind însuşit de către acesta, ca şi probatoriul administrat în cauză a cărui examinare s-a făcut în cele ce preced.
În mod corect s-a reţinut în actul de sesizare că nu existau motive reale pentru ca inculpatul să aibă temeri cu privire la un potenţial atac al părţii vătămate, atâta timp cât acesta nu a văzut nici un cuţit asupra victimei, nu a avut nici un conflict cu aceasta nici în interiorul barului şi nici în afara acestuia, iar din atitudinea numitului S.D. nu se putea deduce vreo intenţie războinică (nu se apropia într-un mod ameninţător, deoarece se clătina din cauza stării e ebrietate în care se afla). Mai mult, „temerea inculpatului” nu pare a fi justificată, în contextul în care, cu siguranţă nu el era persoana vizată de victimă, iar cel care ar fi putut avea vreo reacţie la apariţia victimei nu si-a manifestat teama, aspect ce rezultă chiar din declaraţia celui vizat, martorul R., care i-ar fi spus inculpatului să lase partea vătămată să intre în bar.
Totodată, chiar dacă s-ar reţine că inculpatului i-a fost teamă de victimă, credinţa subiectivă a inculpatului, cu privire la posibilitatea declanşării unui atac nu justifică efectuarea apărării, nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 44 alin. 2 Cod penal cu privire la caracterul imediat şi actual al atacului, făcând ca apărarea să nu fie necesară în astfel de condiţii.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul I.C., a declarat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art.320 ind.1 Cod procedura penala, text introdus prin Legea 202/2010, declarând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei şi nu solicita administrarea altor probe ( cu excepţia înscrisurilor în circumstanţierea profilului moral).
În faţa instanţei inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, consfinţit de dispoziţiile legale.
Pe baza examinării materialului probator administrat în cauză, instanţa constată că vinovăţia inculpatului cu privire la fapta pentru care este cercetat este pe deplin dovedită.
În drept, fapta inculpatului I.C. care, la data de 09.02.2010, în timp ce se afla în partea superioară a unor trepte de beton, i-a aplicat numitului S.D., aflat în urcare, cu piciorul, o lovitură în zona umărului în urma căreia acesta s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit în zona capului de treptele de beton, rezultând vătămări care au condus la decesul victimei, în data de 11.02.2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 Cod penal.
Pentru săvârşirea acestei infracţiuni inculpatul va fi condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, se va ţine seama conform dispoziţiilor art. 72 Cod penal atât de gradul de pericol social concret al infracţiunii – grad de pericol reflectat de natura relaţiilor sociale încălcate, modalitatea şi împrejurările concrete în care infracţiunea a fost comisă ( astfel cum au fost anterior descrise) , cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului ( care este un tânăr aflat la primul contact cu legea penală, aşa cum rezultă din fişa de judiciar), precum şi cauzele legale de reducere a pedepselor.
Astfel, instanţa reţine că prin dispoziţiile Legii 202/2010 intrată în vigoare la data de 25.11.2010 a fost introdus în Codul de procedura penala un nou text cu titlu marginal „”Judecata în cazul recunoaşterii vinov?ţiei”, text care reglementează o cauza generala de reducere a pedepsei, în cazul în care acuzatul înţelege să uziteze de o procedura simplificata, constând în recunoaşterea vinovăţiei şi a probelor administrate în cursul urmăririi penale. Potrivit dispoziţiilor art.320 ind.1 alin.7 Cod procedura penala : „instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiaz? de reducerea cu o treime a limitelor de pedeaps? prev?zute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o p?trime a limitelor de pedeaps? prev?zute de lege, în cazul pedepsei amenzii.” În cauza de faţa, inculpatul a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile legii noi mai favorabile, renunţând la administrarea oricăror probe şi recunosc integral acuzele aduse.
Totodată instanţa va reţine că inculpatul era la data săvârşirii faptei o persoana extrem de tânără – 21 ani şi că a recunoscut acţiunea de lovire a victimei, al cărei rezultat mai grav nu l-a urmărit, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru fapta comisă, exprimându-şi disponibilitatea de a despăgubi partea vătămată, în măsura dovedirii pretenţiilor avansate. În consecinţă, ţinând cont că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi de consecinţele însemnate ale faptei sale, instanţa se va orienta în aplicarea pedepsei spre minim-ul special stabilit potrivit art.320 ind.1 alin.7 Cod procedura penala.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, motivat de natura infracţiunii comise, care îl face incompatibil pe inculpat cu exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Instanţa nu va dispune interzicerea şi a dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal, întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea faptei de vreo funcţie, profesie sau activitate.
În ceea ce priveşte modalitatea de a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa reţine că raportat la gravitatea faptei comise, urmările produse, uşurinţa cu care a acţionat inculpatul care este în prezent cercetat şi pentru o altă infracţiune comisă cu violenţă, scopul pedepsei va fi atins doar prin executarea în regim privativ de libertate, motiv pentru care, instanţa va dispune ca executarea pedepsei aplicate inculpatului să se facă în regim de detenţie. În consecinţă, văzând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, ci subzistă şi în prezent, instanţa va menţine în temeiul art. 350 Cod procedură penală starea de arest a inculpatului I.C., iar în temeiul disp. art. 88 Cod penal va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 10.02.2011 la zi.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că acţiunii penale i-au fost alăturate acţiunile civile promovate de unităţile medicale care au asigurat îngrijirea şi transportul victimei dar şi de mama şi fratele victimei, numiţii C.M. şi S. I.
Având în vedere că pentru soluţionarea acestora din urmă, se impune administrarea de probatorii, instanţa, în baza disp. art.347 C.proc.pen. coroborat cu disp. art.320 ind.1 alin.5 C. proc.pen. va disjunge soluţionarea acţiunilor civile promovate în cauză.
Instanţa va obliga inculpatul, în temeiul art.191 Cod procedură penală la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
