Dosarul nr. 115/212/2011
JUDECATORIA CONSTANTA
SENTINŢA PENALĂ NR. 330
Ministerul Public a fost reprezentat de
Procuror – BI
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta AA , împotriva rezoluţiilor procurorului dispuse în dosarul de urmărire penală nr.2222/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 10.03.2011, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta , când instanţa , având nevoie de timp pentru a delibera , a amânat pronunţarea la data de 14.03.2011, apoi la 22.03.2011 şi mai apoi la 25.03.2011, când a dispus următoarele:
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:
La data de 3.01.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa plângerea formulată de petenta AA împotriva rezoluţiei nr.2222/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
În susţinerea plângerii petenta a arătat că rezoluţia atacată este netemeinică şi nelegală întrucât în urma intervenţiilor chirurgicale suferite şi efectuate de doctor BB de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a rămas imobilizată pentru restul vieţii.
Se constată că prin rezoluţia nr.2222/P/2009 din 01.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul BB, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 C.pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie procurorul a reţinut că la data de 11.02.2009, numitul CC a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu o plângere în care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de BB, medic din cadrul Spitalului Judeţean Clinic Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 Cp.
Petentul arată faptul că, în urma unor operaţii pe coloană efectuate de doctor BB la Spitalul Judeţean Clinic Constanţa, asupra soţiei sale AA, aceasta a rămas cu handicap de gradul 1 şi nu se mai poate deplasa, considerând că vinovat de această faptă este susnumitul şi a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Fiind audiată în etapa actelor premergătoare, persoana vătămată AA a declarat faptul că, la data de 03.02.2008 a avut dureri la nivelul coloanei vertebrale şi s-a prezentat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde se afla de serviciu doctor BB, iar la data se 04.02.2008 a fost internată la secţia de neurochirurgie, ocazie cu care i s-au efectuat investigaţii şi i s-a spus că necesită să fie operată, fără a i se da alte detalii.
Astfel, persoana vătămată arată că a fost operată de două ori de către medicul menţionat şi după ultima operaţie nu s-a mai putut deplasa singură, ci doar ajutată de către un scaun mobil, iar medicul i-a adus la cunoştinţă că suferă de o malformaţie denumită „coadă de cal”.
Persoana vătămată afirmă că, a încercat să se trateze la Spitalul Bagdasar din mun. Bucureşti, însă 1-a întâlnit pe acelaşi dr. doctor BB care nici măcar nu a vizitat-o în spital şi a fost transferată la Secţia Psihiatrie fără motiv real, iar în prezent nu şi-a revenit şi nu se poate deplasa normal.
S-a reţinut de către procuror că doctorul BB este medic chirurg în cadrul Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, Clinica de Neurochirurgie.
Persoana vătămată AA a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, în perioada 04.02.2008-14.02.2008, unde i s-a stabilit diagnosticul „Hernie de disc 15-S1 în recesul lateral stâng. Stenoza foraminală L4-L5. Spina bifida ocultă SI. Scolioză lombară sinistroconvexă. Megapofiza traversa L5 stg, ocazie cu care a fost supusa unei intervenţii chirurgicale de către doctor BB, fapt rezultat din Foaia de observaţie clinică generală nr.6316/195.
În foaia menţionată s-a consemnat starea de externare a pacientei: vindecată chirurgical, va purta lombostat pentru contentia externă a coloanei vertebrale lombare, evită eforturile fizice, expunerea la intemperii, mişcările intempestive unchiului, control nK peste 21 de zile sau la nevoie de urgenţă, tratament conform Rp, regim hiposodat în perioada în care se administrează tratamentul.
De asemenea, susnumita a fost internată la acelaşi spital în perioada 28.02.2008-14.03.2008, motivul internării fiind toraco-lombangii intense, algii L4 şi L5, mers cu dificultate, sindrom de coada de cal superior, ocazie cu care a fost operată chirurgical de acelaşi medic BB, fapt rezultat din Foaia de observaţie clinică generală nr.11405/349.
La externare starea pacientei AA, a fost ameliorată neurologic, persistent unui sindrom superior de coda de cal, vindecată chirurgical.
In cuprinsul celor două foi de observaţie se afla şi consimţământul persoanei vătămate AA, privind acordul care a fost operată iar evoluţia postoperatorie a fost favorabilă cu diminuarea deficitului motor L5 stîng, a lombagiilor, dispariţia sciatalgei L5 şi sl stg, iar la externare i s-au făcut o serie de indicaţii utile,respectiv: tratament medicamentos antiinflamator, evitarea eforturilor fizice şi a mişcărilor intempestive ale trunchiului.
Fiind audiat în etapa actelor premergătoare, făptuitorul a precizat că persoana vătămată s-a internat de urgenţă la data de 28.02.2009, pentru sindrom de coadă de cal, predominant pe partea dreaptă, sciatalgii L5, pe partea dreaptă, lombagii şi după investigaţiile medicale efectuate a rezultat că, hernia de disc L4 acută, nou apărută este responsabilă în cea mai mare parte de acuzele pentru care s-a reinternat pacienta. Cu această ocazie, persoana vătămată a fost operată şi la externare s-au făcut o serie de indicaţii utile, evoluţia postoperatorie a fost lent favorabilă cu diminuarea semnificativă a lombalgiilor şi a sciatalgiilor, cu menţinerea sindromului cozii de cal, iar plaga operatorie vindecată.
Făptuitorul a considerat faptul că din actele medicale reiese că, la cea de-a doua internare agravarea neurologică, respectiv sindromul de coadă de cal a fost produsă prin apariţia unei hernii de disc acute 14 pe partea dreaptă pe fondul unei coloane polidiscopate şi nu este responsabil în nici un fel de apariţia acestei noi leziuni pe care a tratat-o adecvat operator.
Cu privire la prezenta sa în Spitalul dr. Bagdazar din mun. Bucureşti în perioada lunii iunie 2008, făptuitorul a declarat că în perioada 15-30.06.2008 a participat la stagiul de instruire în domeniul chirurgiei vertebrelor, care a avut loc în acest spital, nu a avut legătură cu prezenţa persoanei vătămate la această unitate medicală şi s-au întâlnit ocazional, fapt confirmat de adresa nr.13878/03.06.2008 a Spitalului Judeţean Clinic Constanţa.
La data de 20.0.2009 s-a dispus efectuarea unei examinări medico-legale de către Serviciul judeţean de Medicină Legală Constanţa asupra persoanei vătămate.
Din raportul de expertiză medico-legală nr.50/D din 29.03.2010 a rezultat că persoana vătămată AA prezintă o afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale cu afectare medulară: Hernie de disc 15 stg şi stenoză foraminală L4 stg- operate, sindrom de coada de cal cu leziune neurologică incompletă Frankel C, nivel LI. Starea actuală nu se datorează intervenţiilor chirurgicale practicate în luna februarie 2008, ci caracterului progresiv a afecţiunii degenerative cronice. Din acest motiv valoarea intervenţiei chirurgicale a fost paleativă. Intervenţia chirurgicală nu i-a provocat susnumitei vătămări corporale, nu i-a pus viaţa în pericol şi din acest motiv nu se poate face referire la numărul de îngrijiri medicale.
Ca urmare a sesizării persoanei vătămate AA împotriva Dr. BB s-a întrunit Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din Judeţul Constanţa, care a examinat solicitarea susnumitei, ocazie cu care prin Decizia nr.3 din 17.06.2009 s-a stabilit faptul că, din analiza probelor administrate în cauză s-a dispus nesancţionarea Dr. BB.
Procurorul a reţinut că din cuprinsul actelor premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză a rezultat faptul că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă de către dr. BB, faptei lipsindu-i un element material al laturii obiective, afecţiunile persoanei vătămate nefiind urmarea intervenţiilor medicale ale făptuitorului.
Instanţa, analizând rezoluţia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că aceasta este nelegală şi netemeinică pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art 184 C.pen. constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă fapta prevăzută în art. 180 alin. 2 (lovirea sau actele de violenţă ) care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum şi cea prevăzută în art. 181, săvârşite din culpă.
Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 182 alin. 1, infracţiunea este mai gravă; de asemenea infracţiunea este mai gravă dacă fapta prevăzută în alin. 2 este urmarea nerespectîrii dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent.
Reamintim că în cazul culpei două sunt elementele principale care trebuie analizate: a) încălcarea unei obligaţii de diligenţă (menite să prevină producerea de urmări vătămătoare pentru valorile sociale protejate de norma penală); b) previzibilitatea (standardul în cazul unui medic fiind acela ca doctorul să îşi folosească pe deplin cunoştinţele şi experienţa pe care le deţine) şi evitabilitatea subiectivă (care trebuie raportată la caracteristicile personale ale autorului şi la condiţiile concrete în care a acţionat) a urmării.
În sens general o conduită medicală este considerată culpabilă când medicul într-un caz concret nu a avut conduita pe care ştiinţa medicală ar fi aşteptat-o de la el; standardele medicale pe care orice medic trebuie să le respecte în îndeplinirea actului medical se diferenţiază în concret , se analizează raportat la momentul realizării actului medical, trebuie să ţină seama de principiul libertăţii în alegerea tratamentului medical, dar şi de existenţa resurselor materiale; totodată, conduita medicală se raportează şi la obligaţia de pregătire permanentă a medicului ( a se vedea şi art 655 din Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii).
De asemenea instanţa are în vedere că, de regulă, conduita culpabilă se probează printr-o expertiză medico-legală, însă cu sublinierea că organul judiviar are libertatea de a propune o soluţie diferită de rezultatul expertizei atunci când din celelalte mijloace de probă rezultă o culpă evidentă a medicului.
În prezenta cauză se constată că petenta a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, în perioada 04.02.2008-14.02.2008, unde i s-a stabilit diagnosticul „Hernie de disc 15-S1 în recesul lateral stâng (operat). Stenoza foraminală L4-L5. Spina bifida ocultă SI. Scolioză lombară sinistroconvexă. Megapofiza traversa L5 stg”, ocazie cu care a fost supusa unei intervenţii chirurgicale de către intimat-doctor BB, pentru ca două săptămâni mai târziu să fie din nou internată la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, în perioada 04.02.2008-14.02.2008, unde i s-a stabilit diagnosticul „Hernie de disc 14-S1 în recesul lateral stâng, operată. Hernie de disc L4-L5 dr asimptomatică”, ocazie cu care a fost supusa unei noi intervenţii chirurgicale de către acelaşi intimat-doctor BB.
Dacă la prima internare, când s-a intervenit operator, motivele internării au fost –algii, L4-L5, S1 stg; pareză L5 stg; lombalgii, iar la externare după intervenţia chirurgicală s-a consemnat-evoluţie postoperatorie bună, vindecată chirurgical, după două săptămâni, la cea de-a doua internare, când de asemenea s-a intervenit operator, motivele internării au fost-toraco-lombalgii intense, algii L4 şi L5 dr, mers cu dificultate, sindrom de coadă de cal superior, iar la externare s-a consemnat că pacienta, în vârstă de 32 de ani, prezenta o ameliorare semnificativă a durerilor şi persistenţa unui sindrom superior de coadă de cal bilateral.
Sindromul Coadă de Cal (SCC) presupune afectarea nervilor periferici care se distribuie la vezica urinară, sfinctere, rect şi tegumentele din jurul anusului, fiind o boală neurologică ce este considerată ca o formă de leziune de la măduva spinării, un diagnostic descris care se raportează la un ansamblu de simptome şi poate avea cauze diverse :compresie a rădăcinilor nervoase (fractură, leziune medulară, compresie cronică cauzată de arahnoidită), spondilolistezie (alunecarea unei vertebre pe alta), inflamaţie (arahnoidită) sau toxică (rară, provenită de la o anestezie de spate, rahidiană).
Dacă la externare pacientei i s-a recomandat purtarea unui cadru pentru a i se uşura mobilizarea, la data de 30.03.2009 s-a constatat că aceasta prezintă paraplegie, tulburări sfincteriene de tip incontinenţă urniară şi retenţie de materii fecale, pacienta deplasându-se cu ajurorul unui fotoliu rulant.
Instanţa constată că în prezenta cauză nu a fost efectuată o anchetă aprofundată, detaliată, imparţială şi prudentă pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs lezarea gravă a stării de sănătate a unei paciente în vârstă de 32 de ani; astfel, soluţia procurorului s-a bazat pe concluziile unui raport de expertiză medico-legală care s-a limitat la a reda etapele în care petenta a fost internată, diagnosticul şi diferitele investigaţii medicale la care a fost supusă, şi la a-l exonera de orice culpă medicală pe doctorul care a efectuat intervenţiile chirurgicale, fără a oferi nicio explicaţie plauzibilă şi convingătoare pentru starea actuală gravă a petentei, care s-a deteriorat la numai două săptămâni după ce a suferit prima intervenţie chirurgicală pentru hernie de disc pe partea stângă, necesitând o a doua intervenţie chirurgicală pentru hernie de disc pe partea dreaptă, pentru ca în prezent aceasta să nu se mai poată deplasa decât în scaunul cu rotile.
Nu s-a explicat din punct de vedere medical cum este posibil să se constate la o primă internare medicală existenţa unei hernii de disc pe partea stângă, pentru ca după două săptămâni să se constate şi existenţa unei hernii de disc pe partea dreaptă care au fost cauzele şi când a apărut această hernie de disc pe partea dreaptă; nu s-au explicat cauzele apariţiei sindromului de coadă de cal, pe baza analizelor şi investigaţiilor medicale pe care petenta din proprie iniţiativă le-a efectuat.
De asemenea nu s-a explicat din punct de vedere medical dacă pentru petentă ambele intervenţii chirurgicale reprezentau o urgenţă medicală, fiind cunoscut că de regulă, raportat la durata şi severitatea simptomelor, mai întâi se recomandă şi se încearcă un tratament nonchirurgical-calmante, repaus, terapie chiropractică şi exerciţii fizice, injecţii epidurale pentru decompresia nervilor şi pentru a-i permite pacientei revenirea la un nivel normal al activităţilor cotidiene, scopul intervenţiei chirurgicale fiind eliberarea de dureri a pacientului, în condiţiile în care celelalte tratamente nonchirurgicale nu a dat acest rezultat.
Se constată că nu s-a explicat cu argumente ştiinţifice, convingătoare atât pentru organul judiciar căruia i se prezintă raportul medico-legal cât şi pentru petenta care a fost examinată şi care trebuie să înţeleagă concluziile actului respectiv întrucât i se adresează în mod direct, din ce motiv s-a considerat că valoarea intervenţiei chirurgicale a avut un rol paliativ, deci a avut ca scop a face să dispară doar temporar simptomele bolii, fără a o vindeca, din moment ce la externare s-a consemnat că pacienta a fost vindecată chirurgical şi nu numai că nu i s-a ameliorat starea de sănătate, ci i s-a agravat de o aşa manieră, încât în prezent se deplasează într-un scaun cu rotile. Raportat la această constatare că valoarea intervenţiei chirurgicale a avut un rol paliativ, cu atât mai mult trebuia să se explice din ce motive nu s-a recomandat pacientei un tratament nonchirurgical, care ar fi avut acelaşi rol -ameliorarea durerilor, dar care nu ar fi avut aceste consecinţe deosebit de grave pentru sănătatea pacientei precum intervenţia chirurgicală.
Reţinând că un sistem judiciar eficient şi independent este acela care să permită stabilirea cauzei afectării grave a stării de sănătate a unei persoane care se afla sub răspunderea personalului medical -fie în sectorul public, fie în cel privat- şi, dacă este cazul, obligarea acestuia să răspundă pentru actele sale şi considerând că doar un raport aprofundat dovedit ştiinţific, care includea o soluţie motivată şi care răspunde întrebărilor adresate de parchet este de natură să le inspire justiţiabililor încredere în acţiunea justiţiei şi să asiste organele judiciare în exercitarea funcţiilor lor, considerând că investigaţiile penale desfăşurate în prezenta cauză au fost incomplete şi insuficiente, în sensul că nu permit instanţei să ajungă la o concluzie clară cu privire la chestiunea de a şti dacă o eroare medicală a fost comisă sau nu, constată că plângerea petentei este întemeiată .
În consecinţă, în baza art 2781 alin 8 lit b c.pr.pen se va admite plângerea formulată de petenta AA împotriva rezoluţiei nr. 2222/P/2009 din 1.11.2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa (menţinută prin ordonanţa nr 1013/II/2/2010 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa).
Se va desfiinţa rezoluţia nr. 2222/P/2009 din 1.11.2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţa de numitul BB sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art 184 c.pen şi se va dispune trimiterea cauzei procurorului în vederea efectuării de cercetări .
Se va proceda la efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală de către INML M, pentru respectarea prezumţiei de independenţă şi obiectivitate, care va răspunde cu argumente ştiinţifice, următoarelor întrebări, acordându-se posibilitatea celor două părţi implicate să desemneze un expert-parte şi să formuleze întrebări suplimentare:
-dacă a existat o culpă medicală în stabilirea diagnosticului pacientei AA;
-dacă decizia de a proceda la efectuarea celor două intervenţii chirurgicale, fără a se recomanda în prealabil un tratament nonchirurgical, a fost corectă, deci dacă ambele intervenţii chirurgicale reprezentau o urgenţă medicală ;
-dacă a existat o culpă medicală în neidentificarea existenţei unei hernii de disc dreapta, la momentul primei internări medicale şi efectuării primei intervenţii chirurgicale a herniei de disc în recesul lateral stg, ori dacă aceasta a fost cauzată ori determinată de efectuarea primei intervenţii chirurgicale;
-să se explice cauzele apariţiei sindromului de coadă de cal, respectiv dacă există vreo legătură de cauzalitate între intervenţia chirurgicală şi această leziune de la măduva spinării (din moment ce la externare s-a consemnat că pacienta este vindecată chirurgical);
-să se stabilească :
a) dacă a existat o culpă medicală în decizia de a efectua două intervenţii chirurgicale la interval de două săptămâni în raport de simptomatologia pacientei şi de standardele ştiinţei medicale pentru anul 2008,
b) dacă aceste intervenţii chirurgicale au fost efectuate corect din punct de vedere medical,
c) dacă tratamentul şi recomandările prescrise după intervenţiile chirurgicale au fost corespunzătoare, pentru a asigura refacerea pacientei în condiţii optime;
-să se explice care este cauza modificărilor degenerative progresive care au generat starea gravă în care se găseşte în prezent numita AA, în condiţiile în care scopul intervenţiilor chirurgicale era eliberarea de dureri a pacientei pentru a-i permite acesteia revenirea la un nivel normal al activităţilor cotidiene;
-dacă numita AA a suferit în urma acestor două intervenţii chirurgicale efectuate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa de către doctorul BB o infirmitate fizică temporară sau permanentă?
Se vor efectua orice alte acte procedurale şi procesuale considerate utile de procuror în aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
În baza art 192 alin 3 c.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia .
Definitivă.
