Verificarea sesizării instanţei, conf. art. 300
Cod procedură penală. Restituirea cauzei la
Procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
Sentinţa penală nr. 50/P/11.03.2010
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4,5 Cod penal, art. 288 alin. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal şi art. 146 din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
Verificând sesizarea instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 300 Cod procedură penală, tribunalul constată că nu a fost legal sesizat.
Potrivit dispoziţiilor art. 263 Cod procedură penală, rechizitoriul trebuie să cuprindă, printre altele, fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Or, din cuprinsul rechizitoriului rezultă că procurorul a avut în vedere că s-a făcut urmărirea penală împotriva inculpatei pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4,5 Cod penal, art. 288 alin. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 146 din Legea nr. 85/2006 şi art. 244 Cod penal, a descris în partea expozitivă faptele, mai puţin cele ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 146 din Legea nr. 85/2006, concluzionând că faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4,5 Cod penal, art. 288 alin. 1 Cod penal şi art. 291 Cod penal, pentru infracţiunea prev. de art. 244 Cod penal impunându-se scoaterea de sub urmărire penală, iar cu privire la infracţiunea prev. de art. 146 din Legea nr. 85/2006 nefăcându-se nicio referire, pentru ca în dispozitiv inculpata să fie trimisă în judecată şi pentru infracţiunea prev. de art. 146 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 Cod procedură penală, instanţa este datoare să-i explice inculpatei în ce constă învinuirea ce i se aduce. Această obligaţie nu poate fi respectată de instanţă atât timp cât rechizitoriul nu cuprinde descrierea faptei care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 146 din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 317 Cod procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei. Or, inculpata nu poate fi judecată pentru infracţiunea prev. de art. 146 din Legea nr. 85/2006, atât timp cât în cuprinsul actului de sesizare nu a fost descrisă fapta care întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Faţă de cele ce preced, tribunalul constată că nu a fost sesizat potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, astfel că, în baza art. 300 Cod procedură penală, dosarul va fi restituit procurorului pentru refacerea actului de sesizare.