Sentinta penala nr 1


Dosar nr.  2349/201/2009 – art. 180 al. 2 c.p. –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT – JUDETUL DOLJ

SENTINTA PENALĂ NR. 1

Şedinta publică de la 11.01.2010

Preşedinte – MIOARA POPESCU – Judecător

Grefier – Vili Valentina Corniţă

Ministerul Public fiind reprezentat de prim procuror Vasilica Chilom  de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

Pe rol, solutionarea actiunii penale pusă in  miscare impotriva inculpatului DCC, pentru savârşirea infractiunii prev. de art.180 alin.2 C.p.

La apelul nominal, facut in şedinta publică, au raspuns av L R pentru inculpat, partea vătămată asistată de av I C si martorii BF si GA, lipsă fiind inculpatul.

Procedura completă.

S-a facut referatul oral de grefierul de şedinţă, s-au audiat martorii prezenti, după care instanta apreciind cauza in stare de judecată, a acordat cuvântul in fond.

Reprezentantul Parchetului a expus pe larg starea de fapt, aratind că vinovatia inculpatului, a fost dovedită prin probele administrate şi a solicitat condamnarea la pedeapsa amenzii, obligarea inculpatului la despăgubiri civile in  măsura in care au fost dovedite şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Av I C pentru partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului, admiterea actiunii civile si obligarea inculpatului la despăgubiri civile.

Av L R pentru inculpatul lipsă a depus concluzii scrise.

J U D E C A T A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lingă Judecatoria Calafat nr. 585/P/2009, s-a dispus punerea in  miscare a actiunii penale şi trimiterea in judecată in stare de libertate, a inculpatului DCC, pentru savirsirea infractiunii de loviri sau alte violente, prev. de art. 180 al.2 C.p.

În fapt, s-a retinut că in seara zilei de 17.05.2009, partea vătămată FF se afla la barul „Vancu” din sat CV impreună cu martorii FBV, AG si SS.

La un moment dat in bar a intrat invinuitul DCC care remarcandu-l pe partea vătămată i–a imputat că anunţase politia că il depistase in timp ce pescuia ilegal. Nemultumit de faptul că partea vătămată a negat faptele imputate, DCC a inceput să-l imbrancească pe partea vătămată si să-l tragă de haine, impingandu-l din terasa barului in drum. Aici invinuitul a continuat să-l lovească pe partea vătămată de această dată cu picioarele până când l-a izbit de roata unei caruţe, doborându-l la pământ. Alertati de strigătele de ajutor ale părtii vătămate, au venit in ajutorul acestuia martorii AG şi BF. In urma loviturilor aplicate de invinuit, partea vătămată a suferit leziuni pentru care i-au fost necesare 14-16 zile de ingrijiri medicale dar nu a fost internat in spital.

Din probele administrate in cauză, declaratia părtii vătămate şi ale martorilor AG, Fudulu BV,  SS, GA si FF,  coroborate cu probele strânse şi administrate în faza urmării penale, instanta a retinut că in seara zilei de 17.05.2009, partea vătămată FF se afla la barul „Vancu” din sat Ciupercenii Vechi impreună cu martorii FBV, AG si SS.

La un moment dat, in bar a intrat inculpatul DCC care remarcandu-l pe partea vătămată i–a imputat că anunţase politia că il depistase in timp ce pescuia ilegal. Nemultumit de faptul că partea vătămată a negat faptele imputate, DCC a inceput să-l imbrancească pe partea vătămată si să-l tragă de haine, impingandu-l din terasa barului in drum. Aici inculpatul a continuat să-l lovească pe partea vătămată de această dată cu picioarele până când l-a izbit de roata unei caruţe, doborându-l la pământ. Alertati de strigătele de ajutor ale părtii vătămate, au venit in ajutorul acestuia martorii AG şi BF. In urma loviturilor aplicate de invinuit, partea vătămată a suferit leziuni pentru care i-au fost necesare 14-16 zile de ingrijiri medicale dar nu a fost internat in spital.

In drept, fapta inculpatului intruneste elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.180 alin. 2 C.p.

La individualizarea pedepsei, instanţa va avea in vedere gradul de pericol social al faptei, imprejurarile in care a fost savârsită, datele ce caracterizează persoana inculpatului, cunoscut fără antecedente penale.

In raport de aceste elemente, instanta va pronunta o pedeapsă cu amendă în cuantum corespunzător, apreciind că in acest mod se va realiza scopul preventiv al pedepsei.

În cauză, se va face aplic. disp.art.63 ind. a c.p.

Cu privire la actiunea civilă alăturată cererii penale, prin constituirea ca parte civilă a părtii vătămate FF, cu suma de 5.000 lei, reprezentând folosul nerealizat în perioada îngrijirilor medicale, instanţa reţine din probe  că în această perioadă partea vătămată nu a putut să desfăşoare activitatea specifică muncii sale în construcţii civile unde  câştiga suma de 100 lei pe zi pentru lucrările  contractate  împreună cu martorul BF cu care lucra în echipă, suferind un prejudiciu de 1600 lei.

În temeiul art. 14 al.3 Cpp., comb. cu art.998 C.civ., urmează să se admită actiunea civilă in  parte şi să fie obligat inculpatul la despăgubiri civile in sumă de 1600 lei, către partea civilă FF.

În temeiul art. 189 C.p.p., inculpatul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat, către  partea vătămată.

În baza art. 191 C.p.p., inculpatul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

In baza art. 180 alin. 2 C.p.,

Condamnă pe inculpatul DCC,  cetatean român, studii 12 clase, muncitor, necăsătorit, fără antecedente penale, la 700 lei amendă.

Aplică art. 63 indice 1 Cpen.

Admite in parte actiunea civilă formulată de partea civilă FF cu domiciliul în C .

Obligă inculpatul la 1600 lei despăgubiri către partea civilă FF.

Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată FF, reprezentând onorariu avocat.

Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Sentinţă cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru părtile prezente si de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunţată in şedinţa publică 11.01.2010.

PREŞEDINTE,Grefier,

Mioara Popescu Vili Valentina Corniţă

Red 2ex/14.01.2010.

MP/CVV