Prin sentinţa civilă nr. 3028/6 decembrie 2007, Tribunalul Harghita a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu de către instanţă, pentru luna august 2005, a admis în parte acţiunea reclamanţilor P. D. M. şi B.F, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi, drept consecinţă:
– a obligat pârâţii, în solidar, să plătească pe seama reclamanţilor sumele reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004 – iulie 2005,
– a respins acţiunea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru luna august 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, cu referire la fondul cauzei, că obligaţia de plată a sumelor solicitate de reclamanţi a fost înscrisă în art. 47 din Legea nr. 50/1996, că toate elementele avute în vedere la adoptarea acestui act normativ se menţin şi în prezent, că dispoziţiile art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, nu produc efecte juridice, fiind contrară prevederilor art. 41 alin. 2, art. 16 raportat la art. 15 alin. 1 şi art. 53 din Constituţie, raportate la Protocolul nr. 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa a reţinut şi faptul că prin „abrogarea” textului indicat, reclamanţilor le-au fost încălcate drepturile referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, dreptul la tratament egal (dat fiind faptul că sporul amintit a fost menţinut în cazul altor categorii profesionale). Afirmativa abrogare ar încălca şi prevederile Directivei 2000(EC)78 privind tratamentul egal al forţei de muncă, publicat în Jurnalul Comunităţii Europene nr. L.303 din 2 decembrie 2000.
S-a apreciat că sporul de 50% prevăzut de Legea nr. 50/1996 face parte din prevederile unei legi organice iar abrogarea acestuia prin ordonanţă de guvern este inadmisibilă, situaţie în care dispoziţiile O.G. nr. 83/2000, nu produc efecte juridice. În sprijinul acestei interpretări, instanţa a invocat prevederi legale, practica Instanţei Supreme şi a , Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia privind a în domeniul forţei de muncă.
În cea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, s-a reţinut că acesta, alături de celălalt pârât, este o persoană juridică, care ordonează (principal, secundar sau terţiar), ca şi credite salariale, unul şi acelaşi drept solicitat de reclamanţi, respectiv sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, neachitat. Drepturile salariale solicitate de reclamanţi nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de către aceşti pârâţi, respectivii fiind obligaţi concomitent de lege să aprobe sumele datorate.
Cât despre excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată din oficiu la termenul de judecată din 6 decembrie 2007, tribunalul a avut în vedere că pretenţiile aferente lunii august 2005 au format obiectul dosarului nr. 2375/96/2007 al aceleiaşi instanţe, astfel că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 163 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Curtea de Conturi a României şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, ambii solicitând casarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătându-se că pretenţiile reclamanţilor au fost fundamentate pe un text de lege abrogat, respectiv art. 47 din Legea nr. 50/1996, care a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, astfel că reclamanţii nu puteau şi nu pot beneficia de sporul solicitat, neavând bază legală de acordare.
De asemenea, Ministerul Economiei şi Finanţelor a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilitatea chemării sale în judecată, dat fiind faptul că între reclamanţi şi acest minister nu există raporturi juridice de muncă, astfel că nu poate fi obligat la plata unor drepturi către salariaţii altor instituţii.
Examinând recursurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acestea sunt întemeiate, astfel că au fost admise pentru considerentele relevate în continuare:
Prin cererea adresată primei instanţe,reclamanţii – în prezent procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, au solicitat plata sumelor reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004 – august 2005, când au îndeplinit funcţia de procurori financiari.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, conform cărora, „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar”.
Prima instanţă a admis solicitările reclamanţilor prin raportare la textul de lege invocat, reţinând că acesta a continuat să fie în vigoare şi după afirmativa abrogare prin dispoziţiile art. 1 pct. 42 din O.G. nr. 83/2000, abrogare care nu a putut produce efecte, întrucât era contrară dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 24/2000 şi a depăşit competenţele acordate Guvernului prin art. 1 lit. Q pct.1 din Legea nr. 125/2000.
S-a omis, însă, a se observa că până la adoptarea O.G. nr. 83/2000, salarizarea judecătorilor şi procurorilor financiari era reglementată prin Legea nr. 52/1991, iar prin art. 52 din Legea nr. 50/1996 s-a prevăzut că aceştia beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru magistraţi.
Ulterior, prin O.G. nr. 9/1997, aprobată prin Legea nr. 104/1999, s-a introdus în Legea nr. 50/1996 art. 421 (devenit art. 47 după republicare), prevăzându-se că „pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii … beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut lunar”. De asemenea, s-a modificat conţinutul art. 52 din Legea nr. 50/1996, (devenit art. 56, după republicare), în sensul că „judecătorii financiari, procurorii financiari … beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistraţi”, prin urmare, şi de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Însă, prin O.G. nr. 83/2000 – art. 1 pct. 42, se abrogă art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, iar prin art. 1 pct. 46 se modifică textul art. 56 din aceeaşi lege, prevăzându-se, în alin. 2, că judecătorii şi procurorii financiari din cadrul colegiilor jurisdicţionale ale camerelor de conturi judeţene (situaţia reclamanţilor) sunt salarizaţi cu coeficienţii de multiplicare prevăzuţi pentru funcţiile similare din cadrul curţilor de apel şi a parchetelor de pe lângă aceste instanţe.
De asemenea, urmare a acestei modificări, a fost eliminată din cuprinsul art. 56 din Legea nr. 50/1996, prevederea conform căreia judecătorii şi procurorii financiari beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistraţi.
Din cele anterior expuse rezultă că pretenţiile formulate de reclamanţi în privinţa sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică nu pot fi examinate doar prin raportare la afirmativa abrogare nelegală a prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, ci şi la modificarea adusă textului art. 56 din aceeaşi lege, text care, până la adoptarea O.G. nr. 83/2000, stabilea în favoarea judecătorilor şi procurorilor financiari beneficiul respectivului spor.
Altfel spus, judecătorii şi procurorii financiari au fost privaţi de acest spor nu datorită „abrogării” art. 47 din Legea nr. 50/1996, ci modificării de conţinut aduse textului art. 56, prin care dreptul în sine a fost instituit în favoarea lor.
În acest context, abordarea juridică a primei instanţe este străină obiectului cererii deduse judecăţii, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursurile declarate de pârâţi, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea examinării solicitărilor formulate de reclamanţi prin raportare la statutul profesional al acestora din perioada de referinţă aflată în litigiu, precum şi la prevederile legale incidente, anterior enunţate.
