Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, inculpatul D.G.N. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art.208 alin.(1) – art.209 alin.(1) lit.e) şi lit.g), alin.(2) lit.b) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(2) şi art.37 alin.(1) lit.a) C. pen. .
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că în data de 11.08.2009 inculpatul a sustras părţii vătămate C.C. un laptop marca „Toshiba”, în valoare de 2.500 lei, iar la data de 27.08.2009, a sustras de la partea vătămată B.A. o sacoşă în care se găseau acte de identitate şi un telefon mobil marca „I-Phone”, în valoare de 2.700 lei, prejudiciile cauzate nefiind recuperate.
La ultimul termen de judecată, după ce instanţa a constat încheiată cercetarea judecătorească şi s-a trecut la dezbateri, în cuvântul său, apărătorul ales al inculpatului a solicitat să se înlăture disp.art. 41 alin. 2 din Codul penal. Interpelat de către instanţă dacă înţelege să solicite o schimbare de încadrare juridică, apărătorul inculpatului arată că nu, întrucât înlăturarea art. 41 alin.2 din Codul penal este de natura verificării pe care o face instanţa nu cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de bază, care a fost corect stabilită, respectiv furt calificat, şi apreciază că poate fi înlocuit cu disp.art. 33 lit. a din Codul penal. Instanţa a reluat cercetarea judecătorească şi a pus în discuţie cererea formulată, prilej cu care apărătorul ales al inculpatului a arătat că textul de procedură penală se referă la schimbarea încadrării juridice dată faptei iar fapta este de furt şi apreciază că reţinerea dispoziţiilor prev. de art. 37, 33 sau art. 41 din Codul penal nu implică schimbarea încadrării juridice dată faptei. Consideră că dispoziţiile art. 41 alin.2 din Codul penal referitoare la loc, timp şi rezoluţie infracţională, nu sunt incidente în cauză, întrucât dacă se presupune că o persoană fură astăzi întâmplător dintr-o geantă şi peste 18 zile în alt loc, întâmplător vede o sacoşă şi o fură, asta nu înseamnă că are aceeaşi rezoluţie infracţională şi trebuie o multitudine de acte care să dovedească structural, psihic şi conştientizat ideea şi practica ideii de a fura ori de câte ori acea persoană are acest prilej.
În fapt, instanţa a reţinut că, în seara zilei de 11.08.2009, orele 2100, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată C.C. în parcarea din faţa Gării Internaţionale Iaşi, în vederea achiziţionării unui laptop, partea vătămată fiind contactată telefonic în mai multe rânduri de către inculpat, ca urmare a publicării la începutul lunii august 2009 a unui anunţ în ziar, prin care aceasta oferea spre vânzare un laptop marca „Toshiba”.
Astfel, după ce s-au întâlnit la locul şi ora stabilită, inculpatul, invocând pretextul că vrea să vadă ce greutate are laptopul, a luat din mâna părţii vătămate geanta în care se afla laptopul şi a fugit prin parcul CFR către direcţia Podul de Piatră.
De asemenea, în seara zilei de 27.08.2009, în jurul orelor 2030, inculpatul s-a întâlnit în faţa Gării Internaţionale Iaşi cu partea vătămată B.A., care publicase în aceeaşi zi un anunţ în ziar, prin care oferea spre vânzare un telefon mobil marca „I-Phone”.
După ce s-a întâlnit cu partea vătămată, inculpatul, pretextând că vrea să meargă la biroul soţiei amplasat pe peronul Gării Internaţionale Iaşi, i-a distras atenţia părţii vătămate şi i-a smuls din mână sacoşa, în care se aflau acte de identitate şi telefonul mobil cu accesoriile acestuia şi a fugit prin parcul CFR către direcţia Podul de Piatră.
În drept, fapta inculpatului D.G.N. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în seara zilelor de 11.08.2009, orele 2100, şi 27.08.2009, orele 2030, în loc public (zona Gării Internaţionale din Iaşi), a sustras o geantă în care se afla un laptop marca „Toshiba” din posesia părţii vătămate C.C., respectiv o sacoşă în care se găseau acte de identitate şi telefonul mobil marca „I-Phone” cu accesoriile, ce aparţineau părţii vătămate B.A., în scopul de a le însuşi şi valorifica, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.(1) – art. 209 alin. (1) lit. e) şi g), alin. (2) lit.b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.(2) şi art. 37 alin.(1) lit.a) din Codul penal.
Instanţa a reţinut că fapta a fost săvârşită în forma infracţiunii continuate, prevăzută de art.41 alin.(2) din Codul penal, deoarece inculpatul a săvârşit mai multe acte de însuşire fără drept a unor bunuri, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dedusă din acelaşi mod de comitere şi acelaşi scop urmărit, la un interval de timp, suficient de mic pentru a duce la concluzia că rezoluţia infracţională iniţială nu a fost scindată.
Astfel, instanţa, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.41 alin.(2) din Codul penal referitoare la existenţa infracţiunii continuate, şi anume, unitatea de subiect activ, pluralitatea de acte de executare săvârşite la diferite intervale de timp, unitatea de rezoluţie, precum şi condiţia ca actele de executare de acelaşi fel să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpat, prin apărătorul său, ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art.334 C. pr. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei se dispune de către instanţă în situaţia în care se constată că nu există concordanţă între conţinutul legal al infracţiunii, aşa cum a fost reţinut în actul de sesizare, şi conţinutul concret al acesteia.
Din analiza probelor administrate în faza judecăţii coroborate cu mijloacele de probă din cursul urmăririi penale rezultă că fapta dedusă judecăţii se circumscrie conţinutului legal al infracţiunii de furt calificat în formă continuată, nefiind incidente dispoziţiile art.33 lit.a) din Codul penal referitoare la concursul de infracţiuni, invocate de apărătorul inculpatului.
Astfel, concursul de infracţiuni se deosebeşte de forma continuată a infracţiunii, în principal, prin poziţia subiectivă a făptuitorului care rămâne în mod necesar aceeaşi în cazul infracţiunii continuate, fiind diversă şi plurală în cazul concursului de infracţiuni.
Or, în cauza de faţă toate împrejurările de fapt şi condiţiile în care s-au săvârşit actele de executare conduc la concluzia existenţei rezoluţiei unice. În acest sens, instanţa reţine că inculpatul a folosit aceleaşi procedee şi manopere privind deposedarea părţilor vătămate de bunurile deţinute, contactându-le prin intermediul anunţurilor de publicitate şi solicitându-le să se întâlnească în locuri publice, sub pretextul că doreşte să cumpere bunul oferit spre vânzare. Mai mult de atât, alături de similitudinea actelor de executare, se poate observa că există şi unitate de loc şi de timp, în condiţiile în care inculpatul le-a cerut victimelor să se întâlnească în acelaşi loc, şi anume, zona Gării Internaţionale din Iaşi, şi în acelaşi interval orar, şi anume, orele 2030- 2100. De asemenea, scopul urmărit a fost aceleaşi, inculpând sustrăgând bunurile cu scopul de a le vinde şi obţine bani pentru a merge la sălile de jocuri mecanice. Totodată, se constată că inculpatul a avut încă de la primul act de executare reprezentarea întregii activităţi infracţionale, iar pe parcursul desfăşurării acesteia nu a intervenit nici o împrejurare care să-l determine să ia o nouă hotărâre, diferită de cea anterioară.
